41. Chichen Itza (Mexic)
Acum un mileniu, Chichen Itza era centrul Imperiului Mayaş de Jos, fiind principalul punct comercial al zonei de câmpie. Arheologii spun că oraşul a căzut brusc fie în urma unui incendiu catastrofal, fie din cauza unei revolte a toltecilor ocupaţi. Oraşul nu a mai fost reconstruit de mayaşi, iar supravieţuitorii s-au mutat în Mayapan, o localitate apropiată, care a devenit noua capitală a Yucatanului. În limba mayaşă, Chichen Itza însemna „Fântâna bună a celor din Itza”, dar interpretările diferă de la un cercetător la altul. Prin urmare, ca şi Petra, din Iordania, Chichen Itza era un oraş care deţinea multă apă potabilă într-o zonă săracă în râuri sau lacuri.Conştienţi de valoarea imensă a apei din marea lor fântână, mayaşii sacrificau animale şi chiar oameni pe altarele templelor în cinstea zeului apei, Chaac. Nu e limpede de ce mayaşii considerau că zeul ar avea nevoie de vieţi omeneşti pentru a îngădui apei să umple marea fântână, dar istoricii cred că explicaţia s-ar afla în faptul că lipsa apei distrusese, în ultimele secole, mai multe aşezări urbane mayaşe, iar cei din Chichen Itza sperau să nu păţească şi ei la fel. Locuitorii s-au stins de-a lungul secolelor, ultimii dintre ei fiind obligaţi să se mute din lipsa apei. Atât templul mayaş Kukulkan, cât şi Templul toltec al Războinicilor sunt construite din rocă de bazalt, bine îmbinată, fără ciment. Toate construcţiile religioase ale acestui oraş au trepte şi semnificaţii astronomice, fiind mărturii ale înaltei civilizaţii a toltecilor, rămaşi aproape necunoscuţi. Tot în Chichen Itza a supravieţuit şi cel mai vechi stadion de joc cu mingea din lume…
Sursa
42. Parcul National Yellowstone (Statele Unite ale Americii)
Parcul Naţional Yellowstone a fost întemeiat la data de 1. martie 1872 fiind primul parc naţional din lume. El se află pe teritoriul a trei state federale nord americane iar 96 % din suprafaţa parcului se află pe teritoriul statului Wyoming, 3 % pe teritoriul statului Montana şi numai 1 % pe teritoriul statului Idaho. Este cel mai mare parc naţional din USA, având suprafaţa de 8.987 km² ceeace corespunde cu suprafaţa insulei Corsica. Pe direcţia nord-sud nord parcul are o lungime de 102 km, iar pe direcţia est-vest 87 km. Parcul cuprinde şi o parte din munţii Rocky Mountain, din care cauză are o altitudine medie de 2.440 m, punctul cel mai înalt fiind Eagle Peak cu altitudinea de 3462 m deasupra nivelului marii, iar punctul cel mai jos fiind în nord cu altitudinea de 1620 m deasupra n.m. Numele parcului provine de la numele fluviului Yellowstone River fiind apa curgătoare cea mai mare de pe teritoriul parcului. O caracteristică prin care parcul Yellowstone a devenit renumit sunt prezenţa izvoarelor termale, a geysirelor, ca şi existenţa unor animale ca bizonul, urşi grizzli, lupi. In anul 1978 va fi declarat patrimoniu mondial UNESCO.
43. Piana (Franta)
Piana este o comuna pe insula Corsica.
44. Colosseum (Italia)
Colosseumul este un monument turistic din Roma vizitat de foarte mulţi turişti din toată lumea. El este probabil cea mai impresionantă clădire a Imperiului Roman. Cunoscut iniţial sub numele de Amfiteatrul Flavian, Colosseumul era cea mai mare construcţie a vremurilor sale şi astăzi este cel mai mare amfiteatru antic care poate fi vizitat.
Sursa
45. Huanglong (China)
Cititi mai multe aici.