Despre mine
Posted in personal on 11/06/2009 10:41 am by MihaelaAvand in vedere ca am stat degeaba toata vara, am fost luata prin surprindere de avalansa de “oferte” de lucru de acum. Credeam ca imi va fi foarte usor, dar se pare ca nu este chiar asa.
- In primul rand, nu credeam ca vom fi atat de solicitati la master. Nu avem multe ore, insa sunt multe proiecte de facut, o data la 2 saptamani, destul de grelute (oricum cu ocazia asta mai recuperez si eu din cunostintele de marketing pe care nu le-am invatat in facultate). Tot imi spun sa nu ma mai preocup atat, ca acum e vorba de master, orice nota e buna (atat timp cat raman la buget, ca sa nu dau banii degeaba), dar odata ce ai fost invatat sa lupti pentru nota maxima e destul de greu sa vrei doar sa treci un obiect. Nu pot sa lucrez prost la un proiect, eu imi dau toata silinta si sunt multumita daca mi se ofera nota pe care o merit.
- Incerc sa-mi dezvolt firma, am gasit un colaborator valoros si sper ca impreuna cu ea sa reusesc sa fac mai multe lucruri.
- Vreau sa continui acest blog, sa incerc sa am macar un articol la o zi, doua. Blogul mi-a adus prea multe bucurii si satisfactii ca sa-l inchid din lipsa de timp. Mi-ar placea sa-i aduc si imbunatatiri, sa schimb template-ul, sa realizez si pagina “Despre mine”.
- Trebuie sa continui colaborarile pe care le am cu alte site-uri. Imi fac mare placere si m-am simtit extrem de onorata cand am fost laudata pentru articolele mele sau cand mi s-au propus colaborari in domeniul marketingului. Deocamdata sunt secrete, dar poate voi putea sa va arat un articol care va aparea pe un site extrem de vizitat (si nu ma refer aici la cerecomand.ro sau site-uri de genul
– desi mi-ar placea sa am timp sa scriu si acolo). Niciodata nu m-am asteptat ca acest blog sa-mi aduca chiar si oportunitati de lucru in afara lui. - Foarte importanta este si slujba mea de consultant de marketing (nu vreau sa ii spun marketing manager cum imi scrie pe cartea de vizita – mi se pare prea pompos). Nu prea am avut timp sa ma ocup, sunt foarte multe lucruri de facut, deoarece se lanseaza o afacere noua.
- In afara de toate acestea, mai ramane viata mea personala: iubitul, prietenii si familia…Nu prea imi place sa vorbesc despre lucruri atat de intime, dar pot zice ca ii iubesc pe toti foarte mult. Familia imi este alaturi, prietenii sunt multi si dragi (in special prietena mea scumpa Alexandra, care mi-a fost alaturi de fiecare data si m-a sustinut) iar cu iubitul totul e perfect, de parca nici nu au trecut 9 ani de relatie.
Am vrut sa scriu toate aceste lucruri ca sa puteti intelege de ce apar articolele mai greu, de ce sunt mai scurte sau de ce contin numai poze. Va promit insa ca-mi voi da toata silinta sa fie mai bine.




