Someone Named Eva – Joan M.Wolf

Titlu: Someone Named Eva

Autor: Joan M.Wolf

Numar pagini: 200

Anul aparitiei: 2007

Nota: 10/10

In primul rand, vreau sa-i multumesc Cristinei pentru cartile deosebite pe care mi le-a pus la dispozitie. Daca nu ar fi fost ea, nu cred ca as fi citit atat de multe carti bune in acest an.

Ma bucur ca am avut sansa de a citi aceasta carte deoarece inca nu a fost tradusa in limba romana si se gaseste foarte greu de cumparat.

Cand am inceput sa o citesc am avut senzatia ca se aseamana oarecum cu povestea Annei Frank. Speram sa nu gasesc similitudini, sa nu fie doar o copie ordinara al jurnalului Annei. S-a dovedit a nu fi, Milada si Anne avand intr-adevar cateva lucruri in comun, insa vietile lor decurgand mult diferit.

La inceputul cartii facem cunostinta cu Milada si familia sa, formata din mama si tatal ei, bunica ei mult iubita, fratele mai mare – Jaro si surioara mai mica, Anechka. Milada isi petrece timpul alaturi de prietena ei, Terezie, planuind zile de nastere si jucandu-se in gradina casei. O viata normala si fericita de copil. Asta pana cand ajung nazistii in micutul lor oras, Lidice. Toti oamenii din oras sunt luati prizonieri de soldati, se separa barbatii si baietii adolescenti de mame si copii. Mamele si copii sunt dusi intr-o scoala, unde asteapta timp de 3 zile, infrigurati si infometati, fara sa aiba stire de barbatii din familiile lor. Dupa cele 3 zile, copiii sunt verificati de o echipa de medici iar cei care au caracteristicile fizice potrivite sunt despartiti de familiile lor si dusi in Polonia. Printre acesti copii se numara si Milada si o colega de liceu, Ruzha.

In Polonia, copiii sunt cazati la un fel de scoala-internet. In afara de Milada si Ruzha, mai sunt si cateva fete din Polonia, fiecare din ele avand acelasi par blond si aceiasi ochi de culoare deschisa. Aici o cunosc pe domnisoara Kruger, care va fi profesoara si supraveghetoarea lor. Li se ofera nume noi, germane, si li se inoculeaza ca fac parte din noua generatie de fete germane, ca sunt superioare, ca sunt din rasa ariana. Milada primeste numele de Eva, pe care invata sa-l accepte, fara insa sa uite cine este cu adevarat. I-a promis acest lucru bunicii ei iar brosa daruita de aceasta o ajuta sa nu uite. Li se spune ca parintii lor au fost ucisi de trupele aliate sau ca nu au mai fost dorite din lipsa banilor. Milada stie ca nu este adevarat, insa celelalte fete incep sa uite si sa creada minciunile zise de nazisti.

Dupa 2 ani, fetele sunt trimise in Germania, pentru a fi adoptate. Eva va trai in casa unui inalt demnitar nazist, foarte aproape de un lagar de concentrare unde sunt compatrioti de-ai ei.

Mai mult de atat nu are rost sa povestesc, pentru a nu va strica placerea de a citi.

Cristina a spus ca sfarsitul este “too good to be true”. Eu nu am inteles de ce tocmai acel orasel a fost ras de pe fata pamantului. Insa toate acestea au fost explicate la sfarsitul cartii de catre autoare. Desi este fictiva, cartea are la baza cercetari intense realizate de Wolf. Se pare ca unul dintre ofiterii preferati ai lui Hitler, Heydrich, a fost ucis in Cehoslovacia de un grup de luptatori ai Rezistentei. A fost facuta o mica investigatie in urma careia a reiesit ca acei luptatori aveau legatura cu orasul Lidice (lucru total gresit). Hitler a jurat sa se razbune astfel incat a comandat ca toti oamenii din sat sa fie luati prizonieri iar orasul sa fie complet distrus. In continuare s-a intamplat exact cum a fost descris si in carte. Barbatii au fost ucisi, cativa copii au fost alesi pentru a fi transformati in germani iar restul de copii si femei au fost trimisi in lagare, unde majoritatea dintre ei au si murit.

Se pare ca la sfarsitul razboiului copiii din Lidice au fost reperati si au fost returnati catre familiile lor. Din 500 de locuitori ai orasului Lidice, 340 au fost omorati. Din 105 copii din Lidice, doar 17 au supravietuit. Aceste cifre si confirmarea ca actiunea din carte este reala m-au cutremurat. Nu am plans in timp ce am citit cartea, am plans cand am citit explicatiile. La fel ca si Jurnalul Annei Frank, aceste marturii sunt extrem de dureroase dar nu trebuie uitate. Trebuie citite si intelese si trebuie evitate alte situatii de acest gen.

Va invit sa cititi si recenzia realizata de Cristina.