Există o vorbă de care ar trebui să ţină cont toţi bloggerii: “Dacă tăceai, filozof rămâneai.” Uitaţi şi de ce.
Blogul ne oferă posibilitatea de a ne face auziţi. Nu ştiu despre voi, dar eu mă simt mai puternică din acest motiv, ştiu că părerea mea contează, că indiferent că sunt un blogger mare sau mic, ceea ce scriu va fi mereu pe net, că la o simplă căutare pe motoarele de căutare, ce am eu de spus va fi împărtăşit cu zeci, sute, chiar mii de oameni. Însă această “putere” trebuie folosită cu grijă, ceea ce este făcut public trebuie ales şi gândit, pentru a nu apărea regrete mai târziu.
La fiecare supărare sau enervare, avem tendinţa de a intra repede pe blog şi de a ne spune oful. Dacă ne supără X sau Y vrem imediat să ne răzbunăm, să afle toată lumea cine ne-a nedreptăţit. Nu mai gândim clar, nu mai luăm în considerare toţi factorii, şi există mari şanse ca procedând astfel să facem o gafă, care mai mult ne va afecta pe noi, decât pe cei pomeniţi.
La nervi nu conştientizăm că poate nu este real ceea ce scriem, nu realizăm că poate am procedat şi noi la fel ca cei pe care îi blamăm pe blog. Nu ne dăm seama că poate este ilegal ceea ce am povestit în articol, că dacă am spus o minciună, poate cineva ştie că nu este adevărat şi ne poate da în vileag. Nu înţelegem că putem să ne facem un mare rău publicând anumite lucruri sau că putem face rău cuiva, dacă îi publicăm numele sau alte date despre el.
Şi eu am fost tentată să fac această greşeală. Uneori chiar am scris un articol complet, alteori doar mi-am tot promis că o să-l scriu. Mereu am vrut să-mi fac dreptate, mie sau altora, prin cuvinte pe blog. Un profesor a fost nedrept? Lasă, că voi povesti eu pe blog ce a făcut. O prietenă a copiat de la mine şi mi-a riscat situaţia de la şcoală? Ah, voi scrie ceva despre acest subiect. Şi tot aşa. Ceea ce m-a salvat a fost că rareori public imediat un articol, de obicei îl programez pentru zilele următoare. Iar după o noapte, lucrurile mai mereu se schimbă, trec nervii şi vezi altfel lucrurile.
Acesta este şi sfatul meu. Aşteptaţi o noapte înainte să publicaţi ceva. Dacă şi a doua zi veţi fi la fel de convinşi că procedaţi bine, ok, daţi “publish”. Dacă nu, lăsaţi articolul în drafts, până când veţi fi 100% siguri că asta vă doriţi.
Nu vă lăsaţi conduşi de sentimente negative, de ură şi nervi. Am văzut bloggeri care din aceste motive au ajuns să facă gafe foarte mari, să se confrunte apoi cu zeci de comentarii foarte neplăcute (însă meritate), pentru ca în final să nu se mai bucure de aceeaşi reputaţie. Înainte să publicaţi ceva, mai citiţi o dată, de două ori, chiar şi de trei ori articolul, gândiţi-vă dacă e corect, dacă e bine spus, dacă chiar aşa e, dacă nu aţi făcut şi voi aşa, dacă spuneţi asta doar pentru că nu vă place o marcă (dacă e vorba de un produs) sau o anumită persoană, şi nu din cauza produsului/acţiunii realizate de acea persoană.
Este posibil să realizaţi în final că aţi judecat greşit. Eu m-am cam lămurit că acel profesor (menţionat mai sus) nu dorea decât să ne pregătească cât mai bine pentru carieră, chiar dacă nu mereu a procedat aşa cum trebuie. Nu totul a fost corect, însă acum sunt împăcată cu ce s-a întâmplat, nu-l învinovăţesc de nimic, ba chiar mă simt mai puternică şi cred că am terminat şcoala cu mai multe cunoştinţe, deoarece frica m-a făcut să fiu mai silitoare şi mai atentă la greşeli.
Aşadar: aşteptaţi o noapte, citiţi de mai multe ori, gândiţi-vă bine. Şi de-abia apoi publicaţi. Nu lăsaţi impulsivitatea să vă creeze probleme.
Şi mare grijă la ce postaţi pe blog/facebook/twitter/oriunde pe net despre:
- job, şef, colegi
- adresă, cnp, număr telefon, alte informaţii personale
- iubit, fost iubit (ştiu şi un caz, un cunoscut a scris pe un forum despre amanta sa, folosind numele real, iar iubita sa a găsit informaţia la o simplă căutare pe google)
24 Comments on Blogging cu grijă
Leave a Reply to Eu – persoană online/blogger şi alte probleme « Flori de cireş şi Coca-Cola ♥ Cancel reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Da, ai mare dreptate. Eu nu scriu, de obicei, despre ce fac altii sau lucruri mult prea personale despre altii. Fiecare stie ce face cu viata sa.
La nervi eu nu am rabdare sa scriu, norocul meu 😀
Vai, eu sunt tocmai invers. Cum ma enerveaza cineva, cum imi doresc sa scriu repede pe blog tot, ca sa stie toata lumea si sa se fereasca. 🙂 Dar nu e tocmai ok, pentru ca atitudinea asta iti face tie rau in primul rand si apoi altuia.
Corect, mai ales ca tu vezi totul dintr-o perspectiva si poate ceilalti vad din alta perspectiva si ceea ce credeai ca e adevarat poate fi gresit interpretat.
Exista nedreptati si…nedreptati. Sunt unele fapte pe care oamenii le fac din pura rautate, iar atunci cand esti absolut constient de asta, ba chiar mai mult, cand faci parte dintr-un grup destul de mare afectat de machiavelismul persoanei de mai sus..atunci eu cred ca iti poti varsa naduful pe net. Stiu ca e public, stiu ca poate intra oricine vrea..stiu ca e o metoda nu chiar curata de a te calma, dar uneori e mai bine sa zici adevarul. Bineinteles, depinde foarte mult si de cum te exprimi si de cum iti exprimi ura. Parerea mea este, insa, ca ne ascundem prea mult dupa degete si ca daca am spune adevarul si daca dreptatea ar conta intotdeauna, lucrurile ar fi mult mai clare. Da, oamenii s-ar uri mai usor intre ei, dar simpla idee de a-ti ascunde sentimentele din politete, …nu inseamna ea disimulare? Daca ai grija constant ce spui sau daca te cenzurezi, ori ajungi amarat pentru ca nu poti exprima ceea ce simti cu adevarat din cauza cunoscutilor [ce-or crede ei?], ori te obisnuiesti asa si joci tot timpul pe mai multe planuri, chiar daca nu asta ti-a fost intentia initiala.
Eu cunosc foarte multe persoane care si in realitate [asta apropo de un articol pe care l-ai scris acum ceva timp, despre cum nu reusesti sa-ti aperi cauza, si trebuie neaparat sa te lecuiesti de bunul simt pe care-l ai, sincer! oamenii or fi ei sensibili, dar tu meriti mai mult decat toti cei care te inconjoara, pentru simplul motiv ca daca exista o persoana de care trebuie sa tii cont in viata asta, aceea esti TU] se feresc sa zica verde-n fata “iti sta fix ca dracu’ in rochia aia, daca tot ma intrebi ce parere am”… iar asta e doar un exemplu. Asa ajungi sa convingi, indirect, unele persoane sa-si cumpere tot felul de inutilitati, doar pentru ca le doresc iar tu nu le poti spune clar ca nu le trebuie, ca arata urat in ele, samd.
Iar daca vrei sa iti exprimi nemultumirea cu privire la ceva, poti oricand sa faci in asa fel incat sa nu se inteleaga clar despre ce e vorba, insistand mai mult pe sentimentele tale si pe ideea generala de nedreptate. 🙂 Si, desigur, folosind un limbaj civilizat, ca intotdeauna.
Bloggerii aceia care au avut de suferit, au scris urat? Cu injuraturi?
Dintre acei bloggeri unii au scris intr-adevar urat iar unii au fost ipocriti prin ceea ce au scris sau au mintit. Adica in trecut au spus ceva, iar acum, cand era vorba de alte persoane, au zis altceva. Stii tu…cand faci tu, e perfect, cand face altul, e prost. 🙂
Cum sa promovezi un produs cand tu ai scris in trecut de rau de el? Acum, cand iti dau bani, e bun. Asta e o dovada clara de ipocrizie. Si de obicei este observata imediat de cititorii fideli.
Sau: Mie una mi-ar fi frica sa scriu de exemplu foarte rau de un produs sau o firma, chiar daca consider ca am dreptate. Da, exista libertate de exprimare, dar foarte usor poti fi dat in judecata (din cate am auzit sunt bloggeri dati in judecata prin Bucuresti) sau poti avea alte si alte probleme. Si daca stau si ma gandesc bine, se merita? Se merita sa ai probleme (chiar daca poate in final totul se va rezolva) doar pentru ca te-ai suparat/enervat o data?
Pentru mine blogul vreau sa fie o oaza de liniste, de relaxare si de socializare, nu vreau sa-mi creeze probleme.
La mine e bine ca nu am astfel de probleme fiindca blogul meu nu e tip jurnal 🙂 Si deci nu am cum sa imi scriu frustrarile pe un blog de calatorii, numai visele, asteptarile, realizarile, asa ca pentru mine blogul e bomboana roz cu picatele a vietii 🙂
Asa as vrea sa fie si blogul meu. 🙂 Sa nu ma supar cu nimic. Dar chiar daca blogul e nisat pe ceva, tot nu poti sa stai linistit, ca nu vei avea nici o problema, nici un comentariu negativ de ex. Pe Tea Mug, desi scriu despre o gama variata de ceaiuri, tot s-a trezit cineva sa comenteze ca de ce scriu numai despre ceaiuri ieftine, cand era clar ca aveam si ceaiuri mai calitative, mai scumpe, printre articole. Dar lumea nu citeste, prefera sa acuze.
am avut o perioada in iarna cand mai multi indivizi se luam de mine in comentarii, dar eu le stergeam frumos ca si cum nici nu ar fi fost, si intr-o zi au vazut ca le ignor si mi-au dat pace!
Foarte bine ai procedat!
Si eu ce sa mai zic ca de doi ani apar articole calomnioase la adresa mea, ca in fiecare zi sunt batjocorita pe un anumit blog? Eu cum sa ma apar? Mai ales ca se scriu numai minciuni…din ura si rautate. Norocul meu e ca oamenilor nu le pasa…ei intra si comenteaza si cam atat. Si la mine si dincolo.
Eu nu scriu articole la nervi, nici sa ma descarc, nici sa acuz sau sa ma scuz. Vara asta mi-am propus sa scriu articole usurele sa nu stresez cititorii. Care reprezinta din cate observ o specie pe cale de disparitie…
Nice, cand e vorba de un caz ca al tau, ai putea sa scrii ca sa te aperi, pana la urma e vorba de tine, nu de altii. Desi cea mai buna solutie e sa ignori situatia, sa-ti vezi de ale tale. La un moment dat va obosi sa vorbeasca singur, poate isi va gasi o alta ocupatie. Daca mentii lupte din astea pe blog, ele vor continua la nesfarsit. Pe cand, daca nu raspunzi, va scrie de cateva ori, va vedea ca tie nu-ti pasa, ca nu-i oferi nici o reactie, si se va lasa pagubas. Iar daca nu face asta e psihopat, obsedat, si tot e bine sa-l lasi in pace, ca n-ai nevoie sa interactionezi cu astfel de persoane.
Nu, Mihaela, nu vor inceta niciodata(au trecut 2 ani deja), asa inteleg ei sa se distreze. Atat timp cat va exista blogul meu, ei vor continua sa scrie despre el si despre mine. E o forma de amuzament, unul care nu costa nimic. Normal ca ii ignor, uneri ma amuza si pe mine insistenta lor. E rau cand te plictisesti!
Inseamna ca au o adevarata problema. Mai bine e sa nu ai treaba cu oameni din astia.
Asa este,la nervi spunem/scriem lucruri pe care s-ar putea (mai mult ca sigur) sa le regretam…
Da…daca dupa o noapte si o zi, inca mai dorim sa publicam, ok. Dar ar trebui asteptat un pic. Deciziile bune se iau cu un pic de timp de gandire.
Sunt in general de acord cu ce a spus Bibliophile
Apoi:tocmai pentru ca parerea unui blogger poate conta , e bine sa isi lase gandurile libere si cu atat mai mult sa povesteasca experientele placute sau neplacute. Dar asta se poate face cu stil si cu umor.
Cu jignirile nu sunt de acordsub nicio forma
Daca e un lucru grav ….o culpa medicala de exemplu- trebuie scrisa,spusa si impartasita. Sigur ca exista si oameni fara scrupule care mint dar nu cred ca e greu sa iti dai seama daca faptele ar putea fi reale….mai dai o pagina, mai citesti o alta parere si te dumiresti.
La fel-cronicile de vacanta. E bine sa aflam ca unele hoteluri sunt murdare ca nu au mancare buna si ca se fura din camere de exemplu…….
Depinde intr-adevar si de cum scrii…am scris si eu despre restaurante unde nu m-am simtit bine. Am fost apoi placut surprinsa sa primesc un comentariu de la patron, care chiar isi cerea scuze. M-as fi asteptat sa ma injure.
Si uite, mai stiu de un caz unde nici acum nu stiu cum ar fi trebuit procedat. Pe un blog (fashion police, ceva de genu) despre o fata care nu a fost serioasa la comenzile online (site-ul ala cam cu asta se ocupa). Eh, dupa un timp, fata aia a trimis mail disperata si a rugat-o pe administratoare sa-i stearga numele (era nume complet) pentru ca nu reusea sa se angajeze. O cauta seful pe net si vedea articolul ala cu fata asta care nu si-a ridicat coletul/a tras teapa si din asta presupunea ca nu e serioasa. Administratoarea blogului le-a intrebat pe cititoare cum sa procedeze si au decis impreuna sa ramana numele fetei acolo.
Da, fata a gresit…dar totusi sa aiba parte de consecinte atat de grave? Bine, nu toti sefii o sa o caute pe google, dar o cauta familia, prietenii, cunostintele. Mereu va avea pata asta pe reputatie, pentru o simpla greseala.
Uite ca nici eu nu stiu ce sa zic in cazul descris detine – cel cu fata care nu reusea sa se angajeze. Mi se pare putin extrema chestiunea – depinde si de domeniul in care lucreaza ea. Daca e biolog si are de studiat replicarea celulara la moluste nu vad cu ce l-ar deranja pe angajator un amarat de colet neridicat. Poate fata a avut un motiv serios…si pana la urma toti gresim. Daca nu ridica 4 colete, mai intelegeam dar asa….ok, eu am ajus la concluzia ca numele fetei trebuia sters la cerere
Da…atunci stiu ca s-a decis sa nu se stearga numele. Nu mai stiu ce s-a intamplat de atunci, nici nu mai gasesc blogul respectiv, nu mai stiu exact cum se numea.
Blogurile mele nu sunt jurnale online. Scriu exclusiv despre moda, and I stick to it. 🙂 Multe din articolele mele sunt “verzi”, adica sunt actuale si dupa luni de zile de cand le-am scris. Cand scriu un articol, obiectivul meu este sa ofer o informatie care sa fie de folos cititorilor mei, nu sa ma refulez pe blog. Mai scriu si despre experiente personale, dar niciodata intr-un fel in care sa-mi fie rusine daca voi fi gasita pe Google. 🙂 Pana si la comentariile pe care le las pe alte bloguri am grija, pentru ca si acestea sunt google-uibile. Cand m-am referit in articolele mele la persoane din cercul meu (prieteni de exemplu), niciodata nu le-am folosit numele, nici macar nu am recurs la nume fictive. Niciodata nu pun poze cu alte persoane fara acordul lor, etc. Si tot timpul scriu pozitiv, niciodata in note negative. De altfel, nu imi place sa critic, imi place sa scriu pozitiv. Daca un film, sau o carte, sau un produs nu mi-au placut, nici nu ma obosesc sa scriu despre acestea. De multe ori prietenii mei s-au recunoscut in articolele mele, si le-a facut placere, datorita notei pozitive in care am scris acele articole.
E bine ca scrii in general pozitiv, mie una imi plac blogurile pozitive. 🙂
Si eu mereu mi-am intrebat prietenii daca le pot pune pozele pe blog, mi se pare o intrebare de bun simt.
Sa te plangi e ok, dar sa incepi campanii de denigrare pe blog ..cu nume si prenume inseamna ca deja iei blogul prea in serios si tre sa faci o pauza de la calculator pe termen nelimitat.
Mai ales daca o faci in mod repetat.
Clar. Nu e deloc ok sa faci asa.