Mie nu-mi place să ies în evidență. Asta-s eu, n-am ce face? Nu, încerc să mă schimb pentru că a fi cât mai invizibil nu e o soluție bună pe termen lung.

Datorită acestei atitudini ale mele, printre altele, refuz în mod inconștient să-mi pun pe mine haine care m-ar scoate din mulțime: o bentiță de păr mai deosebită, o haină într-o culoare puternică, cercei. Nu orice tip de cercei, ci mai ales acei care sunt lungi, rotunzi sau care oricum, nu sunt acoperiți de păr.

Nu am pus azi cercei, n-am pus nici mâine, și uite așa, de-a lungul anilor, m-am învățat să nu mai port cercei. Însă, că tot vă vorbesc de o lună de încercarea asta a mea de a mă mai schimba, la îndemnul mai multor prieteni, vreau să renunț la acest obicei, mai ales că e păcat de toate perechile frumoase de cercei pe care le am în cutia de bijuterii.

Unul din sfaturile pe care le-am primit este că nu trebuie neapărat să port cei mai mari cercei, cei mai evidenți, și că sunt foarte frumoși chiar și cei mici, chiar dacă nu se văd mereu. Cum sunt cei din imaginile de mai jos, cercei din argint colorați, care-mi plac foarte mult. Aceștia merg de minune la ținute all black, mult mai bine decât dacă s-ar asorta cerceii cu ținuta.

  

Acum mai rămâne doar să mă țin de treabă. Să nu mai uit să plec dimineața din casă fără să-mi pun cercei. Și n-ar strica să port o pereche în geantă, just in case.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

32 comments on “Poartă cercei”

    • 🙂 Si presupun ca porti mereu cercei, nu? Asa trebuie sa fac si eu. Nu stiu cum de am ajuns sa port cercei doar la ocazii deosebite.

  1. Pfu, eu is ahtiata dupa cercei. Am avut peste 100 de perechi, dar am chemat prietenele la mine si am impartit frateste :)). Cerceii chiar sunt niste accesorii minunate si tie chiar ti s-ar potrivi ceva finut si mic si pretios.

  2. ca sa te obisnuiesti cu cerceii ai putea sa porti intai cercei mici de tip surub de la meli melo de exemplu..si nici nu-i simti 🙂

    • Dar si cerceii astia mici nu au surubul ala in spate? Daca ma sprijin in maini sau dorm, ma doare urechea…stiu ca-s mofturoasa. 😛 Daca as putea sa-i pun in ureche si sa uit de ei toata ziua, atunci ar fi bine. 🙂

  3. Cercelusii din imagine sunt foarte frumosi, chiar deosebiti, eu am pierdut zilele trecute mai multe bijuterii si sunt tare mahnita. Trebuie sa-mi fac iar “provizii”. Fara cercei si inele ma simt de parca as fi goala. Dar multe fete merg pe principiul less is more. Probabil tie iti place naturaletea, simplitea. In viata mea au existat perioade: in unele adoram zorzoanele, in altele le detestam.

    • Ah, imi pare rau. 🙁 Eu m-am obisnuit sa nu port bijuterii chiar deloc. Bine, acum ma reobisnuiesc cu inelul de logodna, port si un lantisor primit cadou de la parintii lui Felix si…sper eu, si cercei.

  4. Sunt foarte draguti cerceii pe care i-ai aratat in acest post.
    Si daca nu te simti confortabili sa iesi in evidenta cu cercei mari, de ce sa nu incepi cu cercei mai mici si mai discreti. 🙂

    Iti doresc o zi minunata!

  5. Mda .. De la o vreme incoace,de cand o pereche de cercei mi-au facut niste rani tare urate la ureche,nu mai port nici un fel de cercei. Sunt tare sensibila la materialul din care se fac cerceii. Singurul acceptat este argintul.

  6. Eu port cercei, dar doar din aur, pentru că sunt alergică la alte materiale! Doar la câte un eveniment mai important, îmi pun altceva!
    Îți recomand să-ți pui cerceii lângă ceas (dacă porți)sau lângă un obiect pe care îl iei cu tine în fiecare zi!
    P.S. Îmi plac cerceii mov!

  7. sfat: de nu ai mai purtat ceva vreme e posibil ca gaurile pentru acestia sa se fi micsorat inspre chiar astupat la loc, asa ca de te autoconvingi ca vrei iar sa porti, refa-le, apoi asteapta sa se vindece putin locul si incepe prin a purta intai ceva bobita, iar dupa vreo 2-3 weeks trece pe ceva cerc, asta pentru a putea din cand in cand prin miscarea cercului prin gaura aceasta sa devina suficient de bine acomodata pentru eventualele modificari de perechi purtate!
    🙂

    • Intr-adevar, s-au cam astupat gaurile, dar am fortat si eu cand am pus cercei si nu au fost probleme. Nu trebuie sa-mi refac gaurile.

  8. Eu daca nu port cercei simt ca ceva lipseste, nu ma simt feminina, mi se pare ca am urechile mai mari :)) Iar mama mea nu poarta cercei deloc si am vazut-o o singura data cu cercei la o ocazie speciala si parca o schimbau total, parca o faceau mai frumoasa 🙂

  9. Nici eu nu prea port cercei desi imi plac. Am cateva perechi de care m-am cam plictisit si am incetat sa le mai port, dar sincera sa fiu as vrea sa am timp sa colind magazinele sa-mi mai cumpar cateva perechi dragute.
    cei din imaginile postate de tine sunt cu adevarat adorabili!

  10. Eu sunt innebunita dupa cercei… si daca mai mereu se intampla sa uit de inele, bratari si alte asemenea, uite ca de cercei nu uit niciodata sa imi pun.
    Iar intr-un magazin plin de bijuterii, tot spre cercei ma duc tinta mereu si zabovesc orisicat 😀

Leave a Reply to Oana S. Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *