Am prieteni care de dimineața devreme și până seara nu stau locului. La 7 dimineața merg la sala de sport, la 9 sunt la servici, la 6 ies în oraș, merg la evenimente, ședințe, se implică în tot felul de proiecte. Ajung acasă pe la 10, 11 seara, mulțumiți și fericiți. Mereu m-am întrebat: de unde au atât de multă energie? Cum pot reuși să susțină un astfel de program?

Mi-aș dori din suflet să fiu și eu la fel. Să nu mai fiu atât de aeriană uneori, să nu mă trezesc visând la cai verzi pe pereți, să nu aleg o viață compusă doar din servici și casă. Nu mai vreau să mă simt atât de obosită, fără motiv. Cu sănătatea stau foarte bine, nu țin diete, nu mă înfometez. Până acum dădeam vina pe lenea mea, dar cred că totuși este vorba de altceva. De o alimentație necorespunzătoare, de sedentarism, de lipsă de motivație poate.

Și pentru că vreau cu adevărat mai multă energie, pentru a avea timp și chef să fac toate acele lucruri pe care mi le doresc, la care visez, dar pe care simt că nu am puterea necesară de a le realiza, am făcut un pic de muncă de cercetare pentru a găsi metode de a câștiga mai multă energie. Bineînțeles că am dat și peste tot felul de suplimente sau medicamente, ceaiuri, dar nu le voi menționa aici. Aș accepta să iau doar vitamine, dacă aș ști că am nevoie, însă mi-am făcut analizele de curând și totul este în regulă.

Așadar, pentru a avea mai multă energie:

  • dormi 8 ore pe noapte, evită să dormi prea puțin sau prea mult (peste 10 ore);
  • după ce te-ai trezit, nu mai lenevi în pat, ridică-te, altfel vei fi somnoros toată ziua;
  • evită consumul de zahar;
  • nu bea prea multă cafea – consumată excesiv, duce la deshidratare, iritabilitate și creșterea pulsului;
  • redu consumul de carne și grăsimi;
  • la orele de masă nu mânca exagerat de mult, o masă copioasă determină apariția somnolenței;
  • bea cel puțin 2 litri de apă pe zi;
  • fă exerciții fizice;
  • stabilește ca ora de culcare să fie înainte de miezul nopții – se pare că dacă adormi înainte de ora 12 noaptea, te trezești mai odihnit (am testat acest sfat mai ales în liceu și într-adevăr, parcă mă simțeam mai bine dimineața, mai în forță);
  • consumă alimente care dau energie: legume (broccoli, sparanghel sau spanac), fructe (fructe de pădure, portocale, lƒămâi, kiwi), carne de pui, semințe de floarea-soarelui, cereale.

Cam asta e ce am aflat eu. Pe unele le respect, pe altele nu. Pe unele le pot respecta, pe altele nu (nu că n-aș putea, dar de exemplu nu prea am cum și nici nu vreau să mă culc înainte de 12 noaptea).

Voi cum stați cu nivelul de energie?

28 Comments on Mai multă energie

  1. Eu abia mai stau pe picioare. Dupa 2 saptamani de munca consecutiva, la 30 grade, abia mai pot sta in fund, m-as intinde oriunde :)).

  2. Mihaela, sa stii ca eu de exemplu de cand am schimbat dieta si am devenit vegetariana am castigat imens de multa energie pe parcursul zilei si, ce e mai important, buna dispozitie! Inca mai am de lucru la programul meu de dupa-amiaza (vad ca fara un ness nu ma descurc sa invat seara), si pentru asta as vrea sa ma apuc de sport. Cred ca organismul isi cere drepturile din cand in cand 🙂

    • Nu m-am gandit ca o astfel de dieta ar da asa multa energie. Nu stiu daca reusesc sa renunt la carne, de cand stau cu iubitul meu am inceput sa mananc mult mai des carne. El mananca si atunci…mananc si eu.
      Si da, sportul este foarte important, si eu as vrea sa ma apuc sa fac cat mai des, chiar si in fiecare zi.

  3. cred ca depinde si de metabolism dar si de mentalitate: de ce sa ma agit mai tare daca imi pot rezolva treburile si in ritmul meu ceva mai lent? aici fac referire la mine: eram genul tau si-mi puneam uneori aceleasi intrebari ca tine, dar fara sa fac vreo schimbare in sensul adevarat. apoi au aparut copiii si a trebuit sa ma schimb, am gasit energii nebanuite in mine insami ca sa impac si jobul, si fetitele si casa. plus plimbari pe-afara, cumparaturi domestice etc. nevoia te-nvata! personal, acum cred ca acei oameni de care pomeneai chiar trebuie sa faca fata unui ritm mai alert, s-au obisnuit si nu pot da inapoi.

    • Adevarul e ca da, nevoia te invata. Adica muncesc mai mult acum decat o faceam acum vreo 4, 5 luni de exemplu. N-am avut ce face. Dar vreau mai mult de la mine. Persoanele de care vorbeam chiar au acest program din placere. Adica se duc la sport din placere, seara se duc la intalniri din placere. Le place sa fie implicati in cat mai multe activitati, chiar am intrebat o prietena si a zis ca ea nu poate sa stea, trebuie mereu sa faca cate ceva.

  4. La inceputul anului si eu ma simteam lipsita de energie! Si colac peste pupaza, nici nu ma puteam concentra la birou, abia ma chinuiam sa fac ceva cap coada. Si m-am hotarat sa urmez o cura de detoxifiere, care m-a ajutat foarte foarte mult. Nu credeam ca a manca sanatos, natural poate oferi atat de multa energie.

    Dupa detoxifiere, am inceput sa merg la sala, sa renunt la o alimentatie plina de carbohidrati, seara sa mananc cate un grapefruit. Si in plus, pe mine ma ajuta foarte mult ceaiul verde, e un adevarat energizant pentru mine.

    • Trebuie sa incerc si eu reteta asta…detoxifiere, sport, alimentatie corecta. Poate o sa mearga si la mine.

  5. Fiecare e unic. Pentru mine nivel ridicat de energie înseamnă respectarea tuturor regulilor tale cu una schimbată radical.

    Manânc multă carne și foarte multe legume. Dar nu mănânc deloc orice bazat pe cereale și rar cartofi. Zahăr și orice aliment procesat nu mănânc deloc. Cafea foarte rar. În funcție de ce îmi cere corpul sunt perioade care nu mănânc deloc carne.

    Există mai mult de un singur adevăr. Ar trebui să studiezi ce e bine pentru tine. Îți recomand blogul lui Cristian Margarit, e cel mai bine informat din România , după părerea mea.

    Pentru a urmării nivelul de energie pe care îl am, țin un jurnal alimentar în care îmi notez când am energie scăzută. Așa pot observa că dacă mănânc cartofi, nivelul de energie îmi scade seara. Îți ia un minut pe zi să completezi.

    • Multumesc Cosmin pentru sfaturi. Am sa ma uit pe blogul lui Cristian Margarit.
      Adevarul e ca eu mananc destul de multe alimente bazate pe carbohidrati, cum sunt cartofii de ex + des dulciuri. Poate de asta am si acest nivel scazut de energie.

  6. Eu ma simt obosita daca pierd vremea fara sa fac nimic interesant sau daca dorm prea mult. Mai ales in ultimul caz, sunt zombi toata ziua… In schimb, cand am o activitate placuta, motivanta, chiar daca este mai dificila, oboseala dispare. Si miscarea ma ajuta mult, dupa o ora de salsa ma simt energizata la maxim 🙂

    • Eu ma mai trezesc fara energie dupa doar o ora de lucru…si nu e normal. As vrea sa fiu in forma toata ziua, sa fug dintr-o parte in alta, sa nu las sa ma invinga oboseala…
      Voi incerca si eu cu mai mult sport.

  7. Pe mine cafeaua chiar mă ajută 🙂 Încerc în perioada asta să beau cât mai multă apă şi cât mai puţine prostii de sucuri acidulate, încerc să dorm minim 8 ore, că altfel nu funcţionez. Am colegi care dorm liniştiţi 4 ore pe noapte, muncesc, nu beau cafea şi sunt mereu fresh. Nu ştiu cum reuşesc!

  8. Nu mai am pic de energie de la o vreme(de cativa ani), nu stiu de ce sunt atat de obosita, mai ales cand vin de la serviciu nu mai sunt in stare de nimic. Mama, de exemplu, e de 10 ori mai vioaie decat mine, nu sta locului o clipa, munceste, gateste, spala. Ma uit la ea si ma crucesc.
    O sa incerc sa urmez macar cateva din sfaturile ce se regasesc pe lista ta.

    • Cam asa ma simt si eu si chiar nu e normal. Adica daca altii pot, trebuie sa putem si noi. 🙂

  9. Să-ți spun ce funcționează și la mine:
    1. dorm (consult acest site de ceva vreme și mă trezesc întotdeauna odihnită: http://sleepyti.me/)
    2. am grijă să pun în programul meu zilnic cel puțin 2 activități care-mi fac mare plăcere (ex.: dimineața citesc blogurile preferate, seara citesc o carte interesantă, în weekend bricolez, etc.)
    3. am grijă ce mănânc și cât mănânc (mi-am studiat reacția corpului la diferite alimente și am realizat că pe mine unele chiar mă lasă fără energie)și să beau apă (am memento la fiecare 2 ore și când sună alarma ma opresc, orice aș face în momentul acela, și beau un pahar cu apă – e singura modalitate în care mă pot ține de obiceiul ăsta )
    4. când îmi pregătesc seara programul pentru ziua următoare scriu și cât timp voi aloca fiecărei activități (personal, folosesc tehnica pomodoro); astfel creierul meu nu se deconectează când eu ar trebui să lucrez.

    • Madalina, mi-ai dat niste idei foarte bune. Mai ales cel cu apa, ca si eu am o problema cu bautul a suficienta apa. Am intrat si pe acel site de care ziceai tu, e interesant.

  10. Eu is mai energica daca fac miscare si daca dorm 6 ore decat daca stau degeaba si dorm 8 ore. Oricum incerc sa imi schimb stilul de viata inspre cat mai sanatos, nu vreau la 80 de ani sa-mi para ca a trecut viata pe langa mine.

    • Da, si eu vreau sa fac asta. Sunt sigura ca pentru mai multa energie sunt necesare cateva zeci de minute de sport in fiecare zi. Pana la urma, toti prietenii mei care au atat de multa energie, fac sport.

  11. Nivelul de energie… eh… cred că știi și tu cum e și cu muncă și cu master, mai ales când drumul dintre oricare dintre cele 3 „trinități” (facultate, muncă și acasă) e de o oră.

  12. Mereu i-am admirat pe oamenii care fac foarte multe lucruri intr-o zi si seara sunt fresh si gata de distractie iar a doua zi dimineata o iau de la capat. Pe mine dupa serviciu si distractia ma oboseste. De azi am iesit din zona mea de confort si m-am apucat de scoala de soferi. Ma tem ca tocmai lipsa mea de energie o sa ma impiedice sa ma descurc bine desi imi doresc foarte tare sa conduc. Mi-am propus sa invat mai multe lucruri noi insa constat ca nu mai am rabdare sa fac lucrurile pas cu pas si ma dezamagesc usor daca nu pricep totul din prima zi. Incerc sa respect si eu sfaturile tale dar nu stiu cat o sa reusesc. De exemplu daca ma culc inainte de 12 mi se intampla foarte des sa ma trezesc pe la 3, 4 si sa nu mai pot sa adorm la loc la fel de repede. Iar cu apa…nu am timp sa ma duc la toaleta de atatea ori pe zi daca beau doi litri 🙁

    • Este greu sa te tii de toate acele sfaturi, dar merita incercat. Cred ca oboseala asta ne face sa pierdem prea multe lucruri (sau activitati) interesante.

  13. pe propria piele am invatat ca ceea ce ne consuma cel mai mult din energie e felul in care intelegem sa ne hranim corpul.

    Cred cu tarie ca indiferent ce mananci nu ar trebui sa ai mai mult de 3 mese pe zi, ca intre ele trebuie lasata o pauza de 4 ore minim (pt o digestie corecta, pt refacerea sucurilor gastrice) si dupa ora 6 seara nu trebuie sa mai mananci (regula greu, f.greu de respectat la inceput, pana se disciplineaza organismul)

    Un alt aspect f.important e consumul de lichide multe in prima parte a zilei, pt ca at au loc eliminarile (nr. 2 cum ii spun eu, iar nr.2 trebuie sa fie egal cu numarul meselor servite in ziua precedenta sau sa fie de la 2 in sus -un metabolism prietenos); de asemenea, consumul de sucuri de fructe reprezinta adevarate shot-uri de energie- investitia intr-un storcator performant e una minunata pt organism.

    Printre altele conteaza felul in care sunt combinate alimentele. Poti sa-ti faci o imagine citind de aici: http://ligiapop.com/2010/06/06/combinarea-corecta-a-mancarurilor/ sau de aici: http://www.scribd.com/Trytomeditate/d/48686732-Steve-Meyerowitz-Combinarea-Alimentelor-Si-Digestia .

    Chiar dc imi displace profund personajul din spatele blogului, poti gasi un articol f.interesant despre cum poti introduce apa in alimentatie, cu beneficii minunate asupra enzimelor digestive: http://ioanaginghina.blogspot.com/2012/03/apa-pe-stomacul-gol.html

    Daca esti in situatia in care ti-e pofta de ceva anume, poti afla de aici: http://www.erd.ro/ce_spun_poftele_despre_organism , ce anume se ascunde in spate 😀 , fara sa fie o regula cele scrise in stire.

    Recomand de asemenea apa plata Bucovina, printre putinele ape potabile de pe piata, in defavoarea clorului cu titlu de apa care curge prin robinete.

    Am scris acest comentariu ca un semn de prietenie si din dorinta ca si altii sa simta pe propria piele beneficiile unei alimentatii echilibrate si la baza careia stau informatii si studii concrete, nu strategii de marketing.

    Aud atit de des spunandu-se: bunicu’/bunica a trait 90 de ani si a mancat de toate! da, insa conditiile si mediul s-au schimbat super mult si vreau sa cred ca nu ne dorim sa traim 100 de ani aratand ca hartia creponata si lamentandu-ne de zeci de dureri sau cu flacoanele de pastile in buzunar- care promit sa-ti aline suferinta.

    Ce te faci sa traiesti atatia ani ca un muribund?- asa ar trebui sa fie formulata intrebarea

    p.s. zaharul ar trebui eliminat din alimentatie, pt ca imbatraneste f.mult
    sarea in cantitati cat mai mici si sa fie de mare

    • Miruna, multumesc mult pentru informatii. Ma apuc de citit informatiile de pe site-urile mentionate de tine. 🙂

  14. Exact ca si tine, de la rau in mai jos. 🙁 Eu am program de munca de 6 ore (un part time putin mai mare) fac pe drum 30 minute dus, 30 intors. Cu autobuzul. Deci 7 ore. 7 ore jumate ca plec cu o ora inainte de inceperea programului. Insa la mine de vina nu e cat stau la munca ci orarul ravasit. O saptamana intru de la 8, alta de la 16, alta (cum e cazul celei care tocmai incepe) de la 14:30. am doua zile libere pe saptamana insa nu obligatoriu in week-end. de exemplu saptamana care urmeaza sunt libera joi si vineri si de samabata incep munca pana miercurea urmatoare inclusiv. Si nu mai am chef de absolut nimic. Abia daca am chef sa-mi fac ceva de mancare. 🙁

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.