Mai mult de nevoie am avut de citit în ultimul timp o mulțime de informații despre o alimentație corectă. Inițial mă gândeam că le știu pe toate, că le-am mai auzit, că nu-mi spun nimic nou, dar citindu-le cu atenție mi-am dat seama cât de multe greșeli fac în fiecare zi în ceea ce privește alimentația și am realizat că ar cam fi cazul să-mi creez obiceiuri sănătoase.

Am început să lucrez la mai multe capitole: alimentație, sport, îngrijire (frumusețe + modă + întreținere), sănătate. Și voi vorbi despre toate acestea într-o serie de articole, ce vor apărea din când în când pe blog.

Până atunci însă, vreau să încep prin a enumera aici câteva din informațiile peste care am dat, în lecturile mele din ultimele săptămâni. Poate le știți, poate nu, însă cred că este bine să le mai citim odată, să le înțelegem, să le băgăm la cap și să încercăm să ne schimbăm în bine, pentru o viață mai sănătoasă și fericită.

  • O alimentație corectă presupune o dietă echilibrată, care să conțină cele patru grupe fundamentale de alimente: fructe și vegetale, cereale, lapte și produse lactate, carne și ouă.
  • O dietă corectă a adultului conține 60% glucide, 25% lipide și 15% proteine.
  • Necesarul zilnic de apă este de 35-40 grame apă/kg corp.
  • Nevoile energetice medii zilnice pentru menținerea funcțiilor vitale sunt de 1650-1700 kcal.
  • Trebuie realizată o concordanță între necesitățile organismului și aportul de alimente.
  • Trebuie asigurată alimentația adecvată cantitativ și calitativ vârstei, activității profesionale, stării fiziologice a organismului, ș.a.
  • Se recomandă respectarea ritmicității alimentației zilnice. Pentru 3 mese/zi: micul dejun 30%, prânz 50%, cina 20%. Pentru 4 mese/zi: micul dejun 25%, gustare 15%, prânzul 35-40%, cina 15-20%.
  • Regimul alimentar trebuie diversificat.
  • Trebuie asigurate condițiile corespunzătoare (ambianță, ordinea servirii, temperatură).
  • Fibrele vegetale, deși nu sunt digerate (pentru că sunt compuse din celuloză), sunt indispensabile pentru asigurarea tranzitului alimentar. Nu trebuie să lipsească din dieta zilnică.
  • Obiceiurile alimentare greșite, precum consum de alimente prea reci, prea fierbinți, abuz de alcool, înlocuirea micului dejun cu cafea și țigări, pot duce la afecțiuni digestive: ulcer, gastrite, colite, etc.
  • Obezitatea apare printr-un aport excesiv de energie în comparație cu consumul. Aceasta se întâmplă numai în faza de instalare a obezității; odată instalată, pentru menținerea ei, aportul și consumul sunt egale.
  • Vitamina  A are rol în creștere, vedere. Se găsește în urzici, ardei, pește, lapte, unt, ouă, morcovi.
  • Vitamina D are rol în metabolismul calciului. Se găsește în drojdia de bere, untura de pește, ouă, ficat, ciuperci, raze UV.
  • Vitamina E are rol în imunitate și diviziunea celulară. Surse de vitamina E: măceșe, mere, ouă, ficat, țelină, germeni de cereale.
  • Vitamina C are rol în procesele de oxidoreducere, în funcționarea sistemului nervos. Se găsește în citrice, ardei, salată, ficat.

Astazi mi-am facut cont si am inceput Programul Activia – timp de 14 zile voi primi sfaturi referitoare la nutriție, sport și stil. Informațiile pe care le-am găsit în program sunt foarte interesante, vă recomand și vouă să vă faceți cont, poate astfel veți fi mai inspirați și mai determinați să vă țineți de treabă.

Acestea fiind zise, dau startul campaniei Obiceiuri Sănătoase și pe acest blog. Sper să reușesc să vin cu cât mai multe informații utile și poate în aceste luni voi reuși și eu să mă schimb în bine, să simt că am mai multă energie și putere de muncă. I’ll keep my fingers crossed. 🙂

21 Comments on Start la obiceiuri sănătoase

  1. Hm, pe mine m-ar fi interesat mai degraba ce mancai tu pana acum, cat sport faceai, pentru ca arati impecabil, ai o silueta de invidiat!
    Dar iti urez multa bafta si cu noul program, probabil simti ca ai nevoie de mai multa energie, vitalitate.

    • Multumesc Nice! 🙂 Ei, nu am chiar o silueta de invidiat, trebuie sa fac sport. Oricine ar trebui sa faca, indiferent cat de slab sau gras e. Si vreau sa aduc aceste schimbari pentru mai multa vitalitate, mai mult chef de lucru si umblat dintr-o parte in alta. 🙂

  2. Mult succes Mihaela! Vei vedea ca se merita sa mananci mai sanatos, sa ai obiceiuri mai sanatoase. Pe termen lung se merita cu varf si indesat!

    Tin pumnii! 🙂

    • Multumesc mult Mihaela! Cu siguranta se merita, sunt convinsa de asta! Trebuie insa sa am ambitie sa ma tin de asta.

  3. iti recomand sa-l convingi si pe cel de langa tine sa faca la fel. cred ca e singura varianta in care lucrurile merg de la sine si nu apar tentatii 😀

    • Miruna are perfecta dreptate! La mine chestia asta a functionat perfect. Intr-o buna zi i-am spus sotului ca m-am hotarat sa fac ceva si sa slabesc, ca am nevoie de ajutorul lui si nici lui nu i-ar strica sa slabeasca. Si am inceput o cura cot la cot. Pe mine m-a ambitionat mult faptul ca, desi eu mergeam regulat la sala si nici nu trisam cu dieta, slabeam mai greu decat el. Eu am slabit 15kg, el – 25kg. Dar daca seara m-a apuca un dor de dulce, el era acolo si spunea “NU!” si invers. Mancarea pe masa e aceeasi, nu tu manaci salata si el eclere cu ciocolata. In doi totul e mult mai usor!

      • Aveti dreptate. Sa vad acum daca il conving si pe el sa manance mai sanatos. Intr-adevar, e dificil ca tu sa tii o dieta sau sa mananci sanatos cand vezi ca cel de langa tine mananca dulciuri, fast food sau mancaruri grele. E cam greu sa rezisti tentatiei in acest caz.

  4. Mihaela, ai luat o decizie foarte buna! Rezultatele se vor vedea. Citeste si cartea lui Mencinicopschi, el explica foarte frumos acolo despre necesitatea zilelor de post, despre cum valoarea caloriilor difera de la aliment la aliment, despre disponibilitatea biologica a nutrientilor si multe altele. Pe mine cartea asta m-a facut sa ma ingrijesc mai mult de alimentatie.
    M-am apucat si eu de sport si e super, de luni am inceput sa merg la pilates. Am sa scriu pe blog maine o postare despre asta! Ma simt foarte bine cand ies de acolo si foarte fresh.
    Succes mult si astept vesti noi 🙂

    • Ah, foarte fain ca mergi la pilates! Chiar astept informatii despre pilates, poate ne spui si unde mergi, cat costa, etc.

  5. Eu sportul il fac pe bicicleta, infruntand agitatia orasului. Alimentatia nu este una sanatoasa, in nici un caz. Am redus insa considerabil consumul de alimente care nu fac bine organismului.

    • Trebuie sa iesim si noi mai mult cu bicicleta. Insa acum se fac reparatii in zona, trotuarul + soseaua sunt intr-o stare deplorabila. Cand termina si pun pavele, vom putea merge.

  6. Eu am început o dietă fiind supravegheată săptămânal de un medic nutriționist. Pentru că nu am timp să merg la sală, am optat pentru un pachet la un salon de înfrumusețare (masaj, electrostimulare, împachetări la cald), și mă ocup de grădină, de flori, ca și activitate fizică. Dieta pe care o țin este mai mult un stil de viață sănătos. Ești învățat cum și când să mănânci.
    Nu vom putea ține dietă toată viața, dar trebuie să ne creăm un stil de viață sănătos, adecvat activității noastre.
    Mult succes , răbdare și disciplină! Rezultatele nu vor întâzia să apară.

    • Este foarte bine ca ai si ajutorul unui medic nutritionist. Succes si tie!
      Si da, trebuie sa adoptam un stil de viata sanatos, ca sa avem puterea sa facem tot ceea ce ne propunem

  7. Articolul este binevenit, totusi sunt cateva lucruri putin cam controversate, care poate ar trebui verificate mai mult. In primul rand procentul de glucide de 60% este cam mare (cel putin in cazul meu, dupa 8 ani de vegetarianism cu destule glucide, rezultatele n-au fost deloc benefice + in cazul cerealelor integrale apar alte probleme de luat in calcul).
    In schimb, in ciuda reclamei foarte proaste pe care o au in media, grasimile de calitate sunt mai mult decat binevenite si NU ingrasa. Problema e ca in cazul lactatelor este ideal sa fie nepasteurizate/neomogenizate/de la tara, iar in cazul grasimilor vegetale sa nu fie alterate termic in exces si sa se mentina raportul intre omega 3,6,9. De cele din junk food sau de margarina din prajiturele n-are rost sa discutam pentru ca sunt otrava curata. La fel este si zaharelul acela alb de care multi dintre noi devenim dependenti.
    Si eu m-am apucat tot de nevoie sa ma informez despre o nutritie sanatoasa, dar am norocul de a avea un prieten chirurg pasionat de domeniul asta si am dat si peste niste carti in care iti explica destul de “matematic” de ce unele variante de nutritie sunt mai bune decat altele. Recunosc ca nu prea am incredere in medicina bazata pe studii statistice.

    • Multumesc pentru informatii Varlan!
      Informatiile din articol sunt generale, date statistice care le gasesti in orice manuale de medicina. Sunt recomandari generale, insa difera in functie de tipul de activitate desfasurat si bineinteles de la om la om.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.