Zilele trecute am avut puțin timp la dispoziție și m-am gândit că n-ar fi rău dacă aș prepara niște brioșe, mai ales că primisem cadou de la Raluca o mulțime de forme de hârtie pentru brioșe (foarte colorate și drăguțe) și o cutie cu 4 tipuri de ornamente din zahăr, de la Dr Oetker, cumpărate din Belgia. De-abia așteptam să fac brioșe drăgălașe! 🙂

   

Rețeta de brioșe pe care am ales să o fac mi-a fost recomandată tot de Raluca. Era simplă, rapidă, am pregătit-o în vreo 10 minute cred (mai mult a durat cântărirea ingredientelor), în timp ce vorbeam la telefon cu o prietenă. Deci nici nu eram prea atentă la ce făceam. 😛

Ingrediente necesare: 250 g făină, 250 ml lapte, 175 g zahăr, 90 ml ulei, 2 linguri cacao, un plic vanilie, un plic praf de copt, 1 ou, 100 grame ciocolată tăiată mărunt (cât de mărunt puteți, bucățelele mele erau cam mari, n-am avut răbdare).

Într-un vas amestecați făina, cacaoa, praful de copt și ciocolata. În alt vas amestecați oul, laptele, vanilia, zahărul și uleiul. După, adăugați conținutul primului vas peste conținutul celui de-al doilea vas, amestecați și…gata. 🙂 Rețeta este de pe blogul lui Edith.

  

Am adăugat conținutul în forme de hârtie – nu-s drăgălașe? Colorate, cu buline, mai mici, mai mari. 🙂 Eu am pus câte 2 hârtiuțe, deși am înțeles de la Raluca că ținea foarte bine și o singură hârtiuță. Am vrut eu să fiu sigură. Se bagă la cuptor și se țin în jur de 15-20 de minute.

Cam așa arată simple:

 

Apoi am început să le ornez. Cu inimioare, biluțe (pe care le-am împins puțin, ca să stea bine), bețișoare, ș.a. Am folosit și o cutie “Ornamente colorate”, tot de la Dr Oetker, dar care se găsesc în România.

  

  

 

Din compoziție au ieșit aproximativ 15 brioșe. Delicioase! 🙂

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

40 Comments on Brioșe cu ciocolată, decorate drăgălaș

  1. Mai, acum inteleg de ce ai pus 2 hartiute. Nu ai tava de briose? In tava pui o hartie, apoi continutul si dai la cuptor. Ei, tie ti-au iesit si asa 😛 Sa mai faci! 😀

  2. Cred ca iti imaginez cam ce ornamente mi-as lua eu, nu? 😀 Cele cu inimioara binenteles.
    Cred ca le voi prepara de ziua lui Adi dar ssssssssssht. Merci pentru idee!

    • Miruna, nu am renuntat la dulciuri. Nici n-am zis ca voi renunta. Nu tin dieta, incerc sa mananc mai sanatos, si cred ca e mai bine sa mananci dulciuri facute in casa decat cele din comert. Si-n plus, le-am facut si pentru cei din casa, nu stau si le mananc eu singura pe toate. 🙂

      • nu ma gandeam la numarul de calorii sau faptul ca ingrasa sau nu. de altfel, nu recomand nimanui sa renunte la dulciuri, insa la faina alba, zahar, ulei de floarea soarelui da. Repet, nu pt ca ingrasa, ci pt ca nu-s sanatoase si nu aduc nici un beneficiu nutritiv.

        mie imi plac dulciurile f.mult si mananc aproape zilnic avocado bine copt + 2 lg-ite miere + cacao (pt o consistenta mai plina, se pot adauga seminte de in rasnite. Un desert gata in mai putin de 3 min, cu minim de efort si maxima placere, nevinovata-bineinteles.

        • Interesant desertul tau Miruna. Insa cred ca mai am pana sa ajung sa renunt complet la faina alba, zahar sau ulei de floarea soarelui. Si nici nu stiu daca imi doresc cu adevarat asta, inteleg ca nu-s sanatoase, insa cred ca pana acolo am de renuntat la prajeli, la mancarea fast food.
          P.S. Comentariul tau a intrat la spam…din intamplare l-am gasit, de obicei nu prea verific, le sterg fara sa ma uit (se aduna prea multe comentarii de tip spam). Te anunt, in caz ca apar probleme pe viitor…

          • e bine ca l-ai gasit asteptand cumintel in spam 😀

            ai dreptate cu mancarea, fiecare in ritmul sau si dupa cum ii da semnale propriul organism. 😀

          • Da, mi s-a intamplat si mie sa mai intru in spam pe alte bloguri. Dupa un timp, problema s-a rezolvat de la sine. Asta e…Daca vreun comentariu nu-ti apare, sa ma anunti pe mail – de aceea te-am si anuntat. 🙂

  3. Foarte frumoase briosele tale! Mmmmm, cred ca si foarte gustoase! Mihaela, incearca sa pui un strat de glazura (gasesti tot de la Dr. Oetker) pe ele si foarte repede, cat glazura este inca calda, bombonele, inimioare si alte decoratii. Mai exact briosa-glazura-decoratii si tot asa. In doi e mai usor. Unul pune glazura, unul decoreaza!

    • Multumesc Crisa pentru aprecieri si recomandare! 🙂 Stiu ca exista tot de la Dr Oetker. Sau oricum, se poate topi niste ciocolata in loc de acea glazura.

  4. Ce coincidenta, chiar ieri am mancat o briosa cu ciocolata. A devenit in scurt timp desertul meu favorit. 😀 Pana acum o luna nici nu prea gustasem…
    Ale tale arata tare bine, felicitari! 🙂

    • Multumesc Nice. 🙂 Briosele nu sunt chiar dulciurile mele preferate. Nici nu prea stiu care sunt dulciurile mele preferate, cred ca depinde de moment.

  5. Eu n-am incercat niciodata sa fac briose, nu stiu daca mi-.ar iesi ceva turnat in forme si decorat 🙂
    Le mananc cu placere la micul dejun cu ceai. Imi plac cele cu gust de lamaie

    • Simona, eu le am din Belgia, insa am vazut asemanatoare (tot colorate) intr-un magazin cu produse pentru bucatarie de pe Anastasie Panu (in dreapta Armony Gym sau Moldova Mall), sunt mai multe magazinase pe acolo.

Leave a Reply to miruna Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.