Când vine vorba de îngrijire, întreținere și înfrumusețare, știu că fiecare dintre noi alegem ceea ce ne place și ne este convenabil. Nu există “cea mai bună metodă”, cel mai bun tratament, cel mai… pentru toți. De exemplu când vine vorba de epilat, eu nu suport epilatorul, prefer ceara. Asta nu înseamnă că epilatorul nu este bun, ba chiar cred că este mai practic, doar că eu nu-l pot folosi.

Așa și cu unghiile. Unele preferă unghiile naturale, altele unghiile false, ojă rezistentă, manichiură cu gel, ș.a. Toate au avantaje și dezavantaje, de aceea fiecare persoană alege tratamentul care îi convine, peste dezavantajele căreia poate trece, cu avantaje care o încântă.

Eu până acum am ales să nu-mi pun gel sau unghii false. Mult timp am purtat unghiile simple, manichiură french sau date doar cu lac. Dar de ceva timp am început să-mi placă să-mi fac unghiile în diverse culori – mai ales vara se văd tare frumos unghii roz, albastre, verzi, mov. Îmi plac mult și unghiile cu model, așa încât mereu rog manichiurista să-mi deseneze câte ceva.

Până aici toate bune. Însă apar și niște probleme, unele mai importante pentru mine, altele mai puțin. La unele le-am găsit rapid rezolvare, însă altele mă deranjează și nemulțumesc.

  • culoarea nu rezistă decât maxim 5-6 zile pe unghii – pentru întreținerea unghiilor mă duc mereu la salon, eu nu mă pricep să le tai și să le dau o formă frumoasă; după ce mi se duce culoarea, folosesc oje de acasă, pentru că nu trebuie decât să le colorez, lucru la care mă pricep (deși nu reușesc să le fac chiar perfect, ca la salon).
  • unghiile nu sunt foarte rezistente – pe măsură ce cresc, crește probabilitatea ca să le agăț pe undeva și să se rupă; lucru destul de deranjant, mai ales când ai 9 unghii mari și frumoase și una tăiată – nu poți să stai așa, trebuie să le tai pe toate.
  • gama de modele pe unghii – se pare că multe manichiuriste nu fac modele prea elaborate pe unghii naturale, doar pe unghii cu gel. Și nu a fost vorba mereu că e unghia prea scurtă, în acest caz aș înțelege, ci pur și simplu refuză, sau nu sunt prea pricepute. Știu că fetele care lucrează cu gel doar asta fac, nu taie, nu curăță unghia, deci poate au mai mult timp să exerseze desene și modele.
  • plictiseala – eu m-aș plictisi (cred) să port același model pe unghie timp de o lună. Însă am aflat de la o prietenă care apelează la manichiura cu gel, că peste unghiile cu gel te poți da cu ojă, care apoi se duce cu acetonă, și-ți rămâne manichiura cu gel făcută inițial. Deci îți poți schimba culoarea atunci când dorești, fără să strici ceva.
  • banii – o manichiură la salon mă costă cam 25 lei fără model, cu model ajungând chiar și pe la 40 lei. După cum v-am zis mai sus nu mă pricep foarte bine să-mi îngrijesc unghiile și îmi place cum arată făcute la salon, așa că nu voi renunța la asta. Așadar, pentru o manichiură impecabilă, trebuie să cheltui sume destul de mari.
  • timpul – nu-mi place să pierd timpul. Când mă duc la salon, prefer să-mi fac tot ce e de făcut, nu-mi place să tot revin. Dar manichiura nu rezistă o lună întreagă, așa că trebuie să mă întorc. Adevărul e că tot cam același timp se pierde – o manichiura obișnuită durează cam 20-25 de minute, una cu gel 2 ore.
  • lungime – nu-mi plac unghiile foarte lungi, nici la mine, nici la alții. Nu știu, nici măcar nu-mi place să le privesc. 🙂 Iar atunci când îți faci unghii cu gel, nu-ți scurtezi unghiile timp de o lună, așa că ele cresc și tot cresc. Dar depinde și de la persoană la persoană, la unii cresc mai încet, la alții mai repede.

Având în vedere toate acestea, acum sunt în dubii. Am tot vorbit cu o prietenă de manichiura cu gel, am urmărit evoluția la ea (își face o astfel de manichiură din decembrie 2010), am înțeles că nu are probleme, mi-a povestit și de prietene care au renunțat pentru că nu mai aveau timp să-și facă unghiile (născuseră) și nu au fost probleme. Mai jos aveți poze cu manichiura ei de acum câteva luni – ea alege modele simple, nu îi plac florile mari sau model pe toată unghia și pe fiecare deget. (update: și o poză recentă)

 

Bineînțeles, depinde și unde le faci, mi-a povestit și de cazuri în care unghia naturală a mucegăit sub unghia cu gel (!). Cu toate acestea, încă nu sunt convinsă să trec pe manichiura cu gel, pentru că am tot auzit de probleme cu sănătatea unghiilor. Pe de altă parte, mă gândesc să încerc toate soluțiile de întreținere, pentru a vedea care este cea mai bună pentru mine. Aș mai avea de încercat oja permanentă și manichiura cu gel (fără extensie, nu vreau unghii lungi și false).

De aceea vreau să vă întreb pe voi, ce soluție de întreținere și îngrijire a unghiilor alegeți? Ce preferați: unghii naturale, unghii cu gel, ojă rezistentă? Ați avut probleme cu vreuna dintre aceste metode?

27 Comments on Ce soluție alegem pentru o manichiură impecabilă?

  1. In cazul meu apar probleme(unghiile se exfoliaza, se rup) atunci cand nu le dau cu pasta alba(adica cand nu-mi fac manichiura frantuzeasca). Lacul nu este suficient. Oja colorata nu folosesc pentru ca imi ingalbeneste unghiile si nici nu da un aspect prea placut(cel putin in ceea ce ma priveste, altora le sta bine. Prefer unghiile naturale, de marime medie, oricum toata lumea ma intreaba daca sunt false. Adevarul e ca sunt foarte priceputa, am capatat o dexteritate deosebita dupa 12 ani de practica. :)) Bine, acum sa recunoastem ca nici nu e cine stie de filosofie. 😛

    • Eh, uite ca mie mi se pare dificil. 🙂 Nu reusesc sa le fac sa arate ca la salon, sa le dau o forma frumoasa (adica sa arate toate la fel, unghia sa aiba cam aceleasi dimensiuni). Manichiura frantuzeasca este si printre preferate mele, dar acum vara imi plac si unghiile colorate. Eh, daca as avea o manichiurista care sa vina la mine la 3,4 zile, si sa nu ma coste prea mult, ar fi super. 🙂 Asa as putea sa-mi fac ba french, ba colorat, etc. 🙂

  2. Eu imi fac singura manichiura, nu am probleme. Au o forma naturala, iar cand sunt prea lungi, le tai de tot pentru ca imi cresc foarte repede. Folosesc constant lacuri colorate, am multe culori, iar in ceea ce priveste rezistenta nu am probleme. Daca le-as lasa, as putea sa stau 2 saptamani cu aceeasi oja pe unghii pentru ca nu imi sare, dar se vede cand creste unghia. A fost o perioada in care imi faceam mai mult french, dar m-am plictisit. Acum, daca nu vreau sa ies in evidenta, folosesc un lac nude sau taupe. Unghii cu gel nu am avut niciodata pentru ca nu a fost cazul.
    Daca vrei sa ai un model pe unghii, fara prea mare bataie de cap, incearca oja crackle sau cea magnetica de la flormar.

    • Am incercat oja crackle. Cea magnetica inca nu, desi pare interesanta – insa am inteles ca nu e chiar asa de usor de facut acele dungi, cel putin nu in asa fel incat sa arate bine pe toate unghiile…

  3. De oja permanenta nu stiam dar chiar mi-ar placea! Nu prea imi place sa imi ingrijes unghiile, le tai scurt, si nu ma fac cu oja mai veci (doar cand ma duc la manichiura (maxim de 3 ori pe an) 🙂 deci oja permanenta mi s-ar potrivi! o culoare pala, roz deschis sau poate nude

    • Cu o culoare asa deschisa ai putea pastra oja pentru timp mai indelungat, mai mult de 3 saptamani, o luna, pentru ca nu se vede la fel de bine cresterea.

  4. Eu am avut unghii cu gel, aratau impecabil timp de o luna. Le-am dat jos insa, pentru ca mi-am dat seama ca la o destul de banala accidentare poti ramane fara unghie total si al doilea motiv ar fi faptul ca aspectul artificial este vizibil si putin exagerat, nu il consider chiar cel mai elegant.

    • Da Anca, tin minte ca am citit pe blogul tau de problema cu unghia. 🙁 Si cand ai renuntat, cum aratau unghiile? Erau ingalbenite, deteriorate foarte tare? Sau au crescut si nu au mai fost probleme?

      • Gelul mi l-am dat jos singura cu o pila speciala, desi cred ca ar fi trebuit sa am rabdare si sa merg la salon. (am pilit cam mult in unele puncte). Unghiile nu erau ingalbenite dar erau subtiri ca o coala de hartie de xerox la propriu. Si-au revenit decent cam doua luni, le-am tinut doar date cu oja obisnuita dar m-a ajutat foarte mult solutia aceea de la Farmec cu vitamina B5 pentru intarirea unghiilor(e un lichid cu care te dai pe unghie direct si se absoarbe). Efectiv a accelerat regenerarea si se vedea cum se refac straturile unghiei. La final ajunsesem sa am niste unghii lungi cat le aveam pe cele cu gel si foarte rezistente.

          • E foarte buna, o recomand. Am uitat sa iti spun insa ca e fff important sa nu o folosesti dupa ce ai taiat cuticulele, pentru ca pe orice leziune solutia asta ustura/doare tare rau. In rest e minunata.

          • Cred ca eu am luat-o dintr-o farmacie Dona, dar ar trebui sa se gaseasca in general la magazinele cu cosmetice.(nu cred ca am vazut in Kaufland dar poti incerca) Sticluta arata exact ca si cea de lac transparent.

    • Ai putea sa povestesti putin despre experienta cu oja rezistenta? Am inteles ca pentru a fi indepartata trebuie mers la salon. Rezista bine, nu strica unghia?

  5. Din experienta mea:
    -mi-au placut unghiile mele cat timp le-am purtat false dar dupa ce le-am dat jos nici cele mai scumpe tratamente nu mi-au facut unghia ca inainte. Doar alimentatia si vitaminele eventual dupa 8-10 luni. Insa am auzit ca exista acum o metoda de aplicare prin care unghia nu se pileste deloc! Asta mi-ar surade dar nu mi-as pune acum unchii false ca-s multumita de ale mele
    Totusi, daca n-ai mai avut ai putea incerca. Pana la urma nu e vorba de fatetarea dintilor:)

    • Da, am mai citit comentariile tale lasate pe blogul Ancai. Voi vedea, mai am timp sa ma gandesc.

      • Pana una alta am observat ca uleiul meu de argan e magic daca il aplic seara pe cuticule, umezind in prealabil patul unghiei
        Pentru asta il iert ca mi-a imputit o pereche de pantaloni 🙂 🙂

        • 🙂 Am sa-mi achizitionez si eu ulei de argan, nu strica sa ingrijesc unghia cu produse cat mai bune.

  6. Unghiile mele sunt foarte subtiri si se rup foarte repede. De o perioada imi pun gel pe ele si sunt foarte multumita. Bineintele ca este importanta persoana care pune gelul si felul in care lucreaza.

    • Da, am citit despre asta. Nu mi-as pune de ex unghii cu gel acasa la cineva, prefer sa o fac la un salon care a primit mai multe recomandari.

  7. Despre oja (semi)permanenta iti pot oferii eu cateva detalii. Parintii mei au un salon de infrumusetare si am testat si eu si mama de curand asa ceva. Noi am avut oja de la ProNails din cate imi amintesc. Ca idee, pe noi ne-a tinut 3 saptamani , fara sa se ciobeasca sau sa crape, in conditiile in care avem activitati casnice destule 🙂 dupa care se indeparteaza usor tot la salon, cu o solutie speciala. si da, si noi am ales o nuanta de roz-nude discreta, nu pot sa apar la birou cu unghiile in te miri ce culoare turbata… in principiu te tine si mai mult, dar creste unghia si se vede inestetic.

    • Multumesc Adriana pentru informatii, suna foarte bine. Cred ca o sa incerc si varianta asta, cu oja semipermanenta.

  8. Si eu sunt anti-talent la manichiura, cred ca mi-as taia pielitele cu deget cu tot daca as incerca, plus ca nu le pot taia la fel pe toate. am avut o singura daca unghii false – constructie cu gel, dar nu mari, ceva finut pentru un eveniment, intr-o saptamana le-am si dat jos, nu m-am putut obisnui cu ele. imi plac culorile puternice, ador corai, rosu, curacao, visina putreda… dar nu imi prea permit sa le port la serviciu, si cine mai sta in timpul liber sa isi schimbe oja pentru 2 zile. asa ca nuantele de bej, nude, si alte variatiuni pe aceeasi tema sunt etern pe unghiile mele.

    • Macar nu sunt singura. 🙂 Am fost si obisnuita de mica sa merg la salon si nu mi-am batut capul cu invatatul manichiurii si pedichiurii. Reusesc eu cat de cat sa le aranjez la mana stanga, dar la cea dreapta…iese urat. Imi tremura mana, n-am stabilitate.

Leave a Reply to Secretul din spatele unei manichiuri impecabile | Mihaela Anghel Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.