În ultimul timp am scris multe articole despre cărți și sper să nu vă deranjeze, însă am dat peste multe cărți grozave în august și tocmai de aceea am reușit să citesc și foarte mult. Pentru că o carte plictisitoare îmi ia mult timp până să o termin, chiar de are și 100-200 de pagini, pe când pe una captivantă, chiar și de 600 de pagini, o termin imediat.
Mă sinucid altă dată a fost cumpărată de mama mea în urmă cu ceva timp. Nu știu ce nu i-a plăcut la ea că a lăsat-o în bibliotecă, de unde am luat-o eu acasă. La fel, nu m-a încântat titlul sau mi s-a părut a fi chick lit și am lăsat-o și eu în biblioteca mea câteva luni bune. Până când am citit Ce să fac cu moștenirea de aceeași autoare. Am făcut cunoștință cu stilul autoarei și mi-a plăcut și mi-am dat seama că poate am judecat prea repede și prin urmare greșit cealaltă carte. Curios e că și mama a gândit la fel, după ce a citit Ce să fac cu moștenirea. M-a sunat să-i înapoiez cartea să o citească. Și i-am înapoiat-o, dar nu înainte să o citesc repede, repede, în 2 zile. Concluzia? Mi-a plăcut mult.
Geri are aproape treizeci de ani și vede viitorul în negru: e nemăritată, nu are copii, locuiește cu chirie în apartamentul unei mătuși și rămâne brusc fără serviciu. Dezamăgită, hotărăște să-și încheie socotelile cu viața. Scrie scrisori de adio tuturor cunoscuților, în care le spune pe șleau ce crede despre ei, apoi le expediază. își cumpără o rochie roșie, se coafează și închiriază o cameră la un hotel scump, căci vrea să sfârșească în stil mare… însă figura cu somniferele și vodca nu-i iese și pace. Așa se face că viața lui Geri devine brusc palpitantă: cum va mai da ochii cu cei care acum îi cunosc toate secretele?
La fel ca și cealaltă carte a autoarei, avem parte de o carte tristă și doar pe alocuri amuzantă. Personajul principal este o femeie la pământ, care simte că nu este iubită și apreciată de familia ei, care își pierde locul de muncă și casa în care locuiește (deoarece nu mai avea bani de chirie), care nu are un partener de viață și mai mult, i se amintește lucrul acesta în fiecare moment. Simte că nu mai vrea să trăiască, nu vrea să prindă aniversarea mătușii ei, unde ar intra în contact cu toată familia, nu vrea să meargă la reuniunea de liceu, ca toți colegii ei să vadă că nu a reușit să realizeze nimic. Vrea să moară. Își face un plan, pregătește scrisori pentru toate persoanele cărora ar vrea să le zică ceva dar nu îndrăznește. Le trimite și se pregătește să se sinucidă, însă “socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”. Nu reușește să facă acest pas și trebuie apoi să se confrunte cu toți destinatarii scrisorilor.
Vă recomand această carte, cred că vi se va părea simpatică și de ce nu, un pansament pentru sufletele noastre. Pentru că are ceva terapeutic în rândurile ei, ceva care ne alină.
suna interesant, o sa o pun pe to read list 🙂
Ma bucur ca ti se pare interesanta. 🙂
Seamana cu “Veronika se hotaraste sa moara” a lui Coelho?Mi-aplacut acea lectura!
Hmm…nu cred. E mai amuzanta putin, nu se ia foarte in serios.
Foarte interesant. O sa o caut si o sa o cumpar. Si eu am citit foarte multe carti in vara asta si chiar nu stiam ce sa mai citesc. 🙂
Ma bucur ca ai citit. Eu mai citesc acum, cat mai am timp…o sa fie mai dificil in curand.
Pare interesant subiectul!
Multumim de recomandare!
Cu mare drag. 🙂
Vai, cat mi-a placut. Foarte amuzanta si faina cartea. De aceiasi autoare am citit si eu tot “Ce sa fac cu mostenirea?” si mi-a placut si aia, dar asta parca e mai faina.
Se pare că ajunge pe Wishlist-ul meu . :))