the-book-of-awesomeNu mai țin minte cum am găsit această carte, cred că am citit ceva pe goodreads. După care am pus-o în wishlist, cu gândul că o voi comanda de pe bookdepository, atunci când voi mai face o comandă. Însă se pare că nu mai e cazul, am primit-o cadou de la un prieten de-al nostru care locuiește în Canada și a venit în vizită pe la noi.

Autorul cărții, Neil Pasricha, a început colecția de “lucruri mici, care ne fac să zâmbim” pe blogul www.1000awesomethings.com. Succesul extraordinar l-a determinat să scrie apoi câteva cărți (4, dacă nu mă înșel) ce conțin colecții de astfel de lucruri – iar cărțile s-au dovedit și ele de succes, se vând foarte bine. Să nu credeți că asta l-a oprit să mai scrie pe blog conținut gratuit, disponibil pentru oricine. Ultimele postări sunt chiar din aceste zile, ultima fiind pe 26 decembrie.

The Book of Awesome este o carte grozavă, care trebuie citită și păstrată în bibliotecă pentru a se răsfoi în momente mai grele. Atunci când crezi că nu mai ai niciun motiv să zâmbești, atunci când crezi că viața ta s-a terminat. Deschizi la întâmplare cartea și nu te poți abține să nu zâmbești pentru că te regăsești în acele pagini și îți amintești că sunt și lucruri mici care ne fac fericiți. De fapt, eu cred că suntem fericiți tocmai datorită acestor lucruri minore, dar care apar în fiecare zi, sunt gratuite și…sunt multe. Un zâmbet + un alt zâmbet + și un alt zâmbet = fericire.

Și acum să vă enumăr câteva din aceste lucruri “awesome” (în care eu m-am regăsit):

  • Dormitul în așternut curat;
  • Cealaltă parte a pernei – atunci când te trezești în timpul nopții, ești totul fierbinte, eventual transpirat, și atunci întorci perna, doar ca să descoperi o parte rece, care are puterea de a te liniști și de a te adormi la loc;
  • Atunci când ninge în Ajunul Crăciunului – fără zăpadă parcă Crăciunul nu e Crăciun;
  • Atunci când găsești un lucru pe care l-ai căutat foarte mult;
  • Atunci când ți se servește micul dejun la pat;
  • Atunci când îți amintești în ce film a mai jucat actorul de pe ecran – cum mă uit la o mulțime de seriale, mi se întâmplă deseori să văd un actor și să-mi amintesc că l-am mai văzut într-un alt film…și nu mă pot liniști până când nu-mi amintesc în ce film anume.
  • Mirosul de la brutărie/patiserie – ador mirosul pâinii calde.

Dacă vă plac cărțile motivaționale, dacă aveți chef să citiți ceva mai ușurel și distractiv, care să vă facă să zâmbiți și să vă simțiți mai bine, atunci The Book of Awesome e alegerea perfectă. Este disponibilă pe Book Depository la prețul de 10 euro.

18 Comments on The Book of Awesome – Neil Pasricha

  1. Si eu am o stare deosebita, de satisfactie si usurare, atunci cand gasesc un lucru pe care l-am cautat indelung. Bine mai conteaza si sa-l gasesti cand inca mai ai nevoie de el…
    Am patit odata o chestie funny(acum pot s-o apreciez asa). Trebuia sa plec la mare in Grecia impreuna cu niste prieteni, eu tineam la mine biletele, mi-am facut bagajele si cand sa dau sa ies, ia biletele de unde nu-s. Evident ca am rascolit intreaga casa, m-a ajutat si mama, dar a fost in zadar. Am plecat fara bilete in concediu, prietenii mei s-au suparat rau de tot, o tot sunam pe mama si o intrebam daca le-a gasit si zicea ca nu, iar la intoarcere, cum am intrat in casa, am mers direct in camera mea si imediat am zarit pe raftul bibliotecii acele bilete. Epic. 😀
    Morala: 1.cand cautam ceva e bine sa ne pastram calmul.
    2.uneori nu remarcam chiar lucrurile evidente, asezate fix in fata noastra.

  2. Uite ca-mi face si mie cu ochiul cartea asta. As citi-o in tren, pe avion, in miscare…Si in continuare la cele enumerate de tine imi vin in minte muulte activitati sau momente simple care-mi fac viata mai placuta.
    Una dintre ele ar fi scufundarea in cada plina cu apa fierbinte, intr-o zi geroasa de iarna . Mmmmmm

  3. Am citit-o și mi-a plăcut enorm 🙂 M-am regăsit și eu în partea cu perna, cu mirosul de patiserie, de cafea, mirosul ploii pe asfaltul fierbinte…

  4. Anul asta m-am bucurat enorm ca am avut zapada de Craciun. Tin minte ca anul trecut a fost chiar cald in decembrie si parca intr-adevar Craciunul nu a avut acelasi farmec.

  5. Fix asa sunt si eu cu actorii :))) Sau cu persoanele in general, si in viata de zi cu zi nu ma las pana nu imi amintesc de unde stiu o fata sau o persoana (ma refer la cunostinte/semi-cunostinte and stuff). Cat despre dormitul in asternutul curat, daca nu sunt si eu proaspat imbaiata si in pijama curata, nici nu ma gandesc sa ma bag intr-un asternut abia schimbat. Crazy, I know :))

    • Nu, asa sunt si eu. 🙂 Imi place sa fac baie si sa am si pijama noua si curata cand ma bag intr-un asternut nou. 🙂

  6. Imi place ideea. La mine, ma tem ca tocmai asta e problema, am senzatia ca nu ma bucur suficient de lucrurile astea mici, care, totusi, dau aceasta senzatie placuta. Mai am atatea de invatat…

  7. Am citit “The Book of Awesome” si “The Book of Even More Awesome” anul trecut. Exista si a treia carte, “The Book of Holiday Awesome”, si mi-am propus sa o citesc cand voi avea ocazia.
    Si mie imi place faza cu actorul. Cand vad o fata familiara intr-un film, nu am stare pana nu imi aduc aminte unde am mai vazut actorul respectiv. Am patit-o chiar de curand. Ma uitam la “The Firm”, un film mai vechi cu Tom Cruise, din 1993. Actrita care a jucat personajul principal feminin din film (sotia avocatului interpretat de Tom Cruise) imi era familiara, dar zau ca nu reuseam sa-mi aduc aminte in ce filme a mai jucat. Stiam doar ca am mai vazut-o in filme vechi, din anii ’90, dar nu si in filme mai noi, din 2000 incoace. Cand s-a terminat filmul, m-am dus direct pe Wikipedia. Caut filmul “The Firm”, ma uit la distributie, si gasesc numele actritei in rolul sotiei, Jeanne Tripplehorn. Intru pe pagina despre Jeanne Tripplehorn, ma uit la filmografie, si evrica, a jucat in Basic Instinct! Stiam eu ca a jucat intr-un film din anii ’90. 🙂

    • Da, am citit ca ar mai fi vorba si de aceste carti. Oricum, am vazut ca si pe blogul lui informatiile sunt destul de complete…

Leave a Reply to Mihaela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.