N-am vrut să aud până acum de cărțile audio. Cum să asculți o carte în loc să o citești? Mi se părea un fel de furt sau mai degrabă o dovadă de lene, ca atunci când în loc să citești cartea, răsfoiești rezumatul și gata, ești convins că nu ai pierdut nimic.

Dar o dată cu noul telefon mobil, care nu are probleme cu wireless-ul, mi-am tras și aplicația Audiobooks și zilele trecute, mai mult de plictiseală, am zis să caut o carte gratuită, să-mi pun căștile și să ascult puțin, cât mă plimb cu Albert pe afară. Am ales Great Expectations (Marile Speranțe) de Charles Dickens.

M-am plimbat, am ascultat puțin. Am mai ascultat a doua zi în mașină. Mi-am pus căștile și am mai ascultat și la birou, cât timp lucram la niște site-uri. Am ascultat și cât am gătit ceva sau am spălat vase. Și a început să-mi placă. N-ar fi fost rău dacă aș fi început cu o carte mai ușurică, eventual în limba română, ca să nu fie necesar să mă concentrez prea mult, dar e bun și așa. Acum să văd dacă mă țin de ascultat și termin cartea. Dacă da, poate o să continui treaba asta și o să ascult/cumpăr și alte cărți.

Însă chiar dacă acum pot spune că-mi plac cărțile audio și că sunt utile, mai ales dacă duci lipsă de timp liber pentru citit, tot mi se pare că trișez. Nu știu, parcă nu mi se pare corect că nu stau cu cartea în față, că nu citesc fiecare cuvânt. Parcă e prea simplu.

Voi ce părere aveți de cărțile audio?

38 Comments on Audiobooks

  1. Daaa, si mie imi plac foarte mult! Ascult mult cand spal vase sau fac mancare si chiar in troleu cand merg si vin de la munca. Acum insa nu prea mai am carti noi…dar chiar ma gandeam zilele trecute sa-mi mai caut cate ceva.

  2. N-am incercat pana acum, dar cred ca as prefera varianta clasica. 🙂 Ascultand as pierde pasaje pe care uneori le recitesc. Senzatia asta o am acum, dar m-ai facut curioasa, deci o sa incerc si eu! 🙂

    • Si eu prefer varianta clasica, n-o sa renunt la ea. Dar daca nu prea ai timp liber…sau daca faci niste chestii care nu necesita prea mare concentrare si vrei sa asculti ceva…de ce nu? 🙂

  3. Si eu am fost reticenta si inca sunt, desi am reusit sa “citesc” un roman audio. De fapt, cred ca va trebui sa ne obisnuim cu sintagma “am ascultat o carte” :)) Mie mi s-a parut ca se pierde mult dintr-o carte atunci cand o asculti, pe mine ma fura peisajul, ma gandesc uneori la altceva, alteori pe strada sau in trafic e zgomot si iarasi pierzi pasaje intregi pe care nu mai stai sa le reiei. Si asa m-am trezit la finalul cartii ca retinusem ideea generala, liniile mari ale intrigii, dar mi-au scapat micile momente si nu as putea sa recunosc stilul autorului, de exemplu, sau un citat etc.

    • Da, asta asa e, daca e un pic de galagie sau te concentrezi mai mult asupra a altceva…pierzi din carte. Mi s-a intamplat si mie ieri. Si nu prea aveam cum sa ma intorc la pasaj, sa-l mai ascult o data.

      • Depinde foarte mult si de stilul de lectura al celui care a citit cartea. Eu am gasit cateva carti audio in limba romana si toate era extrem de plictisitoare. De fapt, vocea si intonatia celui care citea era problema si nu cartea in sine.
        Am ascultat insa in engleza carti de la Audible. com care sunt impecabile – vocea, intonatia, sunetele de pe langa poveste – totul e perfect si iti creeaza impresia ca citesti, nu asculti. Te integrezi in poveste, cu alte cuvinte.
        Si cred eu ca mai conteaza si castile pe care le folosesti. Eu am unele foarte bune care au o forma mai ciudatica dar cand le pun in urechi nu mai aud zgomotele din jur deloc. Asta e cam periculos cand merg pe strada dar pentru acasa sunt minunate. Pot sa ascult linistita chiar daca sotul se uita la tv sau se joaca la comp.

        • Eu folosesc castile de la iphone care sunt bune, zic eu, se aude bine in ele. Dar nu izoleaza complet, pot merge pe strada si sa aud ce se mai intampla. N-am incercat insa sa ascult in pat, cand tv-ul este deschis. De obicei atunci apelez la carti clasice…ma pot concentra chiar daca e zgomot in jur.

  4. Chiar saptamana trecut am descoperit un blog cu carti citite pentru nevazatori. http://lectura-audio.blogspot.com.au/ mi-am luat Povestea tarfelor mele triste de Garcia-Marquez si am incercat s-o ascult la lucru, dar, din pacate nu m-am putut concentra la ea. am eu cateodata de facut munca de copy/paste, unde nu trebuie sa gandesc prea mult, dar n-am putut sa ma concentrez la ce citea doamna respectiva. vezi poate gasesti acolo carti care-ti plac 🙂

  5. Prefer cartile clasice,tiparite, sa vad eu fiecare cuvintel, sa dau paginile :)Am incercat o data cu Doctor Jivago, dar din pacate nici primul capitol nu am reusit sa il ascult pana la sfarsit.Nu e pentru mine activitatea asta ;))

    • O sa vad daca e de mine. 🙂 Mie in general imi place sa fac mai multe lucruri in acel timp…numai ca-mi place sa le fac si bine. Sa vad daca inteleg ceva din cartea asta. 🙂

  6. Eu una nu ma pot concentra nicicum la ele. Am incercat, dar imi zboara mintea si ma trezesc dupa zeci de minute ca habar nu am despre ce este vorba :).
    Cauta pe net, sigur o sa mai gasesti free, eu am descarcat multe si am renuntat si le-am sters cand am vazut ca pe mine nu ma prind.

  7. Am citit asa The Help de Kathryn Stockett si Bossypants de Tina Fey. Pot sa zic ca mi-au fost de ajutor fiindca, la vremea respectiva, nu le gasisem in format .epub sau .mobi, nici macar de cumparat pentru Kindle. In orice caz, cred ca trebuie sa fii foarte atenta cand asculti un audiobook, deoarece, daca ai cumva vreo alta preocupare ce necesita un pic de concentrare in alta directie, pierzi din detalii. Asta mai ales daca nu e in limba romana… E o varianta buna, insa, mai ales daca te dor ochii, mergi pe jos sau efectuezi actiuni lejere. 🙂

    • Da, ai dreptate, cam trebuie sa fii atenta. Si as mai completa, sa fie liniste in jur. Nu prea reusesc sa fiu atenta cand merg pe strada, ca mai trec masini, mai claxoneaza cineva si pierd pasaje.

  8. Prima experienta cu audiobook-urile a fost dezastruoasa: nu empatizam cu mesajul, cu scriitura si pierdem din vedere detalii importante. Cu timpul insa m-am obisnuit, iar acum mi se pare o activitate care ma relaxeaza, in special atunci cand merg cu masina.

  9. Le ador. Le-am descoperit mai mult de nevoie, m-am apucat de seria A Song Of Ice And Fire si am citit prima ebook, a 2a scoasa de la biblioteca. De la a 3a nu mai puteam sta cu laptopul in brate toata ziua si nici nu e o carte pe care sa o lasi din mana. Am zis ca decat sa ma incui in casa, mai bine sa incerc audiobook-uri. La inceput, greu, nu imi placea, e citita de un tip batran care ma deranja cum citea cu voce de femeie si cel mai enervant atunci, citea mult mai rar decat as citi eu direct din carte. Dar de unde bani de carti, asa ca m-am obisnuit. Si am si terminat cartile 🙂

    • Super. 🙂 Mie imi place ca citesc rar, mai ales cand e vorba de engleza…imi trebuie timp sa inteleg ce spun. 🙂

  10. Am dat cu totul intamplator de un blog unde proprietarul citea din carti si ne cerea si o suma modica pentru activitatea lui. Doar daca doream, evident, pentru ca omul facea un efort considerabil pentru noi. Nu m-a incantat peste masura, dar cand esti la plimbare, asa cum ai spus si tu, sa asculti pe mobil, e ideal.

    • Da, e o munca si ar trebui rasplatita cumva. Cred ca daca ar fi vorba de o carte care-mi place mult, as plati o anumita suma, una decenta bineinteles.

  11. Am cateva saptamani de cand am inceput si eu sa folosesc audiobook-urile. Desi cateodata trebuie sa ascult de 2-3 ori cred ca e la fel de interesant ca si cititul unei carti.
    Desigur depinde, daca asculti un audibook despre psihologie ori un roman.
    Plus, cred ca noi barbati suntem ceva mai lenesi 🙂

  12. Nici n-am încercat și nici nu cred că o voi face prea curând. Sunt de părere că eu + cartea = un circuit închis, în care nu mai pătrunde nimeni. Căștile ar implica și altceva; în plus, nu cred că m-aș putea concentra. În fine, sunt prea obișnuită cu ritualul meu de citit ca să trec la audiobooks acum 🙂 E bine că unii pot să se concentreze la ele.

    • Ar fi fost bine daca as fi ales o carte mai usurica pentru primul audiobook. Marile sperante este o carte care trebuie citita si retinuta si e si lunga pentru audiobooks. Si tare rau imi pare cand din lipsa de concentrare mai pierd cate un pasaj.

  13. Pai….nu stiu daca mi-ar placea. E un fel de teatru radiofonic pana la urma 🙂
    Singura carte pe care am “ascultat-o” (ce ciudat suna) a fost una scrisa de Dan Brown si povestita in germana- eram interesata mai mult de imbunatatirea aspectului literar in limba germana . Si l-am ales pe Dan Brown ca sa ma tina treaza, sa-mi capteze atentia. Nu pot sa spun ca mi-a displacut dar nici n-am fost incantata deoarece totusi nu am nivelul vorbitorului nativ care intelege exprimarile plastice ale literaturii in lb germana

    • Da, e o idee buna sa asculti audiobooks pentru a te acomoda cu o limba. Vreau sa ma apuc si eu de germana mai serios, mi-ar fi utile niste audiobooks dar cu povesti, ceva pentru copii, ceva simplu. Am o carte cu povesti in germana, format clasic, o sa incep cu ea, sa vad cat de bine inteleg.

    • Si eu o prefer, dar atunci cand faci alte lucruri prin casa, gen gatit, curatat cartofi, curatenie, e fain ca poti sa asculti si o carte.

  14. Cartile in format audio au devenit foarte practice. Cu agitatia zilnica, cu greu mai gasesc timp sa citesc o carte. Dupa o zi de munca imi piere cheful de citit sau daca reusesc sa deschid o carte dupa 10 minute mi se face somn.

    In format audio se poate sculta in timp ce faci diverse activitati, cu totate ca se retine mai putina informatie.

Leave a Reply to Mihaela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.