La începutul lunii vă povesteam că vreau să economisesc mai mulți bani. Am realizat că nu e chiar ok să cheltui bani pe tot felul de nimicuri când cu ei aș putea investi în lucruri mai durabile, care să-mi folosească mai mult și mai bine. Un exemplu ar fi modernizarea apartamentului meu, care din păcate nu a mai suferit vreo modificare importantă de vreo 10 ani, dacă nu chiar de mai mult timp.

Partea bună e că atunci când a fost mobilat ultima dată s-au folosit produse de calitate, de care mă bucur și acum. Cum ar fi o ușă foarte bună și rezistentă, un mobilier de bucătărie modern și util, un birou ok. Ce nu-mi mai place mie acum și consider că este depășit este mobilierul din sufragerie și culoarea de pe pereți. Vreau ceva nou, vreau ceva modern și frumos, vreau ceva care să mă facă să simt că locuința mea este frumoasă.

Am început să mă uit pe tot felul de site-uri de decorațiuni interioare și să visez la clipa când și casa mea va arăta măcar pe un sfert ca cele din imaginile admirate. Nici nu-mi vine să cred cât de multe lucruri noi au apărut, de exemplu tapet de mătase sau satinat. Dar știți cum e, de-abia când îți trebuie ceva începi să te documentezi și astfel afli că ce credeai că știi de fapt nu e nici pe departe realitatea.

Din sutele de poze găsite, am ales două care reflectă cel mai bine ce mi-aș dori pentru apartamentul meu. Aș vrea ca fiecare cameră să aibă tapet de altă culoare, dar nu vreau neapărat ceva radical, de exemplu roșu într-o parte, albastru intens în altă și verde în ultima. Vreau ceva care să se îmbine frumos, fără să surprindă prea tare la trecerea dintr-o cameră în alta. Pentru dormitor aș dori ceva simplu și elegant, pentru sufragerie aș investi într-o schimbare mai mare, pentru că e locul unde primesc invitați și nu mă bucur doar eu de aranjamente și decorațiuni. Albastrul propus în cea de a doua poză este și foarte liniștitor și relaxant, potrivit pentru o cameră unde ne petrecem timpul liber.

Voi ați făcut schimbări prin casă de curând? Ați apelat la economii sau credite? Întreb asta pentru că știu multe persoane care și-au făcut credite pentru a-și mobila diverse camere prin casă și deși înțeleg motivația lor, este totuși scumpă mobila, parchetul și celelalte modificări, eu nu aș apela la o asemenea soluție. Eu văd creditele ca fiind potrivite mai mult pentru imobiliare, mașini și societăți comerciale, și mai puțin pentru achiziția de lucruri mai mărunte. Pentru acestea mi se pare mai sănătos economisitul. Pui bani deoparte câteva luni și-ți iei obiectul dorit.

21 Comments on Înfrumusețarea spațiului de locuit

  1. Cred ca merita sa faci un credit pentru a amenaja casa/apartamentul daca: planuiesti sa locuiesti acolo mult timp, stii ca nu te vei razgandi peste cativa ani cu privire la obiectele alese. Prefer lucrurile de calitate dar sunt si foarte hotarata. Daca am ales o canapea stiu ca-mi va placea canapeaua aia forever chiar daca va aparea alta si mai frumoasa peste doi ani. Imi place casa in care locuiesc, conteaza mult sa ai un loc al tau in care sa te simti relaxat. Fie ca e vorba de un tablou special, un covor deosebit sau pur si simplu o masa, lucrurile care te inconjoara trebuie sa te bucure cu prezenta lor. Sigur ca cel mai important este cu cine imparti cei patru pereti insa ‘culoarea’ lor conteaza mult cand vine vorba de relaxarea si linistea noastra atunci cand zicem unui loc ‘acasa’

    • Da, asta asa e. Dar oricum, parca tot n-as face credit pentru a-mi amenaja casa. Mai degraba fac pentru alte lucruri decat pentru asa ceva.

  2. Eu sper ca anul asta sa construiesc ceva si apoi , incet, incet va veni si partea de mobilat.
    Oricum, stilul meu este cu influente arabe , nu-mi va fi usor sa gasesc mobila potrivita, dar daca e nevoie ma specilizez si-n tamplarie si-mi modific lucrurile asa cum doresc :))))

  3. Eu nu m-as baga in credite pentru decoratiuni. Mai bine incet si sigur :).
    Bine, eu oricum stau in chirie, asa ca shabby chic e la ordinea zilei :D.

  4. Asa cum zicea si cineva mai sus merita sa faci un credit pentru apartament/mobila doar daca esti sigur ca in urmatorii 15-20 de ani n-o sa vrei sa pleci in alta parte. Eu sunt inca in dilema in privinta asta si de asta prefer ca in martie sa ne mutam cu chirie in Bucuresti.
    Nu exludem posibilitatea ca peste un an, doi sa mergem in afara sa lucram o vreme si cine stie daca ne mai intoarcem sau nu, asa ca nu stiu daca m-as lega la cap acum cu un credit.

    • Da, la asta nu m-am gandit. La cat de mult stai acasa. 🙂 Eu as fi vrut sa-mi fac o sufragerie draguta, ca sa pot primi invitati si sa ne simtim cu totii cat mai bine.

  5. De curând ne-am luat mobila de dormitor și mobilier pentru a doua baie și am investit într-un dressing mare și cuprinzător, ideal pentru o femeie.
    În rest, sunt la faza de câutat idei pentru bucătărie, living și dormitor, și sper ca tot ce găsesc pe net cine să fie capabil să-mi facă.
    E greu să faci economii, sunt bani de care mereu te poți atinge, un credit e mai simplu, zic mulți.

  6. Eu vreau sa schimb mobila in dormitor, insa deocamdata nu prea reusesc sa economisesc bani 🙁 Si daca schimb mobila vreau alte perdele, alt covor si tot asa…

  7. Foarte frumoase imaginile selectate de tine, Mihaela, imi plac mai ales tonurile de bej ale dormitorului. As vrea sa fac unele schimbari in sufragerie, dar nu as apela la credite pentru asta. Dar cu siguranta se impun (schimbarile) pentru ca e mare discrepanta intre celelalte camere, mobilate modern si sufragerie.

  8. Sincer un credit pentru masina mi se pare muult mai pagubos decat unul pentru amenajarea apartamentului. Daca faci amenajarea pentru macar 10 ani, cred ca se merita… Cu economisitul – la mine cel putin e imposibil 🙂 , si sa iti faci amenajarea pe bucatele iar nu sunt de acord. Deranj de mai multe ori, plus ca ai toate sansele ca amenajarea sa nu mai fie una coerenta. Imaginile selectate sunt foarte frumoase fiecare dintre ele, dar luate separat 🙂 Apartin unor stiluri diferite, iar in momentul in care te hotarasti sa-ti amenajezi apartamentul este bine sa alegi un un stil unitar (nu inseamna ca nu te poti juca cu texturi si culori diferite). Cand te hotarasti, daca ai nevoie de ajutor let me know :*

    • Asta asa e. Masina este mare consumatoare de bani. Si sunt convinsa ca nu se merita, dar deh, e un obiect care ne face viata un pic mai confortabila si usoara. (si mai scumpa)

  9. Am fost in toamna la un targ de amenajari la Romexpo..exponatele de acolo au fost impecabile! Plus de asta, cu putina imaginatie, reusesti sa obtii intotdeauna ce iti doresti.

Leave a Reply to Hapi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.