Citeam zilele astea articolul lui Marius despre diversificarea veniturilor şi pentru că sunt total de acord, am vrut să vă povestesc aici şi experienţa mea şi să aflu şi părerea voastră despre acest subiect.
Totul a început cu primul loc de muncă. Eram studentă, aveam bursă, aveam salariu, eram mulţumită. La un moment dat firma la care lucram s-a mutat şi am renunţat la acel loc de muncă. S-a terminat şi cu bursa de la facultate, aşa că m-am trezit deodată cu venituri 0. M-au mai ajutat şi părinţii, dar nu erau dispuşi, pe bună dreptate, să-mi asigure degeaba un venit lunar, aşa încât a trebuit să caut alte soluţii. Aveam nevoie de o sumă măricică lunar, pentru că stăteam deja singură, trebuia să achit facturi, mâncare, haine + diverse alte cheltuieli. Ţin minte că a fost o perioada foarte grea, cu mult stres şi griji permanente.
După un timp, am început să câştig bani de pe urma blogului. Întâi advertoriale, apoi am fost contactată de firme pentru a mă ocupa de blogurile lor. Câteva luni am trăit de pe urma acestor sume de bani. Nu era însă de ajuns. Tot aveam nevoie de ajutorul părinţilor, mai ales când mă trezeam cu o factură de regularizare la gaz sau lumină, de câteva sute de lei. Pica cerul pe mine când deschideam astfel de facturi.
Printr-o cunoştinţă am primit un proiect, nimic prea complicat, dar laborios. Mult de muncă, o muncă plictisitoare, de rutină, foarte obositoare. Dar această muncă m-a scos din multe probleme, m-a ajutat să trăiesc mai bine, să fiu mai liniştită, mai mulţumită.
Pe urmă m-am şi angajat. Acum simţeam că am un venit suficient de bun, dar că sunt cam aglomerată cu treaba. M-am tot gândit să renunţ la o parte din proiectele mele, ca să am mai mult timp pentru mine, dar siguranţa pe care o simt m-a oprit să fac vreo modificare în programul meu de lucru.
Acum am venituri din 3 surse. Nu e uşor, imaginaţi-vă că cel puţin o săptămână pe lună, după cele 8-9 ore de lucru la serviciu, ajung acasă şi o iau de la capăt, până la miezul nopţii. Unele weekenduri le petrec pe scaun, în faţa calculatorului. Mai mult, unele sărbători le petrec lucrând din greu. Revelionul trecut? Am lucrat toată ziua la proiect iar seara am fost la petrecere. Asta e, cu bune şi cu rele.
Sunt conştientă că în orice moment oricare din cele 3 surse poate dispărea. Indiferent de specificaţiile din contract, de cât de bine lucrez, de situaţia economică, pot în orice moment să fiu anunţată că am rămas fără una sau mai multe surse de venit. Pe de altă parte, având 3 surse de venit diferite, nu depind de nimeni, nu pot fi forţată de vreuna din surse să ofer mai mult decât oferi. Dacă nu sunt mulţumită, dacă se schimbă regulile jocului, pot renunţa, pot pleca, fără prea mari probleme. De aceea îmi convine acest sistem, cu venituri din multiple surse, şi de aceea nu voi renunţa la el fără un motiv serios.
Aş recomanda oricui să încerce ca pe lângă job-ul de zi cu zi, să aibă şi proiecte personale. Poate fi vorba de data entry, traduceri, design, programare sau orice alt serviciu pe care îl puteţi oferi. Puteţi încerca proiecte plătite pe comision, gen asigurări, vânzare de cosmetice, s.a. Puteţi câstiga bani în plus cu ajutorul unui hobby pe care îl aveţi, cum ar fi realizarea de produse handmade.
Dacă nu aveţi economii serioase, dacă nu sunteţi sigur că vă veţi găsi alt job imediat, dacă nu aveţi un partener care să poată susţină casa cât timp voi vă căutaţi alt loc de muncă, nu vă bazaţi doar pe job. Şi chiar dacă aveţi toate acele lucruri menţionate, tot e bine să încercaţi să aveţi încă o sursă de venit. E mai bine decât să împovăraţi pe altcineva, indiferent că e vorba de soţ, iubit sau familie.
Bineînţeles că şi acest sistem are problemele lui. Puteţi spune că lucrând prea mult în timpul liber, nu mai dai randament la locul de muncă. Sau că nu se găsesc uşor proiecte part time. Sau că în anumite domenii, gen vânzări, e suficient să dedici mai mult timp job-ului şi astfel să câştigi mai multe comisioane. Adevărat, important e să găsiţi voi modalitatea care vă convine cel mai mult, care se potriveşte cu stilul vostru de viaţă şi cu aşteptările voastre. Eu l-am găsit pe al meu.
Si eu lucrez cu mai multe proiecte o data! Macar 2-3 🙂 4-5-6 depine de situatie!
Incerc sa caut job-uri mici dar grele unde se plateste ok! Sunt multumita momentan nu ma vad stand la un birou si facand accelasi lucru 3-4 ani! da, mi-ar placea siguranta financiara, sa stiu eu ca imi vine acceasi suma in buzunar, astfel as putea sa imi fac mai usor planuri si sa dramuiesc altfel lucrurile dar ar fi plictisitor. 🙂
Acum am mai multa libertate de miscare si momentan imi place asa!
Eu nu cred ca as putea lucra doar de acasa. Nu acum cel putin. Pe viitor poate imi voi deschide propria firma.
Buna, foarte interesant articolul. Dar unde se pot gasi acele proiecte part-time gen traduceri sau data-entry?
Alina, aici depinde de tine. Gandeste-te ce-ti place sa faci, poate poti castiga bani dintr-un hobby. Daca nu, gandeste-te la lucrurile pe care le faci bine spre foarte bine. Daca stii foarte bine limbi straine, apuca-te de tradus. Daca esti muncitoare si nu te sperie munca de rutina, cauta proiecte de data entry. Unde le gasesti? Pe site-uri de joburi (ejobs, bestjobs, myjob, joburipentrutineri.ro), pe forumuri, pe site-uri gen elance.com (sau alte site-uri pentru freelanceri). Daca nu gasesti aici, da sfoara in tara. 🙂 Transmite-le cunostintelor tale ca ai fi interesata sa te ocupi de joburi part time si daca cineva aude de un astfel de job sa te anunte. Sunt cateva idei, depinde mult de tine.
Da, intotdeauna se gasesc si joburi part-time sau project based, dar trebuie sa ai grija ce dai la schimb – timpul tau liber, clipe pretioase pe care le dai la schimb… da, nu strica niciodata un ban in plus, dar orice are un pret…
Si eu am avut surse suplimentare de venit, lucrand suplimentar, dar mi-am dat seama ca sotul meu e mai important decat orice, asa ca incerc sa petrec cat mai mult cu el, chiar daca veniturile s-au diminuat. Si el a facut la fel. Si ne este foarte bine asa. Anii trec si in urma raman doar amintirile, nu banii.
Asa este. Nici nu e bine sa-ti ocupi chiar tot timpul liber cu alte job-uri. Dar cateva ore in plus uneori nu strica. Si acei bani in plus te ajuta sa construiesti amintiri frumoase, gen calatorii, iesiri in oras. Si poate acei bani in plus te fac sa fii mai putin stresat, mai linistit si asta ajuta intr-un cuplu/familie. Si cum ziceam, acei bani in plus te ajuta sa nu devii sclavul celui care iti ofera singurul venit. Iti ofera o voce, putere sa alegi ce e mai bine ptr tine.
Desigur, daca esti tanar, energic, descurcaret, muncitor, ambitios, merita sa incerci! Bune sfaturile tale, Mihaela. Am avut si eu venituri din alte surse de-a lungul timpului… De cate ori se iveste ocazia, profit. In real life, cat de mici, dar sunt bune. Online nu am vrut(aici ma refer la blog). Blogul este exclusiv pentru sufletul meu. El este sufletul meu. 🙂 Dar tu asta stii deja. 😀
Ah, eu am un suflet mare si e loc si pentru barbatul iubit. :)) Si ma opresc aici ca deja sunt off-topic. :))
Da, blogul nu trebuie neaparat monetizat. Sincer mai degraba ies bani din colaborarea cu alte persoane pentru a intretine bloguri de companii decat din advertoriale. Cel putin la nivelul meu. Nu suntem A-listeri sa putem trai din blogul nostru personal. 🙂
Eu am un job de 8 ore pe zi la birou, venit sigur, incerc sa fac bani si din blog, vanzare de bilete la evenimente, dar nu intotdeauna este o suma sigura constanta. Incerc totusi sa nu imi ocup chiar tot timpul doar cu munca, pentru ca trebuie sa ma ocup si de sot, si de casa, si de gradina, si imi las timp si pentru pasiunea mea cea mare, gatitul, din care sper intr-o zi sa fac bani.
Daca esti pasionata de gatit iti poti face un blog dedicat sau poti posta cat de des poti retete. Blogurile culinare merg foarte bine. 🙂
Am pe blog o rubrica in care postez tot ce gatesc. Dar sper sa am propria cofetarie!
Wow, f frumos!
Până acum am lucrat doar aşa, cu un job part time principal şi câteva colaborări pe lângă, mi se pare foarte avantajos, atât financiar, cât şi ca timp. Îmi place să am o plasă de siguranţă. Mi s-ar părea ciudat să stau 8 ore pe zi la birou, dar probabil că la un moment dat o să schimb jobul actual şi o să mă obişnuiesc.
Nu m-ar deranja să lucrez doar de acasă, însă momentan nu e posibil.
Mie nu mi-ar placea sa lucrez de acasa. Am mai incercat, nu a fost rau, dar prefer sa ies din casa, sa vad lume, sa socializez.
Felicitari, sunt absolut de acord cu venitul din mai multe surse . Acum depinde ce stie sa faca fiecare.
In plus am vazut oameni lenesi care au mult timp la dispozitie pe langa jobul “sigur” dar oricate idei le-ai da, nu sunt dispusi sa le puna in practica. Traiesc cu impresia ca venitul ala e garantat! Si din pacate nu e…..
Da, asa e Hapi. Unii vor sa primeasca un venit fara sa faca nimic.
sincer eu imi doresc foarte mult un part time job si nu stiu de unde sa pornesc. sunt studenta la medicina. daca ai putea face un articol mai detaliat despre cum ai pornit, ar fi super 😀
http://jolie-creativity.blogspot.ro/
O sa incerc Dea. 🙂
Mie, diversitatea proiectelor îmi stimulează creativitatea, mă ajută să nu mă plictisesc niciodată. Așa că am întotdeauna un job principal și altele 2-3 pe lângă. La care lucrez obligatoriu după propriul program. 🙂
Ma gandesc ca daca iti imparti activitatea in 3 mini joburi, poate nu poti excela in nici un domeniu. La fel de simplu as putea sa ma insel.
Este foarte bine sa ai mai multe surse de venit, dar parca ideal ar fi sa fie o sursa, dar buna.
Da, cel mai bine asa ar fi. Doar ca si atunci cand ai un venit mare tot vrei sa castigi mai mult. 🙂 Stiu multe persoane care au salarii mari si cu toate astea tot mai fac si acasa proiecte.
Veniturile mici,sau lipsa acestora,este o problema.Dar solutia rezolvarii acestei probleme,este: Nu conteaza cati bani castigi, conteaza cu cati bani ramai ! Nu trebuie sa ai surse de venit, in care depinzi de cineva. Toti mancam legume,fructe,carne, lapte, branza oua, etc. pe cre le cumparam. Eu am o sursa de venit, dar ma ocup de apicultura,cresc iepuri si gaini pentru consumul casei, am o capra pentru lapte si branxa,cateva brazde de legume.Din venit consum pe utilitati si altele, 23,70%, iar restul de 76,30% este sursa mea de venit, plus ceva castig de la miere,carne de pasare,iepure, lapte si oua, ce le cumpara cunostintele. Mentionez ca locuiesc la bloc si toate acestea le fac intr-o locatie inchiriata. Proprietarii sunt plecati din tara,iar eu am grija locuintei si platesc tasele la stat.