Serios acum, numai mie mi se pare că iPhone6 arată grozav? Pe toate blogurile pe care am intrat în aceste zile se scrie despre cât de urât e, că Apple se duce la vale, că se vede lipsa geniului lui Steve Jobs. Eu nu sunt deloc de acord.

N-am să insist asupra specificaţiilor tehnice, ci asupra design-ului. Când a apărut iPhone 4, lumea s-a plâns că e urat, că nu mai are acele margini rotunjite care îi dădeau un farmec special. Şi eu la fel am considerat, mi-au plăcut foarte mult marginile de la iPhone 3gs şi dacă telefonul nu s-ar fi învechit (că soft) şi n-ar fi apărut nişte ocazii pentru a cumpăra mai ieftin, n-aş fi trecut la iPhone 4 şi apoi la iPhone 5. Acum, o dată cu revenirea la marginile rotunjite, lumea se plânge iarăşi. Că s-au întors la primele modele, că n-o să mai cumpere că nu mai sunt acele margini drepte. Bine, ştiu şi eu de acum că nu ai cum să îi împaci pe toţi. Eu una sunt extrem de mulţumită de acele margini rotunjite şi asta mă face să îmi doresc mai mult acest model.

Ştiu că acum mai este la modă să spui că nu-ţi doreşti un nou model, cu cât vorbeşti mai rău de telefoanele sau gadget-urile astea de “fiţe”, cu atât eşti mai tare. Eh, pe mine să mă scuzaţi, dar eu n-am să mă apuc să zic din astea. Sunt fan Apple, în ultimii 3 ani am avut numai telefoane de la ei şi am fost foarte mulţumită. Iar de când am iPhone 5 n-am mai simţit nevoia să achiziţionez o tabletă sau să stau prea mult pe laptop acasă. Îmi rezolv treburile online de pe el. Şi asta mi se pare grozav. Telefonul meu stă mereu într-o husă groasă, care îi acoperă complet spatele, astfel încât nici nu se vede că e iPhone, pentru că eu nu de asta l-am luat. Ţin mult să îl protejez astfel, pentru că-l mai scap pe jos iar în geantă stă la un loc cu chei şi alte lucruri.

iphone-6-plus

Şi acum câteva informaţii tehnice care mă încântă la iPhone 6 (nu sunt toate, doar ce mă interesează pe mine în mod deosebit):

  • autonomie mai bună a bateriei, lucrul cel mai important pentru mine şi singurul lucru pe care îl pot reproşa la iPhone-uri. Autonomia este mult mai bună (cu peste 20%) la iPhone 6 Plus, comparativ cu iPhone 5S, dar din păcate este cam mare pentru mine. iPhone 6 are o autonomie mai bună cu doar 10%.
  • grosime mai mică
  • procesor de mişcare care ştie să facă diferenţa între mişcările utilizatorilor din timpul alergării sau a plimbării pe bicicletă
  • cameră foto secundară mai bună (2.1 megapixeli în loc de 1.2 megapixeli)

Cu toate acestea, telefonul meu e cumpărat de mai puţin de un an, aşa încât nici prin gând nu-mi trece să-l schimb acum. Îmi place noul iPhone, dar sunt destul de raţională când vine vorba de bani. Mi-am propus să folosesc telefonul curent măcar 2 ani. În plus, nu am de gând să cheltui o grămadă de bani pe un telefon care într-un an va avea cu siguranţă un preţ mult mai mic.

Dar când va veni momentul voi cumpăra iPhone 6, pe negru. Modelul Plus este prea mare şi nu ar fi asta o problemă, dar nu cred că-mi încape în mână. Vreau totuşi să-l ţin cu uşurinţă. Dacă aş fi fost însă bărbat şi-aş fi avut o mâna suficient de mare, cu siguranţă alegeam modelul Plus, mă încântă teribil autonomia bateriei şi ecranul mare. 🙂

6 Comments on Numai mie îmi place noul iPhone?

  1. E foarte ok iPhone 6 plus, sunt încântat de ecranul mare, de autonomie, și de noua cameră din dotare, faptul că au lucrat mult la partea de înregistrare video. Aștept însă să coboare puțin prețul.

  2. Si mie-mi place noul iPhone! Tot 6 il prefer si eu ( pe auriu, insa 😛 ), plus-ul mi se pare prea mare (readerul meu are 6inch, deci imagineaza-ti 5.5 :)) )
    Nici eu nu inteleg carcotelile si glumele pe seama noilor lansari.. Eu sunt foarte multumita de 5-ul pe care-l am, eram si de primul 4, ador iPod-ul de la ei, iar de cand am si macbook, e clar, n-am sa mai trec niciodata pe android/ww…
    Nu ma gandesc deja la achizitionare, ca nu am cum si nici nevoie, dar sunt sigura ca peste un an, un an si un pic, o sa scada preturile si-o sa mi-l pot lua cu vreo 300e sh. Momentan am prea multe cheltuieli, rate.. plus o mica dorinta de a-mi schimba camera foto cu un mirrorless. 😀

    • Da, 6 merita a fi cumparat dupa vreun an asa, cand pretul este mai normal. Si iphone 5 acum vad ca este 2400 lei…eu l-am luat in iarna cu 3000 lei. Diferenta e foarte mare, pentru doar 9 luni diferenta.

  3. Nu doar tie, clar. 🙂 Si mie mi-a placut si-mi place, am varianta gold de o saptamana deja si nu pot sa spun decat ca-s f.incantata. Spre deosebire de altii, eu voiam un ecran mai mare si daca asta a venit si cu o autonomie a bateriei mai buna, e perfect! 🙂
    6 plus mi se pare ok doar pentru baieti, A. al meu intelegandu-se foarte bine cu el. Cu ocazia asta a renuntat si la iPad, fiindu-i mult mai usor cu 6+.

Leave a Reply to Mihaela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.