Despre Henrietta Lacks şi celulele nemuritoare HeLa

Din studierea celulelor HeLa, savanţii au aflat că celulele canceroase se pot diviza la nesfârşit şi au speculat ani întregi pe baza ipotezei că, de fapt, cancerul era cauzat de o eroare la mecanismul care făcea să moară celulele când atingeau Limita Hayflick (celulele normale ajung la limită atunci când s-au duplicat de aproximativ cincizeci de ori). Ştiau, de asemenea, că există un lanţ de ADN la capătul fiecărui cromozom, numit telomer, care se scurta puţin de fiecare dată când celulele se divizau, la fel ca nisipul care se scurgea dintr-o clepsidră. Pe măsură ce celulele normale înaintează în viaţă, telomerii lor se scurtează la fiecare diviziunea, până când aproape nu mai rămâne nimic. Apoi încetează să se mai dividă şi încep să moară. Acest proces e corelat cu înaintarea în vârstă a unei persoane: cu cât suntem mai bătrâni, cu atât se scurtează telomerii noştri, celulelor noastre ramanandu-le din ce în ce mai puţin timp să se dividă înainte de a muri.

…celulele umane canceroase conţin o enzimă numită telomeraza, care reconstruieşte telomerii. Prezenţa telomerazei este un semn că celulele îşi pot regenera telomerii la infinit.

Acest lucru explică mecanismul nemuririi celulelor Hela: telomeraza răsucea constant clepsidra la capătul cromozomilor Henriettei, astfel încât aceştia nu îmbătrânesc şi nu mor niciodată.

Sursa

Când am cumpărat cartea Viaţa nemuritoare a Henriettei Lacks, scrisă de Rebecca Skloot, nu m-am aşteptat să învăţ atât de multe. Credeam că este o simplă biografie, dar cartea prezintă şi numeroase informaţii medicale pe care cred că ar trebui să le ştim cu toţii.

Voi ştiaţi de celulele HeLa? Eu nu mai auzisem de ele. Nu cred că au fost menţionate prin vreun manual de biologie din liceu. Iar dacă au fost, probabil nu s-a insistat prea mult pe acest subiect. Şi e mare păcat pentru că celulele HeLa sunt unul dintre cele mai importante instrumente în cercetarea medicală şi au ajutat la dezvoltarea vaccinului contra poliomielitei, pentru studiile asupra clonării, cartografierea genomului uman, fertilizarea în vitro şi altele.

Cum a început totul? Henrietta Lacks, o femeie săracă, de culoare, a ajuns la spital în 1951, bolnavă de cancer. A fost operată, a trecut prin tot felul de tratamente, dar acesta nu i-au salvat viaţa. Înainte să moară i-au fost recoltate câteva celule pentru cercetarea desfăşurată de George Gey, care căuta să găsească celule nemuritoare. Nu a fost informată asupra faptului că celulele ei vor fi studiate.

Henrietta a murit, lăsând în urmă o familie numeroasă. Pe de altă parte George Gey a descoperit foarte repede că celulele ei nu numai că nu mureau, dar se divizau foarte repede. Şi doritor să ajute la dezvoltare, a împărtăşit această informaţie cu ceilalţi oameni de ştiinţă şi le-a oferit gratuit aceste celule (denumite HeLa, după primele litere din prenume şi nume). Şi aşa au fost descoperite vaccinuri şi s-au făcut diverse alte cercetări.

De-abia după 20 de ani familia Henriettei a aflat despre aceste celule. În acest moment numeroase companii scoteau miliarde din vânzarea celulelor HeLa către cercetători şi de asemenea se specula că numele femeii care a dat ştiinţei aceste celule este Helen Lane. Iar moştenitorii Henriettei nu aveau nici măcar bani de asigurare medicală.

Jurnalista Rebecca Skloot a intrat în legătură cu membrii familiei şi împreună cu ei a cercetat viaţa Henriettei: oraşul natal, familia, copiii. A vorbit în această carte şi despre problemele juridice şi etice legate de cercetările pe ţesuturi umane, fără acordul subiectului de unde au fost preluate.

Dacă sunteţi cât de cât interesaţi de ştiinţă merită să cumpăraţi această carte. Ca să vă faceţi o părere eu am dat vreo 25 de lei pe ea şi chiar şi aşa mi se par puţini bani pentru ceea ce îţi oferă.

Recomand!