Month: January 2015

Primul meu Fossil

Cam de anul trecut am început să-mi doresc un ceas Fossil. Le tot vedeam pe bloguri şi am rămas impresionată de cât de frumoase şi feminine sunt. Însă întrebarea era, dacă tot investesc o sumă mărişoară de bani într-un astfel de ceas, îl voi purta?

Eu una n-am văzut niciodată ceasul ca pe un accesoriu, ca pe o bijuterie. L-am folosit mereu pentru scopul său principal, şi anume de a şti cât este ora. Dar de când cu telefoanele mobile, n-am mai avut nevoie de această utilitate a sa. În plus, uneori mi se părea incomod ceasul pe mână, mai ales la birou, când tastam la calculator.

Citeste in continuare: Primul meu Fossil

Ianuarie – luna lui “pentru prima dată”

Luna ianuarie încă nu s-a terminat dar pot spune că a fost o lună frumoasă, un început excelent de an. M-a trecut printr-un vârtej de emoţii, de la fericirea că sunt din nou mătuşă, la bucuria specifică sărbătoririi zilei de naştere, la tristeţea că s-a încheiat vacanţa de iarnă şi până la teama că se prăbuşeşte avionul şi apoi imediat recunoştinţa că totul s-a încheiat cu bine. 🙂

Sper că voi avea ocazia să discut despre toate acestea pe larg, dar până atunci vreau să scriu despre acele experienţe noi care s-au întâmplat în această lună. Aşadar…

Citeste in continuare: Ianuarie – luna lui “pentru prima dată”

Alegerea unui espressor: Tassimo Vivy vs Nescafe Dolce Gusto

Astăzi vă voi vorbi de espressoare. V-am promis de la începutul anului că voi discuta despre cele două tipuri de espressoare, Bosch Tassimo Vivy şi Nescafe Dolce Gusto, şi astăzi în sfârşit mi-am făcut timp şi chef. Mi-am propus să vă vorbesc despre ele pentru că atunci când m-am documentat pe net, am găsit doar articole despre Nescafe Dolce Gusto şi nimic despre Tassimo Vivy. Iar cele despre Nescafe Dolce Gusto erau scrise în urma unor bartere, aşa încât nu ştiam cât de multă încredere să am în acele review-uri.

În privinţa mea puteţi să fiţi siguri că acest articol este 100% sincer, este scris după luni de utilizare a celor 2 aparate şi voi încerca să expun la fiecare aparat părţile bune şi rele. Menţionez că am folosit aparatele Nescafe Dolce Gusto Piccolo, Nescafe Dolce Gusto Melody, Nescafe Dolce Gusto Circolo şi Bosch Tassimo Vivy. Preţurile sunt aproximativ la fel la aceste produse, Tassimo Vivy, Nescafe Piccolo şi Melody sunt disponibile la preţul întreg de aproximativ 439 lei, Circolo costă cam 600 lei. Dar nu vă recomand să cumpăraţi la preţ întreg, aşteptaţi reducerile. Am cumpărat Tassimo Vivy cu 160 lei şi Melody cu 200 lei de Black Friday de pe emag (dar văzusem acest preţ pe emag şi în lunile de dinainte). Piccolo era şi el la vreo 200 lei pe la Carrefour (la un moment dat a fost pe emag la doar 100 lei, dar s-au dat imediat).

Citeste in continuare: Alegerea unui espressor: Tassimo Vivy vs Nescafe Dolce Gusto

Viaţa mea printre miliardarii ruşi

viata-mea-printre-miliardarii-rusi-jurnalul-unei-guvernante_1_fullsizeCând am dat peste această carte pe elefant, n-am rezistat şi am cumpărat-o. Aşa cum mă şi aşteptam este o carte uşurică, interesantă, un fel de articol mai lung despre viaţa unei guvernante în Rusia.

Marie Freyssac a locuit în Franţa până la 30 de ani, când a plecat să lucreze la Moscova ca guvernantă şi profesoară de limba franceză pentru cei doi copii dintr-o familie de oligarhi.

Din cele relatate, Marie s-a îndrăgostit de familie şi s-a considerat norocoasă că a ajuns să aibă grijă de nişte copii bine crescuţi şi modeşti, mai ales că auzise diverse poveşti, care de care mai înspăimântătoare, de la alte guvernante care lucrau în familii bogate.

Cu toate acestea, comportamentul familiei şi a celor 2 copii este pe măsura avuţiei lor. Marie povesteşte de sărbătorile în familie, despre călătoriile dese şi cazările luxoase, de mersul la şcoală în limuzine, de cartierul cu vile de minim 5 milioane de dolari, de viaţa înconjurată de agenţi de pază. Sau poate v-ar interesa poveştile despre vacanţa pe iahtul din Monaco, despre dorinţa oligarhilor de a ajunge la nivelul nobililor vechi, despre prietenii de familie, despre cum sunt trataţi copiii când sunt bolnavi, despre vodka care este privită ca un medicament de către ruşi. Citeste in continuare: Viaţa mea printre miliardarii ruşi

Sf Nicolae ne-a găsit la munte

Se spune că aşa cum începi anul, aşa îl termini. Iar 2014 a dovedit asta, l-am început la munte iar spre sfârşitul anului m-am tot dus la munte. Nu am făcut şi Revelionul la munte, deşi mi s-a propus aceeaşi ieşire ca şi anul trecut, am considerat că este suficient munte pentru anul acesta. 🙂

Aşadar, începutul lui decembrie ne-a găsit iarăşi la munte, iarăşi la Gura Humorului. De data aceasta am plecat un grup mai mare, cam de 10 persoane, şi am închiriat pentru 2 nopţi Casa Cătălina.

Citeste in continuare: Sf Nicolae ne-a găsit la munte