A doua comandă realizată, de pe answear.ro, a decurs mult mai bine. Ştiam de acest site de ceva timp, dar nu m-am uitat cu atenţie, mi se părea că au doar produse scumpe. Din întâmplare am dat peste produse aflate la promoţie, la preţuri decente.

După zeci de minute petrecute alegând ce vreau să-mi comand, am pus în coş o fustă albă cu imprimeu interesant şi un cardigan roşu. Am mai stat câteva minute să mă prind dacă pot primi vreun discount sau nu. Aveam un voucher de reducere 50 lei pentru abonare la newsletter, dar nu puteam beneficia de el decât dacă făceam o comandă de minim 200 lei şi nu era cazul. Apoi mai era un cod de reducere de 10%, dar el se aplică doar la anumite produse. În schimb am primit transportul gratuit. Cost total comandă (pentru o fustă şi un cardigan) – 117 lei. Zic eu că e foarte bine.

Comanda a ajuns la mine în vreo 2 zile. Am primit coletul de mai jos, cu sistem de deschidere foarte convenabil (şi emag are la fel).

IMG_7124 IMG_7125

În interior cele două produse erau ambalate individual, cu etichetă, factură, garanţie, aşa cum e şi normal.

IMG_7126 IMG_7127

Aveam ceva emoţii la îmbrăcarea fustei. În acest caz s-a potrivit de minune.

Fusta are lungime până la genunchi, cu fermoar la spoate pe toată lungimea fustei, vizibil, foarte modern. Nu este nici prea strâmtă, dar nici largă, cade drept şi este comodă.

Cardiganul este minunat, dintr-un material plăcut la atingere. Îmi doream de foarte mult timp o bluză roşie, da un roşu aşa tare, frumos. Iar dacă e şi cardigan, adică îl pot purta la tot felul de ţinute, şi vara şi iarna, cu atât mai bine.

IMG_7129

Asta e şi comanda la answear. Am fost foarte mulţumită şi cred că o să mai comand la ei.

9 Comments on Ce-am mai comandat de pe net (2)

  1. Si eu stau de cateva zile pe answear.ro si ma uit dupa niste tenisi vans pentru copii. Din pacate nu au marimea fetitei mele la modelele care imi plac. Modele pe care nu le-am gasit pe alte site-uri. Am vazut pe site si niste adidasi stan smith pentru copii la pret bun. Oare pot sa primesc acel discount de 2 ori pe adrese de email diferite? 🙂

  2. Eu nu sunt adepta cumparaturilor de pe internet,in special haine sau incaltaminte. Intodeauna cred ca va fi o problema cu marimile , ca nu se potrivesc mereu. Dar, cred ca o sa-mi inving ”frica” asta cu o comanda . 🙂 Felicitari pentru blog !

    • Pai pana la urma n-am introdus niciun cod de reducere, ptr ca 1) nu aveam peste 200 lei comanda 2) produsele alese de mine nu beneficiau de acea reducere de 20%. Dar oricum, nu cred ca se poate introduce decat un cod.

Leave a Reply to Ioana Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.