Vorbeam ieri cu o prietenă despre anumite superstiţii, mai exact despre acelea care spun că nu e bine să cumperi lucruri pentru bebeluşi înainte de naştere, pentru că altfel poţi avea diverse probleme. Nu ştiu acum dacă vreunul din noi chiar crede în aşa ceva, dar pentru că subiectul este unul sensibil, preferăm să nu ne “punem” cu soarta.
Aş vrea să spun că nu sunt o persoană superstiţioasă. Majoritatea mi se par ridicole, dar sunt şi câteva la care sunt mai sensibilă. De-a lungul anilor am auzit în jurul meu tot felul de astfel de vorbe şi e imposibil să nu le reţii şi apoi să te trezeşti că le iei în considerare.
Superstiţiile de care n-au auzit, e normal, nu le bag în seamă. Dacă le aud acum, nu au nicio însemnătate pentru mine. Din celelalte, majoritatea mi se par nişte prostii, dar chiar dacă nu îmi pasă de ele, îmi apar în minte când sunt confruntată cu acele situaţii. De exemplu: pisica neagră care îţi taie calea, întorsul din drum, trecutul pe sub o scară, oglinda spartă, numărul 13. Cum să cred că o pisică neagră îţi poartă ghinion când unul dintre cele mai iubite animale din copilărie a fost motanul meu negru Oscar? Sau cum să nu mă întorc din drum dacă mai mereu uit câte ceva în casă?
Sunt însă altele care îmi stau agăţate în minte, mă crispează pur şi simplu, îmi provoacă chiar şi frică. În adolescenţă era vorba de purtarea aceluiaşi tricou roşu atunci când urmăream meciurile echipei mele preferate de Formula 1. Sau mai recent, mi-am spus să nu mă mai uit la meciurile Simonei Halep pentru că îi port ghinion. La fel, mă abţin să cumpăr produse pentru bebeluşii care încă nu s-au născut, oricât de drăguţe ar fi lucruşoarele pe care le văd săptămână de săptămână la Noriel.
Cred însă că cel mai tare sunt afectată de faptul că am început să mă gândesc cu teamă să mai dezvălui momente de bucurie, în special aici pe blog. Am uneori impresia că mai bine le ţin pentru mine, că altfel…e de rău. Mi-e frică să-mi dezvălui bucuriile, mi-e teamă că fericirea de acum va costa mai târziu. Mă gândesc că fericirea asta e cumva în limita stocului disponibil şi mi-e că se va termina stocul dacă pun prea mare accent pe ea.
Ştiu că toate acestea sunt prostii. De cele mai multe ori îmi zic eu mie să nu le iau în considerare, că n-au nicio logică, că totuşi sunt o persoană extrem de raţională. Dar e greu, sunt imprimate în felul nostru de a fi.
Voi luaţi în considerare superstiţiile?
6 Comments on Despre superstiţii
Leave a Reply to Nice Cancel reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Eu as fi tare curioasa sa aflu cum a aparut acea superstitie despre bebelusi, ca nu e bine sa cumperi lucruri pentru un bebelus inainte sa se nasca, si care este legatura dintre a cumpara acele lucruri necesare de care un bebelus are nevoie imediat dupa nastere (hainute, produse de ingrijire, scaun pentru masina, patut, landou, obiecte strict necesare) si acele probleme invocate. Daca acea legatura dintre cei doi factori invocati nu poate fi dovedita, atunci… mai are rost sa crezi in superstitia respectiva? 🙂 De aia si se numeste superstitie, prin insasi definita sa superstitia este ceva ridicol.
De unde a aparut, nu stiu…nici n-am cautat sa aflu. Poate pentru ca pe vremuri erau mai multe cazuri in care apareau probleme dupa nastere, si dupa asemenea evenimente, sa vii acasa si sa gasesti o camera plina de lucrusoare pentru bebelusi, ar fi fost pura tortura.
Niciodata. Nu am superstitii.
Foarte bine, te felicit!
:)) Pe asta cu meciurile Simonei o am si eu. Eram anul trecut la mare, in Bulgaria, si nu puteam urmari meciurile ei(cred ca erau noaptea tarziu sau dimineata foarte devreme) si tin minte ca ma trezeam pe la 6 si verificam pe flashscore ce a facut. Castiga de fiecare data. Imi imaginam ca mie mi se datora succesul, ca nu am putut eu sa vizionez meciul. :))
Nu prea inteleg superstitia cu scara…
In general nu-mi place sa ma intorc din drum. Tin minte ca eram cu bagajele in curtea hotelului unde fusesem cazati in Roma si uitasem sa apasam pe butonul care ne deschidea automat poarta. Deja trecusem de locul unde era amplasat, ajunsesem in dreptul portii si nimeni nu indraznea sa se intoarca sa acceseze butonul… Am stat acolo pana a iesit un alt turist. Cat pe ce sa pierdem avionul. :))
Da. :)) La mine s-a dus pana in a nu urmari nici scorul pe aplicatie, ca ii port ghinion. Dar mi-am zis atunci sa revin la realitate, ca n-are nici o treaba si m-am uitat la scor. 🙂