De ceva timp îmi doream să călătoresc din nou, să plec undeva mai departe, visam la tot felul de destinații exotice în care să merg și cu copilul meu de aproape 2 ani. Vedeam pe Instagram poze cu copii mici în vacanțe în Asia, America, așa că mă gândeam că totul este foarte simplu. Nu am stat prea mult pe gânduri iarna trecută și am achiziționat o vacanță în Tunisia pentru sfârșitul lunii iunie.

De ce Tunisia?

Voiam neapărat o destinație unde să ajungem cu avionul, cu plecare din Iași. În Turcia și Grecia nu am vrut, mai rămâneau Egipt, Cipru, Spania sau Tunisia. Am ales Tunisia pentru că nu mai fusesem acolo și pentru că era o destinație mai convenabilă la preț ca Cipru de exemplu.

Vacanța în Tunisia am cumpărat-o de la agenția de turism Kusadasi din Iași. E cea mai ieftină variantă, sunt touroperator și din câte am citit firma respectivă deține și avionul (se zboară cu Air Bucharest). Ne-au asigurat și transport de la avion la hotel și înapoi + ghid vorbitor de limba română pentru excursii opționale sau diverse probleme. Am fost foarte mulțumită de ei și îi recomand.

Emoții înainte de plecare

În ianuarie când am cumpărat biletele, nu știam cu adevărat ce înseamnă să îți fie copilul bolnav. Am aflat ulterior, prin aprilie și mai, și nu e deloc plăcut sau ușor. Au fost cele mai grele momente de când sunt mamă. Așa încât, cu cât momentul plecării se apropia, cu atât mă panicam mai tare. Dacă se îmbolnăvește fix înainte? Dacă se îmbolnăvește acolo? Sunt în Tunisia condiții suficient de bune? Cumpărasem bineînțeles asigurare storno de călătorie și asigurare de sănătate, dar cel puțin la cea storno scrie că se returnează banii dacă copilul se îmbolnăvește de o boală a copilăriei sau oricum, ceva grav. Poate mă înșel, dar dacă făcea o febră de 39 de grade de la o otită/răceală/infecție urinară și alegeam să nu plec, nu știu dacă îmi dădeau banii înapoi.

Consider că am avut mare, mare noroc și Ilinca a fost sănătoasă și înainte și în timpul vacanței. Mai ales că a fost anunțat un caz de gură-mână-picior la grădiniță cam cu 10 zile înaintea plecării (din fericire niciun copil nu s-a mai îmbolnăvit).

Oricum, am fost foarte stresată înainte de plecare. Mă simțeam vinovată că am ales să plecăm în afara țării. Mai ales așa departe, mai ales în Tunisia. Din acest motiv nu știu dacă anul viitor voi mai alege să plec în afara României.

Cum a fost cu avionul?

Foarte bine. Ilinca a fost cuminte cât am stat și-am așteptat în aeroport (vreo 2 ore) și pe durata zborului (aproximativ 3 ore). La dus a stat trează, s-a jucat cu o broșură, un pahar, centura, iar la întors mai mult a dormit. Și la dus și la întors a stat și destul de mult la sân.

Cum a fost în Tunisia?

Am ajuns târziu tare, pe la ora 11 noaptea ora Tunisiei. Am fost preluați de autocare și duși la hotel, drum care a mai durat vreo 90 de minute. Și cazarea a durat vreo 20 de minute, așa încât am intrat în cameră pe la ora 1 noaptea (ora Tunisiei). Ilinca a dormit în autocar, în sistem, în rest a cam stat trează, dar a adormit când am pus-o în pat.

Vacanța ne-am petrecut-o la hotelul Jaz Tour Khalef din Sousse. Nu am ieșit din resort, nu am mers în vreo excursie opțională. Nu ar fi fost potrivite pentru un copil de aproape 2 ani. Ne-am petrecut zilele în felul următor: mic dejun, plajă, somn, prânz, joacă în cameră până la 4-5 după-amiaza, plajă, cină, plimbare, somn. Pe scurt, a fost foarte bine, Ilinca a fost cuminte, și-a respectat programul, cu dormit la prânz în fiecare zi, cu adormit seara cam la aceeași oră .

M-am simțit în siguranță în Tunisia?

Poate nu mulți dintre voi știți, dar în 2015 a avut loc un atac terorist în Tunisia, nu departe de locul în care am fost noi cazați, pe o plajă din apropierea a 2 hoteluri de lux. Au murit atunci aproape 40 de turiști, din Marea Britanie, Germania și Belgia.

Probabil de aceea acum hotelurile scanează bagajele la intrare și sunt și agenți de securitate cam peste tot, inclusiv pe plajă. De asemenea, pe drum spre hotel am văzut mulți jandarmi cu arme pe stradă.

Chiar și așa, tot am avut emoții, de aceea nici nu am vrut să ies din resort. Cu siguranță ar fi fost ok, dar fiind și cu Ilinca nu am vrut să risc. Iar dacă aș fi ieșit din resort, m-aș fi dus doar cu grup organizat. Better safe than sorry.

Cum a fost cazarea la Jaz Tour Khalef?

Am fost foarte mulțumită de cameră. Deși nu erau obligați, au respectat cererea noastră și am primit un pat suplimentar de o persoană. Deci am avut un pat dublu + un pat de o persoană. Aerul condiționat a funcționat foarte bine, la fel și frigiderul. Baia este mare, se oferă zilnic 2 sticluțe de gel de duș , șampon, loțiune de corp, săpun, se schimbă zilnic prosoapele, dacă ai nevoie. În baie găseșți și foehn. Actele și electronicele le-am ținut în seif, ca să nu avem emoții. Balconul este și el mare, cu măsuță și 2 scaune, plus o bară unde poți să-ti pui la uscat costumul de baie și prosoapele. Camera a fost cu vedere la mare, o vedere foarte frumoasă după cum puteți observa din poză.

Pentru prosoapele de plajă am plătit o garanție de 20 euro (10 euro/prosop) care ne-a fost returnată la final. Prosoapele de plajă se schimbă doar o dată pe zi, le luam dimineața și le returnam seara, iar a doua zi luam altele, curate.

Cum a fost mâncarea?

Mâncarea de la hotel a fost foarte bună, mult mai bună ca cea din Bulgaria, Turcia și chiar și Tenerife. Era diversă, avea gust, chiar și prăjiturile erau bune. Și, cel mai important, nimeni nu a avut probleme cu stomacul. Ilinca a mâncat de toate: ou, friptură de pui, broccoli, morcovi sau cartofi fierți, paste, pizza, piure, ovăz cu lapte, pâine cu unt, fructe, clătite.

Despre plajă și apă

Plaja de la hotelul Jaz Tour Khalef este cu nisip foarte fin, deschis la culoare. Nu este extrem de curat însă, am găsit tot felul de gunoaie, mai ales dopuri de la sticle și țigări.

Apa în prima zi era cam murdară, erau multe alge. Însă în următoarele zile s-a curățat foarte bine și nu au mai fost probleme. Ne-am putut bucura de o apă curată, cu o culoare frumoasă cum n-am mai văzut până acum, și foarte caldă. Dimineața apa era calmă, după-amiază erau valuri mici și mai bătea vântul.

Program de seara la Jaz Tour Khalef

În fiecare seară era organizat un spectacol pentru copii de la 8.30 la 9.30, cu muzică și dans. De la 9.30 începea un program pentru adulți, cu muzică de cabaret sau africană, dansuri, ș.a. Nu le-am urmărit pentru că în general de la 9 eram în cameră cu Ilinca.

Camera noastră era cu vedere la mare, la piscină și la terasă, și cum spectacolele erau pe terasă, vă imaginați că se auzea foarte tare muzica, până aproape de miezul nopții. Am suferit din acest motiv, mare noroc că Ilinca adormea chiar și cu acest zgomot de fundal. Mai greu era până se termina programul de muzică pentru copii, eu incercam să o adorm și deodată începea una din melodiile ei preferate, gen Baby Shark sau A Ram Sam Sam, iar ea deschidea ochii și începea să dea din fund. 🙂

Vremea în Tunisia la sfârșit de iunie

A fost foarte cald, în special în ultimele 2 zile. Temperaturile nu au coborât sub 32 de grade ziua, cu 37-38 la început de iulie.

Cum s-a distrat Ilinca?

Cel mai mult mă bucur că Ilinca s-a distrat și a trăit experiențe noi. A mers cu avionul și cu autocarul, s-a dat pe tobogan în piscină, s-a jucat în nisip, s-a dat în leagăne, a urcat din proprie inițiativă pe scenă și a dansat. A fugit foarte mult, erau alei în jurul hotelului și le-a străbătut pe toate.

Concluzii

A fost o vacanță plăcută, nu aș putea să mă plâng de foarte multe. Sunt norocoasă că totul a decurs bine, că am fost toți sănătoși și ne-am putut bucura de 7 zile de soare și apă. Deși mulți părinți zic că ajung acasă foarte obosiți după o vacanță cu copiii, eu trebuie să spun că am putut și să mă relaxez și că Ilinca a fost foarte cuminte. Sunt mulțumită, mi-am reîncărcat bateriile, sunt pregătită de muncă și de noul an. O altă vacanță de acum…anul viitor. 🙂

2 Comments on Vacanță în Tunisia cu copilul de 2 ani

  1. Ma bucur ca totul a fost ok pana la final. Copilul mic pana pe la vre.o 3-4 ani daca e dat la gradinita (in special in orasele mari) e ca un burete, absoarbe toate bolile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.