Și pune…Marvin Gaye – Let’s get it on.

Totul a început cu revelionul, petrecut cu o parte din prietenii mei dragi, la unul din ei acasă. Am reușit să găsesc în timp util și o rochie drăguță pentru eveniment, nu neagră! Oricum, stau și mă gândesc că decât să cumpăr o nouă rochie neagră, care oricum arată cam la fel iar în poze de-abia se observă detaliile, mai bine folosesc una din garderobă, că așa că stau vreo 3-4 rochii negre degeaba pe acolo. Revenind la petrecere, din păcate eram răcită, luasem și niște pastile, și nu am rezistat prea mult, la ora 3 dimineața dormeam de zor. Partea bună e că nu am mai avut foarte multe responsabilități, nu a trebuit eu să organizez întâlnirea, pentru prima dată în vreo 2-3 ani. Când m-am simțit obosită, m-am dus acasă, m-am culcat liniștită, nu am mai avut grija invitaților și a curățeniei de a doua zi.

După doar o săptămână, a urmat un eveniment important în familie, de care vă povesteam și aici. Pentru acesta a fost mai multă agitație: căutat rochie elegantă, ciorapi, pantofi, pardesiu, mers la coafor, manichiură, machiat și aranjat. De-abia aștept să primesc pozele de la mini ședința foto a logodnei. Sunt curioasă cum au ieșit, mai ales că locația a fost una improvizată, lumina nu știu cât de bună era și nici noi nu eram obișnuiți să stăm așa frumos la pozat.

După nici o săptămână, a urmat ziua mea. Am sărbătorit-o în total de vreo trei ori, de două ori numai pe 12 ianuarie. Mi-am scos ziua fetele (respectiv mama & sora) la masă iar seara iubitul, după o idee de-a mamei mele. Nu știam eu cum să-mi serbez ziua frumos, fiind într-o joi și nu în weekend. Voiam ceva deosebit și pe 12, nu doar pe 14, 15 sau când mă hotăram să o celebrez. Și atunci ea mi-a dat ideea să ies undeva doar eu cu Felix, la un fel de cină romantică. Și chiar asta am făcut, am ales eu un restaurant care îmi place, mai deosebit, pe care nu îl frecventam chiar în fiecare zi, după care ne-am mai plimbat puțin seara. A fost chiar frumos și nu știu cum de până acum nu mi-a venit în cap să-mi sărbătoresc ziua doar cu cel iubit, într-o atmosferă mai romantică. Și atât de frumos a fost încât cred că vom transforma această ieșire într-o tradiție – în fiecare lună vom alege o seară în care să mergem să mâncăm într-un restaurant elegant, deosebit.

A doua zi, pe 13 ianuarie, a fost rândul prietenelor mele să se sărbătorească, așa că ne-am pregătit iar de petrecere. Și am luat-o de la capăt: coafat, machiat, ales haine, primit cadou niște botine elegante pentru rochie, cumpărat cadouri, cumpărat flori, petrecere. Am stat până după miezul nopții, ne-am bucurat de o atmofera faină, am cunoscut oameni noi, am ascultat muzică bună.

Pe 14 ianuarie a venit iar rândul meu. Întâi am făcut cumpărături – mult prea multe bineînțeles. Nu credeam că îmi va ajunge un tort (cel puțin așa mi-a zis vânzătoarea), așa că am luat două. Mâncare tot cumpăram și cumpăram, deși Felix tot încerca să-mi zică că va ajunge. Și prin urmare, am rămas cu un tort întreg și mâncare cât pentru o săptămână întreagă. Plus dulciuri.

A urmat iarăși procesul de coafat-machiat-îmbrăcat, și mi-am așteptat oaspeții. Ne-am adunat în total 14, mult prea mulți pentru apartamentul meu și mai ales pentru numărul de scaune/fotolii/canapele. Dar a fost frumos să-i văd pe toți la un loc, să povestesc câte puțin cu fiecare, să discutăm despre diverse (inclusiv despre articolul Lucruri complicate care fusese citit în prealabil de majoritatea din ei). Am degustat și doua vinuri – Crâmpoșia de Casa Isărescu, care este cel mai bine vândut vin de la noi, și Barricat Cabernet Sauvignon de la Oenoterra, plus o șampanie – Cashmere Tămâioasă Românească tot de la Oenoterra. Dacă mâncare, dulciuri și sucuri au rămas din plin, vinul a fost servit până la ultimul strop.

Câțiva din prietenii mei dragi:

În concluzie, a fost un început de an foarte frumos, petrecut alături de familie și prieteni. Și încă nu s-a terminat, mai este un sărbătorit de ianuarie în familie.

Mi-au plăcut mult străduțele din oraș, îmi amintesc mult de Brașov. Cu siguranță vara e și mai frumos, sperăm să revenim aici peste câteva luni și cu această ocazie să mergem și pe Transfăgărășan, care acum e închis.

După cum se poate observa din poze, Albert a venit cu noi la Sibiu. Cred că i-a plăcut, era tare curios, se oprea la fiecare colț de stradă să mai adulmece puțin.

Dacă revenim la vară poate urcăm în Turnul Sfatului. Am reușit să ne plimbăm prin Piața Mică, Piața Mare, Piața Huet și am admirat de afară Catedrala Ortodoxă.

Am ajuns și pe Podul Minciunilor care mi-a plăcut chiar mult și mi-a trezit curiozitatea: de ce poartă acest nume? Explicația găsită pe wikipedia: “Deoarece podul nu era construit pe piloni, el a fost denumit în germană Liegenbrücke, ceea ce însemna în traducere “podul culcat”. Această denumire este aproape omofonă cu Lügenbrücke, motiv pentru care unii localnici au început să-l numească “podul minciunilor” și așa au apărut legendele care-i justifică denumirea.” Podul este o pasarelă pietonală ce face legătura dintre Piața Mică (în germană Kleiner Ring) și Piața Huet, si este cel mai vechi pod din fontă folosit de pe teritoriul României.

Bineînțeles că am ajuns și la fostul magazin ce are scris pe vitrină “mă gândesc la ea”.  Am auzit de el prima dată de la Raluca și mă bucur că am ajuns și eu aici și am putut vedea inscripția cu ochii mei.

După Sibiu am urcat spre Păltiniș. Acolo am găsit munți de zăpadă, schiori și multă voie bună. Ne-am plimbat prin zăpadă, am cumpărat un mic suvenir și ne-am distrat privindu-l pe Albert cum alerga și înota prin zăpadă. Of, oare când o să avem și în Iași zăpadă cu adevărat? Vreau să fac un om de zăpadă, să mă dau cu sania, să fac un înger de zăpadă…

Duminică seară am revenit în Iași, și acum pot spune că: Sibiul e frumos, Păltinișul pare distractiv iarna, am fost mai mult decât bucuroasă să o revăd pe Raluca.

LA MULȚI ANI!

Îți doresc multă fericire și sănătate, să fii bucuroasă în fiecare zi și sper ca toate dorințele să ți se îndeplinească.

Vreau să-ți mulțumesc că ai fost mereu atât de înțelegătoare și că m-ai susținut în tot ceea ce fac. Îmi dai încredere să-mi urmez visele, și nici nu-ți dai seama cât de mult contează asta pentru mine. Mulțumesc pentru tot!

TE IUBESC!  O zi superbă astăzi, de ziua ta!

Și totuși am 25 de ani. Și vreau să împart cu voi o felie de tort virtuală, îmi sunteți toți dragi și mă bucur să vă am alături în această zi.

Nu în ultimul rând vreau să-i urez LA MULȚI ANI lui Nice, cea cu care am bucuria să împart această zi frumoasă de naștere. Îți doresc tot ce e mai frumos și bun pe lume, să ai parte de iubire, liniște și sănătate!

Sursă imagine: cakecentral.com

Ce îmi doream la 22 de ani

Ce îmi doream la 23 de ani

Ce îmi doream la 24 de ani

În 2011:

1. Am trecut cu bine peste disertație și astfel am absolvit masterul, cu o notă suficient de mare pentru a-mi permite să fac și doctoratul, dacă și când voi dori.

2. Am muncit mult mai mult și prin urmare am făcut și mai mulți bani.

3. Am avut bucuria să o văd pe cea mai bună prietenă mireasă.

4. Am văzut cum Tea Mug se dezvoltă pe zi ce trece, având în spate o echipă compusă din oameni deosebiți. Le mulțumesc pe această cale pentru efortul depus!

5. Am cunoscut-o pe Raluca, care mi-a devenit în ultimul an una dintre cele mai bune prietene.

6. Am călătorit mai mult, am văzut Brașovul, litoralul românesc, Platoul Bucegi, o parte din zona Maramureșului, Suceava, Gura Humorului, București, crame din zona Vrancei.

7. Am reușit să-mi cumpăr diverse lucruri pe care mi le doream de mult timp: un telefon performant, un aparat foto bun.

8. Am reușit să citesc peste 50 de cărți.

9. Ne-am hotărât să ne căsătorim așa încât am stabilit data nunții, locația, nașii și ne-am logodit oficial.

Pentru 2012:

1. Vreau să fac mai mult sport, să merg de cel puțin 2, 3 ori pe săptămână la sală.

2. Vreau să mai învăț lucruri utile pentru meseria mea. Vreau să-mi dezvolt cariera.

3. Vreau să mă întâlnesc mai des cu prietenele mele, să scap de lenea asta care deseori mă ține în casă.

4. Vreau să citesc și în 2012 cel puțin 50 de cărți.

5. Vreau să mă relaxez mai mult, să nu mai las grijiile să mă copleșească.

6. Vreau să călătoresc cel puțin la fel de mult, neapărat să văd Vulcanii Noroioși și Transfăgărășanul.

7. Vreau să las complet în urmă trecutul și să învăț să mă bucur cu adevărat de prezent.

8. Vreau să cunosc și o altă parte a mea, una care știe să se distreze, care nu e așa de serioasă și rațională, mai exact vreau să învăț să mă bucur de tinerețea mea.

Sper să reușesc să le fac pe toate…V-am mai zis, vreau ca 2012 să fie un an mai altfel pentru mine, un an în care să mă redescopăr, în care să trăiesc cu adevărat.

Weekendul acesta, ce precede ziua mea, a fost o bucurie pentru mine. Am fost la cumpărături, am găsit haine frumoase repede (minune), am primit cadou printre altele pantofi și pardesiu, ceea ce chiar îmi doream și aveam nevoie. Am participat la un eveniment important în familie, ne-am bucurat împreună, am petrecut câteva ore chiar foarte plăcute. Cu această ocazie am făcut și o mini ședință foto profesională, pentru celebrarea logodnei – o noutate pentru mine și un exercițiu bun pentru nuntă, poate învăț să fiu cât mai naturală și zâmbitoare în fața camerei. Am fost felicitați, admirați, complimentați. Că tot ziceam zilele trecute că m-am simțit ca o prințesă când am primit inelul, în weekend m-am simțit iarăși așa.

Am văzut că nu mereu e rău să fii în centrul atenției. Uneori e bine, pentru moral, pentru încrederea în tine. La școală mi-era jenă când eram scoasă în fața școlii, laolaltă cu ceilalți premianți, pentru că știți cum sunt copiii, dacă înveți bine, nu ești stimat, ci chiar din contră. Dar acum mă gândesc cu mândrie la acele clipe, era vorba de munca și rezultatele noastre, și trebuiau să fie confirmate, pentru ca și noi să fim motivați. Așa și acum, faptul că eram felicitată pentru ținută, pentru coafură, pentru cum arăt în general, m-a motivat și sper ca și în viitor să am grijă să fiu cât mai aranjată, mai interesată și de aspectul fizic.

Așadar, prescriu pentru creșterea moralului o doză de complimente, care sunt primite cu certitudine imediat ce vă îmbrăcați și aranjați frumos și vă întâlniți cu familia sau prietenii. Rețeta are efect maxim dacă se folosește în weekend sau la început de săptămână, pentru ca de luni să vă simțiți frumoasă, apreciată și iubită.

Însă există și momente când am nevoie de un bărbat lângă mine. Până pe la 19 ani acesta era tata. Știam că dacă se întâmplă ceva și eu nu mă pot descurca, atunci îl pot suna pe el și va rezolva problema. Dacă aveam nevoie urgent de bani, dacă se întâmpla să am o defecțiune la mașină, dacă trebuia să vină cineva să mă ia cu mașina, atunci știam că mă pot baza pe tatăl meu.

Apoi m-am mutat cu prietenul meu însă nu am făcut trecerea de la tată la iubit chiar imediat, încă mă simțeam un copil și când se întâmpla ceva rău și/sau neprevăzut aveam nevoie de un adult. Până când adultul nu m-a putut ajuta într-o problemă iar iubitul a putut. Și cred că atunci am făcut această trecere.

Asta nu înseamnă că nu mai apelez la tata. Dar nu o mai fac pentru chestiuni de zi cu zi. N-am să-l chem pe el să mă ajute să car ceva, să se urce pe scară să schimbe un bec sau să mă ajute cu cumpărăturile. Iar atunci când se întâmplă ceva rău în casă instinctiv apelez la cel de lângă mine. Am fost chiar surprinsă zilele trecute, când m-am speriat destul de tare și deși nu aveam neapărat nevoie de cineva lângă mine, am strigat prietenului meu să vină, să mă ajute. Pentru că eu nu găseam o soluție, pentru că mă simțeam neputincioasă. Și deși nici el nu avea ce face, a reușit să ajute, prin încrederea și liniștea pe care o inspiră. Și totul a fost bine…

Mă simt mai în siguranță, mai liniștită, mai sigură pe mine datorită lui…Și chiar cred că ”Every girl needs a knight in shining armor”.

2012 vreau să fie un an pe care să-l țin minte, nu degeaba este ultimul meu an de burlăciță. Vreau să dansez foarte mult. Vreau să îmi cumpăr multe haine. Vreau să mă îmbrac mai altfel. Vreau să îmi fac părul roșu aprins (dar cine o să mă lase? Coafeza în nici un caz. ). Vreau să mă întâlnesc cu prietenele mele. Vreau să petrec cu adevărat, 2012 să fie o sărbătoare încontinuu. Nu vreau să mai las acești ani să treacă pe lângă mine și să nu profit de ei.

Nu știu dacă voi reuși, nu știu dacă pot lăsa comoditatea, frica, nesiguranța deoparte. Dar voi încerca. Pentru că simt nevoia unei schimbări, vreau ca pentru o perioadă viața mea să fie altfel. Și apoi, după ce mă satur, după ce-mi fac și acest hatâr, voi reveni la cum sunt acum.

Poate de-a lungul acestei noi experiențe voi învăța însă să-mi fac mai puține griji și să fiu mai destinsă. Și mai caldă. Și mai capabilă să mă apropii de oameni, fără să mă gândesc la cum mă pot ei răni.

Eu despre altceva voiam să vă vorbesc. Încă de când ne-am hotărât noi să ne luăm știam că inelul de logodnă trebuie ales în așa fel încât să placă miresei, pentru că în principiu va trebui purtat toată viața. Însă voiam să fie și surpriză, că deh…e mai romantic, așa că am încercat noi să le facem pe amândouă.

Prietena mea a procedat altfel. S-a dus cu iubitul ei la magazin, și-a ales inelul care i-a plăcut, l-a probat să fie siguri că îi vine bine, s-au hotărât, l-au cumpărat, după care l-a ținut el, până la o anumită dată, când a pregătit o seară specială și i l-a oferit. Fiind o zi importantă pentru relația lor ea se aștepta oarecum dar tot a fost emoționată. Și nu numai ea, ci și noi, prietenele ei, când ne-a povestit.

În ceea ce privește inelul ei, ea a știut din start că nu vrea un inel de logodnă clasic, ci unul cu mai multe pietricele, mai modern, mai întors, din aur galben (dacă îmi amintesc bine). Eu pe de altă parte mi-am dorit mereu un inel clasic, din aur alb, dar nu știam exact cum mi-ar plăcea să arate. Așa cum nu știu nici cu rochia de mireasă, am tot fost întrebată și chiar nu știu ce model mi-aș dori. De aceea am fost la un magazin și am probat mai multe inele.

Am văzut 2 tipuri de inele: cel clasic și cel cu piatră în interior (nu știu cum altfel să-i zic). Ca să fie cât mai clar, am ales 2 modele de inele de pe site-ul Coriolan să vă arăt:

Mie mi-a plăcut din start inelul clasic (poza 1), cel cu piatra în interior (poza 2), deși mult mai comod (vă explic imediat de ce), mi s-a părut că seamănă prea mult cu o verighetă sau cu un inel obișnuit. Bine, e doar părerea mea, multe fete preferă a doua variantă. Este mai util deoarece nu se agață, poate fi purtat oricând, chiar și în timp ce dormiți, piatra e mai bine protejată fiind în interior.

Aproape mă hotărâsem pentru un inel de acest tip (poza 2), dar după ce le-am probat la magazin mi-am dat seama că totuși vreau un inel clasic. Așadar alegerea mea a fost un inel clasic de logodnă, cu o singura piatră, de preferință din aur alb. Nu am vrut să aleg un model anume, am vrut să fie surpriză, chiar am insistat mult pe chestia asta și iubitul meu a vrut la fel. Nu am vrut să fie ceva foarte calculat, acest eveniment a trebuit să fie unul romantic pentru noi. Și inelul ales mi-a depășit cu mult așteptările, este exact cum mi-am dorit, se potrivește ca mărime mâinii mele, și-n plus aduce un pic din utilitatea stilului cu piatră în interior. Piatra este practic în afară, dar în același timp este mai protejată decât piatra inelului din imaginea 1 de exemplu. Nu prea știu cum să vă explic, are o formă destul de modernă și deosebită, partea din dreapta pietrei nu este la fel cu cea din stânga. Și cea mai bună chestie este că nu agață sau zgârie, deci îl pot purta mereu, chiar și în timp ce dorm.

Cât despre cererea în căsătorie, eu am vrut să fie făcută fără martori. Așa am vrut eu și am insistat mult pe chestia asta. Sunt mai timidă, nu-mi place să fiu în centrul atenției, nu sunt capabilă să-mi arăt emoțiile de față cu oricine, fie ei și familie sau prietenii cei mai apropiați. Unii cunoscuți de-ai mei au făcut chiar invers, și-au cerut iubitele la zile de naștere, de față cu toți prietenii, sau cu familia în jur.

Ceea ce vreau eu de fapt să spun este că înainte de acest eveniment ar trebui să se cunoască dorințele partenerului. Nu cred că dacă știți în mare ce tip de inel îi place sau dacă vrea să fie cineva prezent sau nu, nu o să mai fie surpriză. Gândiți-vă că eu aveam deja stabilită data nunții și tot am rămas mută de uimire când am fost cerută pentru că pur și simplu nu mă așteptam să fie acum. Și de asemenea știu că dacă aș fi fost cerută cu martori nu ar fi rămas acest eveniment o amintire la fel de plăcută ca acum. Mi-ar fi fost atât de rușine de atenția celor din jur încât nu m-aș fi gândit decât la ei și la cum mă arăt eu în fața lor, nu aș fi fost capabilă să zâmbesc cu adevărat sau să arăt că m-am emoționat cu adevărat.