Eram însărcinată în 8 luni când m-am mutat, așa încât hainele din dressing-ul meu au fost aranjate în mare parte de alte persoane, într-un mod satisfăcător, dar nu neapărat practic pentru mine.
Citeste in continuare: Cum aranjezi pantofii în dressingMereu am iubit cărțile, îmi amintesc chiar și prima carte citită iar vizitele la bibliotecă sau la librării mi s-au părut dintotdeauna magice. Poate și din acest motiv i-am pus la dispoziție Ilincăi primele cărți încă de pe la 6 luni. Și am fost încântată că le-a primit foarte bine.
Acum am trecut deja la o nouă etapă, în care ea îmi arată cu degetul imagini și eu îi spun sau îi povestesc despre ele. Și de-abia aștept să înceapă să aibă răbdare să îi citesc povești.
Eu sunt una dintre acele persoane care simte nevoia să se spele pe mâini de o sută de ori pe zi. Ating o bancnotă, repede, mă spăl pe mâini. Ating orice, într-un loc public, cu prima ocazie mă spăl sau mă şterg cu vreun şerveţel umed. Primul lucru pe care-l fac când intru în casă e să mă spăl pe mâini.
Mai prost stau cu spălatul pe mâini după folosirea laptopului sau a telefonului, care ştiu că-s probabil mai murdare decât multe alte lucruri pe care aş putea să le ating. Le curăţ eu cât de des pot, dar sunt conştientă că s-ar putea chiar mai des. Apropo, ştiţi cu ce aş putea dezinfecta telefonul mobil?
Acum că am trecut prin aşa ceva, am început să mă gândesc şi mai serios la această problemă, cu care m-am confruntat de mică, încă de la primul câine.
Indiferent cât de multă grijă ai, cât de mult îţi iubeşti câinele şi cât de mult te iubeşte el pe tine, se poate întâmpla unul din lucrurile de mai jos:
Citeste in continuare: Cum să eviţi pierderea câinelui de curte
Care este unul dintre cele mai populare cadouri? Dacă nu chiar cel mai popular? Acel cadou care merge la toată lumea, care te salvează de lipsa de inspiraţie?
Cutia de bomboane. Sau ciocolata fină. Sau alte dulciuri asemenea.
Cred că ni se trage de dinainte de 1989, când cutia de bomboane era o delicatesă, pe care reuşeai să pui mâna doar de sărbători, uneori nici atunci. Chiar şi imediat după 1989, dulciurile nu erau la ordinea zilei, primeam un ou Kinder o dată pe an iar ciocolata care era pe piaţă nu era aşa grozavă la gust, aşa că nu mă atrăgea nicicum. Citeste in continuare: Cadouri care fac mai mult rău decât bine
Am tot vrut să scriu aici despre cât de mult mă enervează oamenii care-mi invadează spaţiul personal. Mi se întâmplă aproape în fiecare zi, cu siguranţă şi vouă, dar cel mai mult mă enervează când se întâmplă la cumpărături. Am vrut să scriu, să mă mai eliberez de frustrări, apoi când mă apucăm îmi dădeam seama că degeaba scriu, că nu e ca şi cum s-ar schimba ceva.
Şi aşa e. Degeaba scriu aici de cât de mult mă enervează acest obicei nepoliticos al unora. Persoanele care procedează aşa când stau la cozi nu sunt aceleaşi cu cele care citesc, care se informează. Acele persoane atât ştiu, să se împingă la cozi, să-ţi respire în ceafă, să te lovească cu căruciorul, crezând că dacă procedează aşa, se mişcă casiera un pic mai repede şi merge coada mai repede.
Dă-i omului un peşte şi va avea de mâncare o zi. Învaţă-l cum să pescuiască şi va avea de mâncare toată viaţa.
De câteva săptămâni mă tot gândesc la ceva şi de-abia acum, după ce am văzut că a scris şi Cabral despre acest subiect, m-am hotărât să-mi exprim şi eu părerea.
Suntem în perioada Sărbătorilor, peste tot citesc de acte de caritate, foarte frumos, ajutăm cu toţii cum putem, cât putem. Însă exceptând bătrânii, copii, bolnavii şi animalele fără stăpân, nu pot să nu mă întreb de ce unele persoane nevoiaşe, în stare bună de sănătate, nu încearcă să-şi găsească ceva de lucru. Sau poate încearcă, cine ştie, dar nu reuşesc. Nu am auzit însă că ar cere un loc de muncă, persoanele care fac campanii de ajutorare vorbesc de bani, haine, mâncare, dar nu şi de locuri de muncă. De ce? Citeste in continuare: Mai muncim şi noi?
Nu pot să nu zâmbesc (sarcastic) când citesc pe vreun anunţ de angajare, la beneficii, cum că se oferă laptop, eventual şi mobil. Mi se pare o prostie, chestii puse acolo ca să mai umple spaţiul la beneficii, care de fapt nu prea sunt.
Mă refer la anunţurile de angajare pentru domeniul IT, marketing, vânzări chiar. Cum să menţionezi ca un avantaj că oferi laptop şi mobil? Păi dacă nu oferi astea, pe ce lucrează omul? Vine cu calculatorul de acasă presupun (mi s-a cerut mie la un interviu, aşa că nu e nimic surprinzător). Citeste in continuare: Beneficii oferite: laptop
Joi seara mi-am petrecut câteva minute uitându-mă live pe facebook la WTA Pre-Wimbledon Party, mai exact la sosirea sportivelor la eveniment. Am admirat cum s-au îmbrăcat, am aşteptat nerăbdătoare apariţia Simonei, declaraţiile ei. Dispoziţia bună mi-a fost însă schimbată brusc după ce am început să mă uit la comentarii.
Noi avem impresia că românii sunt cum sunt şi comentează (mereu) aiurea, da nici ceilalţi nu-s mai breji. Să zicem că înţeleg comentariile cu impresii personale despre vestimentaţia sportivelor. Dar nu înţeleg comentariile despre orientarea sexuală a lor. Comentariile erau făcute de bărbaţi, bineînţeles, care însă nu erau români (măcar atât).
Viaţa la 30 de ani. Unii dintre noi ne gândim la cum să facem mai mulţi bani, cum să ne mutăm la casa noastră, cum să călătorim mai mult. Alţii au deja copii, jonglează cu munca şi cu creşterea copiilor, cu luarea deciziilor precum cumpărarea de cărucioare 3 in 1 sau 2 in 1, premergătoare de la Noriel şi altele asemenea. Şi mai sunt şi cei nehotărâţi, care încă nu ştiu ce să aleagă, dacă e timpul să meargă într-o anumită direcţie sau mai pot aştepta.
Despre aceştia din urmă vreau să discut astăzi. Mai exact despre femeia de aproximativ 30 de ani, care lucrează şi/sau studiază şi care nu are încă copii. Sunt multe cazuri care trebuie luate în considerare.