Din fericire în Iași se găsesc o mulțime de magazine de haine și accesorii, librării, magazine cu ceaiuri, ceainării și cafenele, restaurante, cabinete medicale, saloane de înfrumusețare, ș.a.. Cu toate acestea tot mai sunt câteva locuri care mie îmi lipsesc.
M-am decis ca primul tutorial din categoria bijuterii handmade să fie despre cercei. Vreau însă să menționez că ceea ce vă voi arăta eu aici sunt modele simple, care pot fi făcute de absolut oricine. Poate mai târziu voi încerca și ceva mai complicat, dar deocamdată sunt mulțumită, aceste modele nu-mi iau mult timp și îmi și plac, sunt elegante și le pot purta oricând.
Unul dintre ultimele modele pe care l-am realizat este cel din imaginile de mai jos. Mi-a plăcut mult ce a ieșit așa încât am mai făcut o pereche exact la fel, pentru sora mea.
Citeste in continuare: Tutorial: Cum să-ți creezi o pereche de cercei
Raluca povestea acum câteva zile pe blogul ei cum a început să-și facă singură brățări. Mi-au plăcut mult modelele realizate de ea și cum știam că îmi doresc mai multe brățări și cercei m-am gândit că aș putea încerca și eu. Ar fi fost și un bun mod de a mă relaxa seara.
Am găsit pe unul din zecile de site-uri cu materiale handmade (samargelim.ro) un kit de confecționare bijuterii care mi s-a părut a fi grozav pentru un începător. Este o idee foarte bună să oferi într-un pachet tot ce este nevoie pentru început – este mult mai simplu pentru cumpărător decât să caute el fiecare piesă, să se gândească de ce are nevoie sau nu, să cumpere pe bucăți mărgele de diferite culori. Acest kit are de toate, de la unelte la accesorii și mărgele, și chiar și un manual color în limba română.
Pe site este disponibil și un kit mai mic (și deci mai ieftin). Din păcate nu am mai văzut pe vreun alt site un astfel de pachet, ceea ce e păcat pentru că nu e greu de realizat. Toate produsele conținute în acest kit se vând individual, inclusiv cutia de plastic.
Citeste in continuare: Kit de confecționare bijuterii handmade
Vorbeam zilele trecute cu prietena mea, care s-a mutat de curând de la casă la apartament și are diverse probleme cu anumiți vecini. Pe parcurs mi-am amintit și eu de vecini de-ai mei, care nu-s la fel de răi, dar oricum, tot duc la stres și nervi inutili. Soluția? Să ne mutăm la casă, eventual în zone cât mai izolate.
Vecinii prietenei mele
Vecinii mei
Nu mă pot hotărî cu ce articole să încep din seria Tenerife, așa încât vreau să vă cer ajutorul. Ce subiecte ați vrea să abordez săptămâna viitoare? (vor urma și restul, dar aș vrea să public mai întâi ceea ce v-ar interesa în mod deosebit). Puteți alege mai multe răspunsuri (maxim 5).
[poll id=”7″]
Știți ce nu am înțeles eu din excursia intreprinsă în această vară? De ce oamenii refuză cu îndârjire să respecte niște reguli de bun simț adoptate tocmai pentru protejarea obiectivelor turistice.
Fie că vorbim de un parc național, de o pădure, sau de un obiectiv turistic închis (salină, biserică, cetate), sunt stabilite niște reguli de bună purtare, deloc exagerate, pentru evitarea distrugerii cu voie sau fără voie. În unele locuri regulile sunt făcute publice de către ghid, uneori chiar de mai multe ori, pentru a nu exista confuzie. Alteori apar scrise pe foi, plăcuțe, bannere, exact deasupra obiectelor protejate. În ciuda acestor lucruri, oamenii tot nu pricep și tot fac exact opusul a ceea ce li se cere. Din rea-voință nu cred că o fac, cine ar dori să distrugă un obiectiv turistic natural care nu mai poate fi remediat ulterior? Dar atunci de ce? Din prostie, ignoranță?
Azi am dat peste acest articol, promovat intens pe Facebook, cu sute de comentarii în care oamenii povestesc de cum au fost (și ei) păcăliți de tipa respectivă.
Se pare însă că mulți folosesc această poveste pentru a înșela binevoitorii. Era și noi s-o pățim, la începutul anului, la Sibiu. Îl așteptam pe tatăl meu în mașină, lângă hotelul Ramada, când un om pe la vreo 40-50 de ani s-a apropiat de noi, părea rănit (avea o zgârietură pe frunte), avea hainele oarecum rupte. A început să vorbească într-un fel de engleză (nu prea corectă) și să ne povestească că a fost jefuit, i-au luat bagajele, că el e neamț (dacă îmi amintesc bine), că a venit aici în vacanță, ș.a. Mai să-i plângi de milă, să te gândești că uite, vine neamțul la noi în vacanță și derbedeii de la noi îl bat și-i iau tot ce are. Ne cerea bineînțeles bani, ca să poată da un telefon. Nu mai țin minte exact cât dorea, parcă 5 euro. Ca să sune în străinătate.
În general îmi plac bijuteriile handmade. Le cumpăr, le port, le fac cadou. Toate bijuteriile handmade prezentate pe acest blog mi-au plăcut sincer, de aceea le-am și promovat cu drag. Și la absolut toți creatorii de handmade prezentați aici am admirat și munca lor din afara creației propriu-zise: cu blogurile/site-urile în care își prezintă produsele, cu paginile de Facebook bine întreținute, cu comunicarea permanentă cu potențialii clienți.
Un lucru foarte important, pe care l-am regăsit la toți acești creatori de handmade (și bineînțeles, și la alții), este că nu numai că lucrează cu drag, ci că își iubesc produsele, se mândresc cu ele și le poartă. Nu fac produse doar de dragul de a vinde, ci realizează ceva care îi reprezintă și de care nu le este rușine.
De când cu toate reparațiile astea prin Iași, am înțeles și mai bine cât de utile și necesare sunt asigurările auto. Sunt gropi peste tot, unele mai adânci ca altele (la începutul lui mai se descoperise o groapă nesemnalizată, adâncă de 2 metri pe Anastasie Panu). Sunt mici șanțuri, trasate de-a lungul străzii (încercați să mergeți pe Sărărie, cel puțin în mica porțiune pe unde se poate circula). În multe cartiere nu mai există trotuar, așa că pietonii merg pe stradă, de multe ori cu spatele la mașini, fără să se poată apăra/feri. Ca la orice alte reparații de străzi, sar pietre, este praf, se strică jante, suspensii, etc.
Partea bună e că atunci când se va termina vom avea un oraș frumos. Până când, nu știu, pentru că se știe calitatea reparațiilor. În general ele rezistă cam 2-3 anotimpuri, după iarnă revenind gropile și începând din nou reparațiile (deci intrăm într-un nou ciclu).
Te-ai gândi că o revistă este doar o revistă. Nu are ce importanță să aibă în viața ta, nu poate să-ți amintească de ceva frumos, nu poate să declanșeze ceva ce contează pentru tine.
În cazul meu revista Miresici chiar îmi amintește de ceva frumos – de logodna mea. Nu voi da prea multe detalii, vreau ca povestea din spatele cererii în căsătorie să rămână doar între noi 2 și prietenii apropiați, dar totul a început de la revista asta. Nu logodna în sine, oricum ne logodeam, dar revista a ales ziua în care s-a întâmplat evenimentul.