călătorii – Page 4 – Mihaela Anghel

Category: călătorii

11
Nov
2015

Vizitând Italia: Coasta Amalfi

Excursia pe Costiera Amalfitană, una dintre cele mai frumoase porţiuni ale ţărmului Mării Tireniene, a constat în vizitarea a două localităţi: Amalfi şi Positano, de-a lungul unei zile. Excursia a costat 89 de euro/persoană, preţ în care a intrat transportul cu autocarul de la hotelul din Napoli la port şi înapoi, bilete vapor (Napoli-Positano, Positano-Amalfi, Amalfi-Napoli) + ghid local.

Pot spune că Positano, alături de insula Capri şi Taormina, este cel mai frumos loc pe care l-am văzut în excursia în Italia. M-a impresionat, deşi nu eram în cea mai bună condiţie în acele 2 ore pe care le-am petrecut pe meleagurile sale.

Am pornit din portul din Napoli, cu vaporaşul, spre Positano. M-am grăbit să ajung pe punte, pentru a mă bucura de marea cea limpede şi de soarele puternic. Însă în scurt timp, după câteva zgâlţâieli bune (erau valuri mărişoare), mi s-a făcut rău, a trebuit să cobor în cabină, unde nu se simţea mişcarea aşa rău, şi mi-am petrecut restul de 60 de minute dorindu-mi să ajung cât mai repede pe mal şi gândindu-mă cu groază că în aceeaşi zi mai aveam de făcut de mers şi până în Amalfi şi înapoi spre Napoli, tot cu vaporaşul.

Am ajuns într-un final în Positano. Ce frumos, ce peisaje de vis. Nu cred că am mai văzut ceva asemănător vreodată în viaţă: combinaţie de stânci abrupte, grădini bogate, ape cristaline.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să căutăm o alimentară de unde să cumpărăm o lămâie, să-mi mai treacă din răul de mare. Am găsit, am stat apoi vreo 20 de minute pe o băncuţă, tratându-mă cu gustul acrişor. Ulterior am găsit şi o farmacie şi am cumpărat nişte pastile de rău de mare. 🙂

După cum se poate observa din poze, casele, magazinele, străzile, sunt toate situate de-a lungul stâncilor. Urci trepte peste trepte, mergi pe tot felul de drumuri înguste. Nu cred că se poate circula cu maşina prin sat, eu n-am văzut nici o maşină. Am intrat în câteva magazine, se vindeau lucruri foarte frumoase, în special vase din ceramică. Dar nu aveai cum să le iei cu tine, se pot sparge uşor, ocupă mult loc în valiză, sunt grele.

După o plimbare prin magazine ne-am îndreptat spre plajă. Nu-mi era încă bine, era mult prea cald pentru cum eram îmbrăcată, nu prea găseai multe locuri la umbră. Aşa că am decis să mă răcoresc un pic. Apa era minunată, eu nu eram pregătită pentru ea.

Positano mi-a plăcut nespus. Dacă vizitaţi Coasta Amalfi neapărat să ajungeţi şi aici. Îmi pare rău că împrejurările au fost în aşa măsură încât n-am putut să mă bucur 100% de momentele petrecute aici. Aşa am păţit şi-n Capri, dar despre asta vă voi vorbi altă dată.

După Positano ne-am îndreptat spre Amalfi. Am luat pastilele, m-am aşezat de la început în cabină, am stat cuminţică pe scaun, am încercat să nu mă mişc prea mult, am dormit şi mi-a fost bine.

Amalfi nu prea m-a impresionat. Poate dacă nu aş fi văzut înainte Positano, mi s-ar fi părut ceva mult mai grozav, dar aşa…

Amalfi este totuşi un loc plin de istorie, a fost cândva una dintre cele mai puternice patru republici maritime ale Italiei (alături de Veneţia, Genova şi Pisa).

Atracţia principală în Amalfi este Duomo di Sant’Andrea, din piaţa principală. Nu am intrat, am admirat-o doar de afară. Porţile de bronz au fost turnate în Constantinopol în jurul anului 1000, ele fiind cele mai vechi porţi ale unei biserici din Italia.

După o mică plimbare pe străduţele din Amalfi ne-am oprit la restaurantul A Cucina e Maria, unde am mâncat o pizza prosciutto foarte bună.

După vreo 2-3 ore în Amalfi ne-am îndreptat spre port şi am plecat înapoi spre Napoli, unde eram cazaţi.

04
Nov
2015

Vizitând Italia: Ricami Veronica din Taormina

categories: călătorii, cumpărături

Ce cumpărăm cadou pentru cei dragi de acasă? Întrebarea pe care mi-am pus-o în fiecare zi din vacanţă.

Este greu de găsit ceva drăguţ, util şi la un preţ bun. M-am săturat să dăruiesc:

magneţi de frigider – sunt buni şi aceştia, însă pentru uz personal. Nu prea văd de ce altcineva şi-ar pune pe frigider o mulţime de magneţi de frigider, din diverse locuri, unde el n-a fost. Da, o facem cu toţii, dar eu când mă uit la frigiderul meu vreau să văd suveniruri care să-mi amintească de vacanţele mele. Aşa-s eu, mai egoistă.
obiecte cu nume de locuri – n-am vrut să cumpăr tricouri cu nume de localităţi precum Roma, Capri. Astfel de haine sunt bune doar pentru purtat în casă, nu aduc niciun fel de plus valoare. Şi mai costă şi-o grămadă de bani. Fix degeaba.

Mie îmi place să cumpăr produse utile, care pot fi folosite, care poate nu spun nimic despre locul unde am fost, dar aduc bucurie celor dragi. De exemplu haine, parfumuri, dulciuri, calendare de birou cu peisaje din Italia, bijuterii.

ricami-veronica-taormina

După această imensă introducere, am ajuns în sfârşit să vă povestesc despre un magazin foarte drăguţ în Taormina, Ricami Veronica.

Mi-a plăcut foarte mult ideea de a personaliza, pe loc, diverse obiecte pentru copii şi adulţi: haine, şorţuri de bucătărie, papuci, mănuşi de bucătărie, prosoape, s.a. Preţurile nu sunt foarte mici, dar adevărul e că nici n-am văzut preţuri prea mici la suveniruri şi cadouri în Italia (în unele locuri şi un magnet de frigider amărât costă minim 5 euro). Un produs din acest magazin costă în jur de 15-20 euro.

Vânzătoarele sunt foarte amabile, au multă răbdare, te ajută să alegi şi-ţi scriu pe produs orice îţi doreşti. Personalizarea se face cu maşina de cusut, în doar 2 minute. Mai ales pentru cei mici sunt foarte utile produsele din acest magazin, au nevoie de rucsac, prosop, eventual alte obiecte, inscripţionate cu numele lor, pentru grădiniţă sau şcoală.

Mi-ar plăcea un astfel de magazin şi în Iaşi. Nu e mare lucru, cumperi din China (sau mai simplu din Europa (Bucureşti) / Egros (Iaşi)) diferite produse, cumperi o maşină de cusut, angajezi o vânzătoare care să ştie să şi folosească maşina de cusut şi dai drumul la treabă. Cred că ar avea succes, dacă ar oferi preţuri decente.

02
Nov
2015

Vizitând Italia: Isola Bella

categories: călătorii

Cei care mă urmăresc pe Instagram, ştiu că mi-am petrecut mare parte din luna octombrie vizitând Italia. Mai exact Roma, Vatican, Napoli, Sicilia, Capri, Ischia, Amalfi. Credeam că această excursie îmi va da un imbold să revin pe blog cu forţe proaspete, dar adevărul e că îmi este foarte, foarte greu să mai scriu ceva aici. Dar voi încerca.

Seria de articole despre Italia nu va avea vreo ordine, voi scrie în funcţie de chef, de ce-mi amintesc şi de impresia pe care mi-au făcut-o anumite locuri.

isola-bella-sicilia

Încep cu Isola Bella – e primul loc care mi-a venit în cap când m-am gândit la excursie. Isola Bella este o insulă mică, mică, situată lângă Taormina, în Sicilia.

Isola Bella a fost dăruită de către Regele Ferdinand I al Siciliei oraşului Taormina în 1806. Ulterior a fost cumpărată de o doamnă Trevelyan, care a construit o casă şi a importat diverse plante exotice, care s-au dezvoltat frumos cu ajutorul climei mediteraneene. Ultimul proprietar al insulei a dat faliment şi a fost nevoit să vândă insula în 1990, când a fost cumpărată de Sicilia şi transformată într-o rezervaţie naturală.

Farmecul ei, din punctul meu de vedere, este localizarea ei foarte aproape de mal, se poate ajunge pe insulă intrând în mare şi făcând doi paşi. Accesul se face pe o mică cărare (a se vedea imaginea de mai sus), unde se sparg valuri ce vin din ambele părţi. Este o fâşie de pământ cu nisip şi pietre, de aceea ar fi bine de străbătut cu nişte papuci de cauciuc.

Pe insulă este o mică plajă, în mare parte cu pietre. Şi acea casă de care scriam mai sus, proprietate privată, care teoretic se poate vizita, contra cost, însă când am ajuns acolo, poarta era închisă.

După cum se poate observa din poze, nu eram îmbrăcată corespunzător pentru o zi la plajă, aşa încât a trebuit să mă mulţumesc să mă plimb pe plajă, să intru cu picioarele în apă limpede şi caldă şi în general să mă uit cu jind la cei în costume de baie care puteau să se răcorească aşa cum trebuie la cele 27 de grade care erau afară.

Vedere de pe plajă spre Isola Bella / vedere de pe Isola Bella spre plajă:

Un loc magic, aşa aş putea caracteriza Isola Bella. Dacă ajungeţi prin Sicilia, neapărat să mergeţi la Taormina. Şi dacă ajungeţi în Taormina, neapărat mergeţi şi vedeţi Isola Bella. Puteţi ajunge cu furnicularul sau coborând şi urcând (un milion) de scări, indiferent de metoda aleasă, merită!

18
May
2015

Câteva zile în Side, Turcia

categories: călătorii

A trecut timpul şi eu n-am scris despre cum a fost excursia în Turcia din ianuarie. Mai mare ruşinea, mai ales cum tot zic eu că aş vrea ca acest blog să fie unul de călătorii. Păi dacă nici măcar atunci când călătoresc nu scriu, blogul meu de călătorii va avea viaţă scurtă. 🙂

N-o să vă plictisesc cu prea multe detalii (mai ales că oricum nu le mai ţin minte).

vedere-la-mare În Side am ajuns la invitaţia unui partener de afaceri. Am fost cazaţi la hotelul Sueno, de 5 stele, în regim all-inclusive. Din păcate n-am făcut poze cu hotelul, cu camera, aşa cum obişnuiesc. Însă puteţi găsi informaţii despre hotel pe TripAdvisor.

Hotelul mi-a plăcut, însă nu m-a încântat. Credeam că hotelurile din Turcia sunt mult peste cele din Bulgaria, însă mi s-au părut a fi cam la acelaşi nivel. Şi luaţi aminte că eu în Bulgaria am stat la hoteluri de 4 stele, nu 5. Cât despre mâncare, la fel…ba chiar mâncarea din Bulgaria mi s-a părut mult mai gustoasă şi diversă.

Cu toate acestea staţiunea în sine, Side, mi s-a părut superbă, mult peste oricare din Bulgaria. Şi asta pentru că faţă de alte staţiuni, în Side chiar ai ce vedea, ai ce vizita: amfiteatru datând din perioada elenă, templele romane ale lui Artemis şi Apollo, muzee, apeducte, coloane. Multe comori. O experienţă plăcută este să te plimbi printre aceste ruine noaptea, când sunt iluminate.

Frumos, nu?

Foarte mult mi-a plăcut şi plaja din Side. Cred că mai mult pentru că era ianuarie şi era o noutate pentru mine să mă aflu la mare în anotimpul rece.

În Side vremea era călduţă, 17-18 grade, nu vreme de plajă sau de înotat, dar suficient cât să te plimbi cu picioarele goale pe nisip, să inspiri acel aer de mare, să te răsfeţi cu un suc de rodie, proaspăt stors, cumpărat de la chioşcurile de pe plajă.

Side este locul ideal pentru cei ce iubesc pisicile. Aşa cum la noi sunt câini vagabonzi, cu zecile pe străzi, aşa sunt la ei pisicile. Le vezi peste tot, prin staţiune, la hotel, pe terase. Chiar şi în holul hotelului se odihneau câteva. Stau la mângâiat, sunt prietenoase.

Dacă ajungeţi în Turcia neapărat să încercaţi un ceai turcesc. Alături de o bucăţică de turkish delight (sună mai bine decât traducerea în română 🙂 ). Noi am luat vreo zece cutii, pentru familie sau pentru noi, şi am mâncat în 4 la ceai o cutie întreagă. Apoi am aflat că de fapt se mănâncă o singură pătrăţică la ceai. :)) Nu câte 5-6 cum am făcut noi.

Am cumpărat ceai şi pentru acasă. Ceaiul se vinde sub formă de praf, nu ştiu cât de sănătos este, n-am văzut ingredientele scrise pe undeva. Oricum, e gustos şi uşor de preparat. Cel mai bun mi s-a părut ceaiul de mango, din păcate n-am cumpărat decât vreo 100 de grame, era foarte scump. Nu mai ţin minte cât a costat, oricum vreo 10 euro dacă nu mă înşel. Mult pentru un ceai.

Mă gândeam să cumpăr şi un set de ceai, îmi plac aceste păhărele mici, însă era cam scump. Şi apoi am văzut că se vând şi-n Carrefour la noi, aşa că mai bine că n-am cumpărat.

Una peste alta, cele câteva zile petrecute în Side au fost foarte frumoase, cea mai mare bucurie a mea a fost clar să văd marea şi să mă plimb pe nisip în luna în care mi-am serbat şi ziua de naştere. Însă nu ştiu dacă aş mai alege acum această destinaţie pentru vacanţa la mare. Turcia este totuşi destul de scumpă şi nu mi s-a părut mult peste Bulgaria.

03
Feb
2015

Bucureşti-Istanbul-Ankara-Antalya şi înapoi

categories: călătorii

Povestea despre excursia în Turcia începe inevitabil cu drumul până acolo. Povestea e lungă, de peste 1000 de cuvinte, aşa încât vă invit să citiţi dacă vreţi să aflaţi de ce am crezut că voi muri, cum am ajuns să fiu percheziţionată sau cum am întâlnit tot felul de invitaţi de-ai lui Măruţă.

Ne-am dorit să plecăm cu avionul din Iaşi, dar preţurile nesimţit de mari ne-au făcut să renunţăm la această idee. Ca să vă faceţi o părere, dacă adăugam şi avionul Iaşi-Bucureşti, biletul se scumpea cu 300 euro! În loc de 150 euro cât ne-a costat în total drumul dus-întors Bucureşti-Antalya, am fi plătit 450 euro/persoană.

Varianta găsită de agenţia de turism pentru a ajunge în Antalya nu a fost dintre cele mai plăcute, dar probabil fiind lună de iarnă nu au găsit zboruri directe. Aşadar programul de zbor (cu Turkish Airlines) a fost următorul: Bucureşti-Istanbul, Istanbul-Ankara, Ankara-Antalya la dus şi Antalya-Istanbul şi Istanbul-Bucureşti la întors. Frumos, nu? Preţul în schimb mi s-a părut rezonabil, mai ales că nu era zbor low cost.

La plecare am făcut greşeala ca să ne prezentăm toţi 4 la ghişeu. Aşadar am primit bilete în care eram cuplaţi câte 3 şi al 4-lea stătea pe celălalt rând. Am reţinut şi la întoarcere n-am mai făcut aşa. Alte momente memorabile la Henri Coandă? La coadă erau şi diverse “vedete”, oameni din ăia pe care îi vezi toată ziua la Măruţă. Nici n-are rost să povestesc despre ei, pur şi simplu m-au făcut să mă felicit că nu mă uit la TV. Ah, şi-n aeroport, în zona Duty Free, am avut “plăcerea” de a-l vedea şi pe Ponta cu nevastă-sa.

Zborul până la Istanbul a fost unul relativ plăcut. Eram cam supărată cu distribuirea locurilor şi m-am apucat şi să citesc în avion, iar la un moment dat am simţit că mi-e puţin rău. Aşa că am încercat să stau cât mai liniştită. Ni s-a servit şi masa, sandviş cu curcan (turkey sandwich – Turkey flight 🙂 ), salată de vinete, budincă de ciocolată.

Am ajuns în Istanbul, ne-am învârtit până am găsit poarta de unde să ne îmbarcam pentru următorul zbor. Ne-au verificat, paşapoarte, bagaje. Nu am stat foarte mult, ne aştepta următorul zbor.

Şi ne-am îmbarcat pe al doilea avion, către Ankara. N-am mai scos cartea din geantă, am încercat să stau cât mai cuminte că nu ştiu ce aveam, imediat mi se făcea rău. Lucrurile s-au mişcat foarte repede în acest al doilea zbor, de doar 40 de minute. Nici n-au apucat bine să ne împartă mâncarea, că au trebuit să ia resturile şi să ne pregătim de aterizare.

Ankara. Iarăşi verificări peste verificări, cum de fapt este şi normal. Better safe than sorry. Aeroportul din Ankara mi s-a părut mult mai liniştit decât cel din Istanbul, în ciuda faptului că Ankara este capitala Turciei. Era aproape gol. Aici am avut ceva de aşteptat până la al doilea zbor.

Şi a venit timpul şi pentru ultimul zbor al zilei, Ankara-Antalya. Am aflat în ultimul moment că zborul a fost modificat, în loc să zburăm cu Turkish Airlines am zburat cu Anadolu Jet. Condiţiile au fost mai puţin bune decât cu Turkish. Am primit o gustare, ni s-au pus în faţă un sandviş mic sau 2 prăjiturele, să alegem din ele. După vreo 40 de minute, în sfârşit, am ajuns la destinaţie (de fapt nu chiar la destinaţie, am mai făcut o călătorie de o oră cu maşina până în Side). După cum ne aşteptam, nu ne găseam bagajele. Am fost direcţionaţi de la zona domestică de preluare bagaje la zona internaţională de preluat bagaje şi le-am găsit acolo, singure, aşteptându-ne.

Drumul de întoarcere, deşi teoretic mai scurt, a fost parcă mai plin de evenimente. Încă de la intrarea în aeroportul din Antalya am fost verificaţi minuţios. Deci chiar dacă erai un simplu vizitator sau te duceai să aştepţi pe cineva la aeroport, erai verificat.

Deşi eram îmbrăcată fix la fel ca atunci când am venit (schimbasem doar puloverul), la verificarea cu detectorul de metale a sunat alarma, aşa că a trebuit să-mi dau jos pantofii şi mai mult, să fiu percheziţionată serios. 🙂 După ce am fost pipăită bine de tot, ne-am dus către ghişeu, am preluat biletele de avion şi ne-am îndreptat către poarta de îmbarcare.

În zona Duty Free m-am uitat după un parfum pe care mi-l doresc şi pe care îl văzusem în Duty Free-ul din Bucureşti la 53 euro/sticla de 50 ml. Aici am avut neplăcuta surpriză să-l găsesc la 100 euro/sticla de 50 ml. Bineînţeles că nu l-am cumpărat.

Într-un final am plecat către Istanbul. Am primit mâncare, cam acelaşi meniu ca şi la ultimele zboruri. Zbor destul de liniştit, am ajuns repede în Istanbul, ne-am învârtit o grămadă prin ditamai aeroportul, aglomeraţie mare, oameni de toate naţionalităţile şi religiile. Printre cei care urmau să călătorească cu noi la Bucureşti i-am regăsit pe “vedetele” menţionate mai sus şi o grămadă de operaţi, cu bandaje pe nas sau implanturi de păr. Multe femei întreţinute, aranjate bine, însoţind arabi la vârsta a doua, cu texte precum “honey, here you pay everything”. Ştiţi voi, chestii obişnuite, pe care oricum le vedem zi de zi.

Şi ne-am îmbarcat. Ultimul zbor a fost şi cel mai greu şi traumatizant. În primul rând în momentul când eram toţi pregătiţi de decolare, au început să facă nişte verificări sau ceva, de se tot auzeau nişte zgomote (noi stăteam şi deasupra trenului de aterizare), nu chiar plăcute (simţeai că eşti într-o maşină care încearcă să pornească şi nu poate şi scoate şi tot felul de sunete care te avertizează că ceva nu e în regulă). După ce au încetat acele zgomote, am decolat. Fiind lângă aripi, se auzea foarte bine zgomotul motoarelor. La un moment dat, acel zgomot s-a redus, ca şi cum unul din motoare a cedat. Sau cel puţin eu aşa am gândit. Având în vedere că m-am uitat la o mulţime de emisiuni Air Crash Investigation şi am citit tot felul de articole despre accidente aviatice, vă imaginaţi ce gânduri mi-au trecut prin cap. M-au trecut toate apele. Mi-au transpirat mâinile intens, îmi şi făceam procese de conştiinţă că din cauza mea este în pericol persoana care m-a însoţit în excursie. După câteva secunde zgomotul a revenit la intensitatea de la început, şi asta m-a mai liniştit.

Tot zborul de aproximativ o oră am stat cu ochii pe însoţitoarele de zbor. Ştiam că dacă se serveşte masa, dacă sunt în picioare printre noi, totul este bine. Pe geam oricum nu se vedea nimic, că era întuneric, nu-mi dădeam seama dacă suntem sus sau jos. Turbulenţe nu prea au fost, dar tot am avut emoţii tot drumul. Într-un final am aterizat şi aşa s-au încheiat şi temerile mele.

Şi uite că s-au făcut aproape 1000 de cuvinte cu povestiri exclusiv din zbor şi aeroport. 🙂 Sper că nu v-am plictisit prea tare.

După toată această aventură, extrem de obositoare fizic şi psihic, aş putea spune că mi-a cam ajuns zborul cu avionul pentru câteva luni. Şi de acum, dacă se va mai ivi o astfel de călătorie, cu atâtea escale, o să caut să găsesc şi alte soluţii, pentru că este prea dificil.

03
Jan
2015

Sf Nicolae ne-a găsit la munte

categories: călătorii, personal

Se spune că aşa cum începi anul, aşa îl termini. Iar 2014 a dovedit asta, l-am început la munte iar spre sfârşitul anului m-am tot dus la munte. Nu am făcut şi Revelionul la munte, deşi mi s-a propus aceeaşi ieşire ca şi anul trecut, am considerat că este suficient munte pentru anul acesta. 🙂

Aşadar, începutul lui decembrie ne-a găsit iarăşi la munte, iarăşi la Gura Humorului. De data aceasta am plecat un grup mai mare, cam de 10 persoane, şi am închiriat pentru 2 nopţi Casa Cătălina.

Casa Cătălina este formată de fapt din 2 vile, una cu 3 camere şi 2 băi, şi alta cu 2 camere şi o baie. Noi am stat în vila mai mică, alături de nişte prieteni vechi care-au venit tocmai de la Bucureşti. Aceeaşi prieteni ne-au făcut o surpriză foarte plăcută când am găsit la uşă, în dimineaţa de 6 decembrie, o mulţime de dulciuri delicioase. Deci anul acesta Kroko şi Daniela au fost Sf Nicolae pentru noi şi le mulţumim pentru asta. 🙂

Ne-am ocupat weekendul petrecut aici cu diverse jocuri (boardgames, playstation), cu ieşiri în Gura Humorului, cu grătare, cu discuţii şi voie bună. Ne-am odihnit, ne-am bucurat de timpul petrecut cu prietenii noştri.

Duminică însă nu am vrut să mergem imediat înapoi, am zis să mai stăm o noapte undeva, tot în zonă. Şi unde altundeva dacă nu la Casa Bunicilor? Fusesem aici cu doar 3 săptămâni înainte şi v-am şi povestit cât de încântaţi am fost. Eu aveam un pic de emoţii, ninsese mult în acea perioadă şi nu ştiam dacă vom putea urca până acolo, dar nu au fost probleme. Se vede mâna unor oameni gospodari, curăţaseră şi eliberaseră drumul şi curtea.

Aici am avut parte de nişte privelişti superbe. Zăpadă, brazi, munte. Alb, gri, verde. Superb.

Şi în afară de o vedere frumoasă, am avut parte şi de altceva ce iubesc eu tare mult: animale! L-am revăzut pe Junior, căţelul care numai junior nu e, pe pisici, multe, prietenoase şi întotdeauna înfometate. L-am văzut de aproape şi pe ponei, ba chiar l-am şi mângâiat. Am admirat de la distanţă caii şi păsările.

De această dată la Căsuţa Irinucăi s-au cazat prietenii noştri şi cam tot timpul aici l-am petrecut, lângă sobă, având grijă să punem din când în când lemne pe foc. Noi ne-am cazat la o vilă din apropierea Căsuţei, cu 2 etaje şi vreo 8 camere. Mai exact vila din imaginea de mai jos:

Nu mă aşteptam ca şi această vilă, cu camerele ei, să arate atât de bine. Curat, îngrijit, aranjat cu gust. La fiecare etaj sunt scaune, mese, balcoane cu vedere către munte. Peste tot o mulţime de cărţi.

Camera avea tot ce ai putea avea nevoie: şifonier, televizor, fotolii, lămpi, masă, foehn. Un balcon cu vedere către micul iaz din faţa Căsuţei Irinuca. Încălzirea este centrală şi prin urmare este cald şi bine. Dar să nu credeţi că la Căsuţa Irinucăi a fost altfel, după ce-am pus nişte lemne pe foc s-a făcut şi acolo foarte cald.

Cât despre preţuri, Căsuţa Irinucăi se închiriază cu 150 lei/noapte, iar o cameră din vila unde am stat noi cu 120 lei/noapte.

Pentru alte informaţii legate de restaurantul de aici şi mâncarea delicioasă, proprietari, istoria Căsuţei Irinuca, vă îndrept către articolul meu precedent.

Clar, Casa Bunicilor şi-a făcut loc în inima mea. Am fost aici toamna, am fost acum şi iarna, sper numai să reuşesc să revin aici la primăvară şi la vară, să văd totul şi în nuanţe de verde. Recomand din suflet acest loc, frumos şi îngrijit de oameni gospodari.

17
Nov
2014

Weekend la Casa Bunicilor

categories: călătorii, personal, timp liber

Mi-era dor de un weekend liniştit, în care să stau departe de telefon şi net, de aglomeraţia oraşului, de toată campania asta electorală mizerabilă. Aşa că am m-am retras pentru câteva zile la Casa Bunicilor, în Gura Humorului.

Nu e vorba de casa bunicilor mei, ci de pensiunea Casa Bunicilor, o pensiune deosebită, formată din 3 case bucovinene (1880-1920) restaurate, întinsă pe 5 ha de pădure, cu pârâuri şi iazuri de păstrăvi. Noi am stat la Căsuţa Irinucăi, o căsuţa unifamilială cu baie şi 2 locuri de cazare în pat matrimonial la mansardă. Deosebit la această căsuţă este că încălzirea se face la o sobă tradiţională cu lemne, aşa încât poţi avea plăcere să faci singur focul.

Imediat ce-am ajuns la pensiune s-a făcut focul în căsuţa noastră. Am admirat mobilierul autentic, am urcat şi-n mansardă să vedem unde vom dormi, după care ne-am dus fugă la restaurant, înfometaţi după drum. Din păcate n-am făcut poze la ce-am mâncat, dar vă garantez că totul a fost delicios! Eu am ales să mănânc grătar de pui cu sos de hribi şi smântână, plus mămăliguţă. Partenerul a mâncat un şniţel cu caşcaval cu garnitură de cartofi la cuptor şi castraveţi muraţi (foarte buni!). Plus un pahar de vin.

Cât aşteptam masa am făcut cunoştinţă şi cu proprietarul pensiunii care ne-a povestit un pic despre istoria locului, despre cum a găsit cele trei case, cum le-a adus. Ne-a povestit de animăluţele pe care le are pe proprietate (cai, ponei, câini, pisici, găini, curcani, capre, oi, porci, vaci), despre sera unde creşte diverse legume şi ierburi. În afară de aprovizionarea cu alimente precum zahăr, ulei, făină, are în curte tot ce are nevoie pentru hrană. Aşa că la restaurant puteţi fi siguri că veţi mânca mâncare sănătoasă şi ecologică.

După masă ne-am întors la Căsuţa Irinucăi şi am putut să o admirăm pe îndelete. Cuvintele sunt de prisos, sper însă să observaţi cât de frumoasă e din pozele de mai jos. Mobilierul este autentic. De exemplu dulapul din a doua imagine (în partea dreaptă) are 70 de ani vechime. La soba din prima imagine am făcut foc. Ne-am chinuit puţin la început, nu aveam hârtie, nu aveam chibrituri, dar am învăţat şi a fost o adevărată plăcere. Am tot stat la gura sobei, am admirat focul, am ascultat trosnetul lemnelor. Am folosit şi plita – am făcut ceai de câteva ori.

La masa din imagine am mâncat bucate tradiţionale, cumpărate din piaţa din Gura Humorului: zacuscă cu hribi, dulceaţă de mure, sirop de brad, caş, pâine de casă.

Dormitorul se află la mansardă. Urci câteva scări şi ajungi la cel mai cochet dormitor pe care l-am văzut în ultima perioadă. Un pat matrimonial se întinde pe toată lungimea camerei, alături de un rând întreg de cărţi. Este prezent şi un televizor, care însă rapid a fost scos din priză pentru a face loc încărcătoarelor de laptop şi telefon.

Căsuţa beneficiază bineînţeles şi de baie proprie, cu duş. Este apă caldă, chiar fierbinte. N-am pozat baia, dar ea este situată la parter, vis-a-vis de uşa de la intrare.

Fiecare geam al căsuţei este orientat către o privelişte frumoasă. Nu este ceva întâmplător, aşa a dorit proprietarul. Nu sunt geamuri către muntele de lemne din spate sau către parcare, ci doar către pădure, iaz, balansoare.

Ne-am plimbat pe domeniu, am văzut iazul cu păstrăvi, sera, grajdul cu animale. M-am jucat cu Junior, căţelul care numai junior nu este, cu pisicile, m-am relaxat într-un hamac, m-am legănat în balansoar.

Este un loc tare frumos, liniştit, aproape de natură. Eşti înconjurat de animăluţe prietenoase (căţelul şi pisicile vin după tine, miorlăie, vor mângâiaţi, alintaţi şi bineînţeles hrăniţi), de un personal prietenos şi dornic să îţi facă şederea cât mai plăcută. De aceea eu zic că merită.

La final să vă zic şi de preţuri, că şi astea-s importante. O noapte de cazare la Căsuţa Irinucăi este 150 lei. Puteţi face focul de ori câte ori doriţi, lemne sunt la discreţie, dacă nu doriţi să vă ocupaţi de foc, vă ajută cei de la pensiune. Preparatele la pensiune au preţuri precum: 11 lei ciorba de legume sau fasole, aproximtiv 15 lei ciorba rădăuţeană sau cu carne (fiindcă ciorbele sunt proaspete, nu găsiţi toate sortimentele, în fiecare zi se găteşte de dimineaţă un fel de ciorbă), 21 lei grătar de pui cu sos de hribi şi smântână, 8 lei clătite cu dulceaţă de casă, 5 lei un pahar de vin, 3 lei un ceai. Cam atât îmi amintesc.

Îmi voi aminti mereu cu drag de weekendul tradiţional şi liniştit la Casa Bunicilor. Şi acum că ne-am reîncărcat bateriile, ne reîntoarcem la muncă. Vă urez spor, să aveţi o săptămână cât mai frumoasă!

03
Nov
2014

Ce-am făcut la Bucureşti – a treia zi

categories: călătorii, personal, timp liber

La fel ca şi în ziua precedentă, mi-am început ziua cu o cafea bună, un sandviş şi Google Maps-ul deschis. Am selectat cam ce aş vrea să văd, m-am orientat să văd unde sunt localizate şi-am pornit la drum. Din păcate vremea nu mai era aşa frumoasă, era mohorât şi mai picura, dar nu m-am descurajat pentru că mai aveam o mulţime de văzut.

Din zona Tineretului unde eram cazată m-am dus cu metroul (am cumpărat bilet pentru întreaga zi – 6 lei) în zona Aviatorilor. Aici am început programul de vizite cu Muzeul Satului, bilet 10 lei. Am început să mă plimb printre gospodării, mori de vânt, mori de apă, fântâni, biserici şi troiţe, am citit istoricul caselor care îmi plăceau (le-aş fi citit eu pe toate, dar picura şi mi-era teamă să nu mă prindă ploaia fără umbrelă şi departe de metrou), m-am jucat cu pisicile muzeului. Multe pisici mai erau, foarte prietenoase, obişnuite cu lumea şi doritoare de afecţiune. Ofereau o imagine chiar autentică satului, să le vezi cum dorm pe prispa caselor, cum se plimbă prin camerele gospodăriilor sau prin curţi.

Am tras cu ochiul în case, să observ camerele, mobila, obiectele tradiţionale. M-am plimbat pe aleile de lângă Lacul Herăstrău şi-am admirat morile de vânt şi de apă. M-am simţit mândră când am văzut grupuri de turişti străini, impresionaţi de ceea ce văd, făcând numeroase poze şi punând multe întrebări ghizilor. M-am relaxat şi m-am simţit pur şi simplu liniştită pentru că zona este superbă, în special acum toamna, cu covoarele de frunze multicolore aşternute peste tot.

La Muzeul Satului am găsit şi cele mai frumoase suveniruri din Bucureşti (sau cel puţin din locurile unde am fost eu). Cred că am stat 30 de minute în magazin încercând să mă decid ce să cumpăr. Şi deşi nu voiam să cheltui bani, tot am dat aproape 100 de lei. Am cumpărat brelocuri, calendare, magneţi de frigider, suporturi pentru căni. Mi-au plăcut şi păpuşile (gen Barbie) îmbrăcate în costum tradiţional. Tare am fost tentată să-i cumpăr una nepoţelei mele, dar erau 90 de lei…depăşeam cam mult bugetul.

După Muzeul Satului m-am dus spre Parcul Herăstrău. Aici mai fusesem, v-am şi povestit aici, dar acum l-am văzut mai pe îndelete. În loc să intru în parc direct din Muzeul Satului, am înconjurat un pic şi m-am dus pe la intrarea cu Hard Rock Cafe. Nu a fost intenţionat, pur şi simplu nu am ştiut şi nici nu m-am orientat grozav. Dar dacă tot am văzut Hard Rock Cafe, am zis să intru, să văd şi eu cum este această cafenea celebră. Am ajuns acolo fix la deschidere, la ora 12, m-am aşezat la o masă în cafeneaua goală şi am comandat o cafea. Am rămas cam şocată de preţurile la mâncare, mi s-a părut extrem de mult 50-70 lei un hamburger. Nu zic că nu merită, dar eu una n-aş putea să cheltui aşa mulţi bani pe aşa ceva, nu mă lasă conştiinţa.

Una peste alta, mi-a plăcut cafeneaua, am admirat obiectele cu autograf expuse, chiar am stat lângă chitara semnată de cei de la Metallica. Cu siguranţă seara e o atmosfera grozavă, mai ales dacă eşti fan muzică rock.

După cele 30 de minute de relaxare la Hard Rock Cafe, am continuat cu vizitarea Parcului Herăstrău. M-am dus spre Insula Trandafirilor, loc unde nu mai fusesem. M-am oprit lângă Monumentul Părinţilor Fondatori ai Uniunii Europene, am citit despre fiecare în parte. M-am plimbat pe alei, m-am oprit pe o băncuţă să mă uit mai bine la frumuseţea care mă înconjoară. Am continuat apoi cu restul parcului, mi-am cumpărat un hot dog, am adunat ghinde de pe jos (îmi plac la nebunie, mă gândesc să adun câteva zeci şi să le pun într-un vas în casă). Mă gândeam să mă duc şi la acvariul din parc, dar nu mai aveam bani cash la mine şi deşi se putea plăti cu cardul, nu prea am avut încredere să achit la chioşcul ăla…

Din Herăstrău m-am îndreptat spre metrou şi m-am dus spre Piaţa Unirii. Aici am intrat la Unirea Shopping Center, care nu m-a impresionat deloc, este un fel de Moldova Mall din Iaşi, cu magazine micuţe. În 10 minute am ieşit de acolo şi m-am dus spre Centrul Vechi, unde iarăşi nu mai fusesem niciodată. M-am plimbat pe străduţe, mi-a plăcut atmosfera, cafenelele, restaurantele, boutique-urile, dar n-am intrat nicăieri, doar le-am admirat. Iar când mi-a ieşit în cale Muzeul Naţional de Istorie a României m-am oprit, cu gândul să văd ce e acolo. Habar n-aveam că voi găsi parte din tezaur, inclusiv brăţările dacice, şi copia fidelă după columna lui Traian.

În camera de la subsol cu tezaurul am rămas cred cel puţin o oră. Am citit despre fiecare descoperire, m-am uitat cu atenţie la fiecare exponat. Brăţările dacice mi-au atras atenţia, precum şi povestea furtului lor şi vânzării peste hotare. Între 1999 şi 2001, 24 de brăţări din aur au fost descoperite la Sarmizegetusa şi vândute în afara ţării de bande organizate de jefuitori de comori. Statul a recuperat 13 momentan. Ce nu înţeleg eu este cum de până în 1999 aceste brăţări n-au fost descoperite de arheologii noştri. Am avut la dispozite atâtea sute de ani şi nu s-a găsit nimic, şi gata, vin nişte jefuitori de comori, le găsesc, le duc în alte ţări şi trebuie alocate atâtea eforturi pentru a fi recuperate. Nu ştiu, noi nu avem specialişti care să caute, să investigheze, să exploreze pentru a găsi astfel de exponate preţioase?

Dar să trecem peste asta. Mi-au mai plăcut foarte mult bijuteriile monarhilor români, mai ales că fiind mai recente sunt mai bine şi mai atent lucrate. Am admirat diamantele de sute de carate, smaraldele, rubinele.

După tezaur, m-am dus şi-am văzut şi copia după columna lui Traian, am citit şi informaţiile despre cum au fost făcute aceste copii, cum au fost aduse în România. Interesant, deşi nu m-a fascinat la fel ca tezaurul.

La ieşirea din muzeu am observat şi statuia Traian cu lupoaica, celebră pentru hidoşenia sa. :)) Am pozat-o, m-am pozat cu ea şi am plecat mai departe şi-am dat şi peste Statuia Lupoaicei. M-am îndreptat apoi spre Hanul lui Manuc iar când am ajuns în faţa sa, am rămas fără baterie la telefon, semn că trebuie să mă îndrept de acum spre hotel. L-am mai admirat puţin de afară şi am plecat. Am luat metroul, am coborât la staţia Tineretului şi după 5 minute în camera de hotel, am coborât să iau masa, la acelaşi hotel Stradivari’s. Am mâncat aici o ciorbă de văcuţă delicioasă + clătite cu ciocolată şi banane. Dacă ştiam că peste doar 2 ore vom merge iarăşi la masă, la o pizza delicioasă la Cucina di Casa, de data asta cu prietenii noştri, aş fi mâncat mai puţin. 🙂

Ziua însă nu s-a terminat, am avut şi peripeţii şi anume o urgenţă stomatologică a partenerului de drum. Când te apucă durerile de dinţi tocmai la ora 10 seara şi eşti în Bucureşti, atunci poţi apela cu încredere la Stephanie’s Dental, noi am fost foarte mulţumiţi. Bineînţeles că am căutat pe net, mulţi spuneau că au program non stop, dar de fapt nu era aşa sau programul lor non stop însemna până la 10 seara. Chiar unul din acele cabinete cu program până la 10 seara ne-a recomandat Stephanie’s Dental şi după ce ne-am informat şi noi online, am ales să mergem la ei. Au 3 sedii, preţuri decente (100 lei/urgenţă) iar cel puţin la cel care am fost noi, Clinica de la Afi Palace, doctoriţă era de treabă, lucra bine şi serios.

Şi aşa am mai încheiat o zi. Mai urmează încă o zi de plimbări şi vizite, pe care o să vi-o povestesc cât de curând.

Prima zi: aici

A doua zi: aici

27
Oct
2014

Ce-am făcut la Bucureşti – a doua zi

categories: călătorii, personal, timp liber

Dacă prima zi a fost una relaxantă, cu o mică plimbare în parc, a doua zi la Bucureşti a fost una plină de acţiune. Mi-am început ziua cu o cafea bună, cu planuri scrise pe o bucăţică de hârtie şi cu Google Maps în faţă ca ajutor. Încet mi-am făcut curaj să mă ridic din pat şi să mă duc spre metrou. Am cumpărat bilet, pentru 2 călătorii, am cerut o hartă a metroului, cu traseele şi am plecat spre Piaţa Victoriei.

Primul loc spre care m-am îndreptat a fost Muzeul Antipa (Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa). Mi s-a părut cam piperat preţul, 20 lei, dar la final pot spune că a meritat pe deplin! Vizita a început la demisol, unde este prezentată Biodiversitatea României şi sunt marcate cele cinci bioregiuni de ţară: alpină, continentală, panonică, stepică şi pontică. Am continuat spre parter unde Fauna Mondială este prezentată după criteriul biogeografic. La Etaj am aflat mai multe despre originile şi evoluţia vieţii, palentologice, lumea insectelor şi complexitatea speciei umane. Am putut vedea aici colecţiile geologice (minerale, roci, geme, litofize şi lemne silicifiate, meteoriţi şi tectite), colecţiile de paleontologie (fosile), colecţia de anatomie (organe şi sisteme, embrioni, dezvoltarea la diverse specii de vertebrate şi nevertebrate păstrate în formol, mulaje), colecţiile de etnografie şi antropologie), colecţiile entomologice. Am văzut şi expoziţia temporară “Zoo Monetar – Fauna lumii pe bancnote şi monede”, dar nu pot spune că aşa ceva mă interesează în mod deosebit.

Cel mai mult mi-a plăcut să văd toate acele animale şi să aflu informaţii despre fiecare din ele. În faţa fiecărui exponat este un calculator unde poţi selecta unul din animalele din faţa ta pentru a citi diverse informaţii despre el.

Foarte mult mi-au plăcut şi colecţiile geologice, în special meteoriţii (pentru prima dată în viaţă am văzut un meteorit – de fapt mai mulţi) şi gemele, mai ales imitaţiile de diamante. Sunt prezentate imitaţii pentru cele mai mari sau mai celebre diamante din lume.

De interes pentru mine a fost şi zona în care se prezintă detaliat informaţii despre celule şi ADN.

În afară de colecţii, mi-a plăcut modul de organizare a muzeului, curăţenia, prezenţa tehnologiei (acel ecran touchscreen, un fel de tabletă, cu informaţii despre animalele sau subiecţii din fiecare colecţie), prezenţa băncilor pentru relaxare, politeţea angajaţilor.

Recomand vizitarea acestui muzeu, mai ales dacă aveţi copii, duceţi-i acolo, o să aibă ce învăţa şi o să le placă cu siguranţă.

După vizitarea muzeului am trecut şi pe la Cafe Antipa, cafenea în interiorul muzeului. Am comandat un Peanut butter Mocha, a fost destul de bun. Mi-a plăcut cafeneaua, am remarcat şi terasa, cred că e un loc frumos de relaxare vara. Preţurile mi s-au părut măricele, asemănătoare cu cele din cafenelele din Palas, Iaşi.

După 30 de minute de relaxare la cafenea, a urmat Muzeul Naţional al Ţăranului Român, preţ de intrare 8 lei. Acest muzeu, deşi foarte interesant, nu a fost tocmai preferatul meu. Mi-a plăcut casa lui Antonie Mogoş (casa-n casă), o casă din lemn lucrată de meşterul ţăran.

Foarte mult mi-a plăcut şi ţesătura din imaginea de mai jos (pentru mesajul de pe ea) şi reţetele culinare pentru preparate specific româneşti, pe care-mi pare rău că nu le-am pozat, să le fac şi eu acasă.

Am ieşit din muzeu, m-am mai plimbat prin zonă, am văzut Palatul Victoria, şi m-am îndreptat către Parcul Kiseleff. Acesta, deşi frumos, nu m-a dat pe spate, mi s-a părut asemănător Parcului Copou din Iaşi. Am zăbovit oleacă pe o bancă după care, presată de faptul că nu mai aveam baterie la telefon (şi aveam nevoie pentru hartă şi pentru a transmite din când în când partenerului de drum că sunt ok şi nu m-am rătăcit 🙂 ), m-am îndreptat spre hotel.

Era şi ora prânzului aşa că m-am dus la restaurantul Stradivari’s, situat chiar la parterul hotelului. Mi se pare un loc drăguţ amenajat, pe nuanţe de mov (una dintre culorile mele preferate), cu un meniu destul de diversificat şi personal prietenos şi eficient. Am mâncat o pizza delicioasă (cea din imaginile de mai jos). Preţurile mi s-au părut decente pentru Bucureşti, am lăsat acolo 30 lei pentru pizza+sos dulce+apă plata+bacşiş.

A urmat o binemeritată pauză, m-am relaxat un pic în hotel, după care am ales un obiectiv turistic din apropierea hotelului, Parcul Carol I. Şi acesta m-a surprins plăcut, nu credeam că este atât de mare şi frumos.

Primul lucru pe care l-am remarcat în parc a fost Memorialul Eroilor Neamului. apoi Monumentul Eroului Necunoscut. Am continuat să mă plimb prin parc, am luat aleile la rând, am înconjurat lacul de agrement din parc, şi m-am îndreptat către cealaltă ieşire, cu gândul să ajung la strada Xenofon, de care-mi zisese Alina.

Dacă m-aţi întreba ce mi-a plăcut cel mai mult în Bucureşti, mi-ar fi simplu să răspund: Muzeul Antipa şi stradă Xenofon, pictată de Eva Radu. Această din urmă este una dintre cele mai frumoase străzi pictate din lume. Am urcat şi coborât scările de vreo 2 ori, am admirat şi frumoasa alee Suter spre care dă strada Xenofon, casele de acolo, hotelul Carol Parc, am făcut vreo 20 de poze, şi într-un final m-am îndreptat spre hotel pentru că se înnoptase de acum.

Şi cam asta a fost a doua mea zi la Bucureşti. Despre prima puteţi citi aici. Va urma. 🙂

23
Oct
2014

Ce-am făcut la Bucureşti – prima zi

categories: călătorii, personal, timp liber

Săptămâna trecută am ajuns la Bucureşti cu treabă şi m-am gândit că dacă tot stau aproape o săptămână în oraş, să mă apuc să vizitez câte ceva. Şi acel “câte ceva” s-a transformat într-un maraton de vizitare: Muzeul Satului, Muzeul Ţăranului Român, Parcul Kiseleff, Parcul Herăstrău, Parcul Tineretului, strada pictată Xenofon, Parcul Carol I, Grădina Cişmigiu, Muzeul Antipa, Palatul Cantacuzino şi Muzeul George Enescu, Muzeul Naţional de Istorie a României, Centrul Vechi, Piaţa Revoluţiei şi multe altele. În câteva articole vă voi povesti pe îndelete ce-am văzut şi ce mi-a plăcut.

În prima zi n-am făcut mare lucru. Adusesem cu mine o mulţime de cărţi, laptopul, mă gândeam ca în timpul liber să stau în cameră şi să-mi caut de treabă. Mi-era un pic teamă de necunoscut, de ideea de a vizita singură un oraş (partenerul de drum avea cursuri toată ziua), ba nici nu credeam că vreau să văd ceva.

Cum Parcul Tineretului era la 2 paşi de hotel, mi-am făcut curaj şi m-am dus să-l văd şi să mă plimb puţin, încurajată şi de vremea frumoasă (de care am beneficiat toată săptămâna). Şi aşa am fost prinsă de frumuseţea unui oraş pe care până acum îl vedeam ca fiind doar un oraş mare, aglomerat, agitat.

Parcul Tineretului este imens. Cred că mi-a luat vreo 2 ore să mă plimb pe indelelete. Dimineaţa devreme, pe o vreme superbă cu temperaturi de 20-23 de grade, este extrem de relaxant şi plăcut să te plimbi prin parc. Nu erau foarte mulţi oameni, nu erau copii gălăgioşi, nu erau câini vagabonzi.

M-am îndreptat spre Lacul Tineretului şi încet, încet, l-am înconjurat. Din când în când mă opream să admir raţele care se plimbau ţanţoşe pe lac, sau să admir frunzele de un colorit bogat, caracteristic toamnei. Nu m-am putut abţine să nu imortalizez tot ce am văzut frumos în parc. Şi acum mă bucur de aceste poze, de care sunt mândră, chiar dacă nu-s cele mai frumoase, fiind făcute cu telefonul. Am ajuns într-un punct în care chiar şi cu aparatul foto în geantă, pur şi simplu mi-e mai comod să fac totul cu telefonul.

Vizitarea acestui parc mi-a deschis ochii la ce aş putea face zilele următoare. Ajunsă în camera de hotel am deschis Google Maps şi am început să caut obiective turistice. Mi-am făcut o listă şi mi-am promis că a doua zi, cu ajutorul metroului, voi cuceri Bucureştiul. 🙂

Spre seară, după terminarea cursurilor, ne-am întâlnit cu nişte prieteni, am mâncat o pizza bunăăă (mulţumesc Daniela! 😛 ), făcută în casă, şi nişte dulciuri la fel de bune. Şi aşa s-a încheiat prima zi din cele câteva zile superbe petrecute în Bucureşti.

Va urma. 😛