Datorită originii vulcanice a insulei, există puține plaje naturale iar acestea se caracterizează prin nisip de culoare închisă, aproape de negru, ce provine din roca vulcanică a insulei. Pentru a obține mai mult spațiu pentru plajă s-au creat și plaje artificiale, atât cu nisip vulcanic, cât și cu nisip auriu, adus din Deșertul Sahara. Toate plajele sunt publice, nu există plaje private.
Mi-am dorit mult să fac plajă pe acest nisip negru și din fericire pentru mine, cea mai apropiată plajă de hotel, Playa del Bobo (plajă artificială), era cu nisip vulcanic. Am fost impresionată de cât de fin se simte nisipul și m-am bucurat că nu erau scoici pe plajă căci astfel puteam să mă plimb liniștită, fără să mă tem că mă rănesc la picioare. După ce-am văzut cât de fin și de frumos este acest nisip, mi-a fost și mai greu să înțeleg de ce turiștii preferă nisipul auriu. Ar fi un motiv, dar nu are legătură cu relaxarea – pozele realizate pe plajele cu nisip auriu se văd mai bine, ies mai frumos, pentru că se reflectă mai bine lumina.
Promit că acesta este ultimul articol general despre Tenerife, înainte de seria despre obiective turistice, cazare, închiriere mașini, ș.a. Cred că și acesta este important pentru că am constatat că multe persoane nu știu unde se află exact Insulele Canare, au impresia că sunt mult mai aproape de Spania. Tocmai de aceea mulți prieteni erau uimiți să afle că vom face 5-6 ore cu avionul până acolo, li se părea foarte mult.
În harta de mai sus am evidențiat locația exactă a Insulelor Canare. Insulele Canare aparţin din punct de vedere administrativ de Spania, iar geografic de Africa. Astfel, am avut parte de prima mea călătorie în Africa. 🙂
Înainte de alte informații vreau să evidențiez principalele lucruri care fac din Insulele Canare o destinație super: nisip fin și negru (vulcanic), muntele vulcanic Teide (3718 m), oceanul limpede, în largul căruia puteți vedea balene și delfini, palmieri, flori superbe, viu colorate.
Apus de soare – soarele apune dincolo de insula La Gomera
Înainte să dau drumul la o serie măricică de articole despre Tenerife, am zis să fac și acest articol, cu întrebări și răspunsuri, unde voi explica de ce-mi doresc să vă povestesc atâtea despre acel loc și voi încerca să răspund și la câteva întrebări care nu și-ar avea locul în viitoarele articole. Dacă aveți și voi întrebări, vă rog să le lăsați în comentarii.
De ce atâtea articole despre Tenerife?
Pentru că înainte să plec am căutat informații despre acel loc și nu prea am găsit. Aveam nevoie să știu cât mă costă să închiriez o mașină, dacă se plătește garanție (și cât se plătește), dacă apa e rece sau nu, dacă hotelul e ok, ș.a. Am mai găsit câte un blog și am lăsat întrebări, la unele mi s-au răspuns, la altele nu. Chiar aveam nevoie de acele răspunsuri ca să știu câți bani trebuie să iau cu mine, dacă am nevoie de haine mai groase sau mai subțiri, dacă trebuie să fac vreo modificare în program. Dacă alții nu dau aceste detalii, le voi da eu și sper că vor fi utile celor care caută aceste informații. Sper să nu fiu prea plictisitoare pentru ceilalți. Voi încerca să nu scriu doar despre această vacanță.
Pe de altă parte, am văzut că articolele despre obiectivele turistice din țară v-au plăcut, așa că sper că o să vă placă și acestea. Dacă răsfoiți categoria turism veți găsi și alte articole despre obiective turistice pe care le-am vizitat de-a lungul timpului.
Detalii despre planificarea excursiei
Am apelat la Travis Turism pentru că am mai mers cu ei și am încredere în serviciile lor. Nu m-am băgat eu pe booking.com, mi-e prea frică, am vrut să merg la sigur, să nu mă trezesc cu surprize neplăcute. Travis Turism a cumpărat mai departe de la turoperatorul Cocktail Holidays, de care am fost foarte mulțumită (voi reveni cu detalii).
De ce ai ales acel hotel (Jardin Tropical)?
Inițial agenția de turism mi-a propus alte hotele, dar nici unul nu mă încânta. Erau departe de plajă (în Tenerife nu prea există hotele pe plajă sau cu plaja lor), nu aveau all inclusive (la care am renunțat în final), nu mă încânta ce citeam pe Trip Advisor despre ele. Și nu erau hotele proaste, erau totuși de 4 și 5 stele, dar…
Până la urmă am vorbit cu o prietenă de-a mea, care călătorește mult, și am întrebat-o dacă a fost vreodată aici și dacă da, ce hotel a ales. Mi-a zis și după ce m-am informat și eu despre el, l-am ales. Și am fost mai mult decât mulțumită.
De ce nu all inclusive?
Pentru că puține hotele aveau sistemul all inclusive iar cele care îl aveau erau prea departe de plajă sau nu erau grozave. Ne-am gândit să alegem sistem pensiune, cu toate cele 3 mese. După care ne-am dat seama că noi oricum la prânz n-o să fim în zonă, așa că n-are rost să luăm și acea masă. Și am luat demipensiune, doar mic dejun și cină. Să știți că ne-a cam părut rău, mai bine luam doar mic dejun, pentru că și la cină ajungeam greu. Acolo nu e un loc unde stai lipit de hotel și nu te deplasezi nicăieri, ai o grămadă de vizitat, de mers…de-abia ajungi pe la hotel.
Ca să nu mai zic că e mai drăguț să iei masa și la alte restaurante, din alte zone, să încerci alte tipuri de mâncăruri. E plictisitor să mănânci în același loc, în fiecare zi, de 2, 3 ori (sau la all inclusive de vreo 5 ori, de ajungi cu 10 kg în plus acasă). Oricât de bună și diversă ar fi mâncarea.
De ce ai plecat în septembrie?
În iunie nu știam că voi merge la mare în altă țară. Aveam alte griji pe cap. De-abia pe la sfârșitul lui iulie ne-am gândit la această soluție. La începutul lunii august aveam treabă la serviciu, n-am putut pleca. La mijlocul lui august a fost excursia prin țară. La sfârșitul lui august aveam iar treabă la serviciu, așa că mai rămânea doar începutul lunii septembrie.
Am și citit că în Tenerife e prea cald în iulie și august, e mai bine de mers în septembrie. Am avut oricum temperaturi de 28-30 de grade (dar nu se simțea rău, că era și briza).
De ce ai ales Tenerife?
De la agenție ni s-au propus mai multe destinații: Barcelona, Tenerife, Turcia. În Barcelona am mai fost, am vrut să aleg un loc nou. Iar Turcia era o destinație prea safe, o păstrez pentru când o să am copii. Tenerife a fost ca un vis, nu m-am așteptat vreodată să ajung aici.
Începând cu săptămâna viitoare (cel mai probabil) voi începe să vă povestesc despre hotel, obiective turistice, închirierea unei mașini. Sper să fie utile aceste articole.
Am plecat în această excursie cu inima strânsă. Mi-o doream atât de mult, aveam atât de multă nevoie de ea, încât îmi era teamă că se va întâmpla ceva și nu voi mai avea parte de ea. Așa sunt eu, îmi fac griji peste griji, îmi imaginez tot felul de scenarii. Cred că fac acest lucru și ca să mă apăr – mă gândesc la ce e mai rău și dacă se întâmplă, nu mai sunt surprinsă. Oricum, nu e bine și trebuie să schimb neapărat asta la mine – ușor de zis, greu de făcut.
Așadar mă gândeam că poate pierdem avionul sau vom avea probleme la destinație cu hotelul, poate nu ne descurcăm la aeroport (nu că n-aș avea experiență, am călătorit cu avionul de vreo 8 ori până acum). Mi-au trecut prin cap chiar și scenarii mai pesimiste, care nu merită menționate.
Apoi mi-a venit în cap că o să prindem vreme urâtă acolo, deși știam că temperatura medie pe an este de 23 de grade și că până și-n ianuarie se poate face baie în ocean și sunt temperaturi rezonabile de 22-23 de grade. M-au indus în eroare temperaturile menționate pe site-ul hotelului – ei ziceau că o să fie 24, 25 de grade, așa că deja mă gândeam că o să fie frig, că nu voi putea intra în ocean. M-am uitat și pe alte site-uri cu vremea și ei ziceau că vor fi 25-26 grade. Ba uneori mai spuneau că o să și plouă, lucru cam rar în Tenerife. Bineînțeles că au fost numai 28-30 de grade și n-a plouat deloc.
O altă problemă era temperatura apei. Peste tot pe unde am citit (mai ales pe tripadvisor) lumea scria că apa e rece, că mai bine mergi la piscină. Chiar și românii pe care i-am întrebat mi-au zis că apa e rece, că nu prea se poate face baie în ocean. Eram deja super dezamăgită dar hotărâtă să înfrunt orice temperaturi – doar nu mă duc în Tenerife (sau în orice altă parte) ca să stau la piscină. Vă anunț că apa era foarte bună, atât în sud (Costa Adeje) cât și în nord (Santa Cruz), mai caldă decât Marea Neagră. Da, nu era la fel de caldă ca cea din Barcelona sau Creta (adică din Marea Mediterană), dar nu e rece oameni buni. Îmi trebuiau maxim 10 secunde să mă obișnuiesc. Era mai caldă decât apa de la noi (Marea Neagră) din august sau septembrie (când e cea mai caldă).
Ultima grijă și cea mai mare era că voi fi bolnavă toată vacanța și că poate mă voi îmbolnăvi și mai tare. Asta pentru că am răcit ușor cu 5 zile înainte de vacanță, păcălită fiind de vremea schimbătoare (am stat cu geamul deschis seara cât timp aveam părul ud). Am băgat o grămadă de pastile în mine, vitamina C, ceaiuri și supe, numai să mă însănătoșesc înainte să plec. Eu trebuia să mă bălăcesc în Oceanul Atlantic, să port haine subțiri și să mă simt bine, nu să stau în pat, răgușită și cu nasul înfundat. Dar răceala nu mai trecea, orice aș fi făcut. Am plecat deci supărată, mă gândeam că n-o să renunț să fac baie în ocean și deja îmi imaginam cum voi face gripă sau pneumonie. Ca să vezi chestie, cum am coborât din avion, mi-a trecut brusc răceala. N-am să înțeleg asta deloc. Nu eram foarte răcită, dar înainte să plec din Iași aveam nasul înfundat, eram răgușită, mă simțeam slăbită, și cum am pus piciorul pe minunăția aia de insulă, am privit oceanul și palmierii și am respirat acel aer, mi-a trecut brusc. Nu am avut nevoie de nicio pastilă din punga imensă cu Paracetamol, Coldrex, picături pentru nas și vitamine.
Concluzia? Nu credeți orice citiți înainte să plecați. Nu vă faceți griji. Nu luați mereu de bună vremea de pe site-uri, se modifică oricum de la zi la zi. Nu mergeți în vacanță cu gândul că totul va merge prost. O să vă stresați degeaba, așa ca mine. 🙂
Ultima zi a excursiei nu a fost mai puțin plină decât celelalte, dovadă fiind că am ajuns în Iași seara târziu, aproape de miezul nopții.
Am plecat de dimineață din Sibiu și ne-am îndreptat spre județul Buzău pentru a vizita Vulcanii Noroioși. Am avut ceva de condus, dar mi-a plăcut drumul prin munții din județul Buzău, unde am descoperit și Barajul Siriu. Ne-am oprit puțin aici, am admirat priveliștea și am făcut câteva poze. După care am plecat mai departe.
Știți ce nu am înțeles eu din excursia intreprinsă în această vară? De ce oamenii refuză cu îndârjire să respecte niște reguli de bun simț adoptate tocmai pentru protejarea obiectivelor turistice.
Fie că vorbim de un parc național, de o pădure, sau de un obiectiv turistic închis (salină, biserică, cetate), sunt stabilite niște reguli de bună purtare, deloc exagerate, pentru evitarea distrugerii cu voie sau fără voie. În unele locuri regulile sunt făcute publice de către ghid, uneori chiar de mai multe ori, pentru a nu exista confuzie. Alteori apar scrise pe foi, plăcuțe, bannere, exact deasupra obiectelor protejate. În ciuda acestor lucruri, oamenii tot nu pricep și tot fac exact opusul a ceea ce li se cere. Din rea-voință nu cred că o fac, cine ar dori să distrugă un obiectiv turistic natural care nu mai poate fi remediat ulterior? Dar atunci de ce? Din prostie, ignoranță?
Am întâlnit acest tip de atitudine mai peste tot pe unde am fost. La Praid, deasupra fiecărui leagăn scria mare: “A se folosi doar de persoanele cu vârsta până în 14 ani.” Am văzut zeci de adulți care nu respectau acea regulă și se dădeau în leagăne. Cum să nu se strice dacă tu nu respecți o regulă simplă? Sau poate ei se gândesc că lasă, am dat 20 lei, au bani să repare…ce mă interesează pe mine?
La Peștera Muierii, ghidul ne-a spus de câteva ori că este interzis să punem mâna pe stalactite și stalagmite sau să le rupem. Ne-a explicat că ele trebuie să stea la o anumită temperatură și dacă punem mâna sau vrem să le rupem, să le scoatem afară, se vor topi, deci nu vom rezolva nimic. Cu toate acestea, am văzut cel puțin 3 persoane din grupul de vizitatori care puneau mâna pe ele. În general băieți tineri, că ei oricum se cred rebeli și liberi, ce le pasă lor că distrug ceva ce nu poate fi remediat?
În zona montană se menționa din când în când că se interzice camparea în alte locuri decât cele amenajate. Bineînțeles că erau corturi peste tot, nu conta dacă era sau nu loc amenajat. Dar să zicem că acest lucru nu e chiar atât de grav, sper doar ca acei oameni să nu lase mizerii unde au stat și/sau să nu aibă surprize neplăcute noaptea cu animalele sălbatice.
Despre alte reguli care nu se respectă, mai ales cele ce țin de curățenie, puteți citi pe blogul Iuliei.
Ne-am trezit de dimineață, pe la 8 jumătate, și după ce ne-am îmbrăcat și ne-am dus bagajele, am început să parcurgem Transalpina. Am prins vreme mult mai frumoasă decât pe Transfăgărășan, soare, fără ceață, așa că am putut vedea priveliștile superbe.
La început drumul a fost cam prost, se lucra în multe locuri, dar pe măsură ce urcam devenea din ce în ce mai frumos. Pe mine m-au apucat iar emoțiile căci eram așa sus, nu erau balustrade, drumul era destul de îngust. Se tot urcă și coboară, urcă și coboară, până ajungem în cel mai înalt punct. Transalpina este cel mai înalt drum rutier din întregul lanț al Munților Carpați, atât din România cât și din afara ei, atingând altitudinea maximă în Pasul Urdele 2145 m. Șoseaua traversează Munții Parâng de la N la S fiind paralelă cu Valea Oltului și Valea Jiului între care se află și leagă Localitatea Săliște din Județul Sibiu de Localitatea Novaci din județul Gorj.
Transalpina este mai puțin cunoscută decât Transfăgărășanul (deși este mai spectaculoasă și mai frumoasă – cel puțin așa mi s-a părut mie) pentru că a început să fie asfaltată de-abia din 2009.
Ne-am oprit pe drum și am luat masa la Pensiunea Valea Mariei din Rânca. Recomand acest loc, mi-a plăcut mult mâncarea de aici + servirea. Ne-au adus și pâine caldă, de-abia scoasă din cuptor. Și m-am bucurat că au un meniu divers, am avut de unde alege. Ah, și sala de mese pentru fumători (deși noi am stat la nefumători) este superbă, cu ferestre mari care dau spre munți – o priveliște de neuitat.
După ce am terminat cu Transalpina ne-am îndreptat spre Sibiu. Aici ne-am cazat la Pensiunea Lazy, unde am stat și în ianuarie. S-a schimbat proprietarul, însă pensiunea arată la fel de bine. Am stat iarăși în camera 12, pentru un preț de 98 lei/camera dublă/noapte. Micul dejun se poate servi doar la cerere. Au wi-fi.
Ne-am dus apoi să ne plimbăm prin Sibiu. Am vizitat iar obiectivele turistice pe care le văzusem și iarna trecută – Piața Mică, Piața Mare, Podul Minciunilor, magazinul cu inscripția “mă gândesc la ea”. Am urcat și în Turnul cu Ceas. Mai târziu ne-am întâlnit și cu Raluca, care ne-a mai plimbat puțin prin Sibiu, prin alte locuri, ne-a arătat niște parcuri, ne-a mai povestit despre obiectivele turistice. Am cumpărat suveniruri, Raluca mi-a făcut apoi cadou macarons. Ne-am plimbat până seara târziu, de-abia pe la 11 am ajuns la pensiune, unde am mai stat puțin pe net și apoi ne-am culcat.
În poza a doua se poate vedea priveliștea de pe balconul pensiunii Lazy – frumos, nu? 🙂
Reșița – Hațeg (Geoparcul Dinozaurilor, Rezervația de Zimbri) – Transalpina
După o noapte la cort, ne-am trezit dis-de-dimineață și am început să ne strângem lucrurile, după care ne-am pregătit de drum, mai aveam de mers vreo oră până la mașină.
Când am ajuns la mașină am refăcut bagajele (adică am pus și hainele lăsate în mașină în rucsac) și am pornit la drum. Cred că pe la 10 am reușit să plecăm din Parcul Național Cheile Nerei.
Am luat micul dejun la Băile Herculane, după care ne-am îndreptat spre mașină și am plecat spre Cheile Nerei. Cu tot efortul de ieri, tot mai aveam de condus vreo 100 km, dar speram să ajungem cât mai devreme. Și-am mers și am tot mers, ne-am mai oprit printr-un sat să luăm mâncare pentru acea zi (pâine, pateuri, biscuiți, mere, apă). Am descoperit apoi că drumul pe care intenționam să mergem este foarte prost și că n-aveam cum să mergem pe el, așa că am mers pe alt drum și bine am făcut, căci am văzut așa că puteam merge destul de mult cu mașina. Astfel o bună parte din drum, pe care credeam că o vom parcurge pe jos, am făcut-o cu mașina.
Am plecat dis-de-dimineață din Vidraru spre Râmnicu Vâlcea, unde voiam să ne oprim puțin, pentru ca prietena care mergea cu noi să-și revadă orașul copilăriei. Am trecut și prin Curtea de Argeș dar n-am oprit, ne-am uitat din mașină cât s-a putut, pentru că oricum am mai trecut pe aici și acum 3 ani.
La Râmnicu Vâlcea am mers prin centrul orașului și apoi ne-am dus către Parcul Zăvoi, unul dintre cele mai vechi parcuri din țară și cel mai mare parc din oraș. Ne-am plimbat prin tot parcul, după care ne-am urcat în mașină și am plecat spre Peștera Muierii.
