Category: călătorii

Jurnal de calatorie: Tierpark Hellabrunn – Munchen, Germania

Mi-am dat seama in urma cu cateva zile ca de mult timp nu am mai scris un articol din sfera turismului. E si pacat, am foarte multe poze din calatorii, care stau uitate in folderele din calculator, si imi doresc sa va recomand anumite obiective turistice, pe care sa nu le ratati daca aveti drum pana in orasul respectiv.

Astazi va voi vorbi despre gradina zoologica din Munchen, Tierpark Hellabrunn. Munchen este un oras superb cu foarte multe obiective turistice interesante. Noi nu am stat decat 3 sau 4 zile astfel incat nu am reusit sa vedem foarte multe, insa v-am recomandat deja de aici Muzeul BMW si vreau sa va recomand si Olimpia Park, de care voi scrie in viitorul apropiat.

Tierpark Hellabrunn a fost realizata dupa conceptul Geo-Zoo. Nu este o gradina zoologica in sensul clasic, ci este mai mult un loc de prezervare al naturii. Animalele beneficiaza de spatii largi, nu sunt inghesuite (se prefera mai putine specii decat prea multe intr-un spatiu mic), li se acorda o mare atentie, pentru a preveni comportamente anormale, stres sau boala.

Eu ca turist am fost foarte incantata de Hellabrun. Difera destul de mult de Gradina Zoologica din Viena, nu este chiar acelasi lucru. Nu este la fel de comercial, este mai mult o oaza de liniste si de ce nu, de socializare cu animalele. Aici am avut ocazia de a hrani animalele, de a le mangaia si de ma juca cu ele. In plus, copiii pot calari ponei sau camile.

M-am distrat la nebunie hranind caprele si ratele, am mangaiat poneii, am facut poze cu ei. Mancarea pentru animale nu e oferita gratuit, costa 50 de centi o mana de mancare, pe care o poti lua de la automatele aflate in mai multe locuri din Hellabrunn.

Gradina are si un acvariu, nu foarte mare, doar cat sa contina cateva acvarii cu diferite specii.

Sunt spatii speciale pentru pasari, iazuri cu pesti, spatii amenajate pentru broaste testoase si cladiri cu clima tropicala umeda, unde puteti vedea cameleoni sau alte specii.

Ca si in Viena, si aceasta gradina are zone unde va puteti odihni, unde puteti savura o inghetata sau un suc. As fi stat ore intregi acolo, era foarte placut. Biletul de intrare costa 11 euro pentru adulti si 7.5 euro pentru studenti.

Sper ca v-a placut aceasta mica prezentare a Gradinii Zoologice din Munchen. Va astept in curand cu un nou articol despre obiectivele turistice din orasele din Europa.

Jurnal de calatorie: Cite des Sciences & de l’Industrie – Paris

In cele 7 zile petrecute la Paris, ne-am facut timp sa vizitam si muzeul de stiinte, numit Cite des Sciences & de l’Industrie. Vreau sa va spun ca este o minunatie, nu se compara cu nici un alt muzeu de stiinte pe care l-am vazut (de fapt nici nu ar avea cum, este cel mai mare muzeu de stiinte din Europa). Ai putea sta in cladire o zi intreaga, cu siguranta nu vei gasi timp sa te plictisesti.

Muzeul este impartit pe domenii: matematica, fizica, chimie, fiecare avand o multime de exponate, cu ajutorul carora chiar reusesti sa intelegi mai bine anumite principii sau legi. Imi pare atat de rau ca elevii romani nu au si ei astfel de muzee care sa-i ajute sa invete mai bine. In liceele din Iasi nu avem nici macar laboratoare de fizica si chimie dotate corespunzator si ne plangem ca elevii nu inteleg si iau note mici.

Revenind la muzeu, trebuie sa stiti ca acesta include un planetariu, un submarin, un cinematograf IMAX si departamente pentru copii si tineri. In cladire puteti lua si masa, puteti cumpara carti, puteti vizita acvariul sau puteti trimite o vedere (exista si o posta in interior).

Noi am fost la cinematograf (La Geode) – in poze veti observa cu siguranta cladirea; este in forma de sfera cu un diametru de 36 metri. Aici am vazut primul film 3D din viata mea, pacat ca era in franceza si nu intelegeam mare lucru (subiectul: viata marina).

Si submarinul a fost interesant – am facut destul de multe poze inauntru. Niciodata nu m-am gandit ca spatiul interior poate fi atat de restrans intr-o nava atat de mare. Latimea holurilor nu permite trecerea decat a unei singure persoane deodata.

Foarte mult mi-a placut si camera oglinzilor. Este un spatiu unde esti complet incojurat de oglinzi – am facut si niste poze acolo, dar din cauza ca sunt cu mine si cu Felix nu le pun aici. Nu vreau sa amestec pozele cu obiective turistice cu cele personale.

Pentru si mai multe informatii despre acest muzeu, intrati va rog pe site-ul principal. Daca v-ati programat un drum pana in Paris, incercati sa va faceti timp sa vizitati si acest obiectiv. Nu o sa va para rau. Pretul unui bilet este cuprins intre 10 si 20 euro.

Jurnal de calatorie: Mondsee, Austria

Mondsee este un orasel din Austria, situat langa lacul cu acelasi nume. Am ajuns aici in vara anului 2008, dar n-am stat decat o ora, poate doua. Ne-am asezat pe o banca si am admirat lacul si muntii, odihnindu-ne dupa mult timp pe drum. Ce verde este tot, ce ingrijit si diferit. Sunt bancute peste tot, chiar si aproape de apa. Iar langa lac, la o distanta potrivita, este o terasa unde poti lua o gustare si o parcare imensa, capabila de a rezista asaltului turistilor.

Mare pacat ca desi avem in tara privelisti mult mai frumoase, sunt aproape mereu insotite de dezordine si neglijenta.

Citadines Apart’Hotel – Paris

In ultimul an am fost rugata de mai multi prieteni care intentionau sa viziteze Parisul sa le recomand un hotel bun. Am avut mare noroc cu cazarea la Paris asa ca m-am gandit sa fac o recomandare scrisa pe blog, pentru toti cei care merg la Paris.

Noi cand calatorim in afara tarii mereu incercam sa gasim un hotel situat langa metrou, pentru a ne deplasa peste tot cu usurinta. Metroul este varianta cea mai buna de transport, este ieftin si rapid.

Si cand am fost in Franta am ales un hotel langa metrou, si anume Citadines Apart’Hotel (3*). Sunt 15 astfel de hoteluri in Paris, noi am stat la Citadines Tour Eiffel, adica cel situat la 5 minute de turn. Mai gasiti acest hotel in urmatoarele zone: Austerlitz, Bastille Gare de Lyon, Bastille Marais, Didot Alesia, La Defense, Louvre, Les Halles, Montmartre, Maine – Montparnasse, Place d’Italie, Trocadero, Voltaire Republique, Opera Vendome, Saint-Germain-des-Pres, Opera-Grands-Boulevards.

Este recomandat sa faceti rezervare din tara, ca sa nu riscati sa nu gasiti cazare. Noi am facut rezervare la acest hotel prin agentia Paralela 45 din Iasi, unde am si lucrat in timpul facultatii.

La Citadines puteti opta pentru apartament (pentru 4 persoane) sau studio, nu exista si camere simple, fara bucatarie. Insa daca intentionati sa stati cel putin o saptamana, faptul ca aveti bucatarie va fi foarte avantajos, veti putea gati in camera si astfel nu veti mai da o multime de bani la restaurante.

Studiourile de la Citadines cuprind un dormitor si o camera de zi (nedespartite, deci practic o singura camera, dar foarte mare), o bucatarie si o baie. M-am bucurat foarte mult de bucataria utilata complet. In fiecare dimineata ma duceam la supermarket si luam o bagheta (acea franzela lunga, specifica francezilor), dulceata si ceai. Uneori mai mancam si la McDonalds care este situat la 30 de secunde de hotel.

Fiecare studio/apartament beneficiaza de: aer conditionat, internet, seif, fier si masa de calcat, foehn, prosoape si cosmetice de baie, telefon, televizor. Bucataria este echipata cu frigider, toaster, masina de spalat vase, filtru de cafea, aragaz, cuptor cu microunde si bineinteles vesela (farfurii, tacamuri, pahare, oale).

Pretul pentru un studio este in jur de 160 euro/zi (in acest moment, din cate am putut vedea pe internet). In 2008 era mai ieftin, vreo 130 euro.

In continuare va prezint cateva poze din hotel. O solutie mai ieftina de cazare sunt hotelurile Etap. Voi reveni si cu o prezentare a lor.

Jurnal de calatorie: Calais, Franta

La Calais am ajuns intr-o zi racoroasa de vara, in 2008. Nu am stat foarte mult, doar cat sa vedem plaja si oceanul. Desi era luna august, purtam geci groase de iarna, iar vantul batea ingrozitor, astfel incat nu am prea multe poze in care parul sa nu-mi acopere complet fata. 🙂

Imi pare rau ca nu am stat putin mai mult, am fi putut trece pana in Anglia, dar eram doar in trecere. Ne-am plimbat putin prin oras, dar nu mai mult de jumatate de ora, deoarece ploua torential. Am facut o singura poza in oras, cu Primaria, in rest doar poze cu plaja si cu vapoarele care veneau sau plecau din port.

Sper sa va placa si voua pozele. Mai multe informatii despre Calais gasiti aici.

Monumentul si Cetatea Tropaeum Traiani – Adamclisi, Constanta

La recomandarea mamei lui Felix, am vizitat si Monumentul si Cetatea Tropaeum Traiani atunci cand am fost la mare. Nu mai auzisem de aceste obiective turistice, nici nu stiam de aceasta localitate – Adamclisi.

Am ajuns la monument intr-o dimineata si m-am bucurat sa vad ca nu eram singurii vizitatori. La fiecare 10 minute mai sosea cate o masina. Un bilet pentru elevi si studenti costa 3.5 lei iar unul pentru adulti 7 lei. Se ofera la intrare patru brosuri, care desi sunt acoperite de reclame la Dove, Cityplex sau Clear, ofera informatii importante, precum harti sau obiective turistice din intreg judetul Constanta. Se pot face fotografii, nu exista vreo taxa suplimentara.

Monumentul triumfal face parte dintr-un complex arheologic, alcatuit din monument, mormantul tumular din spatele sau si altarul comemorativ, ridicat pentru soldatii cazuti in luptele date in zona in anul 102 p.Chr. Complexul este dispus sub forma unui triunghi isoscel, baza fiind marcata de monument si tumulul funerar, iar in varful triunghiului este amplasat altarul.

Altarul a fost ridicat in amintirea soldatilor cazuti in luptele date de romanii condusi de imparatul Traian impotriva unei coalitii realizate de regele dac Decebal. Dupa fragmentele de inscriptie s-a estimat ca pe altar apareau numele a circa 4000 de soldati, cazuti in inclestarea de pe platoul de la Adamclisi.

Mormantul tumular se afla in spatele monumentului si a fost ridicat la scurta vreme dupa altar. Adapostea mormantul unui ofiter roman, pierit in batalia de la Adamclisi.

Monumentul triumfal (cel ce apare in pozele de mai jos) a fost construit dupa proiectul lui Apollodor din Damasc.

Cetatea Tropaeum Traiani se afla la 1.4 km de monument si a fost construita in timpul imparatului Traian, imediat dupa batalia de la Adamclisi. In anul 316, imparatul Constantin a ridicat din temelii cetatea pe care o puteti observa in poze.

Exista si un muzeu, pe care nu am mai reusit sa-l vizitam. El cuprinde piesele originale ale monumentului, precum si numeroase obiecte descoperite in cetatea Tropaeum Traiani.

Jurnal de calatorie: CretAquarium – Herkalion, Grecia

CretAquarium sau Thalassocosmos este un nou acvariu deschis in decembrie 2005 la 15 km de Heraklion, capitala insulei grecesti Creta. Am fost si noi acolo in iulie 2008, am petrecut cateva ore frumoase in compania vietatilor marine.

Din pacate acvariul din Constanta nu se poate compara cu CretAquarium. In acvariul din Constanta sunt dispuse specii de pesti destul de intalnite, pe care le vedeti la toate pet shop-urile. Am avut si noi acvariu si cand am fost la Constanta vedeam exact pestii pe care ii aveam si acasa, numai ca cei de acasa aratau mai bine si erau mult mai mari. Asta am constatat in 2007. Poate de atunci lucrurile s-au mai schimbat.

Am selectat cateva poze, sper sa va placa. Pentru mai multe detalii despre CretAquarium puteti intra pe site.

Muzeul Marinei Romane – Mangalia

Intr-o zi pe plaja, am citit in ziar despre atractiile turistice din Mangalia, mai exact despre herghelia aflata la 3 km de oras. Mi-ar fi placut foarte mult sa o vad iar Felix dorea sa viziteze Muzeul Marinei Romane asa ca am pornit a doua zi spre Mangalia. Din pacate nu am reusit sa gasim herghelia, nu prea erau informatii pe net despre o localizare mai exacta, asa ca ne-am dus direct la muzeu.

Nu eram singurii vizitatori, o data cu noi a mai sosit un grup de 6 tineri. In loc sa fie entuziasmati sau macar respectuosi cu turistii (nu cred ca este un muzeu foarte vizitat), doamna care lucra ca ghid si ca vanzator de bilete si tanarul care ii tinea companie au fost chiar nepoliticosi. Se vede ca nu sunt obisnuiti cu vizitatorii, doamna s-a crispat cand a vazut 8 oameni, a intrat in panica si nu se descurca sa ne vanda bilete. Tot tipa “Luam teapa! Ai sa vezi ca luam teapa!” in timp ce incasa banii, netinand cont de prezenta noastra acolo. In loc sa se faca o ordine, sa faca intai un calcul, ea incasa bani de la cine apuca, dadea bilete, dar numai dupa ce mai tipa de cateva ori ca ia teapa.

Intr-un final am reusit sa intram in posesia biletelor. Un bilet de intrare costa 2.5 lei pentru studenti sau pentru grupuri de peste 10 persoane si 5 lei pentru restul persoanelor.

Muzeul este format doar din 2 camere, unele exponate fiind dispuse afara, in curtea muzeului. Doamna a fost totusi amabila la sfarsit si s-a oferit sa ne explice si sa ne prezinte obiectele din muzeu.

Mai jos aveti cateva poze de la muzeu, sper sa va placa.

(more…)

Totul despre Eforie Nord

M-am intors de la mare relaxata, cu pofta de scris si de muncit. La fel ca anul trecut, ne-am plimbat mult, am trecut prin toate statiunile, am fost si in Constanta de cateva ori si am vizitat si cateva obiective turistice din zona (voi reveni cu articole despre ele). Am prins soare in fiecare zi, vremea a fost superba – nici prea cald, nici rece. Au fost valuri, bucuria lui Felix, care s-a tot jucat cu ochelarii de apa si tubul de respirat. Desi am plecat singuri, ne-am intalnit acolo cu niste prieteni din Bucuresti. Trebuia sa ne intalnim si cu Petro si Adi, care au venit si ei pe la finalul sejurului nostru, dar nu am mai reusit. In concluzie, a fost o vacanta reusita.

Am multe idei de articole, dar mai intai vreau sa va prezint cateva informatii despre un sejur pe litoralul romanesc, mai exact in Eforie Nord, poate va ajuta. Daca mai aveti de adaugat ceva, va rog sa lasati un comentariu.

CAZARE

V-am povestit deja cateva lucruri despre cazarea la Eforie Nord aici. Nu uitati sa va feriti de comisionari, o sa va plimbe aiurea prin toata statiunea. Daca reusesc sa va cazeze undeva, ei primesc 10% din suma pe care voi o platiti, asa ca sunt interesati sa va duca undeva unde e mai scump.

Cazarea la hotel este mai scumpa decat cea la pensiuni si nu beneficiati de facilitati superioare. Mai mult, daca va cazati la hotelurile de langa plaja, veti plati pentru parcare 10 lei/zi, o suma mult prea mare pentru un serviciu care ar trebui sa fie gratuit (pentru clientii hotelurilor).

In Eforie Nord sunt o multime de pensiuni, chiar aveti de unde alege. Va recomand sa intrati pe turistinfo.ro si sa cautati acolo, in functie de preferintele voastre.

MANCARE

Partea buna la Eforie Nord este ca mancarea este destul de ieftina si gustoasa si cel mai important, nu-ti creeaza probleme digestive, precum majoritatea restaurantelor din Costinesti (de ex). Puteti alege sa mergeti la supermarket si sa mancati in camera (pensiunile ofera acces la bucatarie – va puteti prepara gratare, cartofi prajiti, etc) sau sa mancati de la chioscuri/restaurante.

Eforie Nord este impanzit de restaurante cu autoservire. Veti gasi cel putin 3 pe faleza, inca 3 in centru, deci aveti de unde alege. Noi la un astfel de restaurant am mancat, cel situat pe faleza, langa Acapulco. Preturile sunt putin mai mari decat la restaurantele din centru, dar macar tacamurile sunt spalate bine, mancarea este diversificata (ciorbe, gratare, dar si tocanita de cartofi cu pui, mazare cu pui, iahnie de fasole, s.a.), servirea este ok iar privelistea este superba. O singura data am mancat la un restaurant cu autoservire din centru, desi stiam de anul trecut ca nu mi-a placut. Am fost servita in scarba, tacamurile erau uleioase iar meniul continea doar ciorbe si fripturi cu garnitura.

Preturi restaurante cu autoservire:

– cele din centru: 5 lei/100 grame snitel de pui, 5 lei/suc, 5 lei/ciorba. Pentru 2 snitele, o garnitura de piure si una de cartofi prajiti si un suc am platit 37 lei.

– cel de pe faleza: 6.5 lei/100 grame snitel de pui, 5 sau 6.5 lei/ciorba, 3 lei/salata, 5 lei/Pepsi, 6.9 lei tocanita de cartofi cu pui. O masa formata din tocanita de cartofi cu pui, salata de varza, suc si paine te costa 10 lei si va garantez ca va saturati. Nu vi se ofera doar o lingura de tocanita, ci se umple farfuria.

Langa restaurantul cu autoservire de pe faleza de care v-am vorbit este si o mica terasa cu sucuri, inghetata, mancare fast-food si prajituri. S-a deschis in acest an, anul trecut nu era acolo. Am mancat aici shaorma la farfurie (12 lei), kebab (6.5 lei), cremsnit sau ecler cu ciocolata (3 lei fiecare) si a fost ok mancarea, chiar mi-a placut. Pentru kebab sau shaorma mai ieftina incercati la chioscul cu mancare fast-food de langa micul parc de distractii. Un kebab costa aici 4.5 lei.

Alte preturi: gogosi, porumb fiert, vata de zahar – aprox 3 lei/bucata, inghetata la cornet – 2 lei/bucata.

PLAJA

Plaja este foarte aglomerata. Am observat ca au pus mult mai multe tomberoane pe plaja fata de anii trecuti, dar asta nu inseamna ca nu veti gasi mizerii pe plaja sau in apa. Doar vin si nesimtitii sa se bronzeze.

Un sezlong costa 15 lei/inchiriat, insa noi nu am ales aceasta varianta. Am cumparat o rogojina dubla cu 15 lei si am folosit-o pe parcursul intregii saptamani.

Daca vreti o bucata de plaja mai putin aglomerata, incercati la plaja dinspre hotelul “Steaua de mare”. In cealalta parte, inspre Belona, este foarte aglomerat dupa ora 9 dimineata, nu ai loc de stat decat pe dig. Nu va duceti chiar la capatul plajei (tot in zona hotelului “Steaua de mare”, apa acolo este plina de pietre si riscati sa va raniti).

Daca va place sa cititi presa si sa mancati micul dejun pe plaja (like me :P), e bine sa stiti ca nu trebuie sa va cumparati nimic inainte. Gasiti o sumedenie de vanzatori pe plaja (colaci secuiesti, gogosi, ziare, integrame) si de asemenea sunt multe terase in apropierea plajelor care vand bauturi, inghetata sau diferite dulciuri. Veti fi agasati si de vanzatori de parfumuri contrafacute, bijuterii cu scoici, rochite si bineinteles vanzatorii de bilete la spectacolele cu manele.

SUVENIRURI

Nu am plecat din Eforie Nord fara sa cumpar cateva suveniruri pentru cei de acasa. Nu a fost deloc usor sa gasesc ceva dragut, este plina statiunea de kitsch-uri. Nu am inteles de ce peste tot apar magneti de frigider cu masti venetiene. Ce treaba au mastile venetiene cu litoralul romanesc?

(more…)

Cazare la mare: rezervare din timp vs cautare la fata locului

Incepand cu vara anului trecut ne-am hotarat sa renuntam la a mai rezerva din timp o camera pentru cazare la mare si sa cautam cand ajungem acolo. Am luat aceasta decizie deoarece am fost dezamagiti de discrepantele dintre ceea ce ni se prezinta pe internet si ceea ce gasim acolo.

Acum 3 ani, cand am mers prima data la Eforie Nord, am fost cazati la o pensiune draguta, dar aflata tocmai in centrul statiunii, la vreo 20 de minute de plaja si cu o singura baie la 4 camere. In alt an, la Costinesti, am fost cazati la o pensiune cu camere care aratau destul de bine (ca in pozele pe care ni le trimisesera patronii) dar la exterior era cam daramata, era exact langa un parc de distractii si gara Costinesti-tabara iar sub camerele noastre era un restaurant unde cantau manele toata noaptea. Deci galagie toata noaptea, a fost prima data cand mi-am cumparat dopuri pentru urechi…pacat ca nu prea si-au facut treaba.

Anul trecut am mers fara sa rezervam din timp. Am gasit cazare aproape imediat, la 10 minute dupa ce am intrat in Eforie Nord. Ne-am cazat la pensiunea Mery-Elize, despre care poate voi vorbi zilele acestea, deoarece am fost foarte multumita. Pana sa ajungem la aceasta pensiune am mai intrebat la cateva hoteluri (hotelurile nu aveau deloc camere libere) si la unele pensiuni (un tip ne-a zis ca are o camera dar nu vroia sa ne-o arate; cica daca vrem camera o luam fara sa o vedem 🙂 ).

In acest an a fost mai greu sa gasim cazare care sa ne placa. Am mers pana in capat, la Vama Veche, o statiune care imi place foarte mult dar unde mi-e putin frica sa stau. Dimineata la 6 erau o multime de baieti beti pe plaja, precum si alte persoane dubioase…Asa ca am pornit spre Neptun, o statiune care mi s-a parut a avea un “look” comunist. Nici nu prea erau pensiuni, noi eram si obositi, asa ca am zis sa o lasam balta cu aceste cautari si sa pornim catre Eforie Nord, unde macar stiam ce gasim.

La majoritatea pensiunilor unde am sunat nu erau locuri libere. Ne-a gasit un comisionar, care ne-a zis ca stie el unde sunt camere libere. Aveti grija cu astfel de oameni! Habar n-avea de camere libere si incerca sa ne duca la niste pensiuni dubioase din capatul statiunii, care erau intr-adevar foarte aproape de plaja, dar unde nu garantam ca vom pleca cu toate lucrurile cu care am venit. Am scapat de acel om si am continuat sa dam telefoane (aveam laptop la noi, internet…am stat intr-o parcare si am sunat la pensiuni). Intr-un final am gasit cazare la o pensiune, la un pret rezonabil, foarte aproape de plaja (4 minute), bineinteles cu baie in camera, balcon, tv, parcare sub geam (noi aveam si grija masinii).

Acestea fiind zise, e timpul sa compar rezervarea din timp cu cautarea la fata locului.

REZERVARE DIN TIMP

Avantaje:

  • mai comod, nu trebuie pierdut timp cu cautat cazare (mai ales dupa un drum lung si obositor)

Dezavantaje:

  • nu poti garanta ca primesti ceea ce ai platit
  • trebuie platit un avans

CAUTAT LA FATA LOCULUI

Avantaje:

  • fara surprize neplacute cu locul de cazare
  • nu platesti avans
  • te poti razgandi in ultimul moment : poate vrei sa alegi alta pensiune, alta statiune sau alta perioada in care sa mergi la mare

Dezavantaje:

  • obositor
  • exista o mica sansa sa nu gasesti nici un loc de cazare
  • este dificil pentru cei care nu merg la mare cu masina

Noi vom alege in continuare cautarea la fata locului. Poate inainte vom da un telefon la pensiunea Mery-Elize, dar cam atat. Imi place sa pot pleca oricand doresc (sa plec mai tarziu daca vremea nu e frumoasa sau daca imi este rau) si sa nu am emotii privind calitatea camerei.