Amintiri din 2005: cum am învăţat să conduc

car-522411_640Nu mai ţin minte dacă atunci când eram mică îmi plăcea să mă joc cu maşinuţe, ce ştiu e că a început să mă intereseze subiectul după ce am început să conduc, pentru că maşina îmi oferea confort şi sunt mare amatoare de confort. V-am povestit vreodată cum şi când am devenit şoferiţă? Nu cred. Hai că o fac acum.

Eram în penultimul an de liceu, locuiam la vreo 30 km de şcoală şi-l aveam pe tata ca şofer. Bietul de el mă ducea dimineaţa la şcoală, mă ducea în weekend-uri la meditaţii, fie zi, fie seară, mă ducea dintr-o parte în alta. Motiv pentru care, încă dinainte să împlinesc 18 ani, m-am văzut înscrisă la şcoala de şoferi.

Citeste in continuare: Amintiri din 2005: cum am învăţat să conduc

Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supravieţuitorilor – Svetlana Aleksievici

dezastrul-de-la-cernobil-marturii-ale-supravietuitorilor_1_fullsize

Am reuşit să citesc această carte în vreo 2 săptămâni. Mult, dar asta pentru că la fiecare câteva pagini simţeam nevoia să caut mai multe informaţii pe net. Îmi plac mult cărţile care îmi dau această dorinţa de a mă informa, de a căuta, de a învăţa ceva.

În primul rând am căutat să aflu exact cum funcţionează o centrală nucleară. Apoi am căutat informaţii despre acea noapte de 26 aprilie 1986, ce s-a întâmplat mai exact, cine a greşit. M-am dus şi pe Google Maps să văd cum arată acea zonă acum. M-am “plimbat” pe străzile părăsite din Pripiat, m-am uitat la fotografii de la centrala nucleară. Am întrebat-o pe mama ce-şi aminteşte de atunci – doar că i s-au dat pastile de iod. Apoi l-am întrebat pe bunicul meu ce-şi aminteşte. La fel, de acele pastile de iod. Şi i-am întrebat pe amândoi dacă li s-a zis care este situaţia, de ce trebuie luate. Amândoi au zis că nu s-a zis nimic, nu s-a anunţat populaţia de situaţia reală, de pericole. Citeste in continuare: Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supravieţuitorilor – Svetlana Aleksievici

Primele zile de mai

window-755994_640Afară vremea este mai caldă, totul este înflorit, pe stradă văd cupluri plimbându-se de mână, părinţi cu cărucioare sport în care se relaxează bebeluşi zâmbitori, şi tot ce-mi doresc să fac este să stau pe o pătură şi să citesc.

Primele zile de mai, primele zile cu bujori, primele zile după scurta vacanţă de Paşte. Şi eu ce fac?

Am citit o carte despre Cernobîl. Am terminat-o aseară şi n-am putut să nu observ asemănări între încercările de atunci de muşamalizare a întregii tragedii şi scandalul dezinfectanţilor.

Au asfaltat aleea din faţa blocurilor din zona în care locuiesc. Este prima dată când fac asta, cel puţin din ultimii 10 ani. Se vede că vin alegerile. Dalele de dinainte erau un adevărat pericol public, pentru că nu erau în linie, era una mai sus, alta mai jos, o adevărată aventură dacă mergi pe ele cu tocuri. Sau dacă eşti om în vârstă, aşa cum sunt majoritatea locuitorilor din zonă.

Citeste in continuare: Primele zile de mai

Paşte + 1 mai

easter-1217473_640Anul acesta întâmplarea a făcut ca Paştele şi 1 mai să coincidă, aşa încât noi toţi am avut parte de mai puţine zile libere. Dintre acestea cea mai memorabilă a fost cea petrecută în familie. Exact cum mi-am imaginat, printre carucioare copii, jucarii, la mama acasă, cu familia aproape în formulă completă, cu bunătăţi pe masă şi pauză de la dietă.

1 mai – din fericire am avut parte de o zi frumoasă, aşa încât am putut lua masa cu familia în aer liber. Am înlocuit clasicul grătar cu ficăţei la cuptor înveliţi în bacon (cererea mea specială), salată boeuf, sarmale făcute de cumnatul meu, pască cu smântână, ciocolată şi brânză şi 2 guri de cozonac. După masă ar fi trebuit să jucăm nişte Catan, dar am renunţat până la urmă. Lipsa de chef, copiii care cereau atenţie, pofta mea de somn, toate ne-au împins să amânăm jocul pentru altă ocazie. Am stat şi-am lenevit pe fotoliile din curte, ne-am uitat la copii cum se jucau cu lego sau cu cărucioare, cumpărate de “iepuraş” de la Noriel, am făcut poze şi-am mai vorbit între noi, de nimicuri de zi cu zi.

Citeste in continuare: Paşte + 1 mai

Albena, Nisipuri sau Sunny Beach?

DSC07194Aproape în fiecare zi mă sună câte o prietenă să discute cu mine despre planuri de vacanţă. În ce staţiune să meargă, ce hotel să aleagă, sunt atracţii pentru copii, preţurile sunt decente?

Eu încă n-am început să mă gândesc la asta, dar când sunt întrebată, ştiu ce să recomand. În ultimii 3 ani am fost în Bulgaria, în 3 staţiuni diferite, Albena, Nisipurile de Aur şi Sunny Beach, şi am fost mereu mulţumită. Raportul calitate-preţ este mult mai bun ca în România. Îmi pare sincer rău să o spun, dar acesta este adevărul.

Citeste in continuare: Albena, Nisipuri sau Sunny Beach?

Am cumpărat iar cărţi cu 50% reducere

IMG_7399

Nu mai comandasem de mult cărţi online. Motivul principal este preţul lor. Pe majoritatea site-urilor preţurile la cărţi sunt fix ca în librării, la care eventual se adaugă şi cost de transport, aşa încât nu văd niciun avantaj pentru care aş cumpăra de acolo.

Eu cumpăr cărţi online doar dacă preţul este mai bun sau dacă cartea respectivă nu se găseşte deloc în librării. Altfel nu mă deranjează să merg prin librării, oricum intru săptămânal cel puţin într-una.

Anii trecuţi am cumpărat deseori de pe elefant. Aşteptam reducerile de 40 sau 50% şi luam câte 10-15 cărţi cu doar 150 lei. Spre deosebire de alte persoane, eu n-am avut niciodată probleme cu ei. În schimb am auzit/citit ce-au zis alţii de ei şi chiar dacă eu am fost mereu un client mulţumit, am luat aminte şi am fost mai precaută. Adică am comandat mai rar. Citeste in continuare: Am cumpărat iar cărţi cu 50% reducere

Si cei mari se joacă

hand-1008103_640Nu mai sunt copil de mult, cu toate acestea jocul continuă să facă parte din viaţa mea. Cred că toţi păstrăm cu noi suflet de copil, dorinţă de răsfăţ, nevoie de a ieşi măcar pentru câteva minute din realitate. Poate nu ne dăm seama, dar apelam zi de zi la jucării. Poate nu acele jucării clasice, jucării de pluş, păpuşi, dar tot lucruri care ne fac viaţa mai frumoasă.

Jucăria mea preferată, de departe, este telefonul mobil. Cu excepţia orelor de la serviciu, sunt aproape non stop cu telefonul în mână. Telefon e puţin spus, pentru că îl folosesc 20% pentru a vorbi cu cineva direct, şi mai mult pentru diversele aplicaţii. Mă întreb uneori ce aş fi făcut dacă ar fi existat astfel de telefoane mobile când eram la şcoală. Ştiu că nu e voie cu ele deschise la şcoală, dar hai să fim serioşi, nu cred că ne-ar fi oprit această regulă. Nu ştiu cât de atentă aş mai fi fost în timpul orelor sau acasă, când îmi făceam temele. Probabil părinţii ar fi trebuit să recurgă la ceva ce am văzut pe net, şi anume să ţină telefonul la ei şi de-abia seara, după terminarea temelor, să mi-l dea.

Citeste in continuare: Si cei mari se joacă

Pe linie – Serena Williams, Daniel Paisner

pe-linie_1_fullsizeCei care citiţi acest blog regulat ştiţi că am devenit un mare fan al tenisului. Simona mi-a deschis apetitul pentru acest sport şi de atunci urmăresc cu mare plăcere meciurile de tenis, în special cel feminin, dar şi cel masculin, când n-am altceva mai bun de făcut. 😛

Dacă tot îmi place aşa mult, am început să citesc şi biografii ale jucătorilor de tenis. Am început cu cea mai bună autobiografie a unui jucător de tenis, Open – Andre Agassi. Nu o spun doar eu, toată lumea are aceeaşi părere (citiţi pe Goodreads). De atunci tot caut ceva asemănător. Editura Publica a tipărit mai multe biografii şi dacă ar fi fost toate în stilul lui Open, le-aş fi şi citit până acum. Dar din păcate unele sunt scrise de jurnalişti, altele sunt exclusiv despre meciuri de tenis şi altele sunt despre diete, lucruri care nu mă interesează. Eu aş vrea să citesc mai mult despre copilăria lor, despre cum au început să joace tenis, despre greutăţile pe care le-au întâmpinat.

Citeste in continuare: Pe linie – Serena Williams, Daniel Paisner

Decoraţiuni de casă nouă

Toată lumea mă întreabă ce fac la vară, unde am de gând să-mi petrec vacanţa. Le-am spus şi lor şi vă povestesc şi vouă aici, mi-am propus în acest an să-mi reamenajez spaţiul în care trăiesc. Nu ştiu dacă voi reuşi să plec pe undeva, în schimb îmi doresc o casă cât mai frumoasă şi confortabilă.

Zilele acestea gândurile mele se îndreaptă la mobilier, culori, aranjamente. Citesc tot ce prind despre design, combinarea culorilor, pentru că astfel de informaţii chiar îmi lipseau. Este prima dată când sunt pusă în ipostaza de a alege ceva, de a-mi crea casa pe gustul meu.

Citeste in continuare: Decoraţiuni de casă nouă