Tag: cele mai frumoase locuri din lume

Cele mai frumoase locuri din lume (14)

66. Insula Komodo (Indonezia)

Insula Komodo este o insula ce aparţine de Indonezia, ea ocupă o suprafaţă de 390 km² şi are peste 2000 de locuitori. Locuitorii insulei sunt urmaşii deţinuţilor care au fost deportaţi aici, insula fiind în trecut un loc de detenţie. Populaţia este în majoritatea de religie musulmană cu un număr mai mic de creştini sau de religie hinduistă. Insula aparţine de Insulele Sunda Mică. Pe insulă se află Parcul National Komodo.

Sursa

67. Muzeul Louvre (Franta)

Muzeul Luvru este cel mai mare muzeu de istorie şi artă din Franta (după suprafaţă, 210.000 m2 dintre care 60.600 m2 destinaţi expoziţiilor) şi unul dintre cele mai importante muzee din lume. Situat în centrul capitalei franceze, Paris, între cheiul drept al Senei şi strada Rivoli, în primul arondisment, într-o clădire istorică, fost palat regal, Palatul Luvru. Exponatele de artă franţuzeşti acoperă o largă parte din istoria Frantei, de la Dinastia Capetienilor până în zilele noastre.

Muzeu cu caracter universal, Luvrul posedă opere de artă din epoci diferite ale civilizaţiei, din antichitate până la 1848 şi acoperă o arie geo-culturală întinsă, de la Europa occidentala, Grecia, Egipt până la Orientul Apropiat (la Paris există – în linii mari – o împărţire a domeniilor de expunere muzeală: arta europeană din perioada de după 1848 este încredinţată Muzeului d’Orsay si Centrului Pompidou iar artele asiatice sunt expuse la Muzeul naţional de Arte asiatice Guimet, arta africană, americană şi din Oceania este sub tutela Muzeului Quai Branly), o serie de capodopere fiind expuse în Pavilionul Sesiunilor al muzeului Luvru. Operele prezente la Luvru sunt într-o mare varietate, de la picturi, sculpturi, desene până la ceramică, obiecte arheologice sau alte obiecte de artă.

Printre piesele cele mai celebre prezente la Luvru se numără şi Codul lui Hammurabi, Venus din Milo, Gioconda de Leonardo da Vinci sau Libertatea conducand poporul de Eugene Delacroix. Luvrul este de asemenea şi unul dintre cele mai vizitate muzee din lume, cu aproximativ 8,5 milioane de vizitatori în 2008.

Sursa

Citeste in continuare: Cele mai frumoase locuri din lume (14)

Cele mai frumoase locuri din lume (12)

56. Palatul Versailles (Franta)

Palatul Versailles este un palat regal construit la Versailles, in Franta. A fost reşedinţa regilor Franţei Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XV-lea si Ludovic al XVI-lea. Acest palat se înscrie printre cele mai remarcabile monumente din Franţa, nu numai prin frumuseţe, ci şi prin prisma evenimentelor al căror teatru a fost. Devine reşedinţă regală permanentă începând cu anul 1682, când regele Ludovic al XIV-lea a mutat curtea de la Paris, până în 1789, când familia regală a fost forţată să se întoarcă în capitală, cu excepţia câtorva ani din timpul Regentei. Palatul Versailles reprezintă un simbol al sistemului monarhiei absolute adoptat de către Ludovic al XIV-lea.

În acest castel, în Camera Oglinzilor, a fost semnat Tratatul de la Versailles. În 1837 palatul a devenit primul muzeu de istorie al Franţei.

Sursa

57. Big Ben (Anglia)

Ceasul, care cântăreşte 13 tone, a fost realizat pe 10 aprilie 1858 în topitoria de la Whitechapel, estul Londrei, însă abia la un an după a fost plasat în turnul palatului Westminster.

La câteva luni după instalare, ceasul s-a stricat, dar a putut fi reparat şi a continuat să sune.

Big Ben îşi datorează numele creatorului său, Benjamin Hall, a cărui corpolenţă i-a adus acestuia porecla de “Big Ben” (“marele Ben”).

Cititi mai multe aici.

Citeste in continuare: Cele mai frumoase locuri din lume (12)

Cele mai frumoase locuri din lume (11)

51. Capela Sixtina (Vatican)

Capela Sixtină (italiana: Cappella Sistina) este capela palatului papal din Vatican şi este una din cele mai faimoase comori artistice ale Europei. A fost construită între anii 1472 si 1483, în timpul pontificatului Papei Sixtus al IV-lea. Se găseşte în dreapta Bazilicii Sfantul Petru şi este cunoscută în toată lumea, fiind locul unde se ţin conclavurile cardinalilor pentru alegerea unui nou papa şi datorită picturilor murale ale lui Michelangelo.
Cititi mai multe aici.

52. Marea Moschee Hassan II (Maroc)

Casablanca, cel mai mare oraş şi port al Marocului, este totodată printre cele mai mari centre comerciale ale Africii. Aproape totalitatea comerţului exterior al Marocului se efectuează prin acest oraş, ce are unul dintre cele mai mari porturi din lume. Cerealele, pielea, lâna şi fosfaţii sunt principalele articole de comerţ. Printre ramurile industriale importante din acest oraş se numără: pescuitul şi prelucrarea peştelui, materialale de construcţii, producerea sticlei, prelucrarea tutunului, ş.a. De asemenea aici îşi au locul cele mai mari universitãţi şi monumente naţionale, printre care Universitatea Hassan II şi Marea Moschee Hassan II.

Sursa

Citeste in continuare: Cele mai frumoase locuri din lume (11)

Cele mai frumoase locuri din lume (10)

46. Marea Moschee din Cordoba (Spania)

Marea Moschee din Cordoba este una dintre cele mai vestite biserici transformate in moschei. Hipostil este format din peste 850 de coloane ce susţin plafonul acestuia. Moscheile în stil vechi, ca aceasta, erau înconjurate de grădini ce serveau ca loc de aşteptare al musulmanilor până când aceştia găseau un loc liber pentru rugăciunea de vineri. Grădinile erau proiectate cu hipostile folosite ca loc de odihnă.

Gasiti mai multe informatii aici.

47. Giant’s Causeway (Irlanda)

Simetria ni se pare ceva absolut firesc când ne gândim la flori, la insecte, la blana unui tigru, de exemplu. În geologie este însă rară, şi, acolo unde apare stârneşte uimire. La Giant’s Causeway – în traducere “Digul Uriaşul” – Natura şi-a demonstrat din plin “geniul” matematic, cizelând zeci de mii coloane de piatră cu multifaţete, strânse laolaltă aidoma unui mănunchi gigantic de creioane hexagonale.

Sursa

Citeste in continuare: Cele mai frumoase locuri din lume (10)

Cele mai frumoase locuri din lume (9)

41. Chichen Itza (Mexic)

Acum un mileniu, Chichen Itza era centrul Imperiului Mayaş de Jos, fiind principalul punct comercial al zonei de câmpie. Arheologii spun că oraşul a căzut brusc fie în urma unui incendiu catastrofal, fie din cauza unei revolte a toltecilor ocupaţi. Oraşul nu a mai fost reconstruit de mayaşi, iar supravieţuitorii s-au mutat în Mayapan, o localitate apropiată, care a devenit noua capitală a Yucatanului. În limba mayaşă, Chichen Itza însemna „Fântâna bună a celor din Itza”, dar interpretările diferă de la un cercetător la altul. Prin urmare, ca şi Petra, din Iordania, Chichen Itza era un oraş care deţinea multă apă potabilă într-o zonă săracă în râuri sau lacuri.Conştienţi de valoarea imensă a apei din marea lor fântână, mayaşii sacrificau animale şi chiar oameni pe altarele templelor în cinstea zeului apei, Chaac. Nu e limpede de ce mayaşii considerau că zeul ar avea nevoie de vieţi omeneşti pentru a îngădui apei să umple marea fântână, dar istoricii cred că explicaţia s-ar afla în faptul că lipsa apei distrusese, în ultimele secole, mai multe aşezări urbane mayaşe, iar cei din Chichen Itza sperau să nu păţească şi ei la fel. Locuitorii s-au stins de-a lungul secolelor, ultimii dintre ei fiind obligaţi să se mute din lipsa apei. Atât templul mayaş Kukulkan, cât şi Templul toltec al Războinicilor sunt construite din rocă de bazalt, bine îmbinată, fără ciment. Toate construcţiile religioase ale acestui oraş au trepte şi semnificaţii astronomice, fiind mărturii ale înaltei civilizaţii a toltecilor, rămaşi aproape necunoscuţi. Tot în Chichen Itza a supravieţuit şi cel mai vechi stadion de joc cu mingea din lume…
Sursa

42. Parcul National Yellowstone (Statele Unite ale Americii)

Parcul Naţional Yellowstone a fost întemeiat la data de 1. martie 1872 fiind primul parc naţional din lume. El se află pe teritoriul a trei state federale nord americane iar 96 % din suprafaţa parcului se află pe teritoriul statului Wyoming, 3 % pe teritoriul statului Montana şi numai 1 % pe teritoriul statului Idaho. Este cel mai mare parc naţional din USA, având suprafaţa de 8.987 km² ceeace corespunde cu suprafaţa insulei Corsica. Pe direcţia nord-sud nord parcul are o lungime de 102 km, iar pe direcţia est-vest 87 km. Parcul cuprinde şi o parte din munţii Rocky Mountain, din care cauză are o altitudine medie de 2.440 m, punctul cel mai înalt fiind Eagle Peak cu altitudinea de 3462 m deasupra nivelului marii, iar punctul cel mai jos fiind în nord cu altitudinea de 1620 m deasupra n.m. Numele parcului provine de la numele fluviului Yellowstone River fiind apa curgătoare cea mai mare de pe teritoriul parcului. O caracteristică prin care parcul Yellowstone a devenit renumit sunt prezenţa izvoarelor termale, a geysirelor, ca şi existenţa unor animale ca bizonul, urşi grizzli, lupi. In anul 1978 va fi declarat patrimoniu mondial UNESCO.

Sursa

Citeste in continuare: Cele mai frumoase locuri din lume (9)

Cele mai frumoase locuri din lume (8)

Dupa mai multe zile de pauza revin cu articole din domeniul turismului.

36. Cappadocia (Turcia)

In geografia antică, Cappadocia (în greaca: Καππαδοκία; în turca Kapadokya) este numele unei regiuni întinse din Asia Mica. Pe vremea lui Herodot, regiunea se întindea între Muntii Taurus şi Euxin (Marea Neagra).

Cappadocia, în acest sens, se mărginea la sud de lanţul Muntilor Taurus, la est de Eufrat, la nord de Pontus, şi la vest aproximativ de marele lac sărat. Este imposibil însă să îi fie definite cu precizie limitele.

Sursa

37. Statuetele Moai din Insula Pastelui (Chile)

Primii navigatori europeni care la începutul sec al XVIII-lea au păşit pe Insula Paştelui n-au putut să-şi creadă ochilor. Pe acest petic de pământ, aflat la o distanţă de 3600 km de coasta chiliană, au descoperit sute de statui imense, răspândite pe întreaga insulă.

Munţi întregi fuseseră de-a dreptul răsturnaţi, roca vulcanică dură ca fierul fusese tăiată ca o bucată de unt, iar stânci imense cântărind zeci de mii de tone zăceau prin diferite locuri unde nu ar fi putut fi prelucrate. Sute de statui uriaşe, unele atingând 10-12 m înălţime şi cântărind 50 de tone, contemplă până în ziua de azi cu ochii lor lipsiţi de viaţă, aidoma unor roboţi monstruoşi care aşteaptă clipa când vor fi din nou puşi în funcţiune, de călătorul aflat în trecere pe aceste meleaguri. Iniţial, aceşti coloşi purtau şi nişte pălării, dar acestea nu contribuie cu nimic la dezlegarea misterului. Daca mai adăugam la aceasta şi faptul că pălăriile, în greutate de peste 10 tone, zăceau departe de capetele de piatră ale statuilor carora le aparţineau, urmând ca apoi să fie ridicate la înalţimea necesară, se poate înţelege că ele nu fac decât să încâlcească şi mai mult dezlegarea enigmei.

Cititi mai multe aici. Este extrem de interesant.

Citeste in continuare: Cele mai frumoase locuri din lume (8)

Cele mai frumoase locuri din lume (7)

31. Hagia Sofia (Turcia)

Hagia Sophia (din greaca για Σοφια, Aghia Sophia, “Sfânta Înţelepciune”) a fost catedrala Patriarhiei de Constantinopol, apoi moschee, astăzi muzeu în Istanbul, Turcia.

Prima biserică (basilica) de pe acest loc a fost construită de Constantin cel Mare, în 325 dar a ars într-un incendiu în anul 404. Reconstruită de Theodosiu al II-lea in 415, biserica a fost din nou arsă, în timpul Rascoalei Nika din 532. Clădirea şi-a primit forma finală în 537 sub împăratul Iustinian I. Era foarte importantă pentru Ortodoxismul timpuriu şi pentru Imperiul Bizantin, fiind primul exemplu de arhitectura bizantină. Interiorul său decorat cu mozaice, coloanele de marmură şi acoperişul sunt de o mare importanţă artistică. Templul însuşi era atât de bine decorat artistic încât se crede că Iustinian ar fi zis Νενίκηκά σε Σολομών (Solomon, te-am depăşit!). Sfânta Sofia este de fapt o basilică cu cupolă; planul bazei fiind tot cel basilical.

Informatii mai multe gasiti aici.

32. Rezervatia naturala Pesterile Carlsbad (Statele Unite ale Americii, Mexic)

“CARLSBAD CAVERNES NATIONAL PARK” este un parc national localizat in Munti Guadalupe din sudul Mexicului. Principala atractie a parcului pentru multi dintre vizitatori o constituie panorama pesterii Carlsband Covernes.Vizitatori pesteri se pot plimba in voie sau pot lua liftul (iesirea pentru toata lumea ) care duce direct sub pamant .Parcul are doua intrari in registrul national al locurilor istorice :Districtul istoric Cavernes si districtul istoric Rattlesnake. Aproximativ doua parti din parc au fost asezate langa suprafata salbatica ,sa asigure un viitor neschimbat pentru a fi facut habitatului.Vizitele tipice au loc in weekend urmarind ziua memoriala si data de 4 iulie. Intrarea in parc este localizata in US Highway 62/180 aproximativ 18 mile (29km) la sud est de Carlsband ,New Mexico.Parcul participa in programul ,,Tanarul paznic’’.

Aflati mai multe aici.

Citeste in continuare: Cele mai frumoase locuri din lume (7)

Cele mai frumoase locuri din lume (6)

Prima parte
A doua parte
A treia parte
A patra parte
A cincea parte

26. Insula Bali (Indonezia)

Bali, insula celor 1000 de temple, tinutul Domnului. Modul de viata traditional in Bali a fost dintotdeauna legat de credinta religioasa. Orice fac localnicii, totul este pentru Dumnezeul Atotputernic. In fiecare zi, inainte de inceperea activitatii, se roaga pentru a fi binecuvântati, inaltând Domnului un mic altar in curte. Uneori puteti vedea altare mici sau sesajen pe drum, in apropierea unei intersectii, intr-un magazin sau in alte locuri. Niciodata sa nu calcati, sa loviti sau sa luati flori din aceste altare.
Daca Bali este renumita pentru cele 1000 de temple, Insula Lombok este faimoasa pentru ceele 1000 de moschee. Aceasta insula face parte din Nusa Tenggara Barat (NTB) si are capitala la Mataram. Grupul etnic majoritar este Sasak. Alaturi de acesta coexista grupuri etnice din Bali, Java si arabi.
Situata doar la 8 grade la sud de Ecuator si considerata ca fiind una dintre cele mai atractive destinatii turistice din Asia, insula Bali este cunoscuta sub denumirea de “Insula Zeilor” sau “Insula celor 1000 de temple”. Orice fac localnicii, totul este pentru Dumnezeul Atotputernic. In fiecare zi, inainte de inceperea activitatii, se roaga pentru a fi binecuvantati, inaltand Domnului un mic altar in curte.

Aflati mai multe aici.

Citeste in continuare: Cele mai frumoase locuri din lume (6)

Cele mai frumoase locuri din lume (4)