Prieteniile sunt ca relatiile de dragoste. La inceput crezi ca va dura la nesfarsit, nu vezi decat calitatile amicului, iti face mare placere sa discutati, sa iesiti impreuna. Te destainui lui, ii zici ceea ce simti, ceea ce gandesti, ceea ce speri. Uneori apropierea emotionala e mai puternica decat in cazul unei relatii de dragoste.
Insa de foarte putine ori relatiile de prietenie rezista peste ani. De ce? Pentru ca prietenia se naste din apropierea dintre noi, din lucrurile pe care le avem in comun, iar cand acele lucruri dispar sau noi ne schimbam gandirea si comportamentul, atunci nu mai este nimic care sa o sustina. Si intervine astfel distantarea, in cele mai bune din cazuri, sau chiar cearta si ura, in cazurile mai nefericite.
Noi ne schimbam, nu avem cum sa oprim acest lucru. Viata ne confrunta cu diverse greutati si dezamagiri, care fie ca ne dorim sau nu, ne schimba. Devenim mai pesimisti, mai mult sau mai putin sociabili, mai putin intelegatori, mai prinsi in problemele noastre. Cand ne casatorim ajungem sa ne impacam mai bine cu persoane care sunt casatorite, deoarece cele care nu sunt nu ne inteleg pe deplin. Cand avem copii, ajungem sa ne petrecem timpul cu cupluri care au si ei copii, deoarece au aceleasi responsabilitati si preocupari. Si asa, ne departam de cei care nu sunt ca noi.
Cati dintre noi pot spune ca mai pastreaza legatura cu prietenii din copilarie? Dar cu cei din gimnaziu sau din liceu? Prietena cea mai buna din scoala generala sau din gimnaziu/liceu, va mai este si acum la fel de apropiata?
Am iubit-o foarte mult pe colega mea de banca din gimnaziu, am incercat sa pastrez legatura si dupa ce am intrat la scoli diferite. Dar faptul ca nu locuiam una langa alta, ca mergeam la scoli diferite, ce aveau pretentii diferite, ne-a departat. Ne-am regasit la facultate dar parca nu stiam ce sa vorbim una cu alta, totul era atat de…altfel.
O alta buna prietena din copilarie acum este complet schimbata. Nu mai avem aproape nimic in comun. Ea merge in cluburi, petrece aproape in fiecare seara; eu nu. Ea este acel gen party girl, cu fuste mini, sutiene la vedere, ce flirteaza cu oricine; eu sunt foarte conservatoare si nu-mi place acest tip de comportament. Cu toate acestea este o fata draguta si prietenoasa, dar nu stiu ce as putea discuta cu ea, nu mai avem aceleasi pasiuni sau dorinte.
La fel s-a intamplat si cu alte persoane din viata mea. De cele mai multe ori intervine distanta, dar si educatia, pasiunile sau aspiratiile. E trist si poate voi supara cand zic asta, dar prefer sa-mi petrec timpul in compania unor persoane de la care am ce invata, care se respecta si care doresc sa faca ceva cu viata lor. Imi plac mai ales acele persoane pozitive, care zambesc tot timpul, care nu lasa greutatile vietii sa le conduca spre un vartej de depresie si tristete.
Am si o intrebare pentru voi, poate ma ajutati sa inteleg mai bine aceasta situatie:
Ati ramas prieteni buni cu persoane care s-au schimbat mult de-a lungul anilor? Care se comporta intr-un mod pe care voi nu-l aprobati, cu care nu prea aveti ce sa mai discutati?
30 Comments on Despre prietenie
Leave a Reply to Mihaela Cancel reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Buna Mihaela! Mi-a placut mult cum ai scris, si de aceea tin sa spun si eu ca asa este, exista “prietenii” unilaterale, bazate pe interes…. Am incercat sa ma tin departe de astfel de persoane.
Si astfel, in momentul de fata prieteni sunt cei cu care pot comunica, ne ajutam reciproc, sunt persoanele care ma fac sa zambesc doar gandindu-ma la ele.
De asemenea, cu prietena mea cea mai buna ma cunosc de la 5 ani, de 18 ani! Deci se poate :)!
Monica, e grozav ca ai o prietena de atat de mult timp!
Cred ca cea mai veche prietena a mea este Andreea, verisoara mea, cu care am si copilarit. O alta prietena veche este Raluca Necula, era vecina mea in copilarie, am pierdut legatura cativa ani, dar ne-am regasit de curand. In rest am ramas foarte buna prietena cu colegele din liceu, pe care tu le cunosti. 😛
Am ramas 🙂 Pentru mine intalnirile cu prietenii vechi sau care s-au schimbat sunt un fel de intoarceri in timp sau jocuri de rol. Pentru cateva ore pot fi iar ca intr-un anumit punct sau ma pot bucura de diversitatea umana.
Sunt putine lucruri pe care imi permit sa nu le aprob. Faptul ca un anumit lucru nu imi place nu face lucrul respectiv reprobabil. Exista si astfel de cazuri, dar cred ca avem tendinta de a judeca o idee prea mult.
Uite, de curand ne-am intalnit cu niste prieteni vechi (eu si sotul meu) care ne-au acuzat ca traim studenteste (=imatur) pentru ca ducem o viata dupa propriile reguli, pentru ca eu am ales handmade-ul ca si cariera, ca mergem la concerte, in cluburi, bem si fumam mult, ca nu facem copii, ca mergem in Vama si la munte nu ca sa stam la SPA ci chiar sa urcam pe munte, ca nu tinem la eticheta etc.
Ce conta conteaza ca eu lucrez si 15 ore pe zi, ce conteaza seriozitatea cu care imi tratez mica afacere, ca mergem intr-un club o data pe luna si bem ceva doar atunci, ca eu m-am lasat de fumat si sotul fumeaza maxim 10 tigari pe zi, ca daca mergem pe munte avem echipamente potrivite si mergem doar cand avem antrenamentul necesar etc.
Genul asta de viata ne pune de multe ori sub ochiul critic al multora si m-am simtit de multe ori pusa la colt. Asa ca am invatat sa imi iau prietenii care ma accepta cum sunt, asa cum sunt si ei la randul lor. Si nu ma deranjeaza sa fiu cu unii copilaroasa, cu altii materna, cu altii serioasa etc. Ba chiar imi place 🙂
Andreea, da, pot fi ca un fel de intoarceri in timp. Eu cand mi-am revazut unele prietene din copilarie eram mereu uimita cat de mult ne-am schimbat. Atunci eram la fel, acum suntem complet diferite.
E placut sa stau de vorba cateva ore cu ele, dar nu cred ca am putea fi iar “best friends”. Eu cam la asta ma refeream, ca nu mai pot fi prietena foarte buna cu ele. Timpul asta a trecut si ne-a distantat mult si e atat de greu sa treci si peste acele clipe neplacute cand stai unul langa altul si nu stii despre ce ai putea vorbi.
Asta cu traitul imatur e o prostie, fiecare isi traieste viata asa cum crede; eu una cred ca faci o treaba grozava. Ar trebui sa se uite mai cu atentie pe blogul tau sa vada ce minunatii faci, o sa se convinga ca ai ales bine. 🙂
Referitor la intrebarea ta, am ramas… cu o prietena din copilarie cu care am avut/am ce discuta insa recent am descoperit o parte din ea pe care nu o stiam si-am avut nevoie de 10 ani ca sa descopar, din pacate. E groaznic sa vezi ca ultima persoana de la care te astepti cel mai putin te raneste atat de tare ..
Din pacate pentru mine, fara modestie, spun ca.. mereu am fost lasata si niciodata nu am lasat. S-a intamplat sa dau ” palme ” prietenilor pentru ca nu suntem perfecti, avem caractere diferite insa am primiti pumni inapoi, totul pe nedrept inzecit d-aia cand vine vorba de ” best friends ” ma abtin. Eu in primul rand imi sunt cel mai bun prieten, cel pe care am tot dreptul sa-l dezamagesc, sa-l laud.. de la care sa astept ( mai ) multe, apoi este EL, iubitul care mereu am spus ca-i mica mea minune … si 3 prietene dragi care din pacate sunt departe.
Alina, ceva asemanator a patit o prietena buna de-a mea. A aflat ca cea mai buna prietena a ei, pe care o cunoaste de vreo 10 ani, i-a barfit relatia, a vorbit urat despre viitorul ei sot, si asta doar din invidie ca ea nu are o relatie reusita. Invidia asta dauneaza grav relatiilor de prietenie. Nu am sa inteleg niciodata de ce unii oameni nu-s in stare sa fie cu adevarat prieteni si sa se bucure pentru tine.
Iar despre prietenele ce sunt departe…am trecut si eu prin asta. In anul 2000 cea mai buna prietena de-a mea s-a mutat definitiv in Grecia. Mi-a fost foarte dor, am tinut legatura prin scrisori, apoi mail si messenger, am si fost acolo, a fost si ea aici, dar din pacate nu am reusit sa ramanem chiar cele mai bune prietene. Suntem prietene, suntem si verisoare ( 😛 ), dar nu mai reusim sa vorbim la fel de des…si e greu pe internet sa vorbesti despre toate.
Nu am ramas prietena cu toti care si-au schimbat mult felul de a fii etc. Doar cu cateva persoane,care si-au mai pastrat din caracterul lor.
Cu prietenele din scoala generala, liceu, si chiar facultate, nu am reusit sa mentin legatura, mai ales ca eu am plecat in Canada, iar ele s-au stabilit in diferite orase din Romania. In schimb am pastrat relatia intacta cu fetele care mi-au devenit prietene dupa facultate (eram cu totii mai maturi, mai responsabili, etc.)
Victoria, de aia nici nu prea cred in relatii la distanta. E prea dificil sa mentii legatura in ciuda noilor mijloace de comunicare.
Wickie Tickie: Ma bucur ca ai reusit sa mentii o prietenie atat de veche. Odata ce intervin toate aceste schimbari, este atat de ciudat…nu mai stii ce sa spui si nu faci decat sa vorbesti despre lucruri banale, de zi cu zi.
Bianca: Bravo tie, e foarte importanta increderea intr-o relatie de prietenie. In scoala generala eram un grup de 4 prietene foarte bune, ne-am distantat complet odata ce am ajuns la scoli diferite. Nici nu stateam aproape una de alta, asa ca era dificil sa ne revedem. Am mai vorbit vreo 2, 3 ani la telefon, dupa care am cam pierdut legatura. In liceu tot asa, eram 4 prietene. Au aparut certuri intre unele din ele, eu cam eram si sunt la mijloc, am incercat sa ma impac cu toata lumea. Cu una din ele am ramas foarte, foarte apropiata, este prietena mea cea mai buna chiar din clasa a V-a (deci de vreo 12 ani), cu una asa si asa si cu alta aproape deloc. Asta e, intervine viata.
eu pot sa zic ca am ramas prietena cu o colega care e cu mine din cls I (acum sunt a XII-a) si sper sa reziste prietenia,avand in vedere ca am in plan sa plec dincolo dupa ce termin liceul.. si ea s-a schimbat foarte mult,la fel si eu,suntem genuri foarte diferite,nu iesim in oras impreuna pentru ca nu ne potrivim gusturile,dar totusi ne sunam si ne si vedem zilnic:)
am prieteni care sunt “din zona” dar unii deja au plecat si parca numai e cand eram toti impreuna..toti ne-am schimbat si pur si simplu cu unii numai am ce vorbi inafara de “ce mai faci,unde ai mai fost,ce ai mai facut”
Prietenia intre 2 fete va fi mereu dificila.Va exista cate un motiv d cearta mereu,de invidie.Eu am reusit sa imi pastrez prietenia doar cu o fata,din 5 prietene cate eram in liceu.faptul ca fiecare are alte aspiratii,alte planuri pt viitor,alte cercuri in care se invarte,a facut ca fiecare sa isi schimbe cercul d prieteni.Acum cand vorbim la telefon nu mai avem lucruri in comun,dar consider ca e normal sa fie asa.Am preferat intotdeauna sa am alaturi oameni cu care sa ma simt bine,si care nu au 2 fete!cineva mi-a spus acum ceva timp ca nu crezut ca poate sa aiba atata incredere in mine ,ca ceea ce vb ramane doar intre noi,si ca ma considera o persoana de toata increderea.Asa imi tratez eu prietenii si astept acelasi lucru din partea lor.
Si desi se intampla astea.. oamenii tot isi fac iubit/e, prieteni/prietene.. caci omul nu poate trai singur.
Lusio, mereu am fost de idee ca nu putem trai singuri. Ne-am pierde mintile cu siguranta.
Insa, ca in oricare alt lucru, si in prietenie ne adaptam. Ne schimbam, schimbam si prietenii. E important pentru noi ca prietenii nostri sa ne inteleaga, sa avem lucruri in comun, altfel nu am avea ce discuta. Nu zic, si ceilalti ne raman prieteni sau cunostinte, insa nu stiu daca ai putea fi chiar cel mai bun prieten cu o persoana cu care nu ai absolut nimic in comun.
“Prieteniile sunt ca relatiile de dragoste. La inceput crezi ca va dura la nesfarsit, nu vezi decat calitatile amicului, iti face mare placere sa discutati, sa iesiti impreuna. Te destainui lui, ii zici ceea ce simti, ceea ce gandesti, ceea ce speri. Uneori apropierea emotionala e mai puternica decat in cazul unei relatii de dragoste.
Insa de foarte putine ori relatiile de prietenie rezista peste ani. De ce? Pentru ca prietenia se naste din apropierea dintre noi, din lucrurile pe care le avem in comun, iar cand acele lucruri dispar sau noi ne schimbam gandirea si comportamentul, atunci nu mai este nimic care sa o sustina. Si intervine astfel distantarea, in cele mai bune din cazuri, sau chiar cearta si ura, in cazurile mai nefericite.”
Pe aici sunt FOARTE de acord cu tine. Iar ce-ai scris, se poate muta si la relatia de cuplu.
Lusio, exact, merge si la relatia de cuplu, dar aici e putin diferit. Am observat ca intr-o relatie de lunga durata, cand cele doua persoane mai si locuiesc impreuna, tind sa capete unul obiceiurile altuia, incep sa semene din ce in ce mai mult. Nu stiu daca e valabil chiar in orice relatie, eu am observat la mine si la prietenii apropiati, mai ales la cei care locuiesc impreuna cu partenerul.
Nu cred că prietenia se aseamănă cu o căsnicie, iar Julian Barnes în „iubire etc…” spune ceea ce eu nu pot mai bine:
“Daca vreti sa stiti, eu cred ca prietenia e mai complicata decat casatoria. Pentru multi, casatoria e provocarea suprema. Clipa in care iti pui in joc intreaga viata, cand spui: iata-ma, asta sunt si iti daruiesc tot ce am. Nu ma gandesc la bunurile lumesti, ci la trup si suflet. Cu alte cuvinte, tindem catre 100%, nu? Acum, poate n-o sa obtinem 100%, cel mai probabil e sa nu obtinem, sau obtinem totul un timp si pe urma sa ne multumim cu mai putin, dar vom sti ca procentul acela, intregul, exista. Ceea ce era odata numit ideal. Astazi cred ca i se spune obiectiv. Si apoi cand lucrurile se deterioreaza, cand procentajul scade sub nivelul obiectivului agreat – sa zicem de 50% – avem ceea ce se cheama divort.
Cu prietenia insa nu e la fel de simplu. Cunosti pe cine va care iti place, impreuna cu care faci diverse lucruri si cu care te imprietenesti. Dar nu exista o ceremonie care sa o consfinteasca, nu ai un obiectiv. […] Si nu exista divort. Adica, poti sa te certi, dar asta e altceva.”
Privind altfel, mulți o să zică „nu”, că prieteniile majoritatea au trecut, după ce te-ai schimbat, după ce a trecut liceul, facultatea, ți-ai schimbat locul de muncă, după ce viața v-a schimbat pe amândoi, prietenia se rupe.
Nimeni nu stă în prietenii după ce apare obișnuința. Mutăm mai repede prietenii pe lista de simple cunoștințe, decât rupem relații, mai ales după o anumită vârstă.
Eu nu am alte așteptări de la prieteni decât prietenia. Nu mă deranjează cum se schimbă în rest, atâta vreme cât sunt buni prieteni. Așa că rup dacă ei nu mai sunt buni prieteni.
Nu doar prietenia ar trebuie să conteze? Prietenul cel mai bun al fratelui meu e cel mai bun exemplu. I-a fost un prieten de nădejde mereu, și pe mine și pe mama ne-a ajutat, deși are un caracter nu prea bun. Dar știa să fie prieten, oricât de „rău” era în alte circumstanțe.
Comportamentul poate îl mai accepți, dar când nu mai ai ce vorbi cu cineva, nu mai este comunicare, se pierde tot.
Și totuși… am avut prietenii de 11, 7 ani, dar nu mă pot lăuda până acum cu relații la fel de lungi…
Diana, mi-a placut fragmentul de Julian Barnes. Multumesc.
E dificil să menții o relație de prietenie atunci când apar conflicte de idei, de comportament, de trăire… Eu unul am avut o grămadă de prieteni, sau mai bine zis: aproape prieteni, însă bunii prieteni mi-i număr pe degetele de la o mână. De ce? Ei sunt cei de la care pot auzi un lucru inteligent, ei sunt cei cărora le pot transmite o idee fără a fi judecat prea aspru, ei sunt cei cărora le pot cere sfatul și ajutorul fără a fi respins… nu-mi trebuie cluburi, nu-mi trebuie haine de firmă… o carte bună, un pahar de vin bun și câteva ore în prezența lor e idealul unei după-amiezi tihnite… Toate acestea se întâmplă doar pentru că suntem de aceeași parte a baricadei, pe aceeași lungime de undă; nimic din toate acestea nu ar fi posibil dacă nu ar fi o înțelegere mutuală, dacă nu ar exista interacțiunea spirituală, și în același timp intelectuală, necesară sudării respectivelor relații…
Banuiesc ca sunt printre putinii norocosi care inca mai este prieten si apropiat de oameni cunoscuti in urma cu 8-9 ani.. Desi numarul a scazut de-a lungul anilor, a crescut calitatea.
Nu stiu daca facem cel mai inteligent lucru renuntand la prieteniile adevarate si vechi doar pentru ca suntem diferiti acum fata de atunci, eu unul cel putin mai repede prefer sa ajut si sa apelez la un prieten vechi decat sa ajut sau sa apelez la cineva pe care-l cunosc de putin timp.
Mihaela, abordezi subiecte foarte interesante si in acelasi timp delicate. Citind, m-am gandit imediat la toate prieteniile din viata mea. Pana pe la 15 ani totul a fost frumos, inocent, sau ma rog aproape totul. Apoi au inceput sa apara dezamagirile. Nu stiu cum de am dat de atatea persoane de proasta calitate. As vrea sa spun ca s-au schimbat in timp, dar nu, au fost de proasta calitate de la inceput, numai ca eu eram naiva si credeam ca toti oamenii sunt buni :))
Asadar e cam firesc acum sa nu prea am incredere in femei 🙂
Cea mai buna prietena a mea a fost multi ani o fosta colega de generala. Simteam ca mi-e ca un fel de suflet-pereche, era armonie totala, in vacantele de vara ne scriam scrisori… A fost frumos. Am tinut legatura si in liceu, mai rar, si in facultate, din ce in ce mai rar. Insa nu am rupt niciodata complet legatura. Acum e in alta tara si am revazut-o dupa cativa ani, insa pentru mine nu s-au schimbat multe. Ii povestesc de toate ca si in trecut si ne amuzam impreuna si e bine. N-o sa mai fim niciodata la fel de apropiate, insa stiu ca am ramas cu niste amintiri frumoase, neintinate.
Celelalte doua prietene apropiate ale mele mi-au fost colege de liceu, deci le stiu de 15 ani. M-au ajutat in momente grele, neconditionat si stiu ca sunt oameni de calitate. Nu cred ca dupa 30 de ani o sa mai leg prietenii serioase, puternice, sincere, dar ma bucur ca printre numeroasele experiente proaste am avut si unele frumoase, speciale.
Scuze ca mereu ma intind la povesti, dar aici la tine ma simt bine si imi vine sa tot povestesc 🙂
Americanca, nu e nici o problema, mie imi place sa citesc despre voi. Ma bucur ca ai inteles mesajul acestui articol; si eu am fost dezamagita relativ de curand de unii prieteni, chiar de 2…Mi-am dat seama ca lumea nu mai are grija altora, fac doar ce e bine pentru ei, fara sa se gandeasca la consecintele ce apar de-o parte si de alta. De aceea o perioada nici eu n-am mai avut incredere, n-am mai vrut sa aud de prietene, le pastram doar pe cele vechi, in care mai puteam avea incredere.
Insa s-a ivit ocazia cu Clubul de Carte si asa am descoperit 4 fete grozave, mature, inteligente – si cred ca va fi bine. 🙂
Majoritatea prietenelor mele sunt acum in strainatate. Fostelor prietene mai bine spus. Doar eu am ramas in tara… Iar raspunsul la intrebarea ta e un nu categoric, daca la nivel ideatic intervin schimbari majore, relatiile nu pot supravietui. Cel putin in cazul meu.
Miha, abordezi subiecte care ne pun ganduri….si daca alaturi ai si o cescuta de ceai si afara ninge, ploua..zau ca nu te mai saturi de gandit la asa ceva….
Sa va zic si eu parerea mea, experientele mele…? va dau dreptate si nu prea..oarecum, in prietenie “ochii”care nu se vad, se uita..daca se instaleaza o pauza mare de a comunica intre doua persoane..intervine si blocajul” ce sa sa discut…?”
Si eu am pierdut legatura cu prietenele mele din copilarie..unele dintre ele s-au grabit spre viata matura..casatorie, copii sau spre viata aceasta mai rebela…eu, fiind mai copilaroasa si mai retrasa, am lasat-o mai usor, am pus pe primul plan alte lucruri…din start, le-am pierdut..ca am refuzat sa fiu ca ele ! prietenele adevarate au inteles ..si mi-au ramas alaturi si le-am ramas alaturi, am pastrat legatura…alte prietenii le-am pierdut pur si simplu din delasare, din orgoliu !”daca ele nu au dat niciun semn de viata …eu de ce as mai da, de ce sa le caut numai eu?” imi ziceam ..si uite asa trecea timpul, eu nu dam semn de viata, ele nu…si cand luam legatura intervenea blocajul”ce sa discutam?”.
Sunt persoane cu care reiau legatura dupa nu stiu cat timp, si doamne nu ne mai saturam de vorba..vorbim si ne povestim cate-n luna si in stele….prietenia renaste, dureaza o ora ..sau continua multe zile…
Am si prieteni pe care i-am intalnit virtuali si in care cred cu desavarsire….! Chiar daca nu mi-au dovedit prietenia lor ..printr-o fapta, in mod direct, fata de mine…! dar un gest, o vorba …faptul ca sunt acolo cand am nevoie de un sfat, de o vorba..faptul ca simt cand am nevoie de aceste lucruri…si stiu ce fel de oameni sunt ! Nu cred ca exista prieteni noi sau prieteni vechi, ci pur si simplu exista prieteni ..apar cand nu te astepti ! consider ca prieten nu inseamna o persoana care mereu zice numai cum vrei tu..adica sa-ti zica numai vorbi dulci ca sa-ti faca pe plac, consider ca un prieten adevarat trebuie sa iti dea cate-un bobornac peste ceafa atunci cand e cazul…adica, daca nu ai dreptate ..sa-ti arate chestia aceasta..sa te ajute sa intelegi unde gresesti …pe scurt, un prieten adevarat..nu e “hi, hi” in fata si “ha, ha” pe la spate …!
Cat despre prietenia dintre un baiat si o fata…cred cu tarie ca baietii pot fi buni prieteni !
In prezent, prietele mele cele mai dragi sunt o colega de facultate cu care vorbesc aproape zilnic la telefon si sora mea. Dar lista nu e inchisa…
Prieteni adevarati sunt putini, probabil cat sa-i numeri pe degetele de la maini…amici vor fi multi…aaa, si inca ceva , imi place f. mult vorba lui O. Paller, parca zicea asa “nu rupe firul unei prietenii, ca chiar daca il vei lega la loc….va ramane nodul !”
Deci..sunt situatii si situatii…
Aura, am patit-o si eu cu prietene care nu dadeau nici un semn de viata incat la un moment dat ma enervam si eu si nu mai contactam nici eu. Dar nu cred ca am regrete in acest sens, pentru ca persoanele care nu te suna niciodata, nu te cauta, inseamna ca nu vor sa te auda, sa te vada, n-au chef de tine…si atunci cine are nevoie de astfel de prieteni?
Nu zic sa ma cauti in fiecare zi, dar o data pe saptamana, daca imi esti prietena buna, nu cred ca e prea mult.
Nu am ramas prietena cu persoane care au avut mai demult acest statut. M-am schimbat si eu probabil, nu dau “vina” numai pe ei……..
Cu o “cea mai buna prietena” am facut afaceri , lucru pe care nu il recomand nimanui. Mi-a livrat un produs de proasta calitate , n-a vrut sa remedieze situatia iar firma mea nu a fost de acord sa plateasca diferenta (era deja achitata jumatate suma). Asa ca am sfatuit-o deschis sa se adreseze instantei daca doreste . In schimb ea si sotul ei au ales sa ma jigneasca pe facebook. Ah., cand mi-au livrat produsul au spus ca “asa se face in ro, am mai facut la fel la altii si nu au spus nimic” Bineinteles ca eu am chemat un expert si am facut o evaluare a produsului. Ea a pierdut o prietena iar eu credibilitatea in fata sefului de proiect………La noi nu merge cu “asa se face in Ro
Da…e o mare greseala sa faci afaceri cu familia sau cu prietenii…risti sa ramai foarte dezamagit. E bine ca ai avut curajul de a pune piciorul in prag si de a nu accepta un produs prost. Altii ar renunta sa mai comenteze, fiind vorba de un prieten…si ar ramane pagubiti si s-ar continua sa se profite de ei…
Mihaela , nu aveam cum sa renunt pentru ca era vorba de un produs care se incadreaza in altul….daca nu am calitate la produsul finit, e clar ca-mi scade pretul …. E ca si cum tu ai produce caiete (dau un exemplu aiurea) …..faci coperti frumoase, legaturi bune dar eu iti furnizez hartia ….si printre coli pun in loc de hartie de calitate un fel de foita de impachetat……….E clar ca vei pierde la vanzare…..Mda, amintiri…….
Am inteles. Da…amintiri, care ne invata sa avem grija in cine ne incredem si pe cine consideram prieteni.