Este important ca niciodată să nu ne considerăm mai prețioși decât suntem. Bineînțeles, este recomandat să ne iubim, să ne respectăm, și e absolut normal să ne considerăm pe noi înșine cei mai importanți, dar nu trebuie să trăim cu impresia că suntem sau ar trebui să fim pe planul întâi pentru toți cei din jur.
Nu putem avea așteptări ridicole de la familia, prietenii și cunoștințele noastre. Nu putem și nu trebuie să le cerem să-și trăiască viața în funcție de noi.
Cei dragi au dreptul de a fi fericiți, chiar dacă noi suntem supărați. Nu înseamnă să ne râdă în față atunci când noi plângem, dar nici ca noi să le cerem să fie și ei supărați, zile în șir, doar pentru că noi suntem. Este extraordinar de egoist să ceri cuiva să se simtă rău, să plângă, să sufere, doar pentru că tu așa te simți. Mai ales când te aștepți să se comporte astfel zile și luni în șir. Da, să-ți fie alături, da, să te asculte, da, să te înțeleagă, da, să te îmbrățișeze. Dar atât.
Cei dragi au dreptul să ne povestească de bucuriile lor, chiar dacă noi nu avem parte de unele asemănătoare. A nu se înțelege că trebuie să se laude în fața ta, să te facă să te simți prost sau jenat. Dar ce prietenie este asta, dacă cineva nu-ți poate împărtăși din fericirea lui? Nu știu alții, dar eu tocmai aceste discuții le apreciez cel mai mult, ador ca familia și prietenii să-mi povestească că sunt fericiți, că au reușit să obțină ce-și doresc, că le merge totul bine. Chiar cred că oricât de oameni am fi, măcar pe familie și prieteni n-ar trebui să fim invidioși.
Cei dragi au dreptul să-și îndeplinească visele, chiar dacă noi nu putem să o facem. Au dreptul să se căsătorească, chiar dacă tu de-abia ai trecut printr-un divorț dureros. Au dreptul să aibă copii, chiar dacă tu nu ai sau nu poți avea. Au dreptul să-și cumpere o mașină scumpă, chiar dacă tu ai probleme mari cu banii. Au dreptul să zâmbească, să iubească, să se distreze, chiar dacă tu nu poți face asta.
Nu fiți egoiști, lăsați-i pe alții să fie fericiți. Nu le purtați pică că au motive de bucurie și voi nu aveți. Dacă și ei ar fi nefericiți, ca voi, nu s-ar rezolva nimic. Nu furați din fericirea altora, nu le cereți și mai ales nu le impuneți să-și șteargă zâmbetul de pe față. Ar trebui să aducem bucurie pe lumea asta, nu să împrăștiem negativism și durere pretutindeni.
20 Comments on Cu toţii avem dreptul de a fi fericiţi
Leave a Reply to Roscata Cancel reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Daca chiar ar gandi toti ca noi doua ar fi atat de frumos ;;)
Asa e…Eu chiar ma mir ca nu se gandesc toti asa. Nu vad cum cineva ar putea fi invidios pe familie si prieteni.
Invidia nu isi are locul intr-o prietenie! Daca tie ti-e ciuda ca norocul a venit intai asupra mea, asta nu inseamna ca nu va veni si randul tau. Si daca esti invidios pe binele meu, inseamna ca nu-mi esti prieten!
Exact. Odata ce apar primele semne de invidie si celalalt isi da seama de ele (mai devreme sau mai tarziu le observa), s-a cam terminat cu prietenia. Cum sa stai cu cineva stiind ca isi doreste ca tie sa-ti mearga rau? Si asta doar ca sa se simta el mai bine?
Ai mare dreptate…prietenia de cele mai multe ori prost inteleasa.
E mai mare bucurie cand impartasim realizarile celor dragi….
Cu stima,
Monica
Da, unii vor ca prietenia sa mearga doar intr-un sens. Adica tu sa povestesti de bine si de rau cuiva, dar acel cineva sa-ti povesteasca tie doar de rau, ca tu sa te simti mai bine in pielea ta.
Cam așa e… dar vezi tu, cu toții facem asta. În sensul că nu-i lăsăm pe ceilalți să trăiască… poate din imaturitate, cine-știe…
Am avut și eu câțiva prieteni care atunci când eram eu fericită reacționau ca și cum nu aș fi avut dreptul să zâmbesc în prezența lor deoarece ei erau triști, deprimați, necăjiți. La vremea aia mă supăram, spuneam că un prieten trebuie să-ți fie alături orice-ar fi. În ceea ce mă privește mi-am dat seama că nu era așa, că de bucurat mă puteam bucura orice-ar fi, și ca să nu le mai amărăsc nici lor starea, nici eu să nu mă enervez că-mi strica ceva bucuria, mai așteptam până să le spun. Știu că pare de multe ori o dovadă de egoism din partea lor că nu se bucură alături de tine, dar durerile de multe ori sunt mai puternice… Desigur, ar fi absurd să ne ceară să fim supărați alături de ei, dar cred că e ok ca noi să-i sprijinim în momentele grele. Și chiar dacă răsplata nu vine de la ei, vine din altă parte chiar mai mare.
Bineinteles ca ii sprijinim in momentele grele. Am si zis asta. Dar nu poate sa-mi ceara cineva sa fiu deprimata doar pentru ca el e.
Si ce faci daca cei mai buni prieteni, cei cu care de obicei vorbesti si iti impartasesti din ganduri, sunt suparati saptamani si luni in sir? Nu le mai povestesti nimic? Pentru ca eu asta am observat in jurul meu. Nu zice nimeni sa le amarasti, sa te lauzi ca nu mai poti tu de fericire, dar gata, nu mai povestesti nimic?
Eu am observat oameni suparati si daca ti-ai cumparat ceva nou, si daca te vedeau ca te impaci cu partenerul, si daca aflau ca te casatoresti/ca ai copii. In aceste cazuri, pur si simplu nu se poate…ce faci, nu-i zici celei mai bune prietene ca esti gravida? Nu o inviti la nunta, ca se supara ca te casatoresti?
Foarte frumos mesajul articolului tau, Mihaela. Oamenii sunt de cele mai multe ori egoisti si invidiosi, rar sa vezi ca cineva se bucura ca-ti merge tie bine cand el e la pamant. Tocmai asa se verifica adevaratele prietenii. Oricum, eu de vorbe in vant sunt satula, nu mai cred decat in fapte.
Poate i-as intelege, daca as fi si eu la fel. Dar imi amintesc foarte bine de momente cand aveam probleme in relatie si eram foarte suparata, pe cand prietena mea era la inceputul relatiei si era totul foarte, foarte bine. Ca sa ma simt mai bine, o rugam chiar sa-mi povesteasca de relatia ei si asta chiar ma ajuta. Nu ma pot pune in pielea oamenilor care sunt gelosi pe cei mai buni prieteni sau pe membri din familie, chiar nu pot. Nu le gasesc nici o scuza, indiferent de cat de suparati sunt…
Nu stiu cum reusesti sa postezi mereu mereu pe blog. Admir lucrul asta la tine foarte tare! Ti-ai si redesenat site-ul putin si arata superb. Chiar nu stiu cand gasesti timp sa te gandesti la tot felul de detalii de genul asta.. I’m struggling ..
Multumesc. 🙂 Pai tin foarte mult la blog, mi-am impus sa-l vad ca un fel de job part time si nu doar un hobby. Vreau sa ma tin de el, sa scriu zilnic si doar cand lucrez de dimineata pana seara tarziu imi mai permit sa nu public nimic, desi si atunci incerc sa-mi pregatesc din timp articole
Felicitari! Ce pot sa spun.. job well done 🙂
Caut si eu solutii.. cineva imi zicea ca poate n-ar fi o idee proasta sa iau pe cineva care sa-mi faca materialele macar.. mai vedem. Oricum felicitari si te urmaresc in continuare desi postez mai rar 😀
Frumos articolul…si da, oamenii, uneori, sunt egoisti.
La mine se intampla exact invers. Ma simt mereu prost, vinovata pentru fericirea pe care o simt si o traiesc, ca si cum nu as meritat-o. Si daca cineva din familie/dintre prieteni nu are parte de acelasi lucru atunci tind sa ma inchid in mine, sa nu mai povestesc nimic din ce mi se intampla frumos, sa fiu cat mai discreta cu starea de liniste pe care o am tocmai pentru ca ochii tristi ai celor de langa mine ma fac sa ma simt si mai vinovata (desi sunt ferm convinsa ca intentia lor nu este asta).
Cineva mi-a spus o data ca o sa primesc ceea ce merit (intr-un anume context, cu sens negativ). Cred ca urarea pe care mi-a facut-o nu a avut finalitatea pe care persoana a intentionat-o pentru am primit intr-adevar ceea ce am meritat (doar ca se pare ca am meritat numai lucruri bune si frumoase).
Mie mi-e foarte greu sa ma bucur de tot ceea ce am daca oamenii pe care ii iubesc enorm nu se bucura la randul lor sau trec prin momente de cumpana (chiar daca ei n-o arata de multe ori sau nu se plang, la cei dragi pot sa vad dincolo de zambet daca e bucurie sau amaraciune).
E normal sa te simti vinovata…Si eu m-am simtit de multe ori, si asta doar pentru ca eram mai fericita si mai multumita decat altii – chiar o sa scriu ceva despre chestia asta.
Nu stiu cum e pentru altii, dar stiu ca eu, cand am trecut prin momente grele, m-am bucurat sa aud vesti bune si asta chiar m-a facut sa ma simt mai bine, pentru ca mi-a aratat ca poate fi si bine, mi-a distras atentia de la problemele mele. Cred ca am mai zis-o in comentarii, dar mai scriu odata, ca exemplu. Cand am avut probleme in dragoste, faptul ca prietena mea era foarte indragostita si multumita, m-a ajutat, mi-a aratat ca uite, chiar daca acum esti suparat si dezamagit, poate fi mai bine in viitor. Chiar nu m-ar fi ajutat deloc s-o vad trista si sa-mi planga de mila. Dar bine, mie niciodata nu mi-a placut sa-mi planga cineva de mila, m-am ferit sa se intample asta, mi se pare un pic degradant (e doar opinia mea, bineinteles) sa ii fie cuiva mila de mine si de nefericirea mea.
foarte bun articolul… si bine zis 🙂
Este imposibil sa nu existe in fiecare o urma de invidie . Nu pentru ca asa vrem ci pentru ca nu putem opri acest sentiment. Totusi- el poate fi trecator si constructiv.
Chiar si doua surori daca ar fi, care se inteleg f bine -una e data afara de la job , cealalta castiga o promovare. Evident ca cea care simte ca a pierdut va avea sentimentul de apasare si tristete alimentat de succesul surorii ei.
Asta nu inseamna ca o va uri sau o va sabota.
Sentimentele, impresiile apar si ele nu ne fac neaparat sa fim mai rai sau mai buni. Numai modul nostru de a opera cu ele si de a ne purta cu cei din jur – asta ne eticheteaza pana la urma
Adevar zici, pacat ca lumea e multe prea “rea”…Poate macar acum, in perioada sarbatorilor o sa fim mai binevoitori si mai putin egoisti!