Am auzit de anticariatul Sophia de la fetele de la Clubul de Carte, dar până săptămâna trecută nu mi-am găsit timp și chef să trec pe acolo. Atunci am realizat cât de aproape de servici este (pe strada Cuza Vodă), și am dat o fugă, să văd dacă găsesc vreo carte interesantă să mi-o dăruiesc.

Nu am putut sta foarte mult, doar vreo 15 minute, însă am apucat să descopăr o carte de Philippa Gregory pe care nu o citisem, la doar 10 lei (prețul din librării este de 35 lei).

Credeam că știu suficiente despre Henry al VIII-lea și cele 6 soții ale sale, după ce am citit câteva cărți, am văzut vreo 2 filme și am vizionat un serial întreg, dar din “Moștenirea Boleyn” am aflat lucruri foarte interesante despre două soții mai puțin cunoscute ale lui, Anne de Cleves și Katherine Howard, și despre Jane Boleyn, cumnata Annei Boleyn. Acum sunt hotărâtă să caut și să citesc și “Surorile Boleyn” de aceeași autoare.

Unul din motivele pentru care mi-a plăcut această carte (în afară de faptul că ador romanele istorice) este că mi-a trezit curiozitatea. Citeam câteva pagini, căutam repede pe net informații despre un personaj sau altul. Sau căutam să văd cum a arătat un personaj, când a murit, din ce motiv a murit, ș.a. M-am bucurat să constat că autoarea a păstrat pe cât posibil adevărul istoric și nu a înflorit prea mult.

Am aflat din carte și un motiv mai plauzibil pentru respingerea Annei de Cleves de către Henry al VIII-lea. Am văzut tabloul cu ea, realizat de Holbein, și chiar nu mi se părea urâtă (ba chiar este printre cele mai frumoase din soțiile regelui) și nici nu vedeam vreun motiv pentru care Holbein să o picteze mai frumoasă decât era. Tot din carte am înțeles și de ce Katherine Howard a avut curajul nebunesc să-l înșele pe rege, deși știa foarte bine ce a pățit verișoara ei, Anne Boleyn. Și am aflat și despre Jane Boleyn, de care recunosc că nu mai auzisem până acum.

Am mai aflat cât de periculoase erau acele vremuri, când Henry era din ce în ce mai bătrân, bolnav și nebun. În ce teroare trăiau supușii lui, oamenii de la curte, și mai ales nevestele lui! Oricând puteai fi acuzat de orice și omorât, fără să ai parte de judecată, și asta doar deoarece regele nu mai avea nevoie de tine, îi era frică de tine sau voia să te schimbe cu altcineva. Fără nici o problemă apăreau martori falși, care jurau pe Biblie că ești vrăjitor, că îi dorești regelui moartea, și câte și mai câte. Cartea înfățișează foarte bine portretul regelui, acea matahală de om (și nu tânărul sexy prezentat în serialul The Tudors), care mirosea urât, era mereu deranjat la stomac și avea o rană deschisă din care ieșea permanent puroi – mă scuzați pentru detaliile scârboase.

[box type=”info”] Prezentarea cărții, de pe polirom.ro: Înscriindu-se în ciclul romanelor care au drept subiect epoca dinastiei Tudor, Moștenirea Boleyn (2006) evocă admirabil atmosfera de teroare și nesiguranța ce domnește la curtea Angliei în ultimii ani de cârmuire ai regelui Henric al VIII-€‘lea, văzută din perspectiva a trei femei extrem de diferite, ale căror destine sunt legate între ele prin moștenirea cumplită lăsată în urmă de Anne Boleyn: regina Anne de Cleves, Katherine Howard, domnișoara ei de companie și apoi succesoarea ei la tronul Angliei, și Jane Boleyn, femeia care și-€‘a trimis soțul și cumnata la eșafod prin mărturia ei mincinoasă și care devine unealta distrugerii acestor două regine efemere. Philippa Gregory încearcă să restabilească adevărul istoric și să ofere cititorului un portret cât mai apropiat de realitate al acestor trei femei nedreptățite vreme îndelungată de sursele istorice, sur­prinzând cu o subtilitate uimitoare gândurile, temerile, ambițiile și eforturile lor de €‘a supraviețui intr-€‘o lume primejdioasă, sfâșiată de intrigi complicate și condusă de un rege tiranic, suspicios și răzbunător, care dispune după bunul său plac de viețile supușilor și se crede egalul lui Dumnezeu. Alternând cu măiestrie perspectivele narative și mizând pe narațiunea la persoana întâi, Philippa Gregory creează personaje credibile, oferind cititorului o perspectivă inedită și incitantă asupra evenimentelor istorice.[/box]

Dacă sunteți pasionați de istorie sau măcar curioși, vă recomand cu căldură această carte, precum și celelalte volume ale Philippei Gregory.

18 Comments on Moştenirea Boleyn – Philippa Gregory

  1. Eu am fost in adolescenta fascinata de viata de la curtea regilor Frantei, despre Anglia nu-mi aduc aminte ce am citit, partea interesanta e ca pe atunci regretam enorm ca nu m-am nascut in acea epoca cu regi, regine. Azi, dupa ce citesc la tine, sunt chiar fericita. 😀 😛

    • Sa stii ca si mie mi se parea o perioada tare romantica, insa mai ales dupa aceasta carte ma bucur ca n-am trait atunci.

  2. Cred ca romanele istorice pot deveni foarte usor plictisitoare daca autorul nu stie cum sa imbrace evenimentele sau sa prezinte personajele; de-asta ma cam feresc de tipul asta de carti, dar se pare ca in cazul de fata e vorba de o lucrare reusita. Mersi de recomandare 🙂

    • Cu mare drag. 🙂 Philippa Gregory deja este o experta a romanelor istorice, cred ca a scris peste 10 romane de acest gen. Se pricepe sa le faca cat mai interesante pentru noi, publicul curios. 🙂

  3. Si mie imi plac foarte tare romanele istorice si e una din cartile pe care tin neaparat sa le citesc in viitorul apropiat.

    • Ea nu le-a publicat in ordine. Intelegi contextul, indiferent cu care incepi, dar daca ar fi sa te apuci acum de citit cartile ei, ti-as recomanda sa le iei pe toate, sa vezi despre cine e vorba si sa le citesti in ordine.

Leave a Reply to Mihaela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.