În luna februarie Fundaţia Bethany lansează o nouă serie de cursuri adresate părinţilor şi tinerilor. Cursurile care încep pe data de 9 februarie sunt Tehnici de comunicare cu copilul şi Dinamica Familiei.

 Sunt invitați toți părinţii care sunt interesați să învețe cum pot construi o relaţie mai bună cu copiii lor. Programul pregătit de specialişti este orientat către comunicare pozitivă în familie, rezolvarea conflictelor, înţelegerea copilului şi acordarea unor alternative pozitive.

Una dintre mămicile participante la prima serie de cursuri povestește: « Deşi am venit la un curs despre copii am descoperit multe lucruri despre mine. Până am venit la acest curs am fost direcţionată strict pe copil, fără a lua în considerare întreaga familie ca un tot unitar. În urma acestui curs am căpătat mai multă încredere în mine, am acceptat că a greşi nu este o nenorocire, că totul se poate corecta dacă se vrea. În urma schimbării mele relaţia părinte – copil s-a mai “liniştit” şi uimitor şi cea părinte – părinte. »

Pe 15 februarie se va lansa și programul de dezvoltare personală pentru adolescenţi şi tineri. Toți cei care vor să ofere copilului un mediu sigur de dezvoltare, să îi ajute să își îmbunătăţească performanţele şcolare sau să îi corecteze anumite comportamente au acum ocazia sa îi ofere in dar acest program.

La sfârşitul cursului copilul se va cunoaşte mai bine, va deveni mai încrezător în capacităţile sale, mai responsabil, sociabil şi deschis către ceilalţi.

Perioada de înscriere este deschisă până pe data de 9, respectiv 15 februarie, în funcţie de programul ales.

Pentru înscriere şi orice alte detalii puteţi contacta Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany la numărul de telefon 0232 278 535  sau pe adresa de e-mail iasi@bethany.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.