Luna trecută am fost cu Felix la Târgul de nunți de la Sala Polivalentă din Iași și cu această ocazie am îmbrăcat pentru prima dată în viața mea o rochie de mireasă.

M-am dus cu gândul să testez mai multe rochii, să-mi fac o părere asupra modelului pe care mi l-aș dori. Însă am ajuns să îmbrac doar una, după care am cam rămas fără cuvinte, chiar m-a emoționat să mă văd în rochie de mireasă. Și nu doar pe mine, ci și pe iubitul meu. Nu înțelesesem niciodată fascinația pe care o au femeile cu rochia de mireasă, de ce se consideră că o femeie este cea mai frumoasă în ziua nunții ei, de ce toate ne dorim ca la un moment dat să îmbrăcăm rochia albă. Până când m-am privit în oglindă. Nu vă pot descrie sentimentul, este însă unul minunat. Chiar te face să te simți bine în pielea ta.

Rochia testată era de la Bridal Couture – din păcate nu am găsit modelul încercat de mine pe site. Am făcut niște poze însă prefer să le țin pentru mine. 🙂 Era de tip prințesă, dintr-o bucată, cu corset și crinolină (însă o crinolină foarte ușoară și comodă, te puteai așeza fără probleme), fără bretele (deci venea de la bust în jos). La talie se prindea o fundiță fină de satin. Mi-a plăcut mult însă mai am de probat multe rochii până să iau decizia finală.

Tot la târg am strâns o mulțime de broșuri și cărți de vizită, am aflat că la restaurantul La Castel în curând se va putea organiza ceremonia religioasă în grădină (noi rămânem însă la varianta cu biserica), am luat datele de contact de la magazinele de rochii de mireasă care mi-au plăcut (de multe chiar nu știam, nu le văzusem prin oraș) ca să mă apuc să-mi fac programări și să trec la probat.

Dacă este cineva interesat de numere de telefon, adrese web, recomandări firme foto, video, aranjamente, organizări evenimente, îl invit să intre pe site-ul târgului, la firme participante și va găsi acolo tot ce are nevoie.

36 Comments on La târgul de nunți

  1. Ce frumos! 🙂 Chiar sunt curioasă ce sentimente mă vor încerca şi pe mine când voi proba prima oară o rochie de mireasă. Dar mai e până atunci.

  2. Nu chiar toate ne dorim sa imbracam rochia de mireasa 🙂
    Unele suntem mai ciudate 🙂

    Oricum sunt convinsa ca tu o sa ai o nunta minunata pentru ca ai un simt al esteticului bine conturat si in plus din cate am citit pana acum esti si o buna organizatoare

    • Asta asa e. De fapt pana cand a fost neaparat nevoie, nici eu nu mi-am dorit in mod deosebit sa probez o rochie de mireasa.
      Si multumesc, sper sa fie asa. 🙂

  3. Abia astept sa ajungem si noi aici, in stadiul acesta!
    Am emotii pentru voi sa stii insa mi-s ferm convinsa ca totul va iesi ca la carte. 🙂
    Primavara placuta sa aveti! >:D<

  4. Ai grija cu rochia de mireasa… Eu am avut rochie tip printesa si fara bretele… rugam pe cineva din jumatate in jumatate de ora sa mi-o stranga pt ca imi cadea si era facuta special pt mine cu masurile luate. Ti se pare ca nu e grea dar nu cred ca ai incercat sa dansezi cu ea.
    Imi pare rau ca nu am avut o rochie mai comoda.

    • Da Ioana, mi-a zis si Adriana de la AdraWhite de problema asta. Si chiar imi pare rau, ca sunt tare frumoase rochiile fara bretele…

  5. Rochiile fara bretele au si ele dezavantajele lor, ca si celelalte de altfel, nimic nu e perfect.Dupa parerea mea cele mai frumoase rochii raman acelea fara bretele, arata mai bine, dar nici celelalte nu sunt de neglijat, depinde de gusturi si ce rochie te avantajeaza mai tare.
    O primavara frumoasa iti doresc si o nunta la fel de frumoasa ca si tine.

    • Si mie mi s-au parut foarte frumoase rochiile fara bretele, dar mi s-a zis ca e complicat cu ele, tot cade partea de sus, toata noaptea trebuie sa ai grija, sa tragi de ea…O sa vad. Daca cel mai mult o sa-mi placa o rochie fara bretele, asta e, asa cumpar si o sa am mai multa grija.

  6. Da, trebuie sa recunosc ca m-a emotionat felul cum ai descris testarea primei rochii de mireasa. Nici nu-mi pot imagina ce a fost in sufletul tau… E un sentiment unic, mai ales daca iti doresti mult de tot nunta si esti si indragostita de partener. 🙂
    Mihaela, iti doresc o primavara frumoasa, vesela si stropita din belsug cu parfumul dulce al iubirii. Anotimpul renasterii si al bucuriei de a trai a venit, profita din plin de el. La multi ani!

    • Da, am fost asa emotionata ca n-am mai avut chef sa testez si alte rochii. Parca nu voiam sa rup vraja, sa ma vad si in alte rochii. Oricum, in final tot o sa trebuiasca sa incerc mai multe modele si sa fac o alegere responsabila.

      La multi ani! O primavara superba!

  7. Recunosc, mi-ar fi placut mult sa te vad proband rochia de mireasa 🙂 sunt de acord cu tine cand spui ca e un moment emotionant. Din nou, iti multumesc pentru acest articol, ar trebui sa incep sa ma uit si eu pe astfel de siteuri, sa mai vad una alta :).

    Mult succes in cautarea rochiei ideale pentru tine!

    • Mihaela, saptamana viitoare cand ma mai eliberez iti trimit pe mail poza ca sa ma vezi. 🙂
      Multumesc!

  8. Poate ofertanții de la târgul de la voi sunt mai serioși decât cei de la Cluj. Am lăsat nr de telefon și adresa de mail pentru diferite oferte, doar 2 persoane m-au contactat.
    Eu mi-am găsit rochia de mireasă relativ repede, am știut că EA e pentru mine, ca și iubitul, doar unul e!
    E foarte important să fii organizată, altfel nu vei reuși. Baftă în continuare și multă răbdare.

  9. Mi-a placut mult rochia. Ti se potriveste perfect 🙂
    E bine totusi sa mai probezi si altele ca sa fii sigura ca ea e aleasa inimii tale.

    O primavara minunata! 🙂

    • Da, sigur o sa probez si altele. Ti-am zis ca nu sunt genul care sa cumpere imediat ceva, trebuie sa fiu foarte sigura inainte sa dau banii. 🙂
      Si scuze ca n-am mai dat nici un semn, am f mult de lucru si nu stau deloc pe messenger. Vorbim saptamana viitoare, sa iesim la un suc. :* Mai ales ca e si ziua ta. 😛

  10. Cred ca magia acestui sentiment consta in faptul ca ai pe cel ales langa tine, cel mai bine cred ca o simt cele ce au avut cat mai putine momente de dragoste.

  11. Sa povestesc si eu cum a fost la mine. Cand am inceput sa-mi caut rochie, cam cu 6 luni inainte de nunta, m-am uitat pe site-urile firmelor producatoare sa vad cam ce mi-ar placea.

    Mi s-a “pus pata” pe un model de le White Lady, si la primul targ la care au participat am fost sa vad daca au cumva si respectivul model. Ca sa fie totul perfect, aveau modelul, o singura marime pe culoarea pe care o vroiam, si desigur era marimea mea. Am probat-o, venea impecabil si nu a trebuit sa-i mai fac nici o ajustare. Am dat avansul pe loc si a mea a fost :))

    Intr-adevar a fost un moment emotionant, pe care l-am impartasit cu o prietena f buna. Sotul a vazut rochia in ziua nuntii, chiar daca a stat in casa cateva luni bune. :))

    • Ce fain. 🙂 Eu sunt genul care probeaza si se gandeste mult inainte sa cumpere ceva, mereu am emotii cand e vorba de ceva important si nu vreau sa iau decizii pripite.
      Eu m-am dus acum cu iubitul pentru ca stiam ca nu-mi cumpar de pe acum rochie, voiam doar sa-mi fac o parere. N-am sa-l las sa vada rochia pe care o voi alege. Cand o sa merg la probat, o sa merg cu mama, soacra & prietena. 🙂

  12. In primul rand sunt foarte incantata ca ti-a placut o rochie de la noi si iti multumesc ca ai postat link-ul pe blog.

    Din descrierea ta, cred ca rochia probata este modelul Aurora din colectia 2012, ma intriga totusi faptul ca spui ca nu ai gasit rochia pe site?!!

    In ce priveste posibila problema, a unei rochii fara bretele as vrea sa fac niste precizari. Daca ne cantarim si respectiv ne masuram cu precizie de mai multe ori in cursul unei zile vom observa ca apar anumite modificari, de aceea varianta cea mai sigura in cazul unei rochii fara bretele , este ca aceasta sa fie prevazuta cu un corset care are sistem de inchidere reglabil (siret), astfel incat sa mai poti strange corsetul in timpul noptii. De asemenea este foarte important ca acest corset sa fie prevazut cu balene si sa fie bine fixat in talie. Daca corsetul rochiei pe care o vei alege va indeplini toate aceste criterii te asigur ca nu vei avea nici o problema.

    • Buna Raluca, multumesc pentru comentariu si informatii despre partea de sus a rochiei.
      Rochia nu este modelul Aurora…eventual am sa-mi permit sa-ti trimit o poza cu rochia, ca sa-mi spui numele ei, pentru a o avea in vedere in viitor.

Leave a Reply to Mihaela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.