În ultimul timp am simțit că m-am plictisit de blog. Problema nu este însă blogul, ci faptul că m-am săturat de regulile pe care singură mi le-am impus, acelea care sunt și recomandate peste tot, pentru obținerea de cititori, trafic, ș.a. Dar când ești atât de sătul de tot, și nu-ți mai pasă sau nu mai ții să obții ceva cu blogul, mai trebuie respectate acele reguli? Dacă respectarea lor duce la saturația de blog, eu zic că nu.

M-am săturat de:

  • publicarea articolului/articolelor de dimineață, de la ora 8,9; vreau să-l public atunci când simt nevoia, eventual chiar imediat ce-l scriu, chiar dacă este vorba de ora 19, 20 sau chiar și 2 noaptea.
  • păstrarea articolelor în drafts și publicarea lor pe rând, pentru ca în fiecare zi să apară măcar un articol – vreau să public atunci când am chef, când simt nevoia.
  • publicarea articolelor la distanță unul de altul, fără 2,3,4 articole publicate unul după altul – și dacă vreau să public 2,3 articole în aceeași oră, ce? Nu vor fi la fel de citite? Îmi asum riscul.
  • publicarea articolelor în timpul săptămânii, nu în weekend – într-adevăr, în weekend sunt mai puțini cititori, dar cei fideli cred că vor citi și acele articole, dacă li se par interesante.
  • scrierea de articole doar pe o anumită temă, la care chiar ne pricepem – și dacă scriu de ceva despre care doar învăț sau care doar mă pasionează, care e problema? De exemplu dacă sunt amatoare de fotografiat dar pozele mele nu sunt suficient de bune, și cu toate astea eu țin să le pun pe blog, care e problema? De ce ar deranja pe cineva?
  • scrierea de articole care să “conteze” – nu mă consider deținătoarea adevărului suprem, nu țin să luminez pe nimeni prin articolele mele, eu văd acest blog ca o discuție cu prietenii, scriu aici ce aș povesti și prietenilor. Nu văd de ce s-ar supăra cineva dacă aș pune un post doar cu un videoclip care îmi place sau un post despre o rochie pe care mi-am cumpărat-o. Regula e știută de toată lumea: nu-ți place, nu mai citi, nu mai intra. Ce rost are să te enervezi că X nu scrie ce vrei tu să scrie? (chiar ar fi absurd)

Cred că renunțarea la toate aceste reguli, ar face bine acestui blog, în primul rând pentru că ar continua să existe. Încep de pe acum, publicând acest articol aproape de miezul nopții, înainte de a mă culca, fără să aștept până mâine dimineață. 🙂

46 Comments on Reguli

  1. Cu siguranta trebuie sa renunti la aceste reguli. Eu sunt de parere ca trebuie sa scrii un articol atunci cand vrei si sa il publici cand vrei, fara a astepta o ora anume. Cine citeste articolele tale le citeste oricum chiar daca au fost publicate seara, ziua, la 3 noaptea sau l 9 dimineata.

    • Da Adina, asa voi si proceda pana acum. Am ajuns sa fiu satula de toate aceste reguli pentru bloggeri, peste tot numai despre asta citesti. Pana la urma blogul nu trebuie sa fie o ordine perfecta, ci trebuie sa te reprezinte si sa fie actual.

  2. intr-adevar, cel mai bine este sa scrii atunci cand simti, despre ceea ce simti… atunci cand ceva te plictiseste sau cand faci ceva fortat, nenatural, ingradit de prea multe reguli care nu sunt in acord cu tine cea din acel moment… se simte… chiar se simte! se simte in cuvinte, in felul in care le asezi, in emotia pe care o transmiti… iar asta va dauna locului pe care incerci tu sa-l creezi aici 🙂

    • Sper doar sa va placa si felul meu mai neorganizat de a fi. 🙂 Si articolele care vor aparea, chiar daca nu sunt toate atat de bine documentate, lungi sau interesante. Sper sa nu va plictisesc prea mult cu parerile mele, cu viata mea, cu nebuniile din capul meu. 🙂

      • nu cred ca vor plictisi, ci se vor alatura perfect articolelor de pana acum… si vor da o nota… exact… neorganizata 🙂 dar revigoranta blogului…
        eu cred ca il vor imbogati cu noi bucati din felul tau de a fi, iar cei care iti citesc mereu articolele vor fi incantati 🙂
        iti doresc succes in continuare si clipe 2.0. minunate alaturi de cititorii tai!

  3. Unde pot sa dau like la articolul asta. :)) E scris pe sufletelul meu, nici eu nu respect reguli in blogging si sunt satula de impuneri si in viata de zi cu zi. Te felicit pentru decizia luata, salut initiativa si iti doresc mult succes. 🙂 Si eu public imediat ce termin articolul, atunci la cald e o senzatie deosebita. Si asta se intampla de obicei seara, cand vin acasa de la job si ma linistesc complet.

    • Da Nice, avem suficiente reguli pe care trebuie sa le respectam zi de zi, cred ca putem renunta la reguli pe blog.

      • Mihaela, regulile sunt facute ca sa fie incalcate. Se aplica in fotografie, dar si in blogging. 😛 Conteaza sa ne simtim libere, sa fim noi insine.

  4. Eu singura regula ce o am e sa scriu zilnic! Fiindca ma deranjeaza daca imi pierd din ritm, apoi ma ‘lenevesc’ tot mai mult, tin minte in Maroc, daca azi nu am scris, pot sa nu scriu nici maine, si tot asa! Fiindca uneori ai prea multe de zis de nu mai stii cum sa le zici sau nu ai nimic de zis si te gandesti sa scrii totusi ceva! 🙂
    Dar in afara de asta eu public cand imi vine despre ce imi vine, de obicei despre travel dar mai scriu si articole personale de moment cu muzica, cu mancare cu carti :)Nu imi scriu articolele dinainte, doar subiectele da, adica am un folder cu subiecte pe care le dezvolt atunci cand nu gasesc altceva! In rest scriu la minut cum s-ar zice! Cum scriu cum public 🙂 E mai bine fara reguli, alfel blogul devine ceva obositor, stresant

    • Nu e o regula rea, stiu de asta vara cand n-am scris vreo 2 saptamani si nici nu mai aveam chef sa mai scriu dupa. Foarte greu m-am reapucat de scris.

  5. Uff, scrisesem asa un comentariu dragut si cand am dat submit a dat o eroare blogul. Scrisesem cam asa:

    Hehe, Mihaela se revolta 🙂 Era si timpul. Imi pari o fata atat de cuminte, respectoasa si care respecta toate regulile si pasii presupusi corecti in viata incat incepusei sa-mi pari ireala. Nu stiu daca tu iti doresti asta, dar eu iti doresc sa renunti la reguli (nu la toate, bineinteles) pe cat mai multe planuri. Sa faci ce simti, cand simti. E o eliberare grozava!

    • Da, pai cam asa sunt, cum m-ai descris tu. Si devine obositor la un moment dat, am momentele mele cand ma revolt, cand vreau sa fiu altfel. Incep cu o schimbare pe blog, voi vedea apoi daca voi face una si in viata. 🙂

      • Din pacate devine mai mult decat obositor la un moment dat. Devine frustrant. Acest trebuie sa facem lucrurile in felul x sau y este de-a dreptul periculos pentru starea noastra mentala de bine.

        Acum niste ani eram si eu chiar foarte aproape de cum esti tu si imi era teama ca, daca fac ce vreau, lucrurile or sa imi scape din mana, o sa creez probleme, o sa imi supar/ranesc parintii si sotul si ma vor trimite la colt pentru purtare proasta. Am descoperit ca toti sunt mai puternici si mai intelegatori decat credeam si ca de restul, de fapt, nu imi pasa (chiar daca a fost – si inca este uneori – dureros la inceput si am fost judecata de multi). Important este ca in felul asta ajung sa fiu tot mai fericita cu ce sunt, chiar daca e un proces de invatare anevoios – a fi ce simti fara sa te afecteze si sa te doara cum esti privit din exterior uneori chiar de oameni apropiati sau a depasi teama de esec, teama ca daca nu faci lucrurile cum trebuie, urmand regulile (exact cum ai scris in postare) o sa dai gres. Eu zic ca merita insa 🙂

        • Da…intr-adevar, devine frustrant, mai ales ca nu vrei sa dezamagesti pe nimeni. Deocamdata sunt fericita asa, nu simt nevoia de o schimbare mare in viata mea, ci doar aici pe blog. Deocamdata..

  6. blogul meu e abia la inceput dar am citit si eu regulile despre care vorbesti din diferite surse. mie imi vine greu sa le respect dar admit faptul ca ele iti pot aduce mai mult trafic, vizitatori etc. eu abia astept sa public articolul, nu ma pot infrana, am o senzatie de bine pe care nu vreau sa mi-o aman…oricum, ramane la latitudinea ta ce vrei de la acest blog: sa-ti fie un aliat, sa te umple de bucurie sau doar un prilej de satisfactie, o “sosea” cu trafic si pietoni???? bafta multa orice ai hotari!

  7. Ştii ce-i ciudat? Faptul că nu vei respecta acele reguli nu va duce la o scădere a numărului cititorilor ci la o creştere. Pentru că vei scrie mai liber, mai sincer, mai despre ce vrei tu.
    Eu, drept să-ţi spun, dau mai des refresh la pagina blogului tău de când ai început să scrii mai din suflet, mai despre tine. Acum nu ştiu dacă o fi aşa, dar am simţit o reţinere în posturile tale, un fel de autocenzură din cauza acelor reguli.
    Mă bucur dacă te-ai hotărât să le abandonezi pentru că aşa nu vei mai vedea blogul ca pe o datorie ci ca pe un fel de psiholog 🙂

    • Eh, voi vedea daca voi reusi sa scriu mai sincer. Mi-as dori asta dar sunt citita de multi membri din familie, de profesori, colegi, si cand stii ce public ai, cam te feresti sa zici unele si altele…

  8. eu asta fac de fiecare data si mi-e foarte bine asa; dupa doi ani si jumatate de blogging inca nu m-am plictisit, chiar imi place in continuare foarte mult 🙂 nu respect nicio regula de blogging, scriu dupa cum imi dicteaza inima si mi-e tare bine; da, n-am o caruta de cititori, n-am un trafic remarcabil, nu castig consistent din blog, dar nici nu mi-am propus asta. Am o mana de oameni extraordinari care ma citesc si cu care discut, si sunt foarte fericita asa. Acum depinde ce vrei tu de la blog… eu am vrut sa fie o pasiune care sa ma faca fericita.

    • Ma bucur ca inca iti place si sper sa-ti pastrezi pasiunea un timp cat mai indelungat. Si eu vreau sa ma faca fericita, vreau sa revad blogul ca o pasiune si nu ca un job part time.

  9. Citind articolul tau mi-am dat seama ca eu n-am avut niciodata vreo regula cu privire la scrisul pe blog. Am scris cand am simtit si am dat publish tot atunci (dimineata, noapte, seara, pranz). Nu pastrez postari in drafts, daca le-am scris le public fie ca sunt 3 postari una dupa alta. Iar cine ma citeste de regula ma va citi oricum, indiferent ca public duminica sau lunea. Eu spre exemplu te citesc pe tine oricand ai publica si asta pentru ca te am in Google Reader. Poate nu te citesc fix in ziua aia insa pana la urma tot ajung si acolo. Respect suficiente norme si reguli in viata de zi cu zi, blogul este o relaxare unde scriu ce cred si ce simt fara sa ma gandesc prea multe cine ma citeste, de ce si cand.

    • Iti multumesc ca ma citesti Mihaela!
      Da, sper ca de acum incolo blogul sa fie un loc mai relaxant si pentru mine, sa nu am reguli, sa nu ma mai fortez sa scriu doar pentru ca trebuie…

  10. E aiurea cand incepi sa privesti blogul altfel, cand ajungi sa spui ” pfff iar TREBUIE sa… “. Vb.la modul general, nu ma refer la tine!
    Pe blog nu ar trebui sa fie ANUMITE chestii pentru ca TREBUIE ci sa te reprezinte cap coada! Renunta la reguli, renunta la ce te ” incura ” acum si pune ce doresti CAND doresti, in cate randuri doresti etc. Oricum multi dintre noi revin pentru tine ca persoana, pentru calitatea articolelor etc.
    Eu nu am reguli, adica am una singura, sa nu ma schimb, sa ma maturizez dar sa nu ma schimb.

    • Pai da, chiar asa ajunsese, sa ma simt nelinistita si stresata ca nu am timp sa scriu ceva. E mai bine fara reguli asa stricte.

  11. Eu nu am tinut niciodata cont de astfel de reguli. Public cand vreau, in orice zi a saptamanii, la orice ora, scriu despre ce am chef sau nu scriu daca nu-mi arde. De asta e blog personal, sa fac ce vreau eu cu el si pe el. De obicei regulile stricte incorseteaza mult prea mult si-ti omoara cheful. 😉

  12. 🙂 Ce chestie…eu am adoptat de la tine unele din regulile astea si nu mi se par apasatoare dar adevarul este ca nici nu le-am privit niciodata prea cu strictete. Daca am avut ceva urgent de comunicat, am publicat oricum. Adica, mi se par mai degraba reguli interne – pentru mine, sa invat sa fiu mai organizata. Ca cine trece pe la mine pe blog, ma indoiesc ca o face in fiecare zi la ora 9 fix.
    Mie mi se pare mai util pentru situatia mea sa scriu mai multe articole vineri noaptea pe care le public apoi in timpul saptamanii. Dar exista si exceptii.
    Totusi, in general mi-au prins bine sfaturile tale si m-am bucurat sa vad ca-s ceva mai organizata. 🙂 Chiar si asa nu fac fata si nu reusesc sa public tot ce-mi trece prin minte sau tot ce vreau (cel mai bun exemplu e tea.mug pe care ma straduiesc sa nu-l sar dar nu prea-mi iese).
    Dupa cum am mai spus poate…relaxeaza-te si simte-te bine! Asta conteaza! 🙂

    • Sper ca te-au ajutat regulile pe care le-ai preluat de aici. 🙂 E bine sa tii seama de ele, dar sa nu le lasi sa-ti transforme blogul intr-un loc care te apasa, care te obliga. Eu il priveam de acum ca pe un job. La 9 dimineata sa apara articol, sa fie macar unul pe zi, cu exceptia weekendului. Nu se mai poate asa, nu mai am nici timp si nici chef sa ma tin de toate regulile astea.

  13. De cand “m-am mutat”, am impus blogului meu niste reguli cum ar fi publicarea articolului la ora 9 dimineata si nu mai mult de unul pe zi, pentru ca nu am multi cititori.
    Inca e ok, adica nu m-am plictisit de blog, si stiu ca nu voi renunta la el asa usor.

    • Pai eu vreo 2 ani am avut acest program. S-a intamplat sa ma plictisesc de el, dar asta nu inseamna ca toti cei care respecta astfel de reguli isi vor pierde cheful de blog.

  14. Sunt de acord cu tine si iti inteleg sentimentul de plictis vis-a-vis de blog. Si eu trec prin aceeasi stare de vreo 2 sapt. Poate primavara o fi de vina? Ca am chef mai mult sa ies, sa respir, sa traiesc decat sa stau in casa si sa scriu pe blog. Si eu simt la fel ca tine…

  15. No ca mai aflu cate ceva de prin blogosfera, in fiecare zi, ca cica ar avea reguli, dincolo de cele ale mele, de bun simt. Adica pe blogul tau, draga Mihaela, iti impune cineva ce sa faci, cum sa faci, cand sa faci? De unde pana unde? Fii tu insati, cititorii asta vreau, nu vreau sabloane, ori robori, nu vor sa citeasca toate articolele la aceasi ora ca apoi sa isi vada de alte treburi. Bucura-te in felul tau de blog, fii sincera in ceea ce faci si atunci nu e nevoie de reguli. Eu nu am citit nici o regula inainte de a intra pe aici, prin blogosfera. E ca si cum inainte de a ma apuca sa citesc Biblia, fiindca vreau, as cere parerea oamenilor despre ea. Nu, e decizia mea , nu ma intereseaza ce zice lumea din moment ce eu vreau sa fac asta si o fac din placere. Fara reguli, Mihaela. Astea nu sunt pentru aici, ci pentru sofat!!

    • Cand am inceput eu sa scriu pe blog, voiam sa ma descurc cat mai bine, asa ca am citit despre reguli si am incercat sa le aplic. Dar dupa 2,3 ani am inceput sa ma satur de ele. Si da, va voi urma sfaturile, ma voi bucura de blog de acum inainte.

  16. Ma bucur sa aud ca vrei sa renunti la regulile mentionate mai sus. In ultima perioada incepusera sa te defineasca. Am vrut sa iti atrag atentie de mai mult timp, dar m-am oprit intrucat nu stiam care iti sunt dorintele/obiectivele in materie de blogging.

    Asa ca, profit ca ai deschis subiectul si iti spun acum: daca vrei sa faci bani din blogging, pastreaza-le! Daca faci blogging din placerea de a scrie si de a iti imparti experientele cu ceilalti, renunta la reguli! Exista si varianta de a renunta la ele si de a face multi bani, dar nu stiu cum. :p

    • Ele ma definesc de mult timp Marius…Cam de la inceputurile mele apareau cate un articol/zi, la o anumita ora. Nu am ales sa fac asa pentru bani, banii vin mai mult dupa ce blogul este cunoscut. Am facut asa pentru ca in general sunt o persoana ordonata si imi placea ca si blogul sa fie la fel. Asta pana acum. Nu mai vreau sa fiu presata de blog, vreau sa scriu de placere, ce vreau, atunci cand vreau.

  17. Eu impart blogurile in doua:personale si profesionale.Pentru primel nu iti trebuiesc reguli,tu le faci cum ai chef,dar daca vrei sa obtii mai mult decat prieteni si cititori atunci trebuie sa faci ceva profesionist ce impune anumite reguli.Eu insa mizez mai mult pe cele personale,sunt scrise din suflet si asta cred ca conteaza,bani poti face si din altceva.

  18. Eu, una, m-am invatat sa-ti citesc articole noi dimineata, undeva dupa ora 10 :). Dar intr-adevar, nu trebuie intotdeauna sa te supui unor reguli, mai ales cand vine vorba de blogul personal. Si eu am luat o pauza de doua saptamani, efectiv nu am gasit dispozitia necesara sa scriu, ceva nu mergea :).

Leave a Reply to Mihaela Alexandrescu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.