În acest weekend am decis că nu voi mai ajuta curierii să nu-și facă treaba. Nu voi mai merge 3 minute până în zona unde mă cheamă toți să-mi dea colete. Pentru că nu e nici o rușine și nu este nici nepoliticos să le spui să-și facă treaba.

Nu știu de ce mi-a trebuit atât de mult timp să ajung la această concluzie. Poate din cauză că îmi este greu să refuz oamenii, nu vreau să dezamăgesc pe nimeni, nu vreau să îi deranjez cu ceva. Însă asta e treaba lor, să fie deranjați, să iasă din mașina aia, să vină până la usa ta și să-ți dea coletul.

Am reușit să procedez astfel datorită unui curier, care a reușit să mă enerveze la culme și mi-a arătat că totuși Fan Courier este mult deasupra altor firme de curierat. Nu zic că nu au și ei probleme, dar în 75% din cazuri cu ei colaborez, cu ei trimit colete, ei îmi aduc colete (aproape săptămânal) și sunt mulțumită.

Primesc de la acest curier, de la Urgent Curier, sms sâmbătă dimineața, la 9, că voi primi un colet până în ora 14.00. Trebuia să primesc mai multe colete, unele fără ramburs și una cu ramburs. La cea cu ramburs, comanda o plasasem vineri la prânz și nu mă așteptam să primesc așa repede produsele, așa că nu aveam suficienți bani cash la mine. Sun curierul să-l întreb ce fel de colet are pentru mine, de la cine și dacă e cu ramburs. Îmi zice că nu poate să-mi spună (probabil conducea). Nici o problemă, îl rog însă să mă sune cu 5 minute înainte să ajungă la ușa mea, ca să am banii pregătiți. Între timp fac rost de bani, stau în casă (deși aveam planuri să ies), și pe la ora 13.00 îl sun să-l întreb de ce nu mai vine odată. La care curierul îmi zice că eu i-am zis că dacă e cu ramburs să nu mai vină. Îi zic frumos că nu i-am zis așa ceva, dar el o ține pe a lui. Ah, și bineînțeles că nu mai putea veni acum să-mi aducă coletul, deși programul lui era cel puțin până la ora 14.00. El cică livra colete până la ora 14.00, dar era deja la sediu.

Bun, m-am enervat teribil mai ales că îmi doream foarte mult acel colet (aflasem așadar că era coletul cu ramburs). Aștept ziua de luni. Trec orele, se face ora 13.00 și curierul tot nu sună. Îl sun eu, și-mi zice că poate să ajungă în 10 minute.

Ajung și eu acasă, și primesc telefon de la curier că a ajuns, este în parcare. Deci se mai aștepta și să cobor eu la el, după toată aventura de sâmbătă. M-am ținut tare pe poziții de această dată, i-am zis că îl aștept la apartament. Bun, după ce sună la interfon, deschid ușa și ies pe hol, moment în care văd un tinerel slab de vreo 20-25 de ani cum urcă scările (stau la etajul 1, sunt vreo 10 scări de urcat, deci nu cred că e mare oboseală) cu greu, fără chef, ușor enervat de efortul pe care trebuie să-l facă. Îmi dă coletul iarăși fără chef, îmi răspunde în silă la întrebări. Vă dați seama ce tare l-am deranjat că l-am pus să-și facă treaba.

După experiența cu Urgent Curier, la doar o zi, am primit alt colet, adus de Fan Courier. Am fost sunată de curier, i-am zis să vină la apartament. La fel, am ieșit pe hol, l-am văzut venind vesel, nu era enervat că l-am pus să oprească mașina și să meargă 2 minute. A fost zâmbitor, politicos, așa cum și trebuia să se poarte.

Posibil să fi avut eu ghinion cu Urgent Curier, poate nu toți angajații sunt la fel. Dar indiferent de firmă, de acum eu nu mai cobor să ridic coletele. S-a plătit pentru serviciu, să vină frumos la ușă să mi-l aducă. N-au decât să se enerveze, să fie nepoliticoși cu mine, să facă mutre, de acum nu mai cedez. Și vă recomand și vouă să procedați la fel. De ce să coborâm la bloc, de ce să mergem în parcare sau în fața unei clădiri ca să ne ridicăm coletele? Ce diferență este atunci față de Poștă? Cel puțin în cazul meu, distanța până la Poștă sau până la clădirea unde sunt chemată cel mai des, e cam la fel.

Să-și facă treaba. Eu nu mai cobor.

50 Comments on Nu mai cobor

  1. Am avut si eu colete aduse de Urgent Curier si au fost intelegatori,ai avut tu ghinion probabil….Eu eram la spital si trebui sa primesc ceva..m a sunat si l am rugat frumos sa mearga la tata la serviciu sa lase coletul acolo:) ca eu nu eram in localitate.A fost fff ok.Kiss

    • Posibil sa fi avut ghinion cu angajatul, sau sa fi avut el cateva zile mai proaste. Dar oricum, toti imi cer sa cobor pana undeva, sa ridic coletele, si asta nu o mai fac.

    • SMS-ul nu m-a deranjat (desi m-a trezit sambata dimineata), eram practic anuntata ca in cursul zilei voi primi un colet, curierul de obicei ma suna cand e la 5 minute de mine. Am vazut ca se mai practica asta, dar doar la alte firme, Fan Courier nu trimite sms-uri.

  2. :)) ce tare esti! Bravo! Buna hotararea! 🙂
    La ce salarii au pt a conduce masina toata ziua…ar face bine sa si vina la adresa! 🙂

    • Nu stiu ce salarii au…Ma gandeam ca au salarii mici, dar oricum, pentru asta sunt platiti, sa vina la adresa. Era un comentator pe aici care spunea ca trebuia sa coboare pana la nu stiu ce cladire sa-si ia sacii cu mancare pentru caini comandati – deci o femeie care sa care kg intregi, in loc sa vina curierul sa le aduca, care e platit pentru asta. Si cand mi-am cumparat laptop m-au chemat pana jos – si era o cutie mare, destul de grea, cu diverse accesorii. Nu trebuie sa coboram, trebuie sa vina ei – noi ii invatam prost, ca le aratam ca pot sa procedeze asa. 🙂

  3. Sunt platiti pentru a fi deranjati. 🙂 Ceea ce faceai tu, faceam si eu pana sa-mi spuna Adi ca prea le usurez eu treaba! Au adresa, le explici la telefon de nu o gasesc si sa iti vina la usa, doar de aia sunt numiti curieri. Cu sau fara chef, cu sau fara lene, cu sau fara un salar frumos, ei si-au ales aceasta slujba, sa o “onoreze”! Noi doar cu Fan Curier lucram cand avem ceva de trimis iar cand ne sunt trimise colete sa mai intampla sa fie aduse cu Cargus dar nu au fost nici acolo probleme.

    • Si eu colaborez tot cu Fan Courier, inclusiv pentru servici, cand trimitem vin sau alte produse mai voluminoase. Si da, le explic, ca nu e deloc greu sa gaseasca blocul, e chiar primul de la strada. N-au fost niciodata probleme de genul, ca nu au gasit blocul si scara…doar le este lene.

  4. eu nu prea am probleme cu curierii ca nu ii folosesc decat rar si au avantajul ca stau la casa asa ca parcheaza pe trotuar si nici nu mai coboara din masina! Norocul lor

    • Da, cand stai la casa e mai simplu. Dar tot trebuie sa coboare din masina, sa vina la usa ta, nu sa iesi tu la poarta.

  5. O singura data am apelat la o firma de curierat, cred ca asa era procedeul pe atunci(asteptam un colet de la Avon, prima data in postura de reprezentant). A venit omul la usa mea(locuiesc intr-un bloc la etajul 9), dar niciodata nu m-am gandit ca ar putea fi altfel, ca eu as putea sa-l astept langa usa blocului.
    Ai luat decizia potrivita, Mihaela. 🙂

    • 🙂 Eu tot am de colaborat cu ei, mai trimit acte in Bucuresti sau primesc colete cand cumpar online…si cumpar destul de des, mai ales carti, haine.

  6. N-am coborat niciodata jos pentru un colet. Sunt sigura ca asta e parte din treaba lor si sunt platiti pentru asta, de ce as cobori eu?

    • Pai da. Dar se pare ca in Iasi s-au obisnuit sa-i cheme pe cei care au de primit colete (dintr-o zona) la o cladire mai mare din apropiere, ca sa nu se mai oboseasca ei cu drumul.

  7. Eu doar cu Fan Curier am colaborat. Și nu am avut niciodată probleme de genul acesta. Serviciile lor sunt ireproșabile.

    • Au servicii bune intr-adevar, nu zic ca au fost mereu perfecti, si ei ma tot cheama jos, sa ridic colete, dar macar nu se uita urat la mine si-mi respecta dorintele.

    • Pai da Roxy, de aia am si scris la final ca e posibil ca nu toti angajatii sa fie la fel. Cred ca exista si cativa care isi fac treaba cu mai multa pasiune, cu mai mult profesionalism.

  8. Cu cei de la Urgent Curier am avut si eu probleme…mi s-a intamplat ca agentul sa nu stie unde se afla blocul meu (desi este foarte usor de gasit iar zona este foarte circulata) si a trebuit sa-i explic prin telefon. Bineinteles ca respectivul nu a inteles si m-a cautat pe la blocurile vecine…pentru ca i-a fost lene sa citeasca placuta de pe bloc…si tot eu eram de vina…ca el se grabea si nu avea timp sa caute blocul meu…adica ii era prea lene sa isi faca treaba

    • N-avea nici un drept sa se lege de tine ca nu stie unde e blocul. Pana la urma asta e meseria lui, sa distribuie colete si ar trebui sa invete sa se priceapa mai bine sa gaseasca blocuri si scari.

  9. Mda, si eu sunt patita cu curieri. Si din pacate de la Fan Curier. Cand a trebuit sa imi cumpar laptopul ma suna curierul si imi zice sa cobor ca nu gaseste loc de parcare, fiind undeva pe la 9 dimineata, abia ma trezisem, eu in pijamale, vai de capul meu. Si dupa ma suna si imi zice ca a parcat intr-un gang si ca ma asteapta acolo. Si dupa imi pica fisa, ca daca a parcat inseamna ca poate sa vina pana sus asa ca l-am sunat si i-am zis sa urce ca eu nu pot sa cobor si a venit, dar cu o scarba si cu o privire asa urata. Sunt atat de nesimtiti. Aproape cu toti am avut o problema de genul acesta. In Suceava nici nu mai zic, acolo ma sunau sa vin in nu stiu ce zona ca au ei treaba acolo si ca nu mai au cum sa vina si pe la mine. Pai ce e asta, eu pt ce platesc bani in plus fata de posta? Ca sa ma duc tot eu?? Bine ca vine baiatul cu pizza de fiecare data la usa si e platit saracul cu mult mai putin si nu vine un curier.

    • Da chiar, cei cu livrari mancare cum pot sa vina la apartament si curierii nu? Eh, de acum nu le mai merge cu mine.

  10. Asta parca-s eu :)) Si eu am zis de 100 de ori asa, dar cand ma prind in toane bune tot cobor. Si cand te gandesti ca stau la et 1.. dar na, lenea lor e mare, salariul mic, tips-uri mai rare probabil ca este criza..

    • Eu coboram pana acum mereu, in toane bune sau rele, si nu era mereu convenabil. Ba eram cu parul ud, ba de-abia treaza…de acum gata…nu mai cobor. 🙂

  11. Eu am folosit doar Fan Curier pana acum si sunt multumita
    Avand in vedere ca e un serviciu privat si platesti mai mult decat ai plati la Posta mi se pare de bun simt sa-ti aduca acasa coletul
    Apropo, se da vreodata bacsis, crezi ca unii asteapta si de aceea sunt asa morocanosi??

    • Asta cu care am avut eu de-a face era morocanos cu mult inainte sa ajunga sa primeasca vreun bacsis. Nu stiu daca se da bacsis, mie nu mi se pare ok sa se dea, dar de obicei las maruntul, nu cer sa-mi dea tot restul.

  12. Eu i-am zis unuia o data ca nu cobor si-mi zice: “A, aveti copil mic!” N-am copii, pur si simplu voiam sa-si faca treaba si mi-am zis ca poate sa creada ce vrea, numai sa vina sus.

    • Mie nu mi-a zis nimic de genul acesta, adica sa gaseasca o motivatie de ce nu cobor eu. Si nici n-au comentat cand le-am zis sa vina. Din fericire. 🙂

  13. Si eu am avut probleme cu astfel de curieri…dar am ales sa las eu garda jos deoarece m-am gandit ca nu cunosc orasul…..dar sincer ai mare dreptate si tu…daca platesti transportul trebuie sa vina la usa!!!

  14. Mi se pare corect asa, doar sunt platiti pentru munca pe care o fac. Si eu fac la fel, de cele mai multe ori.
    Nu e vina firmei, ci a angajatilor. Si la mine sunt unii care vin zambitori, urca lejer, fara probleme, si unii care imi dau impresia ca am vreo datorie la ei.

  15. Astia de la FAN CURIER cred ca sunt mai comozi , ca si pe mine ma puneau sa cobor sa iau coletul, pana cand i-am spus ca am copil mic si uneori poate doarme sau ploua afara si il rog sa urce dansul…A inteles, de atunci nu a mai indraznit sa-mi ceara asta…

  16. Curierii s-au invatat asa pentru ca asa i-am obisnuit noi: ne-au cerut sa coboram și am zis sa le usuram din munca, că poate sunt obositi. Nu cred ca e o regula pentru o anumita firma, cred ca toate firmele de curierat au oameni si oameni.

    • Eu am coborat de rusine, ca nu puteam sa-i refuz, nu ca ma gandeam ca-s ei obositi…Greseala mea, nu o sa o mai repet.

  17. Te inteleg perfect. Deja ii urasca pe curieri. Eu cu Fan Curier am avut cele mai mari probleme ever. Si eu m-am luat de unul chiar zilele trecute ca ma punea el pe mine sa ma intalnesc cu el nu stiu pe ce strada pentru colet. NU! Eu nici macar nu eram acasa, coletele imi vin la ai mei si nu il puneam pe tata (ca el era) pe drumuri pentru ca unul ca ei n-are chef de job. Nu vrei sa muncesti? Pa si la gara! Sunt altii care asteapta un job!

    • Exact. Eu cand nu sunt acasa, vin pana la usa, nu-mi transmit sa-i spun celui din casa sa coboare. Ar fi si culmea.

  18. Si eu patesc cam de fiecare data treaba asta, in loc sa se dea jos sa-si dezmorteasca si ei fundul ei isi fac rau. 😀

  19. Pingback: polimedia.us/fain
  20. Mei, io in general inchei convorbirea cu “perfect, va astept”, si pana acum a fost suficient cat sa inteleaga ca trebuie sa vina sus cu obiectu’. E drept ca nu prea folosesc curieri, insa cand o fac mi se aduc obiecte grele, electronice.

    O singura exceptie am avut, la prima comanda – o pereche de boxe de f’o 11 kile. La alea m-am carat io jos pana-n fata blocului.

    • Am inceput si eu sa le zic asa. Chiar ieri unu tot incerca sa-mi zica ca nu gaseste blocul, ca sa cobor, tocmai ma pregateam sa vin cu o minciuna, gen am copil acasa, imi era mie rusine acum, ca tot insistam sa vina…

  21. Eu cu astia de la Urgent Curier am avut belele la munca. AU venit cu un plic pentru firma dar cu plata la noi, la destinatar, Am verificat, nu astepta nimeni asa ceva, am refuzat primirea, dar doar dupa ce curierul a sunat la sediul lor sa ii confirme ca este cu plata la destinatar. dupa 2 zile am ajuns in biroul sefului ca am refuzat plicul deoarece cei de la Urgent Curier asa au spus, ca eu am refuzat plicul si ca nu este adevarat ca mi-au cerut sa fac plata, Norocul meu a fost ca sunasem prin firma sa intreb colegii daca asteapta ei un plic cu plata la destinatar, altfel mi-o cam luam.

  22. Treaba curierului era sa iti aduca plicul si l-a adus… daca o toanta a luat o decizie gresita nu vad unde agresit acel curier.Belelele ti le-ai facut singura , crezi ca ala de idiot a venit cu plicul la livrare , se plictisea cumva ? E mai simplu sa critici decat sa-ti faci autocritica…

  23. eu am patit-o de nenumarate ori cu fan curier, gls si urgent curier unde efectiv au preferat sa plece din parcare cu coletul decat sa urce 2 etaje. e incredibil cat tupeu au si cat te incurca un lesinat d’asta cand ai nevoie urgenta de colet.

Leave a Reply to Mihaela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.