Excursie prin țară: ziua 4

Cheile Nerei – Ochiul Beiului

Am luat micul dejun la Băile Herculane, după care ne-am îndreptat spre mașină și am plecat spre Cheile Nerei. Cu tot efortul de ieri, tot mai aveam de condus vreo 100 km, dar speram să ajungem cât mai devreme. Și-am mers și am tot mers, ne-am mai oprit printr-un sat să luăm mâncare pentru acea zi (pâine, pateuri, biscuiți, mere, apă). Am descoperit apoi că drumul pe care intenționam să mergem este foarte prost și că n-aveam cum să mergem pe el, așa că am mers pe alt drum și bine am făcut, căci am văzut așa că puteam merge destul de mult cu mașina. Astfel o bună parte din drum, pe care credeam că o vom parcurge pe jos, am făcut-o cu mașina.

Porțiunea finală spre Parcul Național Cheile Nerei este foarte îngustă, de-abia încap 2 mașini una lângă alta, dar este drum bun. Și partea bună e că sunt și o mulțime de indicatoare care te îndrumă în direcția cea bună. Când am ajuns la destinație, am citit că s-ar plăti o taxă de rezervație de 5 lei, însă nu era nimeni prin zonă să ne-o ceară, așa că am parcat mașina pe unde am putut (este o parcare, dar modestă tare, cam de 5-6 mașini și era și plină) și am început să ne facem bagajul.

N-am menționat până acum dar în această excursie n-am plecat cu valize pline de haine. Nu am venit aici să fac moda, mi-am luat blugi, tricouri, pantaloni sport. Cât să încapă într-un rucsac de 35L. Am scos majoritatea hainelor, le-am pus în pungi, și am lăsat în rucsac: sac de dormit, mâncare, tricou de schimb, alte schimburi, pantaloni+bluza de dormit, izopren. Felix a cărat și cortul + apă.

Aceste poze le-am făcut de fapt a doua zi, când ne întorceam, am vrut să am o poză cu rucsacul în spate. 🙂 Dar le pun aici ca să vedeți cam cum eram echipați.

Și am pornit la drum. Pe parcurs am văzut că și acest drum, până la camping, se putea parcurge cu mașina dar avea destul de multe denivelări, gropi, pietre, ne era teamă să nu rămânem cu mașina pe acolo. Dacă eram cu mașina noastră obișnuită, ar fi mers, dar pentru drum am luat alta, tot cu 4 locuri, dar care consumă mai puțin, ca să mai facem economie. Și aceasta este destul de joasă, așa că n-am vrut să riscăm.

Am mers și am tot mers, până am dat de Cascada Văioaga. Habar n-aveam că la pachet cu Ochiul Beiului vom primi și ocazia de a admira această cascadă. Am coborât până la ea, ne-am odihnit puțin, am făcut poze, și ne-am pregătit să pornim iarăși la drum.

Și-am mai mers (nu mai țin minte exact cât timp, dar oricum, destul de mult și destul de obositor pentru cineva ca mine, fără antrenament) până am ajuns în zona de camping. De aici nu mai știam exact pe unde e drumul, dar l-am descoperit într-un final, era printr-o porțiune îngustă, pe lângă un gard – dacă nu te uiți atent și nu cauți, nu prea ai cum să găsești drumul, fiind bine ascuns de copaci și mascat de acel gard.

Acest drum era ultima porțiune către Ochiul Beiului. Deja eram din ce în ce mai obosită, dar am mai rezistat cele să zicem 30 de minute de urcuș, până am ajuns în locul minunat numit Ochiul Beiului. Apa turcoaz m-a încântat teribil, este exact ca în pozele pe care le văzusem, locul nu m-a dezamăgit deloc. A meritat tot efortul depus de a ajunge până acolo.

Lacul are o suprafață de 284 mp și o adâncime de 3.6 m. Datorită izvorului care îl alimentează, acest lac nu îngheață iarna. De altfel, iarna, datorită temperaturii apei, poposesc păsări migratoare precum stârci cenușii și rațe sălbatice.Lacul Ochiul Beiului este poziţionat aproape de cele 3 cascade ale râului Beuşniţa, rezervaţia naturală cu aceleaşi nume. (sursa)

De la Ochiul Beiului am pornit încet către zona de camping. Ne gândeam că poate o să ajungem și la  Lacul Dracului, dar asta ar fi însemnat să coborâm iarăși până la mașină (deci cam 2 ore de mers) apoi să mergem pe alt drum, tot cam la fel de mare ca acesta, dar mai dificil. Și deja era 6 seara. Și eu cel puțin eram foarte obosită, nemulțumită de încălțămintea mea de la care aveam deja răni la degete. Așa că am renunțat să mai ajungem și aici. Și cred că am făcut bine, când am ajuns acasă m-am informat puțin despre Lacul Dracului și m-am speriat când am văzut traseul – mers pe lângă stânci ținându-te doar de o frânghie, mers pe poduri care mai că nu cad, vipere pe drum. Nu știu acum dacă acel traseu este singurul, dar eu pe acesta l-am văzut pe un blog al unor tineri care au fost până la Lacul Dracului.

Și am ajuns în zona de camping, unde am aflat că se plătește o taxă de 10 lei/cort, care este colectată a doua zi de dimineață. Speram să găsim vreun restaurant ceva (mai ales că este o păstrăvărie aici), dar din păcate a trebuit să recurgem la mâncarea adusă cu noi, adică pateu cu pâine. Înainte să mâncăm băieții au asamblat corturile, ne-am băgat bagajele înăuntru, am așezat sacii de dormit, am scos lanternele. Am servit apoi masa, eram oricum lihniți de foame după atâta efort (în plus, nu mai mâncasem de dimineață aproape nimic, doar mici gustări).

Dar ziua nu s-a terminat aici…

În prima poză: cortul nostru – în poză pare mic, dar încap lejer 2 persoane, ba chiar și 3, dacă se insistă. 🙂

Era de-abia 7, 8 seara, am mai stat fiecare în cort vorbind, ascultam zgomotele din jur, lumea era încă foarte activă, numai noi eram așa obosiți și plictisiți. Zona de camping se tot aglomera, tot ajungeau mașini, mai apăreau corturi. Spre noapte era deja destul de plin.

Am adormit însă la un moment dat am început să aud o talangă. Mi s-a părut că cineva din zonă a și zis că se plimbă o vacă printre corturi, dar n-am băgat prea mult de seamă și am adormit. Însă toată noaptea s-a auzit acea talangă, de câte ori mă trezeam 2-3 secunde, o auzeam.

A doua zi prietenii noștri ne-au povestit că într-adevăr a fost vorba de o vacă și mai mult, că acea vacă, când s-a strecurat printre corturi, a lovit puțin cortul lor. După care nu au dormit foarte liniștiți, de teamă ca nu cumva vaca, în plimbările ei (chiar toată noaptea a umblat) să nu calce pe cort. Nu mai zic de bălegarul care l-a lăsat în urmă, printre corturi.

Noi am fost chiar norocoși. Nu am găsit nici astfel de resturi pe lângă cort și nici nu am interacționat direct cu animalul. Trebuie să amintesc și de șoriceii care umblau prin tufișurile de lângă zona de camping. Eu nu i-am văzut, însă au fost depistați de ceilalți din grup.

Era să uit să vă povestesc cum a fost această primă experiență la cort. Am dormit foarte bine, am avut spațiu suficient, un sac de dormit bun și călduros, plus izoprenul de dedesubt. Mi-a zis Felix că o să se facă frig la noapte, însă m-am îmbrăcat cu pantaloni 3/4 și un maiou. Și cum erau vreo 20 de grade când ne-am culcat, nici n-am închis sacii de dormit. Pe timpul nopții m-am mai trezit și simțeam că îmi este frig așa că întâi am închis sacii de dormit, după câteva ore m-am trezit din nou, mi-am pus un hanorac pe mine, după alte câteva ore m-am trezit și mi-am pus gluga de la hanorac în cap și m-am băgat toată în sacul de dormit inclusiv capul. 🙂 Cred că noaptea au fost vreo 5 grade afară. Iar sacul meu de dormit era potrivit mai mult pentru 15 grade iar al lui Felix pentru 10 grade. Dar oricum în cort era destul de bine, s-a păstrat căldura. Dimineață nu ne mai venea să ieșim din el.

Ziua a 4-a a fost una dintre cele mai dificile însă nu mi-a părut rău că am ales să facem acest traseu. Apreciez aceste frumuseți naturale mai mult decât muzee, biserici sau parcuri, și consider că merită un drum lung, obositor și o noapte la cort. Iar această noapte la cort a fost interesantă și cred că fiecare dintre noi trebuie să aibă și o astfel de experiență.

Zilele următoare vă aștept cu a partea a V-a, despre Țara Hațegului.