Reșița – Hațeg (Geoparcul Dinozaurilor, Rezervația de Zimbri) – Transalpina
După o noapte la cort, ne-am trezit dis-de-dimineață și am început să ne strângem lucrurile, după care ne-am pregătit de drum, mai aveam de mers vreo oră până la mașină.
Când am ajuns la mașină am refăcut bagajele (adică am pus și hainele lăsate în mașină în rucsac) și am pornit la drum. Cred că pe la 10 am reușit să plecăm din Parcul Național Cheile Nerei.
Planul pentru astăzi este să vizităm Țara Hațegului, cu Rezervația de Zimbri și Geoparcul Dinozaurilor. La Sarmizegetusa am renunțat, am aflat că nu a mai rămas cine știe ce, iar o parte din pietrele de pe acolo au fost puse atunci când s-a filmat aici (prin 1980 parcă), așa că nu mai avea nici un rost. Am trecut cu mașina prin satul Sarmizegetusa și am văzut câteva ziduri de pe drum, a fost de ajuns pentru noi.
Și ne-am îndreptat spre Geoparcul Dinozaurilor. Ne-am uitat puțin pe hartă (poza de mai jos) și am zis că hai să mergem spre obiectivul turistic. Am trecut peste podul din imaginea a doua și ne-am trezit într-o poiană, cu copaci, tufișuri, dar fără nici un indicator către obiectiv, fără vreun drum bătătorit, fără turiști prin zonă. Ne-am tot învârtit noi prin poiana aia dar era clar că acolo nu era nici un obiectiv. Adevărul e că nici nu știam ce căutăm mai exact, dacă obiectivul este o peșteră, un zid, ș.a.
După vreo 10 minute ne-am hotărât să mergem spre mașină și atunci am realizat că obiectivul este probabil pe dealul care era în stânga noastră…un deal destul de mare și cam greu de urcat, mai ales de către mine care aveam răni la degete de pe urma excursiei de ieri de la Cheile Nerei.
Am renunțat așadar să vedem acest obiectiv dar dacă tot eram acolo mi-am dat sandalele jos și am intrat în apă (din imaginea 2) și am traversat-o, am renunțat la pod care așa că era cam aiurea, e foarte ușor să aluneci pe el și să cazi între plăcuțele de lemn din care este format. Foarte plăcută a fost plimbarea mea prin apă, m-am răcorit și mi-am făcut și un bun masaj la picioare. Ah, și-am văzut și peștișori mici.
Erau prin zonă indicatoare cum că în apropiere ar fi un sat tradițional. Dar doar un indicator și deși am ajuns într-un sat din acea direcție, nu am văzut nimic deosebit. Era un sat normal, chiar sărăcăcios, cu case care aproape se dărâmau…vreau să cred că nu era ăla satul tradițional.
E chiar păcat că se zgârcesc la câteva indicatoare…aceste obiective puteau fi marcate mai bine, mai ales că de la intrarea în Țara Hațegului era un semn cu Geoparcul Dinozaurilor, adică se laudă cu el, dar nu arată turiștilor exact unde e.
Eram cam dezamăgiți de Hațeg, dar ne-am îndreptat către Rezervația de Zimbri. Pe aceasta am găsit-o destul de ușor, de la drumul principal se merg cam 3 km pe un drum îngust (unde de-abia intră 2 mașini) printr-o pădure (drum anunțat, deci ușor de găsit). La obiectiv este o parcare destul de generoasă, gratuită. Intrarea costă 4-5 lei. La poartă se pot cumpăra suveniruri, ciocolată de casă (foarte bună) și alte dulciuri.
De la intrare am mai mers puțin pe jos (cam 10-15 minute) până am ajuns la zimbri. Ne-am uitat peste gard cât s-a putut (mai ales eu, la înălțimea mea nu vedeam mare lucru 😛 ), apoi am găsit în partea opusă un loc unde zimbrii mâncau și beau apă și acolo i-am putut vedea bine și am putut face și o poză.
Din Hațeg ne-am îndreptat spre Transalpina. Nu era un drum plănuit, dar ni s-a recomandat, așa că am renunțat la o zi în Brașov pentru a merge pe Transalpina. Ne-am gândit să mergem spre drum și să-l facem azi dar apoi am realizat că era deja târziu și nu avea rost să facem azi toată Transalpina, pentru că l-am fi văzut pe întuneric și nu am fi înțeles mare lucru din el.
Dar am intrat pe Transalpina și am mers puțin, până am găsit un sat cu pensiuni. Ne-am oprit la pensiunea Iezărul (nu mai țin minte numele satului) cu 80 lei/camera dublă/noapte. Satul era destul de părăsit, dar oricum era târziu, cam 8 seara, nu mai aveam timp să ne plimbăm.
Camera arată destul de bine, cu pat mare, baie, balcon, tv. Problema a fost că nu aveam apă caldă, era doar ușor caldă, cât să te speli puțin pe corp. A doua zi dimineață era mai caldă așa că am reușit să mă spăl și pe păr, deși aveam emoții…ieșeam cu părul ud afară, pe 15-20 de grade.
Seara am putut mânca la restaurant, ni s-au făcut la cerere grătare de pui cu cartofi prăjiți și salată. Micul dejun nu era disponibil. În sala de mese este wi-fi, așa că am putut sta pe net, să mai rezolvăm din treburi.
Priveliște de pe balcon:
După ce-am mâncat, băieții au mai stat la povești pe balcon, eu m-am băgat în pat și am mai citit puțin. Ne-am culcat destul de devreme, eram frânți după o zi care a început cu o oră de drumeție + câteva sute de km parcurși.
Vă aștept zilele viitoare cu articolul despre Transalpina și Sibiu. 🙂
Foarte frumoasa si ziua 5 si camera in care ati ramas peste noapte. Si eu am fost in zona Hateg, nu am fost sa vedem zimbri dar in trecere am vazut Sarmisegetusa. Asta dupa ce in drum sprea ea, gps-ul ne-a dus pe camp!
Aiurea cu gps-ul…pe noi ne-a indrumat bine anul asta. Bine, era sa ne duca pe un drum cica judetean, dar care era drum de tara, foarte prost..am renuntat cand l-am vazut si am cautat alt traseu.
E prima data cand aud de Geoparcul Dinozaurilor. Bine ca ati vazut zimbrisorii pana la urma, par ceva mai voinici decat cei pe care i-am admirat si fotografiat eu la Vama Buzaului. 😀
Nu am ajuns in Tara Hategului niciodata. Cel putin nu imi aduc aminte.
Si eu am auzit de acest loc in urma cu cateva luni, cautand pe niste site-uri. 🙂
Cu toate ca hotelul nu a fost exceptional ziua a fost de nota 10! Ce draguti sunt zimbrii aceia, trebuie sa le fac si eu o vizita
Asa e. 🙂 Mi-au placut si mie zimbrii, nu mai tin minte daca am mai vazut astfel de animale prin gradinile zoologice prin care am mai fost sau nu…
astept Transalpina 🙂
pacat ca nu suntem in stare nici niste indicatoare sa punem, nu mai zic de infrastructura.
Chiar maine apare. 🙂 Cateva poze si o mica descriere, mai mult parere personala. 🙂