Cât de mult de muncă am avut în această lună n-am mai avut de…foarte mult timp. Muncă, muncă și iar muncă. Timp de hobby-uri deloc. Nu e de mirare că în 20 de zile am apucat să public pe blog doar 8 articole.

Ce-am apucat să fac în această lună:

  • am fost la un team building la Agapia. Nu a fost însă prea multă distracție, mai mult am discutat, am planificat și organizat. Însă m-am bucurat de o cazare de nota 10 la Casa Anca (pensiune de 4 margarete) și de niște mese absolut grozave. Am mâncat extrem de bine (și de mult… ), tot felul de minunății, cu ingrediente locale și sănătoase. O să-mi amintesc mult timp de zacusca și salata de vinete, de prăjiturile de casă, de fripturile la cuptor sau cu sos, de ciupercile gratinate.
  • m-am gândit foarte mult. Cu atât de mult de muncă, o parte din ea mecanică, mintea ajunge în locuri nebănuite și așa îți vin multe idei, dorințe de schimbare, vise, speranțe că poate fi mai bine, poate fi grozav. M-am și răzgândit de foarte multe ori, de la o zi la alta. Tare greu e să iei niște decizii care știi că-ți pot afecta toată viața.
  • am gătit prima ciorbă din viața mea. Și a ieșit foarte bună, cel puțin așa mi s-a spus. Am primit inclusiv complimente de genul: “e cea mai bună ciorbă pe care am mâncat-o în ultimii ani”. 🙂
  • am urmat cursul de Competențe Antreprenoriale, pe care l-am finalizat cu nota 10. Într-o lună primim și diplomele.
  • am fost la primul workshop din viața mea – „Accelerează-ți brand awareness-ul prin campanii de Google Adwords Remarketing”.

Cam asta a fost. Să vedem martie cum va fi.

Cum a fost pentru voi februarie?

12 Comments on Cum a trecut și februarie

  1. Pfai, te înțeleg perfect. Și pentru mine luna februarie este plină, mai ales pentru că și eu urmez cursul de Competențe Antreprenoriale :). Și, pentru că nu mai sunt obișnuită să merg la cursuri care să dureze atât de mult sau să dau examene (!), mi se pare o provocare foarte mare. Totuși, mă entuziasmează ceea ce mi se întâmplă la curs, plus gândul că, după curs, mi se vor întâmpla o grămadă de lucruri minunate!

    • Da, eu nu mai eram obisnuita sa prezint proiecte. Examene am mai dat, chiar si vara trecuta, dar proiecte n-am mai prezentat de vreo 2 ani, de cand am terminat masterul. 🙂

  2. Foarte obositor si dificil. Sunt in impas pe mai multe planuri, dar azi, de 1 martie, incerc sa fiu optimista si increzatoare ca totul va fi bine in viitor.
    Am scris si eu putine articole, mai putine ca de obicei, dar asta si pentru ca luna a fost una scurta.
    Felicitari, Mihaela, pentru tot ce ai obtinut, o primavara luminoasa, parfumata si frumoasa iti doresc! La multi ani de martisor. 🙂

    • Multumesc Nice, la fel si tie! O primavara superba. Sper ca luna martie sa aduca mai multa liniste si mai multa relaxare.

  3. A fost o luna scurta si obositoare. Fizic si psihic am fost realmente praf! Sper ca martie sa fie mai ok. 🙂
    Primavara frumoasa si (mai) relaxanta!

    • Da, asa as putea spune si eu. Deci se pare ca februarie a fost obositoare ptr noi toti. Primavara frumoasa!

  4. E foarte bine ca esti ocupata cu munca..eu sunt ocupata cu incercarile de a gasi un job si tare e greu!!

  5. Pentru mine februarie a fost static si totusi cu stress, insatisfactii.
    Acum insa am ocazia sa iau revansa si sa muncesc mai mult ca sa-mi rezolv proiectele si sa bifez lista cu must-do-uri

    • Foarte bine, iti urez spor! Eu sper sa am mai putin de muncit luna asta, ca prea a fost februarie cum a fost…

Leave a Reply to addicted Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.