Când vine ziua în care am programare la unghii, ştiu ce am de făcut. Intru pe contul de Facebook al Oanei de la salon, mă uit prin pozele cu modele de unghii, îmi aleg ce vreau şi-mi trimit pe mail. Ajung la salon, îi arăt Oanei şi ea îmi reface modelul. Aş putea să aleg eu un model, din imaginaţia mea, dar deocamdată am văzut prea multe modele drăguţe şi am vrut să le încerc. Chiar şi acum, la câteva zile de la manichiură, am salvate câteva imagini cu modele de unghii, pentru data viitoare.
Modelul meu, faţă de cel original, are un pic de sclipici şi desene mai simple pe unghii. Oana mi-a menţionat că este prima dată când îmi fac french alb şi într-adevăr…aşa e. Nu mi-am dat seama. Este şi prima dată când aleg să-mi pun o pietricică. În caz că nu vă daţi seama din imagini, pe inelar este un desen cu un fluture. Mi s-a părut un model frumos pentru această perioadă a anului.
Mă gândeam să-mi fac un model special pentru Paşte, cu iepuraşi, ouă roşii. Dar nu avea rost. Paştele durează 3 zile, eu rămân cu manichiura 3 săptămâni.
Foarte drăguț modelul.
Astept sa le vad albastre, mov, negre chiar 🙂
Le-am avut si asa. 🙂
http://www.mihaelaanghel.com/2012/10/11/notd-black-or-white/ – negre aici (si cu ocazia asta mi-am amintit ca am mai avut french cu gel, numai ca le-am facut la alt salon
http://www.mihaelaanghel.com/2012/04/07/notd-u24-u18-miracle-colors-flormar/ – aici mov
Albastre parca nu le-am avut.
Interesant model… chiar dragut!
Pur si simplu le ador! Model, realizare..sunt perfecte!
Buna! f. dragute unghiile! Te urmaresc de ceva vreme si am f. incredere in parerile tale! am fost reticenta in legatura cu acesta noua tehnica de aranjare a unghiilor, dar treptat, am ajuns sa le acord mai mult credit, gandindu-ma ca poate tehnicile au avansat! acum ca am vazut ca si tu ti le faci des, am zis sa incerc si eu! De salonul bellesere am mai auzit la colegele mele! ce e rau e ca nu pot sa vad imagini cu lucrarile lor. pe fb. fetelor nu am vazut decat cateva. poate au restrictinoat vizualizarea lor doar pt. prietenii lor! Cam cu cat timp inainte trebuie sa ti faci programare? si cam cat costa o manichiura french, cu gel?
Multumesc si la cat mai multe articole!
Multumesc Cristina! Ma bucur sa aud asta.
Da, poze mai multe sunt pe pagina personala a Oanei si probabil pot fi vazute doar de prietenii ei. Si din cate stiu nu da add la necunoscuti, eu am adaugat-o dupa ce am fost la ele.
Pentru programare, e in functie de ora la care poti merge. Fetele nu lucreaza in weekend iar in timpul saptamanii au program doar pana pe la 6, daca nu ma insel. Maxim 7 seara. Daca poti veni in timpul zilei, la pranz, pe la 10, 11, gasesti mai repede, poate daca suni acum, cam in 3-4 saptamani. Daca vrei insa pe la 5-6 dupa-amiaza e posibil sa gasesti loc liber chiar si peste o luna, o luna jumatate. Eu prima data foarte greu am gasit, m-am programat peste vreo 6 saptamani.
O manichiura cu gel costa 80 de lei. Nu conteaza daca o vrei simpla, adica french, sau cu desen pe mai multe unghii, tot atata costa.
Daca mai ai alte intrebari te rog sa-mi spui. O seara frumoasa!
Wou, trei saptamani dureaza manichiura asta? Desi pretul nu este chiar mic, se merita. Iar modelul este frumusel foc. 🙂 Nu mi-am mai facut demult french, e timpul sa revin la stilul care m-a consacrat. 😀 😛
Da, rezista chiar si mai mult. Numai ca iti creste unghia, mie destul de repede, si se vede urat sau te incomodeaza. De aceea merg la 3 saptamani sa mi le schimb.
Foarte frumoasa si delicata manichiura! 🙂
Multumesc Carla! 🙂
Buna!
Da-mi si mie te rog FB manichiuristei tale, unde ma duc eu e 10 lei modelul per unghie si mai mult de 2-4 unghii nu mi-am decorat niciodata. Ale tale arata super 😉
Poti sa imi dai pe mail, daca nu vrei sa postezi aici.
Flori, eu iti dau, numai ca din cate stiu nu da accept decat la persoanele pe care le cunoaste. https://www.facebook.com/oanateona.sarbu?fref=ts&ref=br_tf
Eventual trimite-i mesaj, ca sa-ti dea accept.
Uite si pagina salonului, cu date de contact si cateva modele de unghii: https://www.facebook.com/pages/Salon-Bellessere/274426972599041?ref=br_tf