Eh, nu chiar cel mai frumos, dar mie acum aşa mi se pare.
Îmi place ca în fiecare an să-mi cumpăr un costum nou de baie. Mă plictisesc rapid de cele vechi şi deşi le folosesc în continuare şi le iau în vacanţe, vreau şi unul nou. Aşa că atunci când am mers cu sora mea la cumpărături, eu în căutare de sandale, ea de costum de baie, n-am rezistat tentaţiei şi am probat până am găsit un model perfect.
Iniţial mă gândeam să-mi iau unul clasic, întreg, ca să-l folosesc ulterior la piscină. Am probat un model de la Jolidon (imaginea de mai jos), dar îmi era prea mare şi nu am găsit în magazin o mărime mai mică.
Am probat şi câteva costume de baie de la Oysho (de exemplu cel din imaginea de mai jos). Mi-au plăcut imprimeurile lor. Şi preţurile erau destul de bune, găseai foarte multe variante de sutien+slip până în 100 lei. Eram aproape decisă că mă întorc aici şi cumpăr un costum de baie alb simplu…numai că am găsit ceva mai bun în altă parte.
Ultimul magazin vizitat a fost H&M. Am văzut imediat câteva costume de baie drăguţe, dar foarte puţine mărimi mici. Erau şi sutiene la care nu se găsea slipul de acelaşi fel şi mărime – am întâlnit asta la vreo 3, 4 modele de costume de baie. Asta e…Până la urmă am găsit costumul de baie perfect. Era ultimul de mărime mică. Aşa încât trebuia să iau decizia rapid.
În Iaşi erau disponibile 2 culori pentru acest model. Eu iniţial am văzut doar modelul pe alb, pe cărămiziu nu erau modele mici. Le-am descoperit ulterior, erau ascunse în spatele casei de marcat, habar n-am de ce. Oricum, dacă sunteţi interesaţi de acest model de costum de baie pe cărămiziu dimineaţă mai erau mărimi mici. Şi este şi la reducere, 30 de lei sutienul, 40 de lei slipul.
Eu l-am ales pe cel alb, cu slip bleu, care din păcate nu este la reducere. Sutienul costă 90 de lei iar slipul 40 de lei – în total 130 de lei. Multişor, dar eu zic că merită.
Modelul este cel din imaginile de mai jos cu precizarea că slipul este bleu (spre turcoaz), precum pietricelele de la sutien. În magazinul din Iaşi aşa era prezentat costumul de baie, nu era cu slip alb. Sutienul este deosebit, guleraşul cu mărgele este finuţ, subţire şi scoate în evidenţă costumul de baie de altfel simplu.
Îmi place mult şi culoarea, n-am mai avut un costum de baie alb şi ştiu că pe bronz se vede tare frumos. Partea bună e că se potriveşte perfect şi cu manichiura mea. Sunt asortată. 😛
Pe net am găsit acest model în mai multe culori.
Acum mai trebuie să găsesc şi sandale…
o sa iti ramana o urma cam ciudata intre sani 😀 dar costumul e intr-adevar foarte frumos!
http://jolie-creativity.blogspot.ro/
Margelele sunt cusute pe material, deci nu o sa ma bronzez cu tot felul de gaurele (cele dintre margele) pe gat si piept. 😛 Daca la asta te refereai. Daca as purta doar acest costum de baie, da, ar ramane o dunga alba de la material, dar fara gauri sau altceva. Dar oricum le alternez, nu port in fiecare zi acelasi costum de baie.
Si multumesc. 🙂
Mie anul acesta imi plac cele albastru inchis cu alb (in dungi sau orice combinatie)! cu greu mi-am gasit unul asa care chiar imi place 🙂
Am vazut si eu cateva modele la H&M mai mult decat interesante. Ceea ce-mi place enorm de mult la un costum de baie sunt imprimeurile..daca sunt facute cu gust, categoric ma imping sa si cumpar.
Anul asta m-a tentat pentru prima oara sa imi iau si eu un costum clasic, one piece. Cel de la Jolidon e super dragut.
Si al tau imi place, iar dintre toate culorile pe care era disponibil, alb + turcoaz mi se pare varianta cea mai reusita! 🙂 Sa-l porti sanatoasa… si bronzata! 😀
Multumesc. 🙂
cel alb cu pietricele turcoaz este superb, chiar ca este unul dintre cele mai frumoase, in rest nu ma mai convins niciunul