Acest Revelion nu a fost despre găsirea rochiei perfecte pentru noaptea dintre ani, despre mersul la coafor şi în general realizarea tuturor eforturilor pentru câteva ore dintr-o noapte, fie ea şi o noapte mai specială. Nu a fost ca în alţi ani. A fost primul meu Revelion petrecut la munte. Poate nu e altfel pentru voi, dar e altfel pentru mine. A fost prima dată când mi-am petrecut Revelionul în afara oraşului natal.

Nu ne-am limitat la o singură zi, am petrecut nu mai puţin de 6 nopţi în Bistricioara, la pensiunea Edy. Nu am decât cuvinte de laudă pentru gazdele noastre, au fost foarte amabili, ne-au oferit condiţii foarte bune pentru o sumă care mie mi s-a părut foarte rezonabilă. Fiind un grup mare, de 11-13 persoane (au mai venit, au mai plecat dintre noi), am închiriat întreaga pensiune. Am avut doar pentru noi 6 camere, fiecare cu baia ei (foarte modernă), bucătărie, sală de mese. În vilă era foarte cald, nu s-au zgârcit deloc cu încălzirea (anul trecut prietenii mei au suferit de frig la altă pensiune, deci nu întotdeauna ai noroc). Fiind numai noi în pensiune nu a fost nevoie să închidem uşile, am putut face ce vrem, am ascultat muzică mai tare, am râs, şi foarte important pentru mine, n-am avut nici o grijă cu lăsatul obiectelor de valoare în cameră.

Trebuie să menţionez şi mâncarea, care ne-a fost asigurată tot de pensiune. Am ales o masă pe zi, formată din ciorbă, felul 2 şi desert, plus masa de Revelion. Felul 2 ne era servit la prânz, ciorba seara (aşa am vrut noi), iar dacă voiai să iei şi mic dejun, nu trebuie decât să anunţi cu o seară înainte. Gazda a lucrat ca şi bucătăreasă, deci mâncarea era foarte bună. Ne-am delectat cu păstrăv, friptură de porc la cuptor, ciorbă de vită, ciorbă de fasole, s.a. Iar deserturile…o minune.

Pentru cei interesaţi de preţuri: masa de Revelion a costat 100 lei/persoană (friptură de iepure, antreuri, salate, friptură de porc cu garnitură, desert), masa formată din felul 1, 2 şi desert 38 lei/persoană/zi, cazarea în perioada sărbătorilor 130 lei/zi/camera.

Vacanţa asta n-ar fi fost aşa grozavă dacă nu ar fi fost prietena mea Alexandra. N-aţi mai cunoscut o persoană atât de generoasă, de iubitoare, de caldă, de altruistă. M-a copleşit cu iubirea ei, cu îmbrăţişări, pupături, grijă. Mereu a fost aşa, are atâta grijă de mine! Sunt extrem de norocoasă că o am alături de mine, pe ea şi pe Raluca. Nu ştiu cum de eu, o persoană atât de introvertită şi de rece, am putut atrage persoane atât de calde, care să mă suporte aşa cum sunt şi încă să mă iubească. Uneori am impresia că inima mi se face de gheaţă şi atunci una dintre ele sau amândouă mă încălzesc la loc.

cu_alex

Ce am făcut în aceste 7 zile la munte? Am mers la săniuş, în Borsec şi Durău. Nu mă mai dădusem cu sania de ani întregi, cred că tocmai din adolescenţă. Am băut vin fiert, o grămadă de vin fiert. O să vă mire dar nu mai băusem vin fiert până acum. Ne-am plimbat, prin Durău, pe lângă Lacul Izvorul Muntelui, Bistricioara, Borsec. Am învăţat să joc o grămadă de jocuri: Catan, Saboteur, Whist, Rentz, Mafia, Mim. O să fac un articol separat în care o să povestesc despre ele, poate mai este cineva pe aici, ca mine, care habar n-are de ele. Am râs, Doamne, cât am mai râs. Simţeam că pocnesc de atâta râs. Am citit. Da, am avut şi timp de citit, nu mult, dar suficient cât să încep noul an cu 3 cărţi citite. Am văzut artificii, în noaptea de Revelion. Am mâncat tot felul de bunătăţi. Mi-am făcut cunoştinţe noi, şi zic eu, prieteni noi.

DSC07886 DSC07887 DSC07917 1555338_10151862450763862_520302067_n

Cam aşa am intrat în 2014. Înconjurată de prieteni, de oameni care mă iubesc, de veselie, de râsete.

10 Comments on Un altfel de Revelion

  1. Foarte frumoasa vacanta ta, Mihaela, La multi ani in 2014! 🙂
    Vin fiert nu am baut pana acum desi mi-am tot propus, dar nu regret prea tare ca eu nu sunt prietena cu alcoolul. Dar am tot nimerit in diferite locatii unde era la discretie…
    Am fost si eu acum multi, multi ani la Durau. Eram extrem de tinerica. 😛 😀

    • Imi place foarte mult zona in care ai fost. Din pacate, nu am mai ajuns in ultima perioada de timp. Ma bucur ca ai petrecut trecerea dintre ani in aer liber si alaturi de prieteni! Iti doresc un an plin de provocari placute, sanatate si multa iubire! La multi ani, Mihaela! 🙂

    • Multumesc mult Nice!
      Vinul fiert nu are prea mult alcool, eu l-am baut ca si suc. 😛
      Da…si eu mai fusesem la Durau acum muulti ani. 🙂

  2. Am avut si eu asemenea vacante de sarbatori, dar acum mult timp. 🙂
    In 2000 am facut un Revelion la Baile Sugas in judetul Sfantul Gheorghe, unde am stat 4 zile, si in 2003 am facut Craciunul la Predeal, unde am petrecut o vacanta de o saptamana. Ambele vacante au fost superfaine, am mers acolo cu grupul meu de prieteni, a fost multa zapada in ambii ani, intr-un cuvant a fost exceptional. Tot asa, vile elegante, luxoase si confortabile, fiecare camera cu baie etc.
    In Canada am mers la munte in provincia Quebec, in doua statiuni montane, Saint-Sauveur si Mont-Tremblant, atat vara cat si iarna cand e sezonul de ski, dar n-am fost de sarbatori.
    Inainte sa se nasca Alex al meu, mai mergeam la ski aici in provincia Ontario, o statiune de ski Blue Mountain la 300 km de Toronto, dar de cand s-a nascut Alex n-am mai mers. 🙂

Leave a Reply to Mihaela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.