Probabil mulţi au impresia că citindu-mi blogul află totul despre viaţa mea. Şi aici eu sunt de vină, au fost vremuri când scriam atât de mult pe blog încât puteai avea impresia că acesta ţine loc de jurnal personal. Dar acele timpuri au apus de mult, acum am mai puţin timp liber, acum sunt intimidată de persoanele care ştiu că intră pe acest blog, acum înţeleg şi apreciez mai mult intimitatea pe care ţi-o oferă anonimatul.

Cu toate acestea m-am hotărât să menţionez aici câteva din lucrurile pe care nu le-am scris pe blog, deşi poate ar fi fost caracteristic pentru mine să o fac. Secrete e mult spus pentru că cei apropiaţi mie, de la familie la colegi de lucru, ştiu despre toate acestea.

De ce o fac? Hmm…pentru că n-am inspiraţie să scriu despre altceva şi pentru că pur şi simplu aşa am chef. 🙂

  • mi-am schimbat locul de muncă

Da, pentru foarte scurt timp mi-am schimbat locul de muncă. Voiam o schimbare, voiam să am posibilitatea să învăţ lucruri dintr-un alt domeniu. Mi se părea că acel domeniu este mai uşor de înţeles pentru mine şi îmi plăcea ideea că marketing-ul pe care trebuia să-l fac acolo era diferit de ce făceam la fostul loc de muncă. Dacă la fostul loc de muncă promovam mai mult la nivel naţional, aici trebuia promovat în special la nivel local.

Am fost uimită de cât de uşor am găsit un alt loc de muncă, având în vedere că toată lumea se plânge că este aşa greu. Şi nu au fost implicate pile, cunoştinţe sau alte minuni. Am fost aleasă pentru experienţă şi felul în care au decurs interviurile. Şi asta mi-a crescut foarte mult încrederea în mine. Am fost extrem de flatată că cei care m-au intervievat au fost impresionaţi de cunoştinţele mele într-un domeniu pe care doar l-am observat, în care n-am lucrat niciodată.

Şi mi-aş fi dorit ca totul să meargă bine, să continui pe acel drum, dar atunci când nu eşti presată de faptul că nu ai alte opţiuni, că trebuie neapărat să stai la acel job, ai şi alte aşteptări în afară de cele salariale. Aşa a fost şi în cazul meu. Poate vreodată voi detalia acest lucru într-un articol, deşi mulţi o să sară pe mine, reproşându-mi că unii nu-şi găsesc loc de muncă iar eu mă plâng de faptul că trebuie să vin cu calculatorul de acasă (un exemplu, nu are legătură cu locul de muncă de care vă vorbeam, asta mi s-a cerut la un interviu pentru alt loc de muncă, acum câţiva ani).

  •  o să mai am o nepoţică

Şi sper să se nască pe 12 ianuarie (de ziua mea), să fie sănătoasă şi să aibă parte de tot ce e mai bun pe lumea asta. Şi mai sper că ea şi Alessia să aibă aceeaşi relaţie grozavă pe care o am eu cu sora mea. Este minunat să ai o soră, sunt extrem de norocoasă că o am lângă mine şi că în ciuda diferenţei de vârstă ne împăcăm atât de bine.

  • a început să-mi placă să gătesc

În ultimul an am învăţat să fac o mulţime de mâncăruri şi chiar a început să-mi placă. Îmi place mai ales să fac dulciuri şi asta cred (şi-mi place să cred) că mi se trage de la bunica mea. Dintre lucrurile pe care le-am învăţat în ultimul an şi pe care trebuia de fapt să ştiu să le fac de mult timp: ciocolată de casă, ciorbe, ardei umpluţi, pârjoale, salată boeuf, plăcintă cu foi cu brânză dulce şi stafide, macaroane cu brânză, tarte cu fructe, prăjituri de tot felul, scrob, clătite, şniţele, fripturi de porc, pui Kiev. Şi multe altele.

Vreau să mai fac în viitorul apropiat tot felul de reţete de mâncăruri obişnuite, gen gogoşi sau sarmale, pentru a vedea dacă mă descurc.

  • am slăbit 7 kg într-o lună

M-am ambiţionat şi am reuşit să ajung într-o lună şi un pic la greutatea la care visam de vreo 7 ani. Poate voi scrie şi despre asta într-o zi, cum am reuşit, ce am mâncat, ce n-am mâncat. Momentan încerc să mă menţin şi pe cât posibil să păstrez aceeaşi dietă sănătoasă. Cel mai spectaculos mi se pare că am reuşit să slăbesc şi în acelaşi timp să gătesc din ce în ce mai mult, în special dulciuri. Secretul poate îl voi spune într-un articol separat.

Ar mai fi şi alte secrete, dar prefer ca pe acelea de natură foarte personală să le ţin pentru mine. Iar cei interesaţi să afle, le doresc succes în continuare în activitatea lor de inspecţie zilnică şi aprofundată a contului meu de Facebook, poate poate afla detalii noi despre viaţa mea. 🙂

10 Comments on Secrete din ultimul an

  1. Dar astea nu sunt secrete, sunt super-secrete, pe care le spui doar prietenilor apropiati si familiei. Prea te expui. Sa vezi de-acum intrebari: cum ai slabit, ce-ai mai gatit?..

    • Eh, nu-s chiar super secrete. :)) Mai am suficiente, pe care chiar nu le-as scrie aici. Astea sunt informatii pe care deja mare parte din lume (colegi, prieteni, familie) le stie.

      • Hai ca reusisei sa bazi spaima in mine, ca am si eu cateva persoane care ma atrag asa ca un magnet si tot poposesc pe profilul lor. 😛 Deh, curiozitatea bat-o vina. Sunt barbati, gen fosti, cu femei nu prea am curiozitati. :)) Bine, intru o data la doua saptamani, cand deschid calculatorul, nu-ti imagina incursiuni zilnice. :))

        7 kg intr-o luna? Wow, dar asta e chiar un record, poti sa ne impartasesti si noua acest regim infailibil? 😀

  2. D-aia eu n-am poftim pe nimeni in viata mea, pe blog, d-aia nu pun poze cu mine, iubit, prieteni etc. Curiozitatea e mare, desi ar putea veni direct la mine sa ma intrebe si daca am placerea de a le raspunde bine, daca nu… la fel de bine.
    Ma bucur pentru micutele tale secrete, sa iti fie sanatoasa nepotica si zglobie. Felicitari si pentru noul stil de viata, kgle vin si pleaca, important e sa ducem un stil de viata sanatos, sa fim noi bine, pe termen lung.

    • Multumesc! Asta e cea mai mare bucurie, noua nepotica. 🙂
      Si da, e foarte important sa fim sanatosi, eu inca ma lupt cu pofta de dulce, cel mai bine e sa indepartezi (aproape) complet zaharul din alimentatie…

      • Eu nu mai pun zahar in dulciurile pe care le fac sau in bauturi de mai bine de 1 an. Folosesc inlocuitori naturali, si nu ma refer la mierea de albine pentru ca nu-mi place. Folosesc doar indulcitori cu stevie, sirop de agave, xilitol etc. Si, de asemenea, nu mai folosesc ulei in salate. Doar ulei de parafina, care nu are calorii si nici gust dar se comporta in salate ca uleiul de floarea soarelui.
        Prajeli oricum consum extrem de rar, deci cu astea eliminate reusesc sa ma mentin. Sa incerci si tu alternativele astea si ai sa vezi ca o sa iti fie si mai bine ca pana acum.
        Pentru pofta de dulce recomand ceaiul de rozmarin.

Leave a Reply to Mihai Pintilie Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.