IMG_2835Am cumpărat acest şampon uscat fără să am prea mari speranţe. Da, review-urile erau pozitive, dar nu aveam aşa multă încredere în ele. M-am dus de două ori la Sensiblu şi de-abia a doua oară am găsit varianta Dark & Deep Brown. Am dat 27 de lei pe recipientul de 200 ml, fără să ştiu că în Douglas, aflat destul de aproape, puteam găsi şi varianta mini, mai convenabilă pentru testare.

Din fericire nu-mi pare rău pentru achiziţie. Spre mirarea mea şamponul asta chiar funcţionează.

Înainte să vă scriu mai multe despre şampon, să vă povestesc un pic cum este să ai părul gras. După spălarea părului ai parte de o zi, poate două bune. În prima zi părul stă bine, este voluminos, curat. Din a doua zi deja se lasă spre scalp. Trebuie să te fereşti să îl piepteni prea bine, chiar şi în prima zi, că altfel întinzi sebumul pe tot firul de păr. Trebuie să eviţi să te joci cu părul, să îl aranjezi cu mâna, să-ţi plimbi degetele prin el. Mai trebuie să îi interzici şi iubitului să se joace cu părul tău, că altfel nici măcar 2 zile nu-ţi rezistă cât de cât curat.

Uneori te culci a doua zi crezând că încă arată bine, că mai rezistă o zi. Dimineaţa însă, după o pieptănare normală, te trezeşti cu el…dezastru. Am păţit să continui să mă pieptăn, să încerc cărarea pe altă parte, şi sfârşind cu el şi mai gras decât la început. Ce să faci atunci? Să-l speli nu ai timp, dacă îl prinzi în coc sau coadă de cal tot gras arată.

Mai rău e că uneori nici măcar o zi nu rezistă. Eşti încrezătoare că de-abia te-ai spălat cu o zi înainte, te trezeşti dimineaţa şi…surpriză. E lipit de cap şi rădăcinile sunt grase. Degeaba arată bine vârfurile, dacă rădăcina e uleioasă, nu mai ai ce face.

Pentru astfel de cazuri este bun şamponul uscat. Nu înseamnă că gata, nu te mai speli toată săptămâna, ci câştigi o zi în plus, te salvează de la o zi cu păr nasol. Dacă te trezeşti dimineaţa cu părul gras şi ţi-e imposibil să îl speli şi să-l usuci, pulverizezi şamponul uscat la rădăcina, de la o distanţă de 30 cm, masezi cu degetele şi scuturi părul.

L-am încercat de câteva ori până acum şi chiar îşi face treaba. Părul arată decent, rădăcinile prind volum şi poţi ieşi liniştită din casă. N-am riscat să mă pieptăn după aplicarea şamponului uscat, îl aranjez un pic cu mâna, cât să nu mă trezesc iar cu sebum peste tot. Seara însă nu mai aştept, mă spăl pe păr. N-am încercat să folosesc şamponul uscat două zile la rând.

Cât despre tenta de culoare promisă, eu n-am observat vreo modificare. Nici n-am fost prea atentă, nu m-a interesat, am vrut doar să-şi facă efectul şi să înlăture excesul de sebum.

Mie mi-a plăcut, îl consider un real ajutor. Merită încercat, căutaţi variantele mini din Douglas pentru testare.

7 Comments on Review şampon uscat Dark & Deep Brown Batiste

      • stiu ca exista si alte variante dar pe mine nu ma tenteaza variantele fara acel “hint of color” deoarece am parul mai inchis la culoare si acum folosesc samponul uscat pentru satene care imi lasa parul cu o tenta mai deschis. deci o sa-mi achizitionez pe viitor samponul pe care il ai tu acum – cu o nuanta mai inchis. celelalte care sunt fara culoare banuiesc ca fac si mai deschis parul la culoare si ca necesita o mai indelunga periere pt uniformizare. deci pierdere de timp – si, vorba aia – din lipsa de timp nu ne spalam parul,nu? decat sa-l tot perii la infinit mai bine ma spal rapid si il usuc :))

  1. Si mie imi plac sampoanele astea uscate Batiste. La acesta maroniu nu prea ma incanta ca imi ramane culoarea sub unghii daca imi trec degetele prin par. 🙂

Leave a Reply to Mihaela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.