Cine e Sofia Intâi? Se întreabă probabil toţi cei care n-au copii ei însuşi, dar au de cumpărat cadouri pentru alţii copii. Am aflat şi eu de curând, tot prin intermediul nepoatei mele, care mă pune la curent cu toate noutăţile în materie de jucării pentru copii.

Prinţesa Sofia Întâi este un nou personaj de la Disney, vedeta unui serial TV, difuzat şi-n România de posturile Disney Channel şi Disney Channel Junior. Serialul este produs de Disney Junior şi este deja la al treilea sezon. Actori destul de cunoscuţi şi-au împrumutat vocea serialului animat: Ariel Winter (o ştiţi din Modern Family), Sara Ramirez (Grey’s Anatomy), Darcy Byrnes (Desperate Housewives), Tim Gunn (Project Runway). În serial este vorba de o fetiţă, Sofia, care ajunge prinţesă prin căsătoria mamei ei cu un rege. Ea acum trebuie să înveţe să se poarte corespunzător şi asta o va face cu ajutorul a trei zane de la Royal Training Academy. În schimb ea le oferă tuturor o lecţie în privinţa calităţilor pe care orice om ar trebui să le aibă: sinceritate şi bunătate.

Nu e de mirare că Sofia a avut aşa mare succes printre fetiţe. Orice fetiţă visează să fie prinţesă, să îmbrace rochii lungi, vaporoase, să poarte diademă şi bijuterii strălucitoare, să aibă puteri magice şi să trăiască într-un palat, alături de o mulţime de animale fermecate. Asta mi-am dorit şi eu, când eram mică, asta îşi va dori acuşi şi nepoţica mea de un an. Sora ei mai mare a cam trecut de faza Sofia, acum e faza Elsa.

La Noriel brandul Sofia este bine reprezentat. Jucăriile Sofia sunt destinate în special fetiţelor cu vârste între 2-8 ani, dar eu aş zice că cel mai iubite sunt pe la vârsta de 4-6 ani. Din colecţia de jucării Sofia fac parte păpuşi, figurine, puzzle-uri, tăbliţe sau seturi de desen, dar şi biciclete, haine, încălţăminte, ghiozdane, ba chiar şi termosuri sau corturi. Pentru că ştim ce mult îşi doresc copiii să se acopere din cap până-n picioare cu personajul preferat. 🙂

Mie mi-au plăcut în mod special setul de scris compus din agenda cu instrumente de scris şi cutia muzicala. Pentru fetiţe cu înclinaţii artistice.

set-agenda-si-instrumente-de-scris-printesa-sofia sofia-cutie-de-bijuterii-muzicala

Sunt drăguţe şi rochiile de prinţesă, poşetă, mănuşi şi bijuterii. Sunt şi utile pentru că multe din fetiţe visează să se îmbrace în costum de prinţesă la zilele lor de naştere sau la ocazii. Nu mai zic de Halloween, care a început să fie serbat prin grădiniţele şi şcolile din România.

Spor la cumpărături! Şi vouă, şi mie, mă apuc şi eu de căutat cadouri pentru nepoatele mele. 😛

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

1 Comment on Sofia Întâi, cea mai iubită prinţesă

  1. Si magazinele din State sunt pline de astfel de produse. Cred ca momentan cele mai multe produse sunt cu Frozen. Si nepotica mea de 2 ani e fascinata de acest film, asa ca de Craciun va primi un cort si un scaun pliant Frozen.Si o perna mare. Pt nepotul de 4 ani am luat aceleasi obiecte, insa cu Spiderman si Avengers. Problema e ca băieții parca isi schimba gusturile mai repede. Acum câteva luni era mare fan Avengers, iar săptămâna trecută vorbea de Transformers. Cam greu sa tii pasul :)) Le-am luat si cateva hainute, ca sa primeasca si ceva practic. Nepotica e f cocheta deja si mereu imi admira cizmele, asa ca va primi o pereche roz. Plus o geaca de blugi, o fustita si tricouri. Sunt atatea haine drăguțe pt fetite, ca tare greu m-am abtinut sa nu cumpăr mai multe.

Leave a Reply to Roxy Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.