Nu ştiam de genocidul care a avut loc în 1994 în Rwanda. Nu am ştiut până acum că populaţia Rwandei este formată din o majoritate de hutu, minoritate de tutsi şi 1% twa (pigmei). Simt că această carte m-a învăţat foarte multe, nu numai despre istoria Rwandei, dar şi despre puterea de a supravieţui în cele mai aprige condiţii.
Immaculee Ilibagiza este una din puţinele supravieţuitoare ale genocidului menţionat mai sus. Aproape întreaga ei familie a fost omorâtă şi nu de militari, după cum ne-am aştepta, ci chiar de către cunoştinţele lor, vecini, profesori, prieteni, doar pentru că aveau o etnie diferită.
Immaculee a supravieţuit ascunsă într-o baie minusculă, timp de 91 de zile, împreună cu alte 7 femei. Ucigaşii familiei ei o căutau şi au trecut de zeci de ori pe lângă acea baie, ascunsă de un dulap, strigând numele ei. A ajutat-o foarte mult credinţa în Dumnezeu. Toate acele zile le-a petrecut rugându-se, încercând să treacă peste moartea familiei ei şi reuşind într-un final să-i ierte chiar şi pe ucigaşi. Tot credinţa a ajutat-o mai târziu să aibă o atitudine pozitivă şi să caute să-şi îmbunătăţească viaţa, prin găsirea unei slujbe la ONU şi în final, a unei vocaţii, cea de public speaker.
Este o carte care te marchează, o carte pe care nu am putut să o las din mâini până la final. Nu o recomand celor mai sensibili, sunt prezentate destul de viu suferinţele etnicilor tutsi. Celor ce pot suporta, citiţi şi învăţaţi.
Despre acelaşi subiect (genocidul din Rwanda) este şi filmul Hotel Rwanda (poveste adevărată), pe care vi-l recomand de asemenea.