Se apropie Crăciunul și am început să mă gândesc la ce cadouri să-i cumpăr Ilincăi. Ca orice părinte, am o plăcere deosebită să-i cumpăr lucruri, dar încerc să mă abțin și să cumpăr doar cele necesare.

Anul trecut i-am cumpărat de Crăciun o bucătărie de lemn de la Lidl (a costat în jur de 300 lei). A avut și încă are mare succes, se joacă și acum la ea, și știu că a fost o achiziție bună și cred că se va juca la ea încă câțiva ani buni de acum încolo.

La ce mă gândesc pentru anul acesta? Vi le enumăr mai jos, cu mențiunea că nu i le voi cumpăra pe toate, voi vedea ce reduceri sunt de Black Friday, voi vorbi și cu bunicile și alte rude, și vom împărți noile achiziții între noi.

LEGO DUPLO

Pe primul loc în lista mea de cumpărături este un set Lego Duplo. Nu știu încă care anume, probabil ceva cu Minnie Mouse sau cu o căsuță/fermă/animale. Cred că a ajuns la vârsta la care să construiască cu plăcere. A început deja cu mega blocks (se pare că se scrie de fapt mega bloks…), primite de la verișoara ei.

CARTE CU ACTIVITĂȚI WIPE-CLEAN DE LA USBORNE

Am găsit o carte cu activități wipe-clean, cu imagini reprezentative pentru Crăciun, și am și comandat-o. A costat 30 de lei și va fi prima carte de acest tip pentru Ilinca. A început de câteva săptămâni să deseneze cu plăcere și cred că îi va plăcea și așa ceva.

PĂPUȘĂ BRIOȘĂ

A văzut la verișoara ei astfel de păpuși și îi plăceau, așa că vreau să-i cumpăr și ei una. E vreo 30 de lei, am înțeles că se găsesc în Carrefour sau Kaufland.

CĂRȚI

Îi cumpăr des cărți Ilincăi, nici nu am reușit să le citim pe toate până acum. Cu toate acestea tot mai am câteva în wishlist:

  • Lama lama și bunicii
  • Hoinari prin anotimpuri – Toamna
  • Au, mă doare, tigrișorule
  • Aventuri cu Bingo și Rolly
  • Caiet de jocuri și activități pentru copii isteți (2-3 ani)
  • Prima mea carte despre mine
  • Cărți cu autocolante

CORT DE JOACĂ (TEEPEE)

Sunt multe variante, multe dintre ele până într-o 100 de lei, dar îmi plac mult corturile teepee făcute de Mami & Leah. Însă la prețuri pornind de la 670 în sus…sunt cam scumpe din păcate pentru bugetul nostru. Posibil să-i cumpăr ori un cort teepee mai ieftin, ori un cort obișnuit.

ALTELE

Cu siguranță Lidl o să vină cu niște jucării frumoase pentru Crăciun. Am înțeles că le cam repetă an de an (bucătăria este în fiecare an de exemplu), așa încât m-am uitat pe niște cataloage mai vechi și, dacă le bagă, m-ar interesa și următoarele lucruri:

  • Casă de păpuși din lemn (preț aproximativ 150 lei + 30 de lei set mobilă/păpuși pentru casă)
  • Puzzle 3D din lemn (preț aproximativ 30 de lei)

Cam asta e lista noastră, momentan. Haine și încălțăminte avem, am pregătit-o destul de bine pentru iarnă. Dacă mai aveți idei de cadouri frumoase, apreciate de copii de 2 ani, lăsați-mi mesaj. Apreciez orice ajutor! 🙂

3 Comments on Ce vreau să-i cumpăr Ilincăi de Crăciun

  1. Buna,

    Eu am baietel dar tot pe bucataria de la lidl de lemn am pus ochii pentru anul acesta. :)) Au la gradi una de la ikea si observ ca se joaca destul de des cu ea. Numai ca am observat ca tendinta e ca acea bucatarie e pt fetite :D. Tu ce crezi?

    Anul trecut i-am luat tot de la lidl un traseu de lemn cu trenulet. Nu prea a fost interesat de ea pana acum cateva luni. Mentionez ca al meu are 2 ani si 9 luni 😀

    • Buna Andreea!

      Nu consider ca bucataria este neaparat pentru fetite, ba chiar cunosc un baietel care are acasa bucataria de la Ikea (are in jur de 3-4 ani si inca se joaca cu ea). Si Ilinca se joaca cu masinute, chiar daca se spune ca sunt pentru baietei. 🙂 La varsta asta nu prea conteaza daca sunt fetite sau baietei, le plac cam aceleasi lucruri.

Leave a Reply to Mihaela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.