Recunosc că nu am avut mari așteptări de la această carte. Dar…este pur și simplu WOW. Este o carte care ar trebui citită de fiecare femeie, îți deschide pur și simplu ochii și te face să te apreciezi mai mult, să-ți dai seama cât de puternică ești și cât de multe ai realizat, în ciuda realității din jurul nostru.
O să insist cu efectul ei asupra mea, pentru că asta este semnul care îmi arată cât de mult a contat mesajul unei cărți pentru mine. Citeam și nu-mi venea să cred, citeam și parcă, pentru prima dată, vedeam realitatea. Zile întregi am povestit din carte oricuiera în jurul meu, fie că era soțul sau mama mea. Ilincăi nu i-am povestit, recunosc. 🙂
Melinda Gates a scris această carte cu scopul de a împărtăși poveștile celor care au dat un tel și o semnificație vieții ei, după cum mărturisește în introducerea cărții. În cele aproape 300 de pagini atrage atenția asupra unor probleme vitale cum ar fi căsătoriile cu minore, interzicerea accesului la contraceptive și inegalitatea de gen la job. Vorbește inclusiv despre lupta pentru egalitate în propria căsnicie.
Sunt multe lucruri în carte care impresionează, care te îngrozesc din cauza nedreptăților pe care le înfruntă milioane de femei, care au avut ghinionul să se nască într-o țară unde nu au drepturi. Dar voi alege să scriu aici despre acele realități cu care ne confruntăm noi toate, eu care scriu și voi care citiți.
Melinda Gates scrie că, la nivel global, femeile petrec de două ori mai mult timp decât bărbații desfășurând activități neplătite. Ce înseamnă muncă neplătită? Să ai grijă de copii sau de alți membri ai familiei, să gătești, să faci curat, să faci cumpărături, să faci tot felul de drumuri.
În SUA, femeile cumulează o medie de 4 ore de activități neplătite, media bărbaților este de doar 2 ore și jumătate. În Norvegia, femeile petrec 3 ore și jumătate pe zi muncind fără să fie plătite, în vreme ce bărbații petrec în jur de 3 ore. Nu există țară în care diferența să fie nulă. De-a lungul anilor, femeile muncesc în medie cu 7 ani mai mult decât bărbații, fără să primească la schimb niciun câștig financiar.
Munca neplătită pe care o realizează o femeie acasă este o barieră în calea activităților care o pot ajută să evolueze: să studieze mai mult, să câștige un venit suplimentar, să cunoască alte persoane.
Gates vorbește despre Marilyn Waring, o economistă, care a sesizat această discrepanță, a studiat munca neplătită și a propus ca îngrijirea copilului să devină muncă plătită pe piața muncii. Au observat lucruri pe care noi toții le luăm de…bune, de corecte. Doar e normal ca o femeie, după ce-și termină serviciul, să vină acasă, să curețe, să gătească, să aibă grijă de copii, să culce copiii…ore și ore de muncă pe care nu le numără nimeni.
Unul din lucrurile de care mi-am dat seama citind această carte este cât de mult muncim noi, femeile, de cele mai multe ori fără să realizăm. Pentru că tot ce facem pentru cei din jurul nostru tot muncă e: plănuitul vacanțelor, pregătirea hainelor pentru școala copiilor, îngrijirea animalelor, de companie sau nu, îngrijirea copiilor când sunt bolnavi, mersul la cumpărături, până și programarea copilului, soțului sau altui membru din familie la doctor. Tot tot este muncă. Este timp pe care altfel l-ai putea folosi citind, studiind, învățând o limbă străină, s.a. Dar noi o facem in primul rând din dragoste pentru cei din jurul nostru, și pentru că…ni se pare normal.
Ce putem noi face este să cerem mai des ajutorul. Să avem curaj și inițiativă și să cerem ajutor celor din jur. Soțului, părinților, prietenilor. O femeie nu trebuie să preia totul asupra ei, nu trebuie să renunțe la ea doar ca să aibă grijă de familia ei. Și noi contăm, și noi avem dreptul să ne bucurăm de viață.
Citiți vă rog această carte, vă va deschide ochii și vă va oferi putere. Prețul ei de listă este 55 lei.