Primul obiectiv turistic vizitat în Coreea de Sud a fost Zona Demilitarizată Coreeană, cea mai puternic păzită graniţă a lumii, aflată între cele două ţări, Coreea de Nord şi Coreea de Sud, care se întinde de la est la vest pe o distanţă de 250 km, având o lăţime de 4 km.
Am plecat de dimineață din Seoul și după aproximativ 2 ore de mers cu autocarul am ajuns într-o zonă unde am schimbat autocarul turistic cu unul aprobat, în care se aflau camere de filmat. Cu acel autocar am trecut în Zona Demilitarizată Coreeană, nu înainte de a fi verificate pașapoartele în autocar. Militarii care ne-au verificat aveau deja liste cu numele nostru, s-au uitat cu atenție la pașaport, au comparat fotografiile. Aceste verificări se fac atât la dus, cât și la întors, ca nu cumva să se infiltreze în locul unui turist un nord-coreean. De la urcarea în acest autocar ni s-a transmis să nu mai facem fotografii pe drum. S-a întâmplat în trecut să mai facă unii turiști fotografii, dar au fost observați și atunci militarii au venit și le-au șters toate fotografiile din telefon. Din acest moment ni s-a specificat exact când și unde aveam voie să fotografiem.
Am avut de așteptat puțin în apropiere de DMZ (Zona Demilitarizată Coreeană), in orașul Paju-Și, așa că am mers cu telegondola (Paju Imjingak Peace Gondola), la o înălțime de 50 metri. Biletul costă aproximativ 10 dolari, pentru o telegondolă cu podea din sticlă. Nu este ceva spectaculos, durează maxim 10 minute, treci și pe deasupra unei orezării.
De aici ne-am îndreptat către al treilea tunel de infiltrare nord-coreean, construit de nord-coreeni cu intenţia de a invada pe ascuns Coreea de Sud, tunel descoperit însă de către Coreea de Sud în anul 1978 ca urmare a unei informaţii furnizate de către un dezertor nord-coreean. În timpul turului am aflat mai multe despre Războiul din Coreea în care au murit aproximativ 900 mii de chinezi, 1.5 milioane de sud-coreeni şi 34 mii de americani.
Ajunși aici, am lăsat genți (cu telefoane, aparate foto – nu era voie cu ele) la vestiare, am luat cheile, ne-am pus căști de protecție pe cap și ne-am îmbarcat într-un trenuleț cu care am coborât în tunel. Tunelul este unul foarte îngust, trebuie să ai grijă la cap, nu prea ai mult spațiu de mișcare, stai destul de înghesuit în tren, alături de ceilalți vizitatori. Tunelul are o lungime de aproximativ 1.5 km şi o adâncime de 150 m sub pământ. Tunelul în sine nu este ceva extrem de spectaculos, dar este interesat cum s-a putut săpa un asemenea tunel de către nord-coreeni, fără ca cei din sud să știe.
După ce am finalizat cu tunelul am putut face câteva fotografii în afara lui. Sculptura din poza din dreapta este Sculptura Unificării, simbolizează Coreea, separată în nord și sud.
În continuare am mers la Observatorul Dora, situat pe muntele cu acelaşi nume, de unde se poate vedea Coreea de Nord. Mi s-a părut destul de ciudat să fie un asemenea loc, cu binocluri, de unde să ne putem uita la țara vecină, săracă și ostilă. În depărtare se puteau vedea atât steagul sud coreean (într-o parte) cât și cel nord coreean. Mai este vizibil și satul Kijong-dong, un sat propagandă, realizat la un moment dat de Coreea de Nord, care să le arate celor din sud cât de bine le merge lor. Acum satul este părăsit.
Acesta a fost obiectivul turistic principal din prima zi. Nu este ceva spectaculos, dar este cu siguranță interesant să fii atât de aproape de Coreea de Nord, să o vezi cu ochii liberi, să afli despre istoria celor 2 țări, despre disputele lor.