Category: cărţi

Jurnalul Marii Ducese Olga Romanova – Helen Azar

jurnalul-marii-ducese-olga-romanovaMonarhia a fost mereu o sursă de fascinaţie pentru mine. Citesc tot ce prind despre monarhii din Europa şi nu numai, şi dacă cu ocazia asta mai aflu şi informaţii despre istoria ţărilor în cauză, cu atât mai bine. Aşa s-a întâmplat şi cu cărţile despre Romanovi pe care le-am citit în ultima perioadă. Mai ales în Saga dinastiei Romanov, scrisă de Jean des Cars, care prezintă toţi ţarii Rusiei şi contextul în care au domnit.

Dar astăzi n-o să vă povestesc despre acea carte ci despre una mai uşurică, care se citeşte în 1-2 zile maxim, Jurnalul Marii Ducese Olga Romanova. Denumirea este puţin incorectă pentru că doar jumătate din carte este cu jurnalul fiicei ţarului, Olga, restul este cu jurnalul ţarului, pentru că Olga n-a mai scris sau şi-a ars jurnalul.

Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu povestea Romanovilor, o să fac câteva mici menţiuni. Nicolae al II-lea a fost ultimul ţar al Rusiei. A fost asasinat, împreună cu soţia sa şi cei 5 copii (4 fete – Olga, Tatiana, Maria, Anastasia, şi un băiat – Alexei), după un an de detenţie la domiciliu. Cu ei au murit şi servitorii lor loiali, care nu au vrut să-i abandoneze. Citeste in continuare: Jurnalul Marii Ducese Olga Romanova – Helen Azar

Prea devreme bătrân, prea târziu înţelept

prea-devreme-batran-prea-tarziu-intelept---30-de-lucruri-adevarate-pe-care-trebuie-sa-le-stiti-acum_1_fullsizeDupă cum bine ştiţi, nu mă dau în vânt după cărţi de dezvoltare personală. Uneori însă mă las convinsă de anumite titluri şi eventual un preţ mic şi mai cumpăr astfel de cărţi. Pe majoritatea nu reuşesc să le termin, mă plictisesc îngrozitor, din păcate sunt prea sceptică ca să gust aşa ceva. Dar sunt şi câteva care îmi plac, cum ar fi această carte, Prea devreme bătrân, prea târziu înţelept, scrisă de Gordon Livingston.

În primul rând titlul sună grozav. La fel şi denumirile capitolelor din carte. Mi-a mai plăcut că se citeşte foarte uşor, nu încearcă să ţi se bage pe gât idei fanteziste de fericire. Ce povesteşte omul ăsta e destul de real, nu e nici prea frumos, nici prea rău. El vorbeşte pur şi simplu despre viaţă, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele.

Câteva citate din carte care mi-au plăcut:

  • Cele trei componente ale fericirii sunt ceva de făcut, cineva pe care să-l iubeşti şi ceva în care să speri. (preferatul meu)
  • Orice relaţie este sub controlul persoanei căreia îi pasă cel mai puţin.
  • Viaţa e o luptă, plină de durere şi pierderi, care se termină prost. Dacă ne gândim un pic, e remarcabil că, în loc să fim total descurajaţi de această stare a lucrurilor, căutăm în continuare fericirea în scurtul nostru timp petrecut pe pământ.
  • Dacă alegem să ne concentrăm conştiinţa şi energia pe lucrurile şi persoanele care ne aduc plăcere şi satisfacţie, avem multe şanse să fim fericiţi într-o lume plină de nefericire.
  • Confundată de multă lume cu uitarea sau cu împăcarea, iertarea nu este nici una, nici alta. Nu este un lucru pe care-l facem pentru alţii; este un dar făcut nouă înşine.

Citeste in continuare: Prea devreme bătrân, prea târziu înţelept

Cum am omorât-o pe Diana – Ana Muşat

Coperta_cum-am-omorat-o-pe-dianaÎn 2008 am deschis acest blog şi la scurt timp am cunoscut-o online pe Ana Muşat prin intermediul blogului ei, questioare. Am început şi o relaţie de amiciţie online, ne citeam una alteia blogurile, lăsam comentarii când era cazul, făceam şi link exchange. Şi deşi i-am citit majoritatea articolelor de pe site, niciodată nu m-am oprit asupra acelora din seria Cum am omorât-o pe Diana. Probabil m-am gândit că nu e ceva serios, că se va opri din scriere, că va lăsa povestea neterminată. Sau că va dura prea mult până o va termina şi nu voiam să stau să aştept o continuare.

Dar uite că n-am avut dreptate. Cum am omorât-o pe Diana a fost şi este ceva serios, prin urmare Ana a devenit autoare publicată. Şi a fost drăguţă şi mi-a trimis şi mie un exemplar din cartea ei, cu autograf. Şi îi mulţumesc pentru asta.

În primul rând trebuie să menţionez că îmi place foarte mult coperta cărţii. Am şi votat pentru această imagine, aşa încât mă bucur că a ieşit câştigătoare. Citeste in continuare: Cum am omorât-o pe Diana – Ana Muşat

Povestea adevărată şi tragică a prinţesei Japoniei – Ben Hills

printesa-masako-prizoniera-tronului-crizantemei-povestea-adevarata-si-tragica-a-printesei-japoniei_1_fullsize

Pentru că dacă las să treacă mai mult de 3 zile de la terminarea unei cărţi clar nu voi mai scrie pe blog de ea, îmi rezerv seara de vineri pentru a vă povesti despre ultima biografie citită, mai exact Prinţesa Masako – prizoniera Tronului Crizantemei. Povestea adevărată şi tragică a prinţesei Japoniei, de Ben Hills. Sună un pic a telenovelă, dar e o carte interesantă, mie mi-a plăcut.

Nu ştiam nimic despre monarhia din Japonia. Prin această carte mi-am făcut o părere asupra situaţiei actuale, dar şi despre monarhii din istorie. De fapt cartea conţine multe informaţii legate de istoria Japonei, tradiţii, mod de gândire şi viaţa de zi cu zi. Noi vedem Japonia ca o ţară foarte modernă, cu toate acestea sunt câteva discrepanţe. În primul rând când vorbim de medicină. Nu ştiu dacă informaţiile din carte sunt de actualitate, având în vedere că a fost publicată în 2007, dar în acel moment existau măcar două probleme majore: fertilizarea în vitro şi problemele psihice. Problemele psihice sunt (sau erau) foarte prost văzute în Japonia. Lumea preferă să nu meargă să se trateze, decât să arunce o asemenea ruşine asupra familiei. Iar dacă durata medie de spitalizare pentru o persoană cu probleme psihice este de 10 zile în Statele Unite, în Japonia este de vreo 350 de zile. Adică te ţin mai mult decât trebuie şi-ţi fac mai mult rău decât bine. Cât despre fertilizarea în vitro, la fel, este considerat ceva ruşinos. În special pentru familia imperială, dar despre asta vorbim mai târziu. Citeste in continuare: Povestea adevărată şi tragică a prinţesei Japoniei – Ben Hills

Despre Henrietta Lacks şi celulele nemuritoare HeLa

Henrietta-Lacks2-620x390Din studierea celulelor HeLa, savanţii au aflat că celulele canceroase se pot diviza la nesfârşit şi au speculat ani întregi pe baza ipotezei că, de fapt, cancerul era cauzat de o eroare la mecanismul care făcea să moară celulele când atingeau Limita Hayflick (celulele normale ajung la limită atunci când s-au duplicat de aproximativ cincizeci de ori). Ştiau, de asemenea, că există un lanţ de ADN la capătul fiecărui cromozom, numit telomer, care se scurta puţin de fiecare dată când celulele se divizau, la fel ca nisipul care se scurgea dintr-o clepsidră. Pe măsură ce celulele normale înaintează în viaţă, telomerii lor se scurtează la fiecare diviziunea, până când aproape nu mai rămâne nimic. Apoi încetează să se mai dividă şi încep să moară. Acest proces e corelat cu înaintarea în vârstă a unei persoane: cu cât suntem mai bătrâni, cu atât se scurtează telomerii noştri, celulelor noastre ramanandu-le din ce în ce mai puţin timp să se dividă înainte de a muri.

…celulele umane canceroase conţin o enzimă numită telomeraza, care reconstruieşte telomerii. Prezenţa telomerazei este un semn că celulele îşi pot regenera telomerii la infinit.

Citeste in continuare: Despre Henrietta Lacks şi celulele nemuritoare HeLa

Amy pleacă în luna de miere – Julia Llewellyn

amy-pleaca-in-luna-de-miere_1_fullsizeAcum mulţi ani eram mare amatoare de chicklit. Mi-am cumpărat atunci (şi am şi citit) vreo 20 de astfel de cărţi, pe care le-am şi donat ulterior, că nu e că şi cum ai ce face cu astfel de cărţi. Când am revenit la cărţi mai serioase, am renunţat complet la astfel de romane superficiale, mi se părea o totală pierdere de timp citirea lor. Dar s-a întâmplat să mai cumpăr una sau două, convinsă de diferite promoţii. Aşa s-a întâmplat şi cu acest roman, Amy pleacă în luna de miere, pe care l-am găsit la doar 10 lei…acum vreun an.

Cum de am ajuns să o citesc până la urmă? V-am scris că mi-am propus să citesc tot ce mai am prin casă înainte să-mi cumpăr cărţi noi. Inclusiv această carte. Şi m-am apucat să o citesc în momentele când n-aveam chef de citit ceva mai bun, dar nici n-aveam altceva de făcut. Şi aşa am descoperit o carte rezonabilă, care nu merită să fie categorisită ca un roman de duzină. Şi de aceea vă şi scriu de carte, pentru că eu una simt că am învăţat ceva din ea.

Povestea este redată de două dintre personaje: Amy şi Hal. Citeste in continuare: Amy pleacă în luna de miere – Julia Llewellyn

Hibiscus purpuriu – Chimamanda Ngozi Adichie

hibiscus-purpuriuMi-am propus să nu mai cumpăr cărţi până nu le termin de citit pe cele noi de acasă. V-am arătat şi vouă cât de multe cărţi mi-am luat, impulsionată de reducerile frecvente de 50% pe care le-am găsit, însă dacă nu le şi citesc, n-am rezolvat nimic. 🙂

Hibiscus purpuriu este una dintre “comorile” cumpărate şi uitate într-un maldăr de cărţi. Când am plecat spre mare m-am uitat prin acele cărţi, căutând o carte mai subţire, să o iau cu mine în vacanţă. Şi am găsit-o pe aceasta. M-am apucat de citit la mare, dar de-abia acum am terminat-o, pentru că în vacanţă mai mult de 10 pagini n-am apucat să citesc.

Acţiunea cărţii are loc în Nigeria, ceea ce mi-a permis să mai descopăr nişte tradiţii şi obiceiuri, să mai aflu de nişte locuri frumoase de pe acest pământ. Pe de o parte avem familia lui Eugene, un bogat om de afaceri, fanatic religios, care-şi terorizează familia, compusă din soţie, fiica Kambili şi fiul Jaja, şi pe de altă parte familia lui Ifeoma, sora lui Eugene, o femeie puternică, văduvă, cu picioarele pe pământ, care trăieşte în semi-sărăcie alături de copiii ei. Kambili şi Jaja au un program pregătit de tatăl lor, învaţă la o şcoală misionară exclusivistă, unde dacă nu sunt mereu primii sunt bătuţi crunt de tatăl lor, şi au grijă să-şi respecte îndatoririle religioase, care nu-s deloc puţine. Cu tot acest stil de viaţă, Kambili îl idolatrizează pe tatăl ei, tot ce face este ca să obţină aprobarea şi iubirea lui. Şi Eugene are dese momente când îşi îmbrăţişează copiii, când se simte mândru de ei iar atunci când este violent consideră că o face că să-i aducă pe drumul cel bun, religios vorbind. Bineînţeles că asta nu e o scuză. Persoanele păgâne, precum tatăl lui Eugene şi al Ifeomei, care încă se roagă la zei, nu sunt acceptaţi în casă lui. Bunicul nici nu are voie să-şi vadă nepoţii. Citeste in continuare: Hibiscus purpuriu – Chimamanda Ngozi Adichie

Si alte cărți de vânzare

carti-de-vanzareAm mai găsit între timp o serie de cărţi, poate este vreuna care vi se pare interesantă. Toate cărţile sunt în stare foarte bună, unele din ele arată ca noi.

Dacă vă interesează ceva lăsați comentariu sau contactați-mă. Comanda minimă este de 20 lei şi pot trimite si prin poştă/curier.

Pentru cei din Iaşi putem stabili un loc de întâlnire şi astfel livrarea cărţilor va fi gratuită.

Citeste in continuare: Si alte cărți de vânzare

Cărți de vânzare

photo (1)A venit timpul sa vă prezint din nou o listă cu cărți de vânzare (trebuie să mai eliberez spaţiu în casă… ). Toate cărţile sunt în stare foarte bună, unele din ele arată ca noi.

Dacă vă interesează ceva lăsați comentariu sau contactați-mă. Comanda minimă este de 20 lei şi pot trimite si prin poştă.

Pentru cei din Iaşi putem stabili un loc de întâlnire şi astfel livrarea cărţilor va fi gratuită. Citeste in continuare: Cărți de vânzare

Înăuntrul regatului. Viaţa mea în Arabia Saudită – Carmen Bin Laden

inauntrul-regatului-viata-mea-in-arabia-sauditaÎnăuntrul regatului este o carte pe care am cumpărat-o pentru că îmi plac biografiile, dar nu mă aşteptam să-mi placă chiar atât de mult. Aveam impresia că se va vorbi mult de religie, război şi politică, aşa că am fost surprinsă plăcut când am văzut că s-a pus accentul pe condiţia femeii în Arabia Saudită. Adică un subiect care mă interesează foarte mult. Atât de mult mi-a plăcut încât am fost tentată să-i dau 5 stele pe Goodreads, dar a sfârşit cu 4, pentru că totuşi nu e o capodoperă.

Carmen Bin Laden prezintă istoria din spatele familiei Bin Laden şi astfel am aflat lucruri surprinzătoare. Nu vă speriaţi, aceste lucruri nu-l disculpă cumva pe Osama. Carmen nu caută să îl arate că fiind nevinovat sau să-i ofere scuze.

Carmen s-a născut în Elveţia. Tatăl ei era elveţian, mama ei iraniană. A trăit alături de mama şi surorile ei, tatăl lor părăsindu-le la un moment dat. La 18 ani l-a cunoscut pe Yeslam Bin Laden şi s-a îndrăgostit. Yeslam făcea parte din influenta familie Bin Laden, fiind al 10-lea fiu. Tatăl, Mohammed bin Laden, a fost un fel de erou în Arabia Saudită, a contribuit la dezvoltarea ei şi a avut relaţii foarte bune cu familia regală. A avut 22 de soţii (de unele divorţa, se căsătorea cu altele) şi peste 50 de copii, dintre care vreo 20 numai băieţi. Citeste in continuare: Înăuntrul regatului. Viaţa mea în Arabia Saudită – Carmen Bin Laden