N-am mai folosit fond de ten sau BB cream de câteva luni bune, prin urmare BB Cream-ul meu preferat, de la Garnier, a expirat. Şi cum m-am gândit eu să reîncep să folosesc astfel de creme, măcar la evenimente, am început să mă uit prin Carrefour, Kaufland, în căutare de ceva nou. Nu că nu eram mulţumită de ce am avut înainte, dar am vrut să încerc ceva diferit. Şi tot am auzit eu de CC Cream-uri, că-s ceva nou, mai bun decât BB Cream-uri (adică cu formule mai complete), aşa că m-am oprit asupra a CC Cream de la Elmiplant (15 lei – Carrefour sau Kaufland). Mai puteam alege unul antirid de la Nivea parcă şi un BB Cream tot de la Nivea, dar despre care citisem un review mai puţin bun. Citeste in continuare: CC Cream – Elmiplant
Category: cosmetice
Geluri de duş Le Petit Marseillais
Am auzit prima dată de Le Petit Marseillais atunci când am primit cadou nişte geluri de dus cumpărate din Franţa. Nu mai ţin minte ce fel de geluri de duş erau, cum miroseau, dar ştiu că mi-au plăcut.
Aşa încât atunci când am văzut acum 2 săptămâni pe rafturile din Carrefour geluri de duş Le Petit Marseillais, n-am mai stat pe gânduri, mi-am ales unul şi l-am cumpărat. Am trecut peste faptul că este mai scump că alte geluri de duş, că prefer de obicei să iau gramaje mai mari (400-500 ml), s.a. Am considerat că merită.
Şi aşa a şi fost. Gelul de duş ales de mine este cu aromă de piersică şi nectarină. Sticla este de 250 ml şi a costat în jur de 12 lei. Mirosul este minunat (eu ador parfumul de piersici), spuma este cremoasă, hidratează pielea. E o plăcere să te răsfeţi cu aşa ceva la baie/duş. Atât de bine miroase încât a fost încercat şi de alţii din casă. Aşa încât…după doar 2 săptămâni, este aproape gata. Citeste in continuare: Geluri de duş Le Petit Marseillais
Balsam de buze Carmex
Acest balsam de buze l-am descoperit în urmă cu vreo lună pe rafturile mamei mele. Am acest obicei nu tocmai bun să îi “inspectez” rafturile în căutare de ceva bun (adică cosmetice faine) şi niciodată nu rămân dezamăgită, mereu găsesc ceva interesant. Aşa şi acum.
Mi s-a părut oarecum ciudat să găsesc un asemenea luciu de buze la mama mea, ştiind că ea foloseşte produse mai fancy, dar cum am încredere în alegerile ei, l-am încercat şi eu şi nu mică mi-a fost mirarea să observ o hidratare imediată a buzelor şi un efect de buze mai pline.
Aşadar am vrut să-l cumpăr şi eu. Am aflat că se găseşte în farmaciile Help Net (găsiţi în Carrefour Felicia), la preţul de 9.4 lei (cu card Help Net, fără card e 9.9 lei), varianta cu aromă de cireşe. Se găseşte doar în această formă, nu şi la cutiuţă. Dar zic eu că este mai comod aşa, decât să bagi degetul în cutie şi să-ţi dai apoi pe buze. E mai igienic în această formă. Citeste in continuare: Balsam de buze Carmex
Lapte pentru corp Flori de Cireş – Yves Rocher
N-am fost niciodată un mare fan Yves Rocher. Nu ştiu de ce dar îi comparam cu Oriflame sau Avon. De aceea nici nu mi-am bătut capul cu produsele lor. Am avut şi eu perioadă când comandam produse de pe cataloage (am fost şi reprezentant Avon), dar când am ajuns la facultate m-am oprit, am preferat să cumpăr din magazine.
În urmă cu câţiva ani s-a deschis un magazin Yves Rocher în Carrefour Felicia, centru comercial unde ajung destul de des. Dar iarăşi, n-am intrat niciodată în acel magazin pentru că…nu eram nici măcar interesată să văd ce se oferă.
Dar uite că într-o zi am intrat şi am plecat de acolo cu un lapte parfumat pentru corp Flori de Cireş. Ador florile de cireş, aşa încât n-am putut rezista să nu miros toate produsele din această gamă. Am testat şi câteva parfumuri, unul din ele cu zmeură, şi am fost uimită de cât de mult mi-a plăcut aroma sa. Dar am zis să cumpăr întâi un produs, să văd ce impresie îmi face şi dacă voi fi mulţumită, voi reveni.
Laptele pentru corp a costat 25 de lei. Mi-am făcut şi card de fidelitate, am primit şi câteva mostre cadou. Am fost plăcut impresionată de consilierul de vânzări, a fost drăguţă şi răbdătoare cu mine. Citeste in continuare: Lapte pentru corp Flori de Cireş – Yves Rocher
Este sau nu oțetul de mere un tratament bun pentru acnee?
Inspirată de comentariile voastre m-am gândit la o altă modalitate de a aduce informații corecte cititorilor acestui blog. Haideți ca împreună să ne convingem dacă este sau nu este oțetul de mere bun pentru tratamentul acneei și a altor probleme ale tenului.
Până când vom ajunge la o concluzie, împreună, voi șterge (temporar) fragmentele referitoare la oțetul de mere din articolul precedent. Nu aș vrea să ofer informații greșite.
Citeste in continuare: Este sau nu oțetul de mere un tratament bun pentru acnee?
BB Cream pentru ten mixt si gras de la Garnier
Cred că de 2 ani tot aud de BB Cream, dar de-abia în urmă cu vreo 3 luni l-am “pescuit” de pe raftul cu cosmetice de la Carrefour, din pură curiozitate. Nu a costat decât 21 de lei, așa încât am zis că nu voi pierde prea mult dacă nu-mi va plăcea. Trebuie să menționez că rareori folosesc fond de ten. Nu c-aș avea tenul perfect, pur și simplu nu-s mare amatoare a machiajului. Am mereu în casă fond de ten, îl folosesc la ocazii și de obicei expiră când nici măcar pe jumătate nu e folosit.
BB Cream de la Garnier se laudă că matifiază, reduce imperfecțiunile, hidratează, netezește și are factor de protecție. Este special pentru tenul mixt și gras. Prezintă o formulă unică fără ulei, cu perle ultraabsorbante și ajută la controlul luminozității tenului pe durata întregii zile. Datorită pigmenților minerali BB Cream Oil Free înfrumusețează pielea și acoperă roșeața și imperfecțiunile. Textura ușoară ajută la hidratare și are și FPS 20, care asigura o protecție optimă împotriva razelor solare. Până aici sună bine, nu? Citeste in continuare: BB Cream pentru ten mixt si gras de la Garnier
Youth Surge Night – Clinique
Acum câteva luni am câștigat la concursul organizat pe blogul Cameliei o cremă pentru ten mixt de la Clinique, mai exact Youth Surge Night, care promite să șteargă primele riduri și să hidrateze pielea. A fost o surpriză extrem de plăcută, mai ales că nu este vorba de un produs cosmetic ieftin și se potrivește perfect tipului meu de ten.
Ce spun producătorii:
- Apără pielea împotriva stresului vieţii moderne
- Revitalizează şi energizează pielea remarcabil
- Susţine nivelul optim de hidratare în celule
- Lasă pielea hidratată, moale şi proaspătă
- Uniformizează nuanţa pielii şi îi redă frumuseţea
- Testat Dermatologic
- Dezvoltat cu tehnologie cu sirtuin ce măreşte proteinele de prelungire a tinereţii în mod natural
- Prelungeşte funcţia şi viaţa celulelor pielii
- Testat alergen, fără parfum, testat dermatologic, ne-acnegenic
Gel exfoliant Sebium – Bioderma
În ultimele luni a trebuit să-mi reînnoiesc stocul de creme de îngrijire a tenului și dacă tot aveam de cumpărat de toate, de la demachiant, la cremă de zi, de noapte, am zis să le cumpăr mai calitative, chiar dacă asta înseamnă mai mulți bani cheltuiți și o perioadă mai mare în care să fac rost de tot ce am nevoie. Nu am vrut să mai apelez la acele creme din supermarket, am zis ca măcar să încerc ceva mai bun, să văd dacă rezultatele sunt diferite.
Deocamdată am cumpărat creme de la Bioderma și Avene, de care sunt foarte mulțumită și care, din punctul meu de vedere, sunt mult deasupra cremelor super promovate, vândute în hypermarket-uri. Astăzi vă voi vorbi puțin despre gelul exfoliant Sebium de la Bioderma.
5 produse pentru îngrijirea părului
3 produse pentru machiajul ochilor
Dacă ar fi să aleg doar câteva produse de machiaj, aș alege mereu produsele de machiaj pentru ochi. Niciodată nu mi-a plăcut să folosesc fond de ten, blush, ruj, pudră, însă mi-a fost drag de rimel și creion dermatograf. De cele mai multe ori sunt singurele produse pe care le folosesc.